ICCJ. Decizia nr. 128/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 128/2010
Dosar nr. 4956/86/2006
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1832 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis contestaţia formulată de reclamanta V.C.C. în contradictoriu cu pârâtul M.F. prin primar, iar în consecinţă:
A desfiinţat dispoziţia nr. 23 din 16 ianuarie 2006 emisă de pârât.
A restituit în natură reclamantei suprafaţa de teren de 1240 m.p., marcată ca parcela 100 în raportul de expertiză efectuat de expertul H.C., precum şi suprafaţa de 222 m.p., marcată ca parcela 103 în acelaşi raport.
A constatat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 546 mp teren (parcela 102).
A dispus restituirea onorariului de expert în sumă de 600 lei, achitată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că suprafaţa de teren în litigiu a făcut obiectul naţionalizării, fiind preluată în baza Decretului nr. 92/1950 de la D.V., a cărui moştenitoare testamentară este reclamanta.
Terenul litigios a fost identificat prin expertiză extrajudiciară ca făcând parte din suprafaţa dobândită în proprietate de soţii D. în anul 1923 prin cumpărare şi, conform expertizei, el are în realitate o întindere de 2046 m.p., fiind divizat în 4 parcele, din care numai două, cele în suprafaţă de 1240 şi 222 m.p., sunt libere în sensul Legii nr. 10/2001. Terenul fiind ocupat de DN 2 (D&85), respectiv de SC D. SRL Fălticeni.
În ce priveşte expertiza dispusă în cauză, aceasta nu a mai fost efectuată, reclamanta prevalându-se de o expertiză extrajudiciară.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 70 din 13 mai 2009, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins contestaţia ca nefondată, menţinând dispoziţia de restituire a onorariului de expert, în sumă de 600 lei, achitată de reclamantă.
În motivarea soluţiei, curtea de apel a reţinut următoarele:
Reclamanta, invocând calitatea de moştenitor testamentar al defuncţilor V.D. şi E.D., prin retransmitere, a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 3500 m.p., situat în municipiul Fălticeni, Grăniceri (fostă General Cambrea), întemeindu-şi pretenţiile pe actul de vânzare-cumpărare nr. 69/11359 din 9 martie 1923 şi procesul-verbal de preluare abuzivă din 25 octombrie 1950.
Instanţa învestită cu soluţionarea unei asemenea cereri a avut a stabili, pe baza probelor administrate, îndreptăţirea reclamantei la restituire, respectiv dreptul de proprietate al autorului ei asupra bunului imobil solicitat, la momentul pretinsei preluări a acestuia de către stat, calitatea reclamantei de moştenitor acceptant al succesiunii autorului proprietar, caracterul abuziv al preluării şi modalitatea concretă de reparare a prejudiciului astfel cauzat.
Or, în speţă, din conţinutul procesului-verbal de preluare din 25 octombrie 1950 nu rezultă că prin aplicarea Decretului nr. 92/1950 s-ar fi naţionalizat, odată cu imobilul compus din 4 apartamente, proprietatea autorului reclamantei, D.V., situat în str. General Cambrea, Fălticeni şi vreo suprafaţă de teren, iar potrivit actului de vânzare din 9 martie 1923, autorii reclamantei, V.D. şi E.D., au dobândit în proprietate, la nivelul anului 1923, suprafaţa de „35 ari teren în oraşul Fălticeni", conţinutul acestuia fiind lipsit de relevanţă sub aspectul probaţiunii dreptului de proprietate raportat la momentul pretinsei preluări abuzive, 1950.
În schimb, din certificatul emis de F.J.A.S. Suceava reiese că, în anul 1948, familia D.V. şi S. figura in registrul agricol cu o suprafaţă totală de 1,45 ha teren, din care 8235 m.p. teren arabil şi 6266 m.p. teren livadă. Dacă amplasamentul livezii la locul în litigiu nu este contestat şi se admite că se afla pe actuala stradă Grăniceri, fostă General Cambrea, Fălticeni, din copiile registrului agricol se poate observa că amplasamentul terenului în suprafaţă de 8200 m.p., declarat în aceste evidenţe în anul 1948, se afla în suburbia Tâmpeşti a oraşului Fălticeni, nu a fost preluat de Statul Român în anul 1950 şi a fost declarat ulterior pe numele autoarei S.D.
