ICCJ. Decizia nr. 111/2010. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞIJUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 111/2010
Dosar nr. 3251/108/200.
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1117 din 11 octombrie 2007 a Tribunalului Arad s-a dispus în temeiul art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997 anularea ca netimbrată a acţiunii civile înaintată de reclamantulO.R.G., deţinut în Penitenciarul Arad pentru despăgubiri civile.
Instanţa de fond a reţinut că faţă de valoarea pretenţiilor solicitate, reclamantul avea obligaţia de a timbra acţiunea cu nr. 13.186,52 lei taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar de 5 lei, că reclamantul a declaratla termenul de judecată din 1 octombrie 2007 că nu înţelege să timbreze acţiunea, care în opinia lui este scutită de plata taxei de timbru.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat apel în termenul legal, solicitând desfiinţarea ei, iar prin Decizia civilă nr. 48 din 28 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara s-a anulat apelul ca netimbrat în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1992, reţinându-se că deşi apelantul a fost citat cu menţiunea timbrării căii de atac a apelului, fila 5 apelantul nuşi-a îndeplinit această obligaţie şi nu a depus dovada plăţii taxelor de timbru stabilite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamantul solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:
Astfel recurentul susţine că instanţa de apel şi cea de fond a făcut o greşităinterpretare şi aplicare a legii faţă de obiectul dedus judecăţii, în condiţiile în care erau incidente dispoziţiile art. 15 lit.s) din Legea nr. 146/1992 situaţie în care acţiunea sa, ce are ca obiect acordarea unor despăgubiri civile pentru pretinse încălcări ale dispoziţiilor prevăzute de art. 2 şi art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este scutită de plata taxei de timbru atât în fond cât şi în exercitarea căilor de atac.
Or, susţine recurentul din perspectiva dispoziţiilor art. 15 lit. s) din Legea nr. 146/1999 instanţa de apel şi cea de fond, în mod greşit a reţinut faptul că acţiunea sa este supusă timbrării la valoarea pretenţiilor formulate cu titlu de despăgubiri.
Din actele dosarului rezultă că intimatul Penitenciarul Arad nu a formulat întâmpinare la recursul reclamantului.
Examinând recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii reclamantului vizează obligarea la plata unei despăgubiri civile în condiţiile în care se susţine încălcarea drepturilor prevăzute de art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (fila 3 dosarul instanţei de apel).
Aşa fiind, faţă de obiectul dedus judecăţii despăgubiri pentru pretinsa încălcare a drepturilor prevăzute de art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale erau incidente dispoziţiunile art. 15 lit. s) din Legea nr. 146/1997 ce prevăd expres şi imperativ că: „sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile inclusiv pentru exercitarea căilor de atac referitoare la stabilirea şi acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ratificată prin Legea nr. 30/1994 publicată în M.Of. partea I nr. 35 din 31 mai 1994 cu modificările ulterioare".
Litera s) a art. 15 din Legea nr. 146/1997 a fost introdusă prin OG nr. 12/2005 şi este incidentă în cauză faţă de obiectul dedus judecăţii, despăgubiri pentru pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Aşa fiind, atât acţiunea cât şi exercitarea căii de atac a apelului este scutită de plata taxei de timbru în temeiul dispoziţiilor legale sus evocate, situaţie în care fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se admite recursul reclamantului, a se casa Decizia atacată şi pe cale de consecinţă a se admite apelul reclamantului împotriva sentinţei civile nr. 1117 din 11 octombrie 2007 a Tribunalului Arad ce urmează a fi desfiinţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantulO.R.G. împotriva deciziei nr. 48 din 28 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată.
Admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 1117 din 11 octombrie 2007 a Tribunalului Arad pe care o desfiinţează şi trimite cauza, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1133/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1109/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
---|