ICCJ. Decizia nr. 1027/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1027/2010
Dosar nr. 4560/103/2007
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 501/C din 26 august 2008, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului F.R. şi a respins contestaţia formulată de acesta ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
A admis contestaţia formulată de F.C.M. în contradictoriu cu Primarul municipiului Piatra Neamţ.
A anulat în totalitate dispoziţia nr. 855 din 18 mai 2005, emisă de pârât şi a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a contestatoarei de a solicita retrocedarea terenului în suprafaţă de 721 mp, situat în intravilanul municipiului Piatra Neamţ, şi a construcţiilor aferente, două corpuri de case pentru locuinţă.
A obligat pârâtul să dispună prin dispoziţie motivată retrocedarea în natură a suprafeţei de 281 mp teren, iar pentru diferenţa de 440 mp teren şi pentru construcţiile demolate, să propună, în temeiul art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi să înainteze întreaga documentaţie privind cererea contestatoarei de acordare de despăgubiri băneşti Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că F.R. nu are calitate procesuală activă, deoarece nu a formulat notificare şi nu a mandatat-o pe sora sa, F.C.M. să transmită notificare în numele său.
Tribunalul a mai reţinut că reclamanta este persoană îndreptăţită, deoarece este moştenitoarea bunicilor săi, F.G. şi F.F., care au fost proprietarii imobilului expropriat.
Din suprafaţa de teren expropriată, este liberă de construcţii doar suprafaţa de teren de 281 mp, pentru restul terenului şi construcţiile demolate, reclamanta având dreptul la despăgubiri, potrivit legii speciale.
Prin Decizia nr. 7 din 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamţ şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură nu este amenajat ca spaţiu verde, fiind un loc viran, pârâtul emiţând autorizaţie unei terţe persoane, în vederea amenajării unui chioşc.
De asemenea, locul de joacă este în paragină, degradat şi nu s-a dovedit afectarea reţelelor electrice subterane.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primarul municipiului Piatra Neamţ.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că Decizia este nelegală, deoarece, conform raportului de expertiză, terenul este ocupat de parcare, spaţiu verde şi loc pentru joacă.
Amenajarea spaţiilor verzi, potrivit legii, trebuie înţeleasă din perspectiva oferirii posibilităţii amenajării de către autorităţile locale, iar locul de joacă urmează a fi modernizat.
A mai arătat recurentul, că prin restituirea terenului nu se mai asigură accesul la parcare şi necesarul de spaţiul verde pentru fiecare persoană.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, imobilul în litigiu a fost expropriat prin Decretele de expropriere nr. 164/1967 şi 153/1981.
Imobilul fiind expropriat, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, care în alin. (3) prevăd că, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.
Contrar susţinerilor recurentului, din probele administrate în cauză nu rezultă că terenul pentru care s-a dispus restituirea ar fi afectat de spaţii verzi. Fotografiile depuse la dosar de pârât demonstrează că terenul este liber şi, de altfel, cu privire la acest aspect, pârâtul susţine că amenajarea spaţiilor verzi, potrivit legii, trebuie înţeleasă din perspectiva oferirii posibilităţii amenajării de către autorităţile locale, fără a indica cu certitudine care este suprafaţa ocupată de spaţii verzi şi în ce constă acestea.
Prin urmare, în mod corect ambele instanţe au constatat că amenajările de utilitate publică trebuie să existe la data notificării şi soluţionării acesteia, nefiind suficientă intenţia de amenajare.
În ceea ce priveşte spaţiul de joacă, recurentul confirmă constatările instanţei că acestea sunt lăsate în paragină, deoarece susţine că urmează a le moderniza.
De asemenea, pârâtul nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că se împiedică accesul la parcarea din zonă şi că nu s-au respectat spaţiile de protecţie ale blocurilor de locuinţe.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamţ, prin primar, împotriva deciziei nr. 7 din 26 ianuarie2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1436/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 1435/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|