ICCJ. Decizia nr. 1063/2010. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1063/2010
Dosar nr. 4171/62/2007
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică de la data de 30 iunie 2008, în Dosar nr. 4171/62/2007 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca lipsită de interes cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., cerere formulată de reclamanţii G.T. şi G.D., prin mandatar D.M.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive:
S-a invocat excepţia de neconstituţionalitate raportat la dispoziţiile art. 24 din Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul de apărare pe tot parcursul procesului. În susţinere s-a mai invocat că partea poate aprecia asupra oportunităţii formulării unei astfel de cereri de amânare, iar art. 156 C. proc. civ. prevede că această cerere trebuie temeinic motivată.
Cererea desesizare a Curţii Constituţionale este lipsită de interes, avându-se în vedere stadiul procesual al cauzei, împrejurarea că mandatara contestatorilor a redactat cele două recursuri şi faptul că aceasta, având studii juridice, poate atinge scopul urmărit prin promovarea recursului.
Împotriva acestei încheieri au formulat cerere de recurs reclamanţii G.D. şi G.T., în susţinerea căreia s-au arătat următoarele cu privire la art. 156 C. proc. civ.:
- Sintagma din alin. (1) nu acoperă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituţia României.
Textul spune că instanţa „va putea da”, ceea ce înseamnă şi că nu se poate acorda termen pentru lipsă de apărare.
Dreptul de apărare nu este astfel la dispoziţia instanţei care îl cenzurează prin sintagma „instanţa va putea sa un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată”.
- Nici alin. (2), care are un caracter „compensator” nu acoperă deplin dreptul la apărare.
Instanţa a considerat că cerere de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă pe motiv că textul nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzei.
Nu trebuie însă ca textul să fie în dependenţă cu soluţionarea cauzei, fiind suficientă o simplă „legătură” între acestea.
Instanţa a avut în vedere o formă anterioară a Legii nr. 47/1992, care în art. 23 se referă la texte de care „depinde” soluţionarea cauzei - cerinţă care nu se mai află în legea modificată.
Sunt îndeplinite cerinţele de admitere a cererii iar textul în cauză are un impact direct şi serios în cauză.
Analizând încheierea recurată în raport de criticile formulate, care se circumscriu formal dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat, cu aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea celor ce succed:
Prin criticile de recurs s-a extins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la ambele alineate ale art. 156 C. proc. civ., deşi în faţa primei instanţe s-a invocat, cu referire la acest articol, neconstituţionalitatea numai a alin. (1), respectiv partea care prevede că cererea pentru lipsă de apărare trebuie temeinic motivată - astfel cum rezultă din încheierea atacată pe calea recursului - încălcându-se astfel dispoziţiile art. 294 coroborat cu art. 316 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica de recurs efectivă, cu privire la soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenţii invocă un alt aspect - cel al legăturii textului cu cauza, în condiţiile în care argumentele pentru care s-a pronunţat instanţa sunt cu totul altele; în aceste condiţii, critica formulată nu are legătură cu soluţia atacată, aceasta fiind cea cenzurată de instanţa de recurs.
În considerarea argumentelor sus menţionate, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de G.D. - decedată şi continuat de G.T. şi G.B.T., precum şi de G.T. împotriva încheierii din 30 iunie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1061/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1065/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
