ICCJ. Decizia nr. 1043/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1043/2010
Dosar nr. 3036/1/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia civilă, sub nr. 4577/2005, contestatorul S.G. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria municipiului Ploieşti, prin primar, anularea dispoziţiei nr. 4229 din 30 mai 2005 emisă de pârâtă şi restituirea în natură a terenului situat în Ploieşti, judeţ Prahova, cu obligarea la acordarea de despăgubiri băneşti în echivalent pentru construcţia expropriată în suprafaţă de 136,63 mp, cât şi pentru suprafaţa de 3000 mp teren, sumele urmând a fi actualizate cu dobânda aferentă începând cu data introducerii acţiunii.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că terenul în suprafaţă de 3000 mp şi construcţia existentă pe el a aparţinut autorilor săi, S.V. şi S.M. şi a fost expropriat prin Decretul nr. 429/1984.
Prin notificarea adresată la data de 06 februarie 2002, a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren neafectată de construcţii şi despăgubiri pentru restul de teren şi construcţia demolată între timp, însă prin dispoziţia nr. 4229/2005 s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a constatat dreptul petentului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 1.075.017.247 lei.
Contestatorul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de intimat, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, însă instanţa, prin încheierea de şedinţă din 2 noiembrie 2005, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin sentinţa civilă nr. 170 din 21 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, în dosarul nr. 4577/2005, a fost respinsă contestaţia ca nefondată, reţinându-se, în esenţă, că suprafaţa de 465 mp, despre care expertul topometru a arătat că se poate restitui în natură, este situată în spatele unui bloc, în parcarea acestuia, fiind afectată de utilităţi, căi de acces şi conducte de canalizare, astfel că nu poate fi restituită în natură.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri băneşti în echivalent, s-a reţinut că în condiţiile Legii nr. 247/2005 despăgubirile se acordă sub forma titlurilor de despăgubire ce reprezintă certificate emise de Cancelaria Primului Ministru prin Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, astfel încât a respins ca neîntemeiată această solicitare.
Prin Decizia nr. 9 din 12 ianuarie 2007 pronunţată în dosarul nr. 3831/2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa şi pe fond a admis contestaţia, a anulat în parte dispoziţia atacată şi a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 465 mp delimitat cu simbolurile ABCDA în raportul de expertiză efectuat în apel, teren situat în Ploieşti, menţinând restul dispoziţiilor.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că din expertiza topometrică întocmită la fond şi completată în apel, rezultă că terenul în suprafaţă totală de 3000 mp este afectat în parte de utilităţi. Suprafaţa de 465 mp este liberă şi posibil de restituit în natură, iar sub acest aspect, instanţa de fond a apreciat greşit constatările expertizei.
Prin Decizia nr. 5112 din 21 iunie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti, prin primar, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti, arătând că, în cauză, deşi s-au efectuat două expertize topometrice, nu a fost pe deplin lămurită situaţia terenului, respectiv, dacă terenul în litigiu a fost folosit scopului exproprierii, dacă pe acest teren urma să fie edificată o construcţie anume şi dacă acest fapt s-a întâmplat sau nu, în raport cu planul urbanistic al localităţii.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel a solicitat intimatei să precizeze situaţia juridică a terenului în litigiu, iar aceasta s-a conformat, depunând la dosarul cauzei dispoziţia nr. 7456 din 02 aprilie 2007 privind restituirea, către contestator, a imobilului teren în suprafaţă de 465 mp, situat în Ploieşti, judeţul Prahova, precum şi adresa nr. 43 din 3 ianuarie 2008, din care rezultă că pe rolul instanţelor judecătoreşti nu a fost identificată nici o contestaţie împotriva dispoziţiei arătate mai sus.
Prin Decizia nr. 16 din 23 ianuarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 3848,3/42/2006, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca rămas fără obiect apelul contestatorului S.G., reţinând că terenul ce face obiectul litigiului a fost deja restituit în natură prin dispoziţia nr. 7456 din 02 aprilie 2007 şi constatând că apelantul a rambursat despăgubirile încasate pentru partea din imobilul revendicat care se restituie în natură, actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9, Primăria municipiului Ploieşti, prin primar, susţinând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. prin aprecierea conform căreia nu se mai impunea administrarea probatoriilor pentru soluţionarea fondului litigiului, deşi era ţinută să respecte dispoziţiile deciziei de casare în acest sens.
Recurenta a mai arătat că dispoziţia nr. 7456 din 02 aprilie 2007 a fost emisă pentru evitarea punerii în executare silită a deciziei nr. 9 din 12 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, decizie definitivă şi executorie.
Prin Decizia nr. 5118 din 19 septembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtei, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că judecătorii apelului au considerat în mod nelegal că, faţă de împrejurarea că prin dispoziţia administrativă terenul a fost restituit, nu se impunea administrarea probatoriilor la care se făcuse referire în precedenta decizie de casare.
