ICCJ. Decizia nr. 1028/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1028/2010
Dosar nr. 4779/110/2007
Şedinţa de la 18 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 4779/110/2007, reclamantul G.M. a chemat în judecată Primăria comunei Bârsăneşti, R. Bacău, Primarul comunei Bârsăneşti, Comisia de analiză şi Comisia de Evaluare internă a imobilelor solicitate prin Legea nr. 10/2001, contestând dispoziţia nr. 1833 din 15 mai 2007 emisă de Primarul comunei Bârsăneşti în aplicarea Legii 10/2001.
S-a arătat în motivarea contestaţiei că, în mod nejustificat, prin dispoziţia contestată s-a dispus restituirea în natură numai pentru suprafaţa de teren de 709,7 mp, in condiţiile in care prin notificare s-a solicitat restituirea unei suprafeţe mai mari, respectiv suprafaţa de 3100 mp.
Drept consecinţă, s-a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispoziţii prin care să se restituie întreaga suprafaţă de teren pretinsa de reclamant.
În dovedirea contestaţiei, au fost depuse la dosar mai multe înscrisuri, respectiv, notificarea cu nr. 6134 din 25 iulie 2001, tabelul cuprinzând centralizarea fişelor de expropriere a moşiilor de pe raza Ocolului agricol Scorţeni din anul 1945, Decizia din 18 aprilie 1946 a Comisiei Judeţene de îndrumare a aplicării reformei agrare din jud. Bacău, titlul de proprietate nr. 40843 din 30 noiembrie 1994 şi dispoziţia nr. 1833 din 15 mai 2007 emisă de Primarul comunei Bârsăneşti, jud. Bacău.
Prin întâmpinare depusa la dosarul cauzei a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la toţi pârâţii chemaţi în judecată de reclamant.
Prin încheierea de şedinţa din 09 ianuarie 2008, instanţa de judecata a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la Comisia de analiză a notificărilor din cadrul Primăriei Bârsăneşti şi cu privire la primar, ca persoană fizică.
Prin întâmpinare, s-a solicitat, de asemenea, respingerea contestaţiei, întrucât de la data preluării abuzive a suprafeţei de teren si pana in prezent, aceasta s-a micşorat datorită amenajării cursului unui râu, crearea malului râului, au fost eliberate titluri de proprietate pe numele altor persoane pentru o parte din terenul în litigiu, petentul nemaifiind astfel îndreptăţit să mai solicite vreo suprafaţă de teren pe raza comunei Bârsăneşti. S-a arătat si ca, in baza legilor fondului funciar, reclamantul a obţinut titlu de proprietate şi despăgubiri pentru suprafaţa maximă admisă, respectiv pentru 50 ha teren.
Prin sentinţa civilă nr. 1082 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Bacău a admis contestaţia formulata, a obligat pârâta să emită o nouă dispoziţie, în completarea dispoziţiei nr. 1833 din 15 mai 2007 emisă de Primarul comunei Bârsăneşti, prin care să dispună restituirea în natură a suprafeţei situată în intravilanul comunei Bârsăneşti la punctul „curtea grădiniţei Glodosu", evidenţiată în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expert T.M., cu obligaţia respectării de către contestator a dispoziţiilor art. 16 din Legea 10/2001.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, instanţa de apel a avut in vedere următoarele considerente de fapt si de drept:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 6130 din 25 iulie 2001, s-a solicitat de către reclamantul G.M., prin procurator C.G., restituirea mai multor imobile situate în intravilanul comunei Bârsăneşti, printre care şi suprafaţa de 3100 mp, situata în sat Glodosul.
Prin dispoziţia cu nr. 1833 din 15 mai 2007 emisă de Primarul comunei Bărsăneşti, s-a dispus restituirea în natură a mai multor imobile – construcţii, dar şi a suprafeţei de teren aferente de 709,7 mp, omiţându-se însă de către emitent să se pronunţe asupra suprafeţei de teren solicitate.
După cum rezultă din extrasul după tabelul cuprinzând centralizarea fişelor de expropriere a moşiilor din raza ocolului agricol Scorţeni din anul 1945, înscris eliberat de Arhivele Statului şi care face pe deplin dovada dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 23.1 din HG nr. 250/2007, autorul contestatorului, A.R., a deţinut pe raza satului Glodosu suprafaţa de teren de 1,00 ha.
