ICCJ. Decizia nr. 1133/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1133/2010
Dosar nr. 9772/3/2007
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 7494 din 12 februarie 2007, Primarul general al Municipiului Bucureşti, a respins notificarea formulată de T.M., vizând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 192 mp situat în Bucureşti, cu motivarea că imobilul nu face obiect al Legii nr. 10/2001.
La 19 martie 2007, T.V.I. a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei să constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului, preluat abuziv de către stat, prin Legea nr. 58/1974.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 397 din 26 februarie 2008, a respins ca nefondată contestaţia, reţinând în esenţă că terenul ce face obiectul notificării nu a intrat, nici în patrimoniul contestatorului T.V. şi nici în patrimoniul tatălui său, T.M., nemişcătorul fiind preluat abuziv de către stat de la vânzătorul I.G., astfel că reclamantului nu i se poate recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită, în accepţiunea Legii nr. 10/2001.
Apelul formulat de T.V.I. împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 17 din 13 ianuarie 2009, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, Tribunalului Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că de esenţa litigiului este obiectul înstrăinării care s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8739 din 14 noiembrie 1977, fiind evidentă voinţa părţilor de a vinde, respectiv cumpăra şi terenul aferent construcţiei, preţul vânzării având în vedere ambele componente ale imobilului.
Cu toate acestea, se mai arată, potrivit art. 30 alin. (2) al Legii nr. 58/1974, terenul fiind scos din circuitul civil, nu a putut intra în patrimoniul cumpărătorului, prin efectul legii, fiind preluat de către stat, chiar dacă voinţa reală a părţilor contractante a fost aceea ca vânzarea să privească şi terenul aferent construcţiei.
Ca atare, conchide instanţa de apel, imobilul nu a fost scos din circuitul civil de la vânzător, deoarece acesta a consimţit voluntar să vândă, ci de la cumpărător, prin împiedicarea ca bunul să intre în patrimoniul său, deşi a plătit un preţ pentru teren.
În consecinţă, îndreptăţit la despăgubiri este cumpărătorul, iar nu vânzătorul, în această ipoteză, dispoziţiile art. 3 alin. (1) ale Legii nr. 10/2001, urmând a fi interpretate în raport de specificul situaţiei create prin scoaterea din circuitul civil a terenurilor, la momentul realizării vânzării-cumpărării.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul greşitei stabiliri a calităţii de persoană îndreptăţită a contestatorului.
Astfel, se arată, prin efectul legii în vigoare la data înstrăinării – art. 30, al Legii nr. 58/1974 terenul ce a făcut obiectul notificării nu a intrat nici un moment, în patrimoniul contestatorului sau al tatălui său, preluarea abuzivă făcându-se de la vânzătorul I.G.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.
În interpretarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, este de reţinut că scopul şi raţiunea acesteia nu pot fi decât acelea de a se acorda măsuri reparatorii doar foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv, în perioada de referinţă a acestui act normativ.
Astfel, în art. 3 al legii, legiuitorul defineşte persoanele îndreptăţite la restituirea în natură sau prin echivalent, aceste categorii fiind enumerate limitativ, restrictiv, alineatul 1 litera a, dispunând că sunt îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii, persoanele fizice proprietari ai imobilelor, la data preluării în mod abuziv a acestora.
Singura excepţie este prevăzută în art. 4 alin. (2) din lege, potrivit căruia de prevederile acestui act normativ beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, prin succesiune legală sau testamentară.
Or, reclamantul, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa fondului, nu a fost niciodată proprietarul terenului în suprafaţă de 192 mp, situat în Bucureşti.
Astfel, în actul invocat de către acesta, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 8739 din 14 noiembrie 1977, se prevede în mod expres că terenul în suprafaţă de 192 mp, pe care se află construcţia ce a făcut obiectul înstrăinării trece în proprietatea statului, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
În consecinţă, cum terenul pe care reclamantul îl solicită, nu a fost niciodată, în proprietatea sa nemişcătorul nu-i poate fi retrocedat prin procedura instituită în baza Legii nr. 10/2001, singurul care avea vocaţie la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul trecut abuziv în proprietatea statului fiind vânzătorul.
Aşa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecinţa modificării deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamant şi a menţinerii hotărârii primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtului Municipiului Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 17 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 397 din 26 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1149/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 111/2010. Civil → |
|---|
