ICCJ. Decizia nr. 1248/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1248/2010
Dosar nr. 2339/118/2008
Şedinţa publică de la 25 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 01 aprilie 2008, reclamanta S.A.V. a chemat în judecată Primarul Oraşului Eforie şi Oraşul Eforie prin Primar şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii nr. 10/2001, să dispună obligarea pârâţilor la restituirea în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 300 mp situat în Eforie Sud, matricola 1416, rol fiscal 464.
Prin sentinţa civilă nr. 1508 din 2 decembrie 2008 Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, decedată pe parcursul soluţionării litigiului şi a cărei calitate procesuală a fost transmisă moştenitorului său, S.V.P.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că:
Prin titlul de proprietate nr. 543 din 04 martie 1926, Statul Român prin Ministerul Agriculturii şi al Domeniilor i-a vândut lui G.T. un loc de casă în suprafaţă de 300 mp lotul 977 din parcelarea Tuzla - Techirghiol.
Cumpărătorul G.T. a fost înregistrat ca proprietar al terenului în evidenţele financiare ale Oraşului Eforie până în anul 1958, matricola nr. 1416; după această dată, proprietarul nu mai este înscris, astfel încât, în anul 1961, s-a solicitat constatarea terenului ca fiind fără stăpân şi trecerea lui în proprietatea statului în conformitate cu Decretul nr. 111/1951; acest lucru s-a întâmplat prin sentinţa nr. 4925/1964 pronunţată de Tribunalul Popular Constanţa în dosarul nr. 2015/1961.
Prin notificarea nr. 1216 din 11 iulie 2001 adresată de BEJ S.C.A. Primăriei Oraşului Eforie, reclamanta S.A.V. - în calitate de fiică a fostului proprietar - a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 300 mp, lot 977 sau măsuri reparatorii în echivalent.
Cum entitatea notificată nu a dat curs notificării, reclamanta s-a adresat, în cursul anului 2007, instanţei judecătoreşti obţinând sentinţa civilă nr. 56 din 28 ianuarie 2008 a Tribunalului Constanţa, prin care a fost obligat pârâtul Primarul Oraşului Eforie să soluţioneze prin dispoziţie sau decizie motivată notificarea înregistrată sub nr. 1216 din 11 iulie 2001 la BEJ S.C.A., privind restituirea terenului în suprafaţă de 300 mp situat în Tuzla - Techirghiol, fostul lot 977, din fosta localitate Vasile Roaită.
Terenul ce face obiectul solicitării de restituire a fost identificat de expertul numit de instanţă prin raportul de expertiză imobiliară. Imobilul ce formează lotul 977 din Planul parcelar „Tuzla Techirghiol" din Eforie Sud, este format din suprafaţa totală de teren de 300 mp. Parte din amplasamentul acestui lot, în suprafaţă de aproximativ 116,0 mp, este înecată de apele Mării Negre, iar restul de teren, în suprafaţă de 184,0 mp, constituie plaja de nisip aflată lângă limita de delimitare cu apele mării.
Prin hotărârea nr. 38 din 28 ianuarie 2001, Consiliul Local Eforie a aprobat procesul verbal de stabilirea vecinătăţilor dintre domeniul public de interes naţional aflat în administrarea C.N.A.R. Dobrogea-Litoral şi domeniul privat al Oraşului Eforie, prin adresa nr. 720 din 21 mai 2008 a D.A.D.P.P. Oraş Eforie confirmând că lotul 977 este situat pe plaja Mării Negre aparţinând domeniului public de interes naţional.
Legea nr. 10/2001 a prevăzut o procedură de restituire în natură sau echivalent ce presupune implicarea celor care deţin cu orice titlu imobilele preluate în mod abuziv de stat, procedură ce este alcătuită dintr-o etapă administrativă care este obligatorie şi o etapa facultativă eventuală, ce priveşte controlul judecătoresc al actelor emise în cadrul procedurii administrative.
Procedura administrativă este declanşată de cererea de restituire care, în accepţiunea legii, este conţinută într-o notificare expediată unităţii deţinătoare, prin intermediul unui executor judecătoresc.
Prin ,,unităţi deţinătoare", în principiu, se poate înţelege orice persoană juridică de drept public sau privat creată de stat sau, după caz, de autorităţile administrative publice centrale ori locale, precum şi organizaţiile cooperatiste care deţin cu orice titlu imobilele preluate în mod abuziv în condiţiile prevăzute de art. 2 din lege.
Regimul proprietăţii publice este conturat de art. 135 din Constituţie conform căruia, bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. în condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică [alin. (3) şi (4)].
Aşadar, titular al dreptului de proprietate este întotdeauna statul care îl poate da în folosinţă (indiferent care este forma juridică: dare în administrare, concesionare sau închiriere şi folosinţă gratuită) unor alte subiecte de drept.