Pe de altă parte, înscrisurile depuse de reclamantă nu se încadrează în categoria celor menţionate prin art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG. nr. 250/2007, modificată şi republicată, pentru a se putea aprecia că s-a făcut dovada întinderii şi amplasamentului vechii proprietăţi. De asemenea, nu se poate face aplicarea în cauză a art. 24 alin. (1) din acelaşi act normativ, ce conţine norme derogatorii de la regulile de drept comun operabile în materia probei dreptului de proprietate invocat, deoarece actul normativ prin care se pretinde dispusă măsura preluării, respectiv Decretul nr. 92/1950, nu face referire în cuprinsul său la vreo suprafaţă de teren, respectiv, în concret, la suprafaţa de 3500 m.p. teren de pe str. General Cambrea, în litigiu, ca de altfel nici actul de executare a măsurii de preluare abuzivă, şi anume procesul-verbal încheiat la data de 25 octombrie 1950.
Rezultă că autorii reclamantei, familia D., au avut în proprietate în municipiul Fălticeni, str. General Cambrea, numai o suprafaţă de 6266 m.p. teren livadă, pentru care reclamantei i s-au acordat deja măsuri reparatorii prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, nu şi o alta, în suprafaţă de 3500 m.p. teren - obiect al notificării nr. 171/2001.
Aşa fiind, în mod greşit prima instanţă a admis pretenţiile reclamantei, chiar şi parţial, aceasta nefăcând dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire in sensul prevederilor legii 10/2001, în conformitate cu regula înscrisă în art. 1169 C. civ.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a invocat, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că din actele prezentate rezultă că soţii D.V. şi S. au avut în proprietate suprafaţa totală de 27.000 m.p., situată în municipiul Fălticeni, din care 15.000 m.p. cu construcţii plus livadă, 8.200 mp şi 3.500 m.p. arabil, teren dobândit cu contracte autentice de vânzare-cumpărare.
Obiectul prezentului litigiu îl constituie suprafaţa de 3.500 m.p. arabil, amplasată în continuarea celor 15.000 m.p. de pe str. Grăniceri, fostă Uliţa Tâmpeşti, G-ral Cambrea, 7 Noiembrie, dobândită cu act autentic în 1923.
Este de necontestat că prin Decretul nr. 92/1950 toată averea soţilor D. a fost naţionalizată şi trecută abuziv în proprietatea statului.
Toate încercările ulterioare anului 1950 făcute de familia D. de a-şi recupera măcar o parte din teren au fost respinse de organele abilitate ale vremii, dovadă fiind numeroasele adeverinţe din care rezultă acest lucru.
Instanţa a reţinut greşit că actul de cumpărare din anul 1923 al celor 3.500 m.p. nu prezintă relevanţă, cât timp din actul de naţionalizare nu rezultă că s-ar fi luat şi vreo suprafaţă de teren, ci doar apartamente.
Chiar şi autorităţile de la acea dată au confirmat că s-au naţionalizat construcţiile, terenul aferent şi terenul agricol intravilan, după cum reiese din răspunsurile primite la numeroasele cereri ale familiei D.
Mai mult, instanţa a confundat terenurile, considerând că cei 3.500 m.p. fac parte din suprafaţa de 15.000 m.p., teren ce face obiectul altei notificări - dosar nr. 217/86/2005, copiind practic în Decizia recurată pasaje din Decizia nr. 69 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava.
În ceea ce priveşte amplasamentul terenului, expertiza extrajudiciară efectuată de inginer H. şi necontestată de pârât este o probă perfect legală şi care trebuie coroborată cu contractul autentic de cumpărare al terenului şi cu rezultatele demersurilor făcute de autori în decursul anilor în intenţia de a-şi recupera proprietatea.
În materia Legii nr. 10/2001, în privinţa dovedirii dreptului proprietate sunt admisibile şi alte mijloace de dovadă, cât timp textul legii speciale nu impune doar prevederile dreptului comun, astfel că în cauză s-a făcut dovada dreptului pretins.
De remarcat este şi faptul că pârâtul nu prezintă nici un act cu care să facă dovada preluării legale a terenului, iar existenţa de facto a bunului în administrarea acestuia nu înseamnă că bunul s-ar afla în proprietatea statului cu titlu, aspect ignorat total de instanţă.
De asemenea, instanţa, necunoscând planul urbanistic al oraşului Fălticeni, amplasează terenul agricol în suburbia Tâmpeşti ca şi cum ar fi în afara oraşului, ceea ce este greşit.
