ICCJ. Decizia nr. 1123/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1123/2010
Dosar nr. 3168/62/2006
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 137/S din 14 aprilie 2008 Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată de reclamantele S.I. şi C.E. în contradictoriu cu Municipiul Braşov prin primar.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin notificarea din 1 noiembrie 2001 la B.E.J. „K.O.” reclamantele s-au adresat Primarului Municipiului Braşov solicitând restituirea în natură pe un alt amplasament a terenului în suprafaţă de 511,20 mp situat în Braşov, înscris în C.F. Braşov, preluat în 1989, cu menţiunea că imobilele construcţii aflate pe teren au fost demolate.
Ulterior, prin notificarea din 14 februarie 2002 la S.C.P.E.J. „T.D.K.” reclamantele au solicitat să fie despăgubite şi pentru cele două case de cărămidă cuprinse în fondul funciar menţionat, care au fost demolate în 1989 şi pentru care au primit ca despăgubiri suma de 60.000 lei.
Prin Dispoziţia din 25 septembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Braşov în calitate de reprezentant legal al unităţii administrativ-teritoriale s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 511,20 mp, cu motivarea că acesta este afectat de reţele şi de amenajările exterioare ale blocurilor de locuinţe din zonă, a fost respinsă cererea de acordare de despăgubiri băneşti din lipsă de temei legal şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma titlurilor de despăgubire în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul construcţie şi teren, evaluat în momentul trecerii în proprietatea statului la suma de 1.150 lei şi pentru care nu s-au achitat despăgubiri.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a mai stabilit că valoarea actualizată la data de 15 mai 2002 a despăgubirilor cuvenite pentru terenul în suprafaţă de 511,20 mp aferent construcţiilor expropriate şi demolate, potrivit raportului de expertiză tehnică din 15 mai 2002 întocmit de expertul tehnic M.Ţ. este de 587.405.419 lei vechi.
Cât priveşte restituirea în natură a terenului, pe baza expertizei tehnice efectuate în cauză de ing. P.R., Tribunalul a stabilit că acest teren este parţial ocupat de blocurile de locuinţe din strada S. precum şi de căile de acces pietonal, restul reprezentând zone verzi, parcări şi alei, existând reţele electrice aparţinând SC E.T.S. SA, astfel încât, dând eficienţă prevederilor art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, a conchis că nu este posibilă restituirea în natură a terenului. Prima instanţă a apreciat că forma măsurilor reparatorii propuse petentelor de către intimat corespunde prevederilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, forma bănească a măsurilor reparatorii în echivalent nemaifiind prevăzută la data emiterii dispoziţiei atacate.
Împotriva acesteia hotărâri au declarat apel reclamantele solicitând desfiinţarea sentinţei şi anularea dispoziţiei Primarului Municipiului Braşov, în sensul retrocedării în natură, pe vechiul amplasament a imobilului revendicat şi plata diferenţei de valoare faţă de evaluarea de la nivelul anului 2002.
În motivarea apelului au susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că restituirea în natură a unor parcele disparate, situate între blocurile de locuinţe, incluzând amenajări edilitare şi având suprafeţe extrem de reduse, improprii unei utilizări normale, ar fi contrară spiritului dispoziţiilor legale invocate, că se impune efectuarea unei completări la expertiza topografică de natură a lămuri dacă parcelele propuse a fi restituite în natură pot fi utilizate conform reglementărilor urbanistice. Au susţinut, de asemenea, că dată fiind cunoscută ineficienţa acordării titlurilor de despăgubire în locul despăgubirilor băneşti solicită restituirea unui teren în compensare.
În apel s-a dispus completarea raportului de expertiză topografică, cu următoarele obiective: stabilirea modului de utilizare al parcelelor propuse restituirii conform reglementărilor urbanistice, precum şi determinarea amenajărilor efectuate pe terenul în litigiu.
