ICCJ. Decizia nr. 1125/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1125/2010
Dosar nr. 25931/3/2006
Şedinţa publică de la 23 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia din 24 ianuarie 2006, primarul General al Municipiului Bucureşti, a dispus restituirea în natură către notificatoarele B.R.M.G. şi M.B.C.M., a imobilului situat în Bucureşti, sector 2, compus din construcţii cu anexele aferente şi teren în suprafaţă de 1.084 mp.
La 24 iulie 2006, B.L.M., a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei să modifice actul, în sensul ca restituirea în natură a imobilului să se facă şi în favoarea sa, alături de celelalte două notificatoare, în calitate de moştenitoare a autorului comun B.C., fostul proprietar al nemişcătorului.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 388 din 12 martie 2007, a admis contestaţia şi pe cale de consecinţă a modificat dispoziţia atacată în sensul că imobilul situat în Bucureşti, sector 2, alcătuit din construcţii şi teren în suprafaţă de 1.084 mp, se restituie în natură şi către contestatoare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta este moştenitoarea lui B.E., care la rândul său este descendenta lui B.T., unul din cei trei fiii au autorului comun, B. (B.) C.
Din probele cauzei, se mai arată, rezultă că reclamanta a notificat personal unitatea deţinătoare, în calitate de moştenitoare, prin reprezentare, a defunctului B.T., decedat la 16 septembrie 1997, depunând şi actele doveditoare ale dreptului său de proprietate, asupra cotei corespunzătoare din imobilul în litigiu.
Ca atare, conchide instanţa fondului, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de lege, profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care, prin Decizia nr. 197/A din 18 martie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză de pârât şi interveniente, reţinând în esenţă că probele cauzei atestă fără echivoc, manifestarea de voinţă a contestatoarei, în sensul iniţierii procedurii administrative prevăzută de lege, vizând restituirea în natură şi în persoana sa, în calitate de succesoare a autorului comun, a imobilului ce a făcut obiectul notificărilor.
În cauză, au declarat recurs în termen legal, atât intervenientele B.R.M.G. şi M.B.C.M. cât şi Municipiul Bucureşti, prin primar General.
În recursul lor, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., intervenientele critică hotărârile pronunţate în cauză, după cum urmează:
- cauza a fost soluţionată cu încălcarea dispoziţiilor art. 85, 89, 90, 93, 106 şi 107 C. proc. civ., întrucât pe tot parcursul judecăţii în fond şi în apel a fost lipsă de procedură cu intimata B.N., care nu a avut cunoştinţă de proces şi respectiv de hotărârile pronunţate.
- instanţa de apel nu s-a pronunţat, în limitele caracterului devolutiv, asupra excepţiilor vizând lipsa calităţii procesuale active a contestatoarei şi respectiv lipsa calităţii procesual pasive a lui B.N., cât şi asupra criticii privind schimbarea din oficiu de către instanţa fondului a temeiului juridic al contestaţiei.
- în cauză, s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 22 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, reţinându-se eronat că B.L.M., ar fi notificat personal unitatea deţinătoare, în termenul prevăzut de lege.
- reclamanta este terţ faţă de procedura prealabilă administrativă obligatorie, necontencioasă, finalizată prin emiterea dispoziţiei atacate, exercitându-şi cu rea credinţă drepturile procesuale, în vederea dobândirii unei părţi din imobilul litigios.
În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Municipiul Bucureşti, prin primar General critică decizia dată în apel, pe considerentul greşitei reţineri a calităţii de persoană îndreptăţită, a contestatoarei B.L.M., în condiţiile în care înscrisul prin care se pretinde că s-ar fi iniţiat procedura administrativă prevăzută de lege, nu întruneşte condiţiile şi forma prevăzută de lege, neputând fi asimilat cu o notificare, în sensul dispoziţiilor art. 22 al Legii nr. 10/2001.
Recursurile se privesc ca nefondate, în considerarea argumentelor ce succed.
Determinând regimul juridic al nulităţilor, art. 108 C. proc. civ., face o distincţie clară între nulităţile absolute şi cele relative, sub aspectul fazei procesuale în care pot fi invocate şi a părţilor ce se pot prevala de arătarea neregularităţilor procedurale.