Este şi situaţia terenului care a fost proprietatea autorului reclamantei care, în parte, este ocupat de apele Mării Negre, iar în parte constituie plaja de nisip.
Cum notificanta nu a cunoscut persoana juridică deţinătoare a imobilului, în mod corect, în temeiul art. 28 (fost art. 26) din lege a adresat solicitarea de restituire primăriei în a cărei rază se află imobilul. Cu toate acestea, reclamanta nu a continuat procedura prevăzută de acest text - având în vedere pasivitatea primăriei - conform căruia, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea. Este şi motivul pentru care, deşi s-a dovedit că pârâţi nu sunt deţinătorii imobilului preluat abuziv, totuşi aceştia stau în judecată ca persoană de la care se solicită restituirea în natură sau reparaţii în echivalent, ca unice persoane juridice notificate, respingându-se excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Măsurile reparatorii, oricare ar fi acestea, pot fi dispuse numai de persoana juridică care are posibilitatea (văzută aici ca atribut al capacităţii de folosinţă) de a lua măsuri cu caracter patrimonial asupra bunurilor deţinute cu titlu de proprietate.
Or, reclamanta a solicitat restituirea în natură şi ulterior măsuri reparatorii în echivalent de la Primarul Oraşului Eforie, pentru un bun care se află în patrimoniul Statului şi în administrarea C.N.A.R. Dobrogea Litoral, fără să fi urmat procedura prevăzută de art. 28 alin. (3) sau să fi expediat o notificare C.N.A.R. Dobrogea Litoral.
Această situaţie face ca pârâţii Primarul Oraşului Eforie şi Oraşul Eforie sa nu poată acorda aceste măsuri reparatorii (deşi au calitate procesuală pasivă ca urmare a primiri notificării) din moment ce nu sunt „unitate deţinătoare" astfel că, deşi practic le revine obligaţia de a răspunde notificării (în temeiul efectului general al cererii de restituire) nu au şi posibilitatea de a dispune măsurile cerute de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S.V.P., iar prin decizia civilă nr. 160/C, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul declarat şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Judecătorul fondului a stabilit corect situaţia juridică a imobilului ce a făcut obiectul notificării 1216 din 11 iulie 2001, în sensul că, pe baza expertizei tehnice imobiliare dispuse şi administrate în cauză, a constatat că imobilul - teren situat în Eforie Sud, lotul 977, matricola 1416, rol fiscal 464, în suprafaţă de 300 mp, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1926 între Statul Român (vânzător) şi autorul notificantei, T.G. (cumpărător), este în prezent parţial acoperit de apele Mării Negre şi parţial de plajă.
În aceste condiţii, este indiscutabil faptul că, odată dovedită calitatea de succesor legal şi deopotrivă cea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv de către stat (reţinute de altfel şi de către instanţa de fond), devin incidente dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, în sensul că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în condiţiile legii speciale.
Din acest punct de vedere, susţinerile referitoare la actualul regim juridic al bunului şi la apartenenţa lui la domeniul public de interes naţional nu au relevanţă, câtă vreme Legea nr. 10/2001 nu încalcă regula instituită prin art. 135 din Constituţie şi art. 11 din Legea nr. 213/1998, dar nici nu înlătură, pe criteriul acestei apartenenţe, beneficiul măsurilor reparatorii.
Situaţia juridică relevată în cauză exclude, prin urmare, interesul în determinarea entităţii care întruneşte în final calitatea de persoană deţinătoare, cu atât mai mult cu cât nici un înscris nu atestă că în cauză autoritatea publică locală căreia i-a fost înaintată notificarea în condiţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 a transmis-o, împreună cu documentaţia aferentă, în raport de - prevederile art. 27 din lege, C.N.A.R., comunicând în egală măsură notificantului, datele privitoare la deţinătorul de facto al imobilului.
Împrejurarea că imobilul este în prezent afectat de regimul proprietăţii publice de interes naţional nu induce, aşadar, decât soluţia măsurilor reparatorii, dar nu a celei în echivalent din patrimoniul unităţii administrative ori al altei entităţi, întrucât este exclus ca un bun cu regimul juridic menţionat să poată fi înlocuit valoric cu un altul din domeniul privat, astfel că singura posibilitate legală de reparaţie rămâne acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâţii Oraşul eforie prin Primar şi Primarul Oraşului Eforie.
Prin motivele de recurs, se formulează următoarele critici de nelegalitate în legătură cu decizia recurată:
Imobilul ce formează lotul 977 din Planul parcelar „Tuzla Techirghiol” din Eforie Sud este format din suprafaţa totală de teren de 300 mp. Parte din amplasamentul acestui lot în suprafaţă de aproximativ 116,0 mp este înecată de apele Marii Negre, iar restul de teren in suprafaţa de 184,0 mp, constitute plaja de nisip aflată lângă limita de delimitare cu apele mării.