Prin Decizia nr. 60/AP din 4 mai 2009 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul reclamantelor, reţinând că operaţiunile de dezmembrare realizate de expert scot în evidenţă formarea a două parcele disparate, situate între blocurile de locuinţe edificate, că sintagma „amenajări de utilitate publică” desemnează suprafeţele de teren destinate a servi nevoile comunităţii - străzi, alei, trotuare, amenajări de spaţii verzi, parcuri, pieţe pietonale, iar pe una din parcelele în litigiu este amenajată o parcare. În ceea ce priveşte măsurile reparatorii acordate, instanţa de apel a reţinut că faţă de momentul emiterii dispoziţiilor contestate, sub imperiul Legii nr. 247/2005, reclamantele sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubire.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, apreciind-o ca fiind nelegală, iar interpretările instanţei - abuzive şi contrare spiritului Legii nr. 10/2001, C.E.D.O. şi practicii Curţii Europene de Justiţie. În motivarea recursului au invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din care rezultă necesitatea ca servituţile legale şi alte amenajări de utilitate publică să fi fost autorizate anterior notificării, că din acteledosarului nu rezultă că ar exista o asemenea autorizaţie, că singura amenajare existentă în zonă era o alee de acces la intrarea în bloc, ce se poate reface cu uşurinţă pe alt amplasament. Au susţinut, de asemenea, că dacă s-ar acorda măsuri reparatorii în echivalent acestea s-ar concretiza doar în titluri de valoare convertibile în acţiuni, iar Fondul Proprietatea nu este listat la bursă şi nu funcţionează de o manieră susceptibilă a duce la acordarea efectivă a unei indemnizaţii.
Analizând criticile formulate, ce pot fi circumscrise formal motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului prin expropriere, în baza Decretului nr. 335/1988, în vederea construirii de blocuri de locuinţe şi a dotărilor comerciale şi tehnico-edilitare aferente, casele aflate pe teren, proprietatea recurentelor-reclamante, fiind demolate, astfel cum rezultă din documentaţia ce a stat la baza emiterii dispoziţiei atacate.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că în procedura Legii nr. 10/2001 regimul juridic al imobilelor expropriate este reglementat de dispoziţiile art. 11, care în alin. (3) şi (4) prevede că în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parţial terenul, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, precum şi că, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Pentru a determina măsura în care terenul supus exproprierii este afectat de construcţii, instanţa de apel a dispus completarea expertizei tehnice realizate la fond, solicitând expertului să stabilească dacă parcelele propuse a fi restituite în natură pot fi utilizate în conformitate cu dispoziţiile legale urbanistice, ce amenajări au fost efectuate, precum şi utilitatea lor, dar şi evaluarea terenului şi a caselor demolate în 1989.
Verificând cerinţele legale de urbanism în situaţia de faţă, expertul a concluzionat că ele pot fi îndeplinite doar în situaţia restituirii în natură a ambelor parcele identificate, care însă ulterior ar trebui comasate. De asemenea, a constatat că pe strada Sarmisegetusa era amenajată o parcare asfaltată peste una din parcelele în litigiu, precum şi existenţa unor alei pietruite, delimitate de borduri, a zonelor verzi şi aleea de intrare în blocul de locuinţe.
Existenţa unor suprafeţe de teren neconstruite nu generează automat posibilitatea restituirii în natură a acestora, ea fiind condiţionată de absenţa unor amenajări de utilitate publică.
Sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale” vizează suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare), dotări tehnico-edilitare, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, etc.
Probatoriul administrat relevă că porţiunile de teren solicitate a fi restituite în natură fac parte structural din perimetrul unui ansamblu, fiind amenajate ca spaţiu verde, alei, parcări, absolut necesare pentru buna utilizare a blocurilor de locuinţe construite, ţinând de standardul obligatoriu sau cel puţin obişnuit pentru destinaţia acestora, fără a reprezenta o facilitate sau un avantaj suplimentar.
Prevederile legale mai sus amintite au fost edictate şi în considerarea interesului social general, ceea ce decurge din folosirea sintagmei „amenajări destinate a servi nevoile comunităţii”, iar restituirea în natură a unor parcele disparate, situate între blocurile de locuinţe, incluzând amenajări edilitare şi având suprafeţe extrem de reduse, improprii unei utilizări normale, ar fi contrară spiritului legii.
Nici cea de-a doua critică, referitoare la natura despăgubirilor acordate, în sensul că instanţele ar fi obligate, în acord cu practica Curţii Europene, să dispună acordarea de despăgubiri băneşti, la valoarea de circulaţie a imobilului, conform standardelor internaţionale, nu poate fi primită.
În raport de dispoziţiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în situaţiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în mod corect s-a reţinut că faţă de data emiterii dispoziţiei atacate forma bănească a măsurilor reparatorii în echivalent nu mai este prevăzută de Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată de Legea nr. 247/2005.
Pentru toate aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii ca legale a hotărârilor pronunţate în fond şi apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele S.I. şi C.E. împotriva Deciziei nr. 60/Ap din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1107/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1125/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