Prin Decizia nr. 34 din 16 februarie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de contestatorul S.G. împotriva sentinţei civile nr. 170 din 20 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova, pe care a schimbat-o în tot, admiţând parţial contestaţia, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 465 mp, delimitat cu simbolurile ABCDA în raportul de expertiză topo întocmit de ing. B.T. efectuată în apel, teren situat în Ploieşti, judeţ Prahova.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Ploieşti, prin primar, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru greşita aplicare a prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că scopul pentru care s-a realizat exproprierea terenului în litigiu a fost atins, întrucât pe acesta s-au construit blocuri pentru locuinţe, s-au amenajat artere de circulaţie, zone verzi şi căi de acces la locuinţe, iar cu toate că după demolarea construcţiei expropriate terenul este liber, fiind situat între blocurile construite, este destinat normalei folosinţe a acestora.
Astfel, suprafaţa de 465 mp rezultată ca suprafaţă liberă, în urma expertizelor efectuate în cauză, are destinaţia de spaţiu verde amenajat aferent blocurilor de locuit, iar faptul că nu este ocupată de construcţii nu este de natură să conducă la concluzia că nu este afectată de utilităţi publice.
De asemenea, arată că pe terenul în litigiu este amplasată o platformă gospodărească ce constituie domeniu public al localităţii, potrivit Hotărârii Consiliului local nr. 41/2008 privind actualizarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al municipiului Ploieşti.
Analizând criticile formulate din prisma aspectelor de nelegalitate arătate, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă, însă urmează a respinge recursul, pentru următoarele motive:
În cauză, este de necontestat, că terenul solicitat de reclamant prin notificare a fost expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 429/1984.
În această situaţie sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că „în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent".
Prevederile alin. (3) al art. 11 din lege au în vedere ipoteza în care construcţiile expropriate au fost integral demolate, iar execuţia noilor lucrări pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parţial terenul.
În acest caz, persoana îndreptăţită va beneficia de măsura restituirii în natură a terenului liber, iar pentru construcţiile demolate şi terenul ocupat de construcţii noi, precum şi pentru terenul afectat servituţilor legale ori altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent.
Dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 trebuie analizate, însă, prin raportare la dispoziţiile art.10 din aceeaşi lege şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Astfel, potrivit textelor legale arătate, prin teren liber restituibil în natură, se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces(existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane(conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).
Sintagma „amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv, suprafaţa de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, căi de comunicaţii, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
În lumina dispoziţiilor legale anterior citate, instanţa de apel, în rejudecare, a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi a stabilit în mod corect, pe baza probatoriilor administrate în mai multe cicluri procesuale, că suprafaţa de teren de 465 mp este liberă, nefiind afectată de nici o utilitate publică, fiind astfel restituibilă în natură şi fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (3) din legea specială de reparaţie.
În speţă, potrivit dispoziţiilor deciziei de casare, instanţei de trimitere i s-a stabilit obligaţia de a clarifica, pe bază de noi probatorii, dacă suprafaţa de 465 mp este sau nu afectată de utilităţi publice, în raport de această situaţie, urmând a se aplica normele de drept corespunzătoare.
În acest sens, au fost depuse la dosarul cauzei o serie de înscrisuri care au format instanţei convingerea că terenul în litigiu poate fi restituit în natură.
Conform expertizelor întocmite în cauză, rezultă că terenul expropriat nu este afectat de construcţii noi, utilităţi publice sau alte amenajări de utilitate publică, iar recurenta nu a formulat obiecţiuni la concluziile experţilor.
Astfel, din expertiza topometrică întocmită de expert B.T. (filele 113-115 dosar fond), lucrare ce a fost completată în apel, a rezultat că terenul în litigiu este „afectat în parte de utilităţi publice", respectiv, o suprafaţă de 2535 mp, a cărei evaluare urmează metodologia adoptată de Legea nr. 10/2001, iar suprafaţa de 465 mp este „suprafaţă liberă, care poate fi restituită în natură".
Raportul de expertiză efectuat cu ocazia instrumentării căii de atac a apelului, în primul ciclu procesual, a relevat aceeaşi situaţie de fapt, respectiv, existenţa, pe o anumită suprafaţă a terenului în litigiu, a unor reţele edilitare de interes public(conducte de apă, canalizare pluvială, conducte de gaze, etc), concluzionând însă că „...nici una dintre acestea nu afectează suprafaţa de 465 mp...care nu este afectată de utilităţi publice."
În cadrul procesual stabilit prin Decizia de casare nr. 5118 din 19 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au administrat probatorii care au confirmat concluziile rapoartelor de expertiză anterioare, astfel încât susţinerile recurentei-pârâte potrivit cărora terenul în litigiu nu poate forma obiectul restituirii în natură, deoarece este afectat de utilităţi publice, urmează a fi înlăturate, fiind contrazise de concluziile care se desprind din actele şi lucrările dosarului.
Pornind de la această situaţie de fapt, în mod judicios, instanţa de apel a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectând astfel principiul restituirii în natură consacrat prin art. 1 alin. (2) din aceeaşi lege.
În considerarea tuturor aceste aspecte, Înalta Curte va respinge recursul, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti prin primar, împotriva deciziei nr. 34 din 16 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1062/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1039/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