Astfel, nulităţilor relative li se instituie un regim juridic diferit, în sensul că ele pot fi invocate doar in limine litis (respectiv cel mai târziu la prima zi de înfăţişare sau imediat după ivirea cauzei ce le-a determinat), şi doar de partea în favoarea căreia a fost edictată norma procedurală încălcată şi care a fost vătămată prin întocmirea actului de procedură.
Exigenţele principiului disponibilităţii exclud posibilitatea invocării nulităţii relative de către alte părţi, decât acelea în favoarea cărora norma încălcată a fost instituită.
Or, în speţă, viciul referitor la neîndeplinirea procedurii de citare a intervenientei B.N. a fost invocat abia în faza procesuală a apelului şi nu de către partea vătămată, ci de către ceilalţi intervenienţi, ale căror interese contrare sunt evidenţiate prin însăşi cererea adresată instanţei de a constata că B.N. nu are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, întrucât nu a acceptat în termen succesiunea autorului său, B.R., decedat la 1 aprilie 1999, şi nici nu a formulat notificare în termen legal.
Ca atare, nu subzistă nici ipoteza particulară a coparticipării procesuale, care ar fi permis invocarea nulităţii relative a actului de procedură, de către oricare din părţile care susţin în instanţă, acelaşi interes.
Nefondate sunt şi celelalte critici formulate de către ambii recurenţi, care vizează calitatea procesuală activă a contestatoarei B.L.M.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare.
Ca atare, calitatea procesuală activă a unei persoane de a ataca în instanţă o decizie sau o dispoziţie emisă în baza Legii nr. 10/2001, este strâns legată de calitatea sa de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege şi respectiv de notificator, în accepţiunea art. 22 (1) din Lege.
Or, atât instanţa fondului cât şi instanţa de control judiciar, au reţinut corect că reclamanta, în calitate de moştenitoare a lui B.T., fiul lui B.C., fostul proprietar al imobilului, preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 - poziţia 588 - şi-a manifestat neîndoielnic, prin înscrisurile expediate unităţii deţinătoare, voinţa de a i se restitui în natură, alături de celelalte două notificatoare, imobilul situat în Bucureşti, sector 2, ce a constituit proprietatea autorului comun al acestora.
În adevăr, prin înscrisul intitulat „notificare”, înregistrat la unitatea deţinătoare din 30 octombrie 2001, reclamanta s-a manifestat fără echivoc, în sensul solicitării de a i se recunoaşte dreptul la restituirea în natură a imobilelor ce au aparţinut autorului său B.C. respectiv cele din Bucureşti, sector 2, ce face obiectul prezentului litigiu, şi strada L. (fila 169 - Dosar nr. 25931/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă).
Necomunicarea notificării, prin executorul judecătoresc, ca o condiţie de formă prescrisă de legiuitor, nu poate atrage nulitatea acesteia, întrucât prevalează principiul realizării dreptului, în raport cu cel al respectării procedurii, conform prevederilor constituţionale şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la garantarea dreptului de proprietate.
Ca atare, în condiţiile în care reclamanta a făcut atât dovada îndreptăţirii sale la restituirea cotei cuvenite din imobil, potrivit gradului de rudenie faţă de fostul proprietar - de la care nemişcătorul a fost preluat abuziv - cât şi a solicitării formulată în acest sens unităţii deţinătoare, nu se poate reţine că aceasta este terţ faţă de procedura prealabilă derulată anterior emiterii dispoziţiei atacate.
Tot astfel, nu rezultă în ce mod instanţa fondului, ar fi schimbat - potrivit celor susţinute de recurentele interveniente - „din oficiu” temeiul juridic al contestaţiei, în condiţiile în care, prin chiar cererea introductivă s-a precizat că demersul judiciar este întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.
În ceea ce o priveşte pe intervenienta B.N., chemarea sa în judecată de către reclamantă îşi are sorgintea în dispoziţiile art. 57 C. proc. civ., recurentele neavând interes nici în formularea criticii vizând lipsa calităţii procesual pasive a acesteia, în condiţiile în care modificarea dispoziţiei nu a vizat restituirea în natură a imobilului şi către această intervenientă.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursurile urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile pârâtului Municipiul Bucureşti prin primar General şi intervenienţilor B.R.M.G. şi M.B.C.M. împotriva Deciziei nr. 197/A din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondate.
Obligă pe recurenţi la 2000 lei cheltuieli de judecată faţă de intimata B.L.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1123/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1127/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