Din această suprafaţă de teren, i-a fost restituită reclamantului, în baza legilor fondului funciar, suprafaţa de 6900 mp, conform titlului de proprietate nr. 40843 din 30 noiembrie 1994.
Cu privire la restul suprafeţei de teren de 3100 mp, instanţa a avut in vedere raportul de expertiză tehnică efectuat in cauza - suprafaţa obţinută prin măsurare pe limitele de hotar indicate de părţi a fost de 1.292,5 mp, restul suprafeţei de teren fiind traversată de un pârâu care şi-a schimbat cursul – ale cărui concluzii au fost coroborate cu declaraţiile de martori. Concluzia raportului de expertiza a fost in sensul ca, suprafaţa de teren identificată de expert prin măsurători nu este ocupată de construcţii şi face parte din domeniul public, având ca destinaţie „curte de joacă pentru copiii de la grădiniţa Glodosu".
S-a apreciat ca, in cauza, sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care s-a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat, astfel cum acesta a fost identificat prin expertiza, cu obligaţia însă pentru beneficiar de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii noii dispoziţii.
Prin Decizia civilă nr. 79 din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a admis apelul formulat de pârâţii Primăria Comunei Bârsăneşti şi Primarul comunei Bârsăneşti împotriva sentinţei civile nr. 1082 din 03 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 4779/110/2007, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G.M., a schimbat în tot hotărârea apelată şi, pe fond, a respins contestaţia ca nefondată, a obligat contestatorul să plătească pârâţilor 1000 lei cheltuieli de judecată în apel şi 2000 lei la instanţa de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept:
Din coroborarea menţiunilor din notificarea întocmită la data de 23 iulie 2002 de către contestator, cu conţinutul cererii din 18 august 2004 adresată de acelaşi contestator Primăriei comunei Bârsăneşti (filele 153 şi 123, dosar primă instanţă), a rezultat fără echivoc faptul că terenul în suprafaţă de 3.100 mp aferent grădiniţei nu a făcut obiectul notificării.
Terenul a fost solicitat pentru prima dată de contestator la data de 18 august 2004.
Prima instanţă a apreciat eronat probele administrate în cauză atunci când a reţinut că terenul în suprafaţă de 3100 mp ar fi făcut obiectul notificării din 23 iulie 2002.
Conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată şi modificată, „nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001 până la 14 februarie 2002, insa, cu toate acestea, contestatorul a solicitat pentru prima dată restituirea terenului in litigiu la data de 18 august 2004, cu mult peste termenul imperativ prevăzut de lege.
Termenul de 6 luni de zile este unul imperativ, astfel încât sancţiunea prevăzută pentru nerespectarea sa este absolută, de ordine publică.
Contestatorul nemaifiind în drept să solicite în justiţie măsuri reparatorii pentru teren, s-a apreciat ca acţiunea acestuia trebuia respinsă, in prima instanţa, ca nefondată.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a formulat cerere de recurs la data de 7 septembrie 2009, reclamantul G.M., prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
După cum rezultă din actele dosarului, recurentul (prin mandatar) a formulat cerere de restituire a bunurilor imobile din comuna Bârsănesti, respectând întocmai termenul legal.
În mod evident, în considerarea faptului că acesta a respectat toate prevederile legale, intimaţii-pârâţi au emis dispoziţia de restituire a imobilelor-construcţii şi o parte a terenului.
Or, atât timp cât cererea de restituire s-a făcut pentru imobilele expropriate, aceasta se referă atât la clădiri, cât şi la terenurile aferente.
Faptul că, la data de 18 august 2004 s-a făcut o revenire la notificarea iniţială, în vederea precizării suprafeţei de teren solicitat, nu are semnificaţia unei noi notificări.
Pe de alta parte, faptul că o notificare înaintată pentru restituirea imobilelor se referă, atât la clădiri, cât şi la terenuri, rezultă din chiar cuprinsul Legii nr. 10/2001.
Astfel, art. 1, pct. 1 din Lege, menţionează: „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condiţiile prezentei legi". După cum se poate observa, textul legal face o referire de ansamblu asupra imobilelor, fără a distinge între construcţii si terenuri.
