ICCJ. Decizia nr. 1036/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1036/2010
Dosar nr. 5358/62/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 331/2008, Tribunalul Braşov a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reţinând că, potrivit art. 504 C. proc. pen., persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare; că, în speţă, reclamantul nu a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 56/2007 pronunţată de Judecătoria Rupea; că soluţia primei instanţe, de condamnare la pedeapsă cu închisoare de 1 an cu suspendare condiţionată a executării acesteia şi obligarea la plata sumei de 105.531,18 lei despăgubiri civile, a fost infirmată prin Decizia nr. 346/2008 pronunţată de Tribunalul Braşov, prin care s-a casat hotărârea primei instanţe şi s-a dispus achitarea reclamantului; că, invocarea de către reclamant a Deciziei nr. 2220/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu are relevanţă, întrucât, în speţă, prezumţia de nevinovăţie a fost grav încălcată prin faptul că persoana acolo vizată a fost deţinută aproximativ 6 luni, pentru o faptă pentru care nu a fost găsită vinovată; că, prin Decizia nr. 45/1998, Curtea Constituţională a analizat art. 504 C. proc. pen. din perspectiva art. 48 alin. (3) din Constituţie, dar numai cu privire la limitarea răspunderii statului în situaţia în care, în urma rejudecării cauzei, s-a stabilit prin hotărâre definitivă că persoana împotriva căreia s-a luat o măsură privativă nu a săvârşit fapta imputată ori că acea faptă nu există; că, cele două decizii, evocate mai sus, nu exclud condiţiile generale de angajare a răspunderii statului, iar, în speţă, aceste condiţii legale nu sunt îndeplinite, astfel că cererea de faţă este inadmisibilă şi a fost respinsă ca „o consecinţă a admiterii excepţiei specificate".
Prin Decizia civilă nr. 30/Ap din 3 martie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul declarat de reclamantul C.G., reţinând, în esenţă, că instanţa constituţională a constatat că dispoziţiile procedural penale contravin legii fundamentale numai în ceea ce priveşte limitarea răspunderii statului la ipotezele din textul analizat, nu şi în ce priveşte condiţiile atragerii răspunderii statului şi, drept urmare, condiţia din art. 504 C. proc. pen. referitoare la existenţa unei hotărâri definitive de achitare, pronunţată în rejudecarea cauzei după ce anterior s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare, subzistă.
Cum, în speţă, soluţia finală a fost de achitare a reclamantului după ce prima instanţă a dispus condamnarea, s-a concluzionat că, nu este îndeplinită condiţia cerută de art. 504 C. proc. pen., în conturarea erorii judiciare.
Reclamantul C.G. a declarat recurs împotriva acestei decizii, indicând ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că soluţiile pronunţate de instanţa de fond şi apel sunt nelegale; că instanţele au ignorat o realitate evidentă şi anume că s-a pornit urmărirea penală împotriva sa, că a fost judecat şi apoi condamnat fără probe; că, timp de mai bine de trei ani, a fost supus unor presiuni psihice de neimaginat, iar împrejurarea că în căile de atac a fost achitat nu şterge suferinţa sa fizică şi psihică, şi nu acoperă pierderile de bani produse; că, în speţă, nu există nicio îndoială că a fost victima unei grave erori judiciare, fapt ce se poate desprinde cu uşurinţă din examinarea dosarului penal nr. 1062/2005 al Judecătoriei Rupea.
S-a redat conţinutul art. 48 alin. (3) din Constituţie, fără a se arăta în ce constă nelegalitatea deciziei recurate în raport de această dispoziţie legală.
Recurentul a concluzionat, că este evident că i-au fost lezate valori morale fundamentale, fiindu-i afectată situaţia profesională, socială şi familială.
În şedinţa publică din 18 februarie 2009, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul C.G., excepţie întemeiată pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat,
În prezenta cauză, recurentul a indicat prin cererea de recurs ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără să arate ce text de lege a fost încălcat sau aplicat greşit de către instanţa de apel şi în ce constă nelegalitatea deciziei recurate şi a redat conţinutul art. 48 alin. (3) din Constituţie, ceea ce nu este suficient pentru investirea instanţei cu exercitarea controlului judiciar pe calea recursului.
Mai mult, dezvoltarea criticilor formulate, aşa cum au fost expuse mai sus, nu vizează modul de judecată al instanţei de apel şi nu face posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., de către instanţă, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Prin urmare, constatând că recurentul nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 C. proc. civ., potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va constata nul recursul declarat de reclamantul C.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva deciziei nr. 30/Ap din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1442/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 1441/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