Din planul târgului Fălticeni întocmit în anul 1850, ataşat cererii de recurs şi aflat, de altfel, în arhiva primăriei, rezultă că uliţa Tâmpeştilor, fostă uliţa Ciurei, fostă G-ral Cambrea, s-a numit strada Regimentului II Grăniceri şi 7 Noiembrie în perioada comunistă şi, în prezent, a revenit la denumirea de 2 Grăniceri, cu menţinerea aceleiaşi configuraţii până în prezent.
Acest plan, coroborat cu planul întocmit la naţionalizare, confirmă încă o dată că terenul de 3.500 m.p. arabil este amplasat în intravilanul municipiului şi a fost preluat abuziv de stat.
În şedinţa publică din 15 ianuarie 2010, Înalta Curtea supus dezbaterii încadrarea în drept a criticilor formulate prin cererea de recurs dedusă judecăţii, pentru a se aprecia asupra sancţiunii nulităţii prevăzute de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. art. 302l alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Din această perspectivă, recursul reclamantei este nul, în sensul celor ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 302l alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, deşi recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă nici un element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acest caz de modificare.
Astfel, pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., se referă la lipsa de temei legal a hotărârii atacate ori la pronunţarea acesteia cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată şi-a pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze dispoziţiile legale care au fost interpretate sau aplicate greşit de instanţă.
Or, prin criticile formulate, recurenta-reclamantă nu aduce în discuţie nici unul din aspectele menţionate, nemulţumirea sa vizând exclusiv modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate în cauză şi a stabilit pe baza acestora situaţia de fapt cu privire la întinderea dreptului de proprietate preluat din patrimoniul autorilor, prin naţionalizare, în anul 1950 şi la amplasamentul terenului litigios de 3.500 m.p.
Astfel, instanţa de apel a stabilit, în urma aprecierii probelor administrate în cauză, că în anul 1948, autorii reclamantei figurau în registrul agricol cu o suprafaţă totală de 1,45 ha teren, din care 8235 mp teren arabil şi 6266 m.p. teren livadă, că amplasamentul livezii era pe actuala stradă Grăniceri, fostă General Cambrea, Fălticeni, dar că amplasamentul terenului în suprafaţă de 8200 m.p. era în suburbia Tâmpeşti a oraşului Fălticeni, respectiv că acest din urmă teren nu a fost preluat de Statul Român în anul 1950, prin naţionalizare. S-a concluzionat astfel că autorii reclamantei au avut în proprietate în municipiul Fălticeni, str. General Cambrea, numai o suprafaţă de 6266 m.p. teren livadă, pentru care acesteia i s-au acordat deja măsuri reparatorii prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, nu şi o alta, în suprafaţă de 3500 mp - obiect al notificării nr. 171/2001, în legătură cu care poartă prezentul litigiu.
Recurenta contestă această situaţie de fapt, susţinând că din probele administrate în cauză, înscrisuri şi expertiză extrajudiciară, rezultă că autorii ei au avut în proprietate suprafaţa totală de 27.000 mp, situată în municipiul Fălticeni, din care 15.000 m.p. cu construcţii şi livadă, iar 8.200 m.p. şi 3.500 m.p. arabil, aşa încât averea autorilor, preluată prin naţionalizare în anul 1950, include şi suprafaţa de teren în litigiu de 3.500 m.p., al cărei amplasament este în intravilanul municipiului, în continuarea celor 15.000 m.p. de pe str. Grăniceri, fostă Uliţa Tâmpeşti, G-ral Cambrea, 7 Noiembrie, dobândită prin act autentic în anul 1923.
În felul acesta, recurenta tinde, practic, la schimbarea situaţiei de fapt stabilită de instanţa de apel, prin reaprecierea probelor administrate, ceea ce nu este posibil în calea extraordinară de atac a recursului.
Modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ. Aceasta deoarece, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat la data de 02 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 138/2000, deci cu mult înainte de pronunţarea deciziei atacate, care a avut loc la data de 13 mai 2009.
Prin urmare, întrucât criticile formulate de recurentă vizează exclusiv aspecte de fapt, legate de interpretarea probelor, ele nu se pot încadra nici în cazul de modificare indicat prin cererea de recurs, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi nici în celelalte cazuri de modificare sau casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru realizarea controlului judiciar în recurs.
în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte în realitate recurenta, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului declarat în cauză, conform art. 302l alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta V.C.C. împotriva deciziei nr. 70 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 131/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 12/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
