ICCJ. Decizia nr. 1037/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1037/2010
Dosar nr. 6978/62/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 42 din 19 februarie 2009, Tribunalul Braşov , secţia civilă, a admis contestaţia formulată de V.D. în contradictoriu cu SC R. SRL Braşov şi a anulat Decizia nr. 693 din 22 septembrie 2008, emisă de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin Decizia nr. 693 din 22 septembrie 2008, SC R. SRL Braşov a respins notificarea formulată de V.D., motivat de faptul că acesta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în sensul art. 4 alin. (2) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Analizând actele de stare civilă depuse la dosar, tribunalul a reţinut că fosta proprietară a imobilului, S.A., a fost moştenită de S.A.G., în calitate de fiică, iar aceasta, la rândul său, a fost moştenită de V.D. şi V.Z., în calitate de moştenitori testamentari.
Prin urmare, notificatorul justifică calitatea de persoană îndreptăţită la restituire.
Faptul că bunul nu se mai găsea în patrimoniul testatoarei la momentul decesului nu îl poate exclude pe contestator de la beneficiul legii speciale, faţă de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a mai reţinut că V.D. nu a depus la dosar acte doveditoare în copie legalizată, dar a depus copii certificate, care nu pot fi înlăturate, în lipsa unor probe contrarii.
Prin Decizia nr. 95/Ap din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul declarat de pârâtă.
Instanţa de apel a constatat că toate înscrisurile depuse la dosar atestă calitatea notificatorului de moştenitor testamentar.
Înscrisurile, deşi nu sunt autentificate, nu au fost defăimate ca false, motiv pentru care se bucură de autenticitate şi produc efecte.
De altfel, pârâta avea posibilitatea să solicite reclamantului să complinească această cerinţă şi să procedeze în continuare la identificarea imobilului şi la stabilirea situaţiei juridice a acestuia.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs SC R. SRL Braşov.
Invocând la modul general dispoziţiile art. 299 – 308 C. proc. civ., recurenta a arătat că Decizia este nelegală, deoarece, potrivit art. 23.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare, iar reclamantul nu s-a conformat acestei cerinţe, deşi pârâta i-a cerut aceasta în mai multe rânduri.
Dacă sentinţa tribunalului ar rămâne irevocabilă, pârâta nu poate emite dispoziţie de restituire în natură, în lipsa copiilor legalizate ale actelor doveditoare.
A mai arătat recurenta, că reclamantul nu a identificat imobilul cu date de carte funciară şi adresă stradală exactă, nu s-au depus înscrisuri suficiente care să ateste situaţia juridică a imobilului şi nu s-a făcut dovada că suma stabilită cu titlu de despăgubiri nu s-a încasat.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi care atestă calitatea de moştenitor pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Textul de lege nu cuprinde nici o dispoziţie cu privire la forma în care se vor depune actele doveditoare, dar art. 23.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevăd că sunt admise numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare.
Or, analizând înscrisurile depuse la dosar, se constată că toate copiile au fost certificate de reclamant, ceea ce înseamnă că actele doveditoare au forma impusă de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la neidentificarea corectă a imobilului, nestabilirea situaţiei juridice şi încasarea despăgubirilor, deoarece acestea sunt aspecte de fond, ce nu pot fi avute în vedere în această etapă, având în vedere că notificarea, aşa cum rezultă din dispoziţia atacată şi din referatul compartimentului pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 – depus la dosar în copie certificată – a fost respinsă pentru faptul că actele doveditoare nu au fost depuse în forma cerută de lege.
Susţinerea că nu se poate emite o nouă dispoziţie în lipsa actelor doveditoare este şi ea nefondată, deoarece pârâta are obligaţia, sub sancţiunea prevăzută de lege, de a se conforma hotărârii instanţei, prin care s-a constatat că actele doveditoare au fost depuse în forma cerută de lege.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de pârâtă se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SRL împotriva deciziei nr. 95/Ap din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1444/2010. Civil. Partaj judiciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1442/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