Mai mult, conform art. 6 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 (în varianta iniţială, în vigoare la momentul transmiterii notificării) s-a specificat că: „Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înţelege terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii, inclusiv terenurile fără construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construcţia acestora".
În egală măsură, conform art. 7 din Lege, „De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură".
În acelaşi sens, s-a susţinut ca chiar intimatele-pârâte au dovedit faptul că, imobilele solicitate (construcţii şi teren) alcătuiesc un tot unitar.
Astfel, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil".
În situaţia în care persoana îndreptăţită nu ar fi respectat dispoziţia mai sus citată şi ar fi formulat o singură cerere pentru mai multe imobile, unitatea deţinătoare era datoare să disjungă cererile pentru fiecare imobil în parte [conform art. 22 pct. 1 lit. b) a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, publicate în M.Of. nr. 227/200: „de asemenea, în cazul în care notificarea s-a făcut în bloc pentru mai multe imobile din aceeaşi localitate, urmează a se considera că notificarea s-a făcut pentru fiecare imobil, disjungându-se fiecare caz".
Or, aşa cum rezultă din actele dosarului, pentru imobilele în litigiu s-a făcut o singură notificare şi s-a emis o singură dispoziţie de restituire.
Cu alte cuvinte, atât recurentul, cât si intimaţii-pârâţi au avut în vedere faptul că imobilele constituie un tot unitar, casa locuibilă, curtea şi acareturile.
În aceste condiţii, apare cu totul surprinzătoare opinia instanţei de apel, conform careia terenul aferent construcţiilor ar constitui un imobil distinct.
S-a susţinut si ca Legea nr. 10/2001 a fost edictata în ideea facilitării restituirii proprietăţilor celor îndreptăţiţi şi nu pentru a o împiedica. Acest act normativ a încercat, pe cât posibil, să transpună în legislaţia naţionala principiul instituit de art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeana a Drepturilor omului („Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale de drept internaţional").
Analizând criticile recurentului-reclamant din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind neintemeiate, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor exprese si imperative ale art. 22 din Legea nr. 10/2001 „(1) Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
(2) Notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.
(3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana juridică deţinătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea şi o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.
(4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Dispoziţiile legale susmenţionate reprezintă temeiul juridic in raport de care urmează sa fie analizata chestiunea dedusa judecăţii relativa la respectarea termenului de formulare si expediere a notificării către unitatea deţinătoare, cu privire la imobilul in litigiu, prin raportare la chiar conţinutul explicit al notificării.
Notificarea expediata de reclamant sub nr. 6134 din 25 iulie 2001, înscris aflat la dosarul cauzei la fila 153 (dosar prima instanţa) releva cu evidenta faptul ca acesta a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti doar pentru imobilul construcţie individualizat prin componenta si valoare, si pentru anexa la conac.
Manifestarea expresa de voinţa a reclamantului din cuprinsul acestui înscris este importanta si se impune a fi clarificata, întrucât declanşează derularea întregii proceduri prevăzute de legea speciala, cum de altfel s-a si întâmplat - in patrimoniul reclamantului clarificându-se deja situaţia de fapt si de drept a mai multor imobile, prin Decizia administrativa dispunându-se restituirea în natură a mai multor construcţii, dar şi a suprafeţei de teren aferente de 709,7 mp - atât in fata organelor cu atribuţii exprese in aplicarea dispoziţiilor legale, cat si ulterior, in fata instanţelor de judecata, cu consecinţe in planul realizării efectelor concrete ale dispoziţiilor de drept substanţial ale legii speciale.