Terenul face parte din domeniul public de interes naţional şi, prin H.G. nr. 711 din 2 septembrie 1999, este atribuit în concesiune C.N.A.R. SA Dobrogea-Litoral.
Pentru a fi delimitat de domeniul privat al oraşului Eforie, a fost semnat procesul verbal nr. 4202 din 5 aprilie 2000 privind stabilirea vecinătăţilor între domeniul public de interes naţional (plajele litoralului românesc al Mării Negre) administrat de C.N.A.R. SA Direcţia Apelor Dobrogea şi domeniul public sau privat al oraşului Eforie, aprobat prin Hotărârea nr. 38 din 28 ianuarie 200l a Consiliului Local Eforie.
Se invocă art. 135 din Constituţie, art. 21, alin. (1) şi (4) din Legea nr. 10/2001, precum şi dispoziţiile Capitolului II din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi se susţine că unitatea deţinătoare a terenului notificat de autoarea reclamantului este C.N.A.R. - Dobrogea SA.
Deşi recurentul nu încadrează în drept criticile formulate, Înalta Curte nu poate constata nulitatea recursului declarat, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea acestora în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Este necontestat în cauză că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001 şi că reclamanta are, în condiţiile acestei legi, calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea bunului ce a aparţinut autorului său.
Nu a făcut, de asemenea, obiect de critică în căile de atac declarate în cauză, situaţia de fapt stabilită de prima instanţă prin interpretarea probelor administrate: imobilul ce formează lotul 977 din Planul parcelar „Tuzla Techirghiol” din Eforie Sud, este format din suprafaţa totală de teren de 300 mp. Parte din amplasamentul acestui lot, în suprafaţă de aproximativ 116,0 mp, este înecată de apele Mării Negre, iar restul de teren, în suprafaţă de 184,0 mp, constituie plaja de nisip aflată lângă limita de delimitare cu apele mării.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că nicio dispoziţie din Legea nr. 10/2001 nu interzice acordarea despăgubirilor pe care le reglementează pentru imobile ce aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, dacă acestea au fost preluate în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001. În consecinţă, despăgubirile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pot fi acordate inclusiv pentru imobile care, în prezent, aparţin domeniului public, dacă regimul juridic al bunurilor intră în sfera de reglementare a actului normativ.
În ceea ce priveşte persoana juridică obligată să propună acordarea acestor despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea care a învestit instanţele în prezentul litigiu, astfel cum aceasta a fost completată pe parcursul soluţionării cauzei, reclamanta S.A.V. a solicitat obligarea pârâţilor Primarul Oraşului Eforie şi Oraşul Eforie prin Primar la restituirea în natură sau prin echivalent a terenului intravilan în suprafaţă de 300 mp situat în Eforie Sud, lot 977, matricola 1416, rol fiscal 464.
Acest teren a făcut obiectul notificării nr. 1216 din 11 iulie 2001 formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 şi adresată pârâţilor prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc S.C.A.
Prin sentinţa civilă nr. 56 din 28 ianuarie 2008 rămasă irevocabilă Tribunalul Constanţa, constatând că pârâţii, în calitate de unitate deţinătoare, nu şi-au îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 de a soluţiona în termen de 60 de zile de la înregistrare notificarea ce le-a fost adresată, a admis cererea reclamantei S.A.V. şi i-a obligat să soluţioneze prin dispoziţie sau decizie motivată notificarea înregistrată sub nr. 1216 din 11 iulie 2001 privind restituirea terenului în suprafaţă de 300 mp situat în Eforie Sud, lot 977, matricola 1416, rol fiscal 464.
Prin urmare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, a fost reţinută în sarcina pârâţilor obligaţia de a soluţiona notificarea formulată de reclamantă în legătură cu terenul ce face obiectul prezentului litigiu, instanţa apreciind că Primăria Oraşului Eforie are calitatea de unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001.
Statuarea instanţei în litigiul precedent în legătură cu unitatea deţinătoare, obligată să soluţioneze notificarea formulată în legătură cu imobilul în cauză, chiar dacă reprezintă o problemă rezolvată pe cale incidentală reprezintă o chestiune prejudicială care împiedică reluarea dezbaterilor sub acest aspect sau cenzurarea celor judecate în cauza anterioară, verificarea jurisdicţională a instanţei anterioare fiind obligatorie.
A admite în prezenta cauză că o altă persoană juridică este obligată să propună acordarea de despăgubiri în soluţionarea aceleiaşi notificări, înseamnă a nesocoti puterea de lucru judecat şi efectele juridice de care se bucură o hotărâre judecătorească definitivă anterioară.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca legală decizia pronunţată de instanţa de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii Primarul oraşului Eforie şi Oraşul Eforie prin Primar împotriva deciziei nr. 160/C din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3443/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2256/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
