ICCJ. Decizia nr. 1075/2010. Civil. Divorţ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1075/2010
Dosar nr. 7953/302/2008
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8654 din 21 noiembrie 2008, Judecătoria sector 5 Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta H.O.P., în contradictoriu cu pârâţii C.P.C. şi Autoritatea tutelară - Primăria sector 5 Bucureşti, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul - reclamant C.P.C. şi a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 15 septembrie 2003 din culpa comună a soţilor, încredinţarea minorilor spre creştere şi educare reclamantei - pârâte şi obligarea pârâtului - reclamant C.P.C. la plata în favoarea minorilor a unei pensii de întreţinere în cuantum de 310 lei lunar, câte 155 lei pentru fiecare minor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 37 alin. (2) raportat la art. 38 alin. (1), art. 42, art. 86 alin. (1) coroborat cu art. 107 alin. (1) C. fam.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, prin Decizia nr. 504/A din 16 aprilie 2009, a respins apelul declarat de pârâtul - reclamant C.P.C., reţinând în esenţă că vina pentru faptul că s-a ajuns ca atitudinea celor doi soţi, sub aspectul relaţiilor de familie, să nu mai fie una de compatibilitate, specifică relaţiilor de căsătorie, revine în egală măsură ambilor soţi, neputând fi reţinută numai în sarcina unuia dintre ei. În ce priveşte încredinţarea minorilor, s-a reţinut că interesul acestora este protejat într-o măsură mai mare prin încredinţarea lor către reclamantă, având în vedere vârsta minorilor, dar şi faptul că separarea celor doi copii ar reprezenta o măsură în dezacord cu principiul ocrotirii intereselor minorilor.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul - reclamant C.P.C.
La termenul din 3 decembrie 2009, pârâtul - recurent a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) C. fam., raportat la prevederile art. 16 şi 21 alin. (3) din Constituţia României, solicitând suspendarea cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei.
Prin încheierea din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea, motivat de faptul că dispoziţiile legale cu privire la care s-a formulat excepţia de neconstituţionalitate nu au fost avute în vedere de instanţele de fond şi apel în soluţionarea cauzei, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul C.P.C., care critică soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale arătând că, în cadrul proceselor privind încredinţarea minorilor şi exerciţiul drepturilor părinteşti, mamele au o poziţie favorizată, asigurată prin dispoziţiile art. 1 alin. (2) C. fam., dispoziţii ce încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor români şi dreptul la un proces echitabil.
Recursul se constată ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed:
Art. 1 alin. (2) C. fam., la care se referă excepţia de neconstituţionalitate, prevede că „Statul apără interesele mamei şi copilului”.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, excepţia poate fi ridicată de părţi, de instanţă din oficiu sau de procuror, iar potrivit alin. (3) nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit legii, în soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este competentă să verifice doar îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ în art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă excepţia de neconstituţionalitate vizează o lege sau o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale vizate de excepţie nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Având în vedere cele menţionate se constată că dispoziţiile legale la care se referă excepţia de neconstituţionalitate nu au fost avute în vedere de instanţe în soluţionarea capătului de cerere privind încredinţarea minorilor.
Din actele dosarului rezultă că, în soluţionarea acestui capăt de cerere, faţă de probele administrate în cauză, instanţele au pornit de la prezumţia simplă că ambii soţi pot asigura creşterea şi educarea în mod corespunzător a celor doi minori, numai că în adoptarea soluţiei de încredinţare a minorilor către reclamantă a fost avut în vedere interesul celor doi minori, în raport şi de dispoziţiile art. 42 C. fam., care s-a apreciat că este protejat într-o măsură mai mare prin încredinţarea acestora către reclamantă, avându-se în vedere vârsta mică a celor doi copii (doi ani şi jumătate şi respectiv, patru ani şi jumătate), dar şi faptul că separarea acestora ar reprezenta o măsură în dezacord cu principiul ocrotirii intereselor copiilor.
Aşa fiind, întrucât dispoziţiile legale invocate nu au legătură cu cauza şi nu au determinat adoptarea soluţiei privind încredinţarea minorilor, în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi pentru considerentele expuse, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.P.C. împotriva încheierii din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1071/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1078/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