De principiu, identificarea imobilelor solicitate printr-o notificare, in conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al articolului susmenţionat, este necesara, dat fiind, pe de o parte, interesul/interesele concurente ce se pot prefigura intr-o situaţie concreta de fapt, exprimat de persoanele sau entităţile care au legătura intr-un fel sau altul cu imobilul in litigiu, si, pe de alta parte, de asprimea sancţiunii prevăzute de lege pentru ipoteza in care nu se respecta dispoziţiile de natura procedurala (termenul prescris de lege pentru solicitarea imobilelor in litigiu) - pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
In privinţa cauzei pendinte, instanţa de apel a reţinut corect elementele de fapt care circumstantiaza raportul juridic dedus judecatii, sub aspectul reclamat prin cererea de recurs, din coroborarea menţiunilor din notificarea formulata si expediata de reclamant la data de 23 iulie 2001, cu conţinutul cererii din 18 august 2004 adresată de acelaşi reclamant, Primăriei comunei Bârsăneşti (filele 153 şi 123, dosar primă instanţă), deslusind astfel manifestarea de vointa reala a reclamantului din cuprinsul notificării, concluzia fiind aceea ca terenul în suprafaţă de 3.100 mp nu a făcut obiectul notificării.
S-a retinut corect ca termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001 până la 14 februarie 2002, insa, cu toate acestea, contestatorul a solicitat pentru prima dată restituirea terenului in litigiu la data de 18 august 2004, cu mult peste termenul imperativ prevăzut de lege.
Faptul ca intimaţii-pârâţi au emis dispoziţia de restituire a imobilelor-construcţii şi pentru o parte a terenului in litigiu, nu reprezintă un argument in sprijinul reconfigurării conţinutului notificării după propria dorinţă si propriul interes al contestatorului, întrucât realizarea dispoziţiilor de drept material ale legii speciale este pusa in relaţie cu solicitarea expresa a persoanei îndreptăţite la restituire, formulata in termenul prescris de lege, nu cu acordul tacit sau expres al unităţilor deţinătoare.
Opinia conform căreia, atât timp cât cererea de restituire s-a făcut pentru imobilele expropriate, aceasta s-ar referi atât la clădiri, cât şi la terenurile aferente, nu poate fi primita, câtă vreme dispozitia explicita a legii are un anumit continut - (1) „.. in cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil", respectiv (2) „notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia" – tocmai pentru a preintampina eventualele neclaritati in identificarea imobilelor solicitate prin notificare, respectiv eventualele litigii cu privire la aplicarea efectiva a legii.
Invocarea de catre recurentul-contestator a dispoziţiilor art. 1, pct. 1, art. 6 alin. (1), art. 7, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, in ideea reevaluarii conţinutului notificării expediate catre unitatea detinatoare, nu poate fi primita, întrucât, faptul ca legea, din necesitatea impunerii si derularii unei proceduri clare si coerente, a statuat in sensul stabilirii precise a obiectului de reglementare, a modalităţilor de reparaţie civila, a clarificarii semnificaţiei juridice a termenilor si noţiunilor, a conţinutului cererilor de restituire, nu are nici o relevanta asupra obligaţiei concrete ce revine notificatorului de a formula o cerere clara sub aspectul obiectului pe care il vizeaza.
De altfel, chiar legea pe care însuşi reclamantul a invocat-o – prin conţinutul dispoziţiilor pe care le-a susţinut si prezentat in expunerea de motive a cererii de recurs - a pus in relatie directa manifestarea de voinţa a persoanei îndreptăţite cu elementele concrete relevate de conţinutul notificării, inclusiv cu o anumita forma de exteriorizare a manifestarii de voinţa – „notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana juridică deţinătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea şi o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării, respectiv „notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul – toate acestea in ideea preintampinarilor oricăror speculaţii, neinţelegeri, inclusiv litigii in interpretarea si aplicarea legii.
Legea nr. 10/2001, ca legea speciala de reparaţie civila, a fost edictată în ideea facilitării restituirii proprietăţilor celor îndreptăţiţi, transpunând astfel în legislaţia naţionala, rigorile respectului dreptului de proprietate, sub toate formele de manifestare ale acestei noţiuni - art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeana a Drepturilor omului, conform căruia „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale de drept internaţional"- insa, toate aceste considerente trebuie evaluate in conformitate cu principiul preeminentei dreptului intr-o societate democratica, ceea ce înseamnă respectarea prescripţiilor procedurale ale legii speciale naţionale in cazul fiecărei persoane indrituite/obligate prin dispoziţiile ei, in scopul realizării obiectivului propus fata de toţi destinatarii legii, indiferent de calitatea acestora.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curte, in conformitate cu dispoziţiile art.312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 79 din 6 iulie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 79 din 6 iulie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1035/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1023/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
