ICCJ. Decizia nr. 2256/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2256/2010
Dosar nr.4314/87/2007
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 24 din 17 martie 2008 Tribunalul Teleorman a admis acţiunea formulată de R.P.D. şi P.P. împotriva dispoziţiei nr. 179 din 9 noiembrie 2007 emisă de Primarul oraşului Zimnicea - pe care a anulat-o, dispunând ca Primarul să emită o nouă dispoziţie de acordare a despăgubirilor aferente imobilului evidenţiat în notificarea nr. 52 din 20 mai 2005 în privinţa imobilului din Zimnicea, str. C. nr. 52 bis, compus din clădirea care a fost demolată şi terenul în suprafaţă de 1173 mp - ocupat în prezent de alte construcţii în conformitate cu Capitolul VII al Legii nr. 247/2005 modificată prin Legea nr. 10/2001.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a aparţinut autorului contestatorilor, fiind preluat de stat prin naţionalizare. De asemenea s-a probat în cauză că după demolarea construcţiei, pe teren s-a edificat policlinica oraşului, astfel că acordarea măsurilor reparatorii nu se poate face decât prin echivalent în condiţiile Capitolului VII al Legii nr. 247/2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de R.P.D. şi P.P. împotriva Sentinţei nr. 14 din 17 martie 2008.
S-a concluzionat pe baza probelor cu acte şi expertiză topo că alături de construcţiile vechi - corpuri de clădire - deja existente la data preluării prin naţionalizare, au fost edificate alte cinci corpuri de clădire a căror arie desfăşurată depăşeşte 100 % din aria vechii construcţii, ceea ce face incident art. 19 din Legea nr. 10/2001 republicată şi modificată, fapt pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi doar la măsuri reparatorii prin echivalent.
În ceea ce priveşte terenul ce a făcut obiectul preluării de către stat, Curtea a reţinut pe baza raportului de expertiză, că acesta este afectat de o alee carosabilă de acces în str. V.Ţ. pe toată lungimea terenului, cu alei de acces la celelalte corpuri de clădiri, cu reţeaua de apă şi canalizare, accesul la corpurile noi de clădire putându-se face numai prin curtea interioară - fapt pentru care fiind incidente dispoziţiunile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii se acordă prin echivalent.
În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. contestatorii au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 477 A din 08 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, susţinând în esenţă că în cauză existau posibilităţi reale de acordarea măsurilor reparatorii în natură deoarece corpurile de clădire 1 şi 3 ce au aparţinut autorilor există şi în prezent în integralitatea lor iar aleile de acces de care se face vorbire în lucrarea de expertiză au existat şi la momentul trecerii imobilului în proprietatea statului şi nu reprezentau amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane în sensul legii - ci amenajări (alei din curte şi canalizare) aferente imobilului.
- De asemenea instanţa nu s-a preocupat să stabilească dacă cele 3 noi corpuri de clădire aflătoare pe terenul în litigiu au fost edificate în temeiul autorizaţiei şi dacă ele sunt corpuri de clădire propriu-zisă sau anexe - ceea ce făcea posibilă restituirea în temeiul art. 10 alin. (1) şi (2), motiv pentru care în cauză erau incidente dispoziţiunile art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi nu art. 19 din lege.
Recursul este întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Concluziile instanţei de apel prin care se confirmă soluţia instanţei de fond nu se fundamentează pe un material probator suficient, menit să confere cadrul legal de soluţionare a cauzei potrivit art. 10 sau 19 din Legea nr. 10/2001 şi la a căror incidenţă se referă recurenţii.
Astfel instanţa reţine existenţa alături de corpul de clădire preluat de stat a încă 5 corpuri noi de clădire, edificate în etape diferite, a căror arie desfăşurată depăşeşte 100 % a ariei vechii construcţii, aplicând în consecinţă dispoziţiunile art. 19 din Legea nr. 10/2001 - fără ca o atare concluzie să fie confirmată de probele dosarului.
Expertiza efectuată în cauză nu este în măsură să stabilească vechimea construcţiilor şi nici nu atestă suprafaţa desfăşurată a celor cinci corpuri noi de clădire - pentru a putea fi comparată cu aceea a vechii construcţii şi pentru a sprijini astfel concluzia la care s-a ajuns de instanţa de apel.
De asemenea nu a existat preocuparea instanţei de a stabili destinaţia construcţiilor nou edificate pe teren, în sensul dacă acestea sunt construcţii anexe - uşoare, susceptibile de demolare, ori reprezintă componente ale policlinicii orăşeneşti, aşa cum afirmă intimata, dacă a existat autorizaţia legală pentru edificarea acestora şi dacă vechea construcţie ce a aparţinut autorilor reclamanţilor mai există pe teren şi destinaţia ce i-a fost dată.
Instanţa concluzionează fără probe convingătoare, că terenul revendicat de reclamanţi prin procedura Legii nr. 10/2001 este afectat de amenajări de utilitate publică şi servituţi legale - care fac imposibilă restituirea acestuia în natură.
Soluţia instanţei este lipsită de orice suport probator, deoarece chiar expertiza la care face trimitere, nu face vorbire în conţinutul său şi nu evidenţiază nici măcar în schiţa de plan a imobilului existenţa aleii carosabile de acces din str. V.Ţ.
Se impunea pentru a se putea aprecia posibilitatea restituirii în natură a terenului în viziunea art. 10 alin. (1) şi (3) precum şi a normelor metodologice de aplicare a acestui text de lege, efectuarea unei expertize care să evidenţieze căile de acces (aleile, servituţile, spaţiile verzi) aflătoare pe teren, construcţiile subterane şi traseul acestora.
Numai în funcţie de concluziile expertizei care va identifica construcţiile aflătoare pe teren, potrivit vechimii lor, aria desfăşurată a construcţiilor noi faţă de acelea vechi, dacă acestea din urmă există, destinaţia construcţiilor noi şi edificarea lor în temeiul autorizaţiei - se va putea aprecia în privinţa posibilităţilor de restituire în natură a acestora reclamanţilor.
Din perspectiva unei situaţii de fapt insuficient probată, care echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei - se impune admiterea recursului de faţă în temeiul art. 313 C. proc. civ. - în sensul casării Deciziei nr. 477/8 octombrie 2009 cu trimitere Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de R.P.D. şi P.P. împotriva Deciziei nr. 477 A din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2271/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2262/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
