ICCJ. Decizia nr. 1356/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1356/2010
Dosar nr. 5368/105/2007
Şedinţa publică de la 2 martie 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 31 august 2007, contestatorii M.C. şi M.C. au chemat în judecată pe intimaţii Oraşul Buşteni, prin primar, C.I. şi H.V., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, sa constate nulitatea absolută a Dispoziţiei din 14 iunie 2007 emisă de Primăria Buşteni, prin care s-a dispus restituirea în natura a terenului în suprafaţă de 434 mp, situat în oraşul Buşteni, jud. Prahova, către intimatele C.I. şi H.V.
În motivarea acţiunii, contestatorii au arătat ca sunt proprietarii unui apartament situat în oraşul Buşteni, jud. Prahova, pe care l-au dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, terenul aferent acestei construcţii (mai puţin terenul de sub construcţie) făcând obiectul unui contract de închiriere încheiat cu Primăria Buşteni.
Au precizat contestatorii că au solicitat cumpărarea acestui teren, însă prin adresa din 08 august 2007 emisă de Primăria Buşteni, li s-a comunicat că prin Dispoziţia din 14 iunie 2007, terenul a fost restituit în natura pârâtelor C.I. şi H.V., decizie din cuprinsul căreia nu rezultă însă că cele două pârâte ar fi făcut dovada că sunt moştenitoare ale ultimului proprietar al imobilului si nici ale defunctului M.S.
Au mai susţinut contestatorii că, din Hotărârea nr. 575/1997 emisă în baza Legii nr. 112/1995, reiese că ultimul proprietar al terenului în litigiu a fost M.E., iar cele două intimate persoane fizice nu au depus certificatele de moştenitor de pe urma defunctului M.S. ci, doar o declaraţie de acceptare a succesiunii rămasă de pe urma acestuia, care însă nu face dovada calităţii de moştenitor, şi, implicit, pe aceea de persoana îndreptăţită.
Au mai arătat contestatorii că, M.E. ar fi avut ca moştenitor pe numita G.L., în cazul în care aceasta nu ar fi renunţat la succesiune, fapt ce rezultă şi din aceea că terenul nu a trecut în proprietatea statului ca urmare a unei moşteniri vacante rămasă de pe urma defunctului M.I. (decedat), ci, ca urmare a decesului numitei M.E. prin renunţarea la succesiune a moştenitoarei acesteia, situaţie în care pârâtele ar fi trebuit să facă dovada că sunt moştenitoarele defunctei M.E. pentru a fi îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001. Dispoziţia nr. 389/2007 este nelegală, cu atât mai mult cu cât se invocă disp. art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care în cauză, imobilul nu a fost donat statului, ci acesta a devenit proprietar al terenului ca urmare a unei moşteniri vacante prin renunţarea expresă la succesiune de către succesorul ultimului proprietar al imobilului.
Au afirmat contestatorii că pârâtele nu au calitatea de persoane îndreptăţite, ţinând seama şi de faptul că acestea sau autorul lor nu erau proprietari ai imobilului la data preluării acestuia de către stat.
Au susţinut contestatorii că, în ceea ce priveşte calitatea lor procesuală activă de a promova o asemenea contestaţie, aceasta se justifică prin aceea că sunt titularii unui drept de folosinţă în baza unui contract de închiriere încheiat cu Primăria oraşului Buşteni după ce au devenit proprietarii apartamentului si a unei cote de 50% din terenul aflat sub construcţia situată în oraşul Buşteni, jud. Prahova, iar nulitatea unui act poate fi invocată oricând, de către oricine justifică un interes.
În cauză, intimatul Oraşul Buşteni, prin primar a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materiala a Tribunalului Prahova şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, arătând că în speţă, interesul reclamanţilor nu îndeplineşte niciuna din condiţiile prevăzute de lege, respectiv sa fie legitim, sa fie personal şi sa fie actual.
A depus întâmpinare la dosar şi intimata C.I., invocând excepţia de necompetenta materiala a Tribunalului Prahova si excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, arătând ca aceştia nu pot avea o asemenea calitate cât timp nu sunt beneficiari ai actului contestat şi nici terţi cărora să li se încalce un drept subiectiv apărat de lege.
Prin încheierea de şedinţă din data de 19 februarie 2008, instanţa a respins excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Prahova, motivând că judecătoriile nu sunt competente să soluţioneze litigiile formulate în baza Legii nr. 10/2001, indiferent de obiectul acestora si a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a contestatorilor.
Prin sentinţa civilă nr. 1290 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Prahova a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, potrivit contractului de închiriere din 22 martie 2001, contestatorii au închiriat de la Primăria oraşului Buşteni un teren în suprafaţă de cca. 370 mp situat în Bușteni, jud. Prahova, teren ce este unul şi acelaşi cu terenul de 434 mp situat la aceeaşi adresă, ce a fost restituit în natură intimatelor C.I. şi H.V. în baza Legii nr. 10/2001 prin Dispoziţia din 14 iunie 2007 emisă de Primăria Buşteni.
Potrivit Autorizaţiei de construire din 1935 coroborată cu Decizia nr. 2087/1983 emisă de fostul Consiliul Popular al Judeţului Prahova, terenul situat în oraşul Buşteni, jud. Prahova, în suprafaţă de cca. 770 mp şi construcţia edificată pe acesta au fost proprietatea defunctului M.S., imobil ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării şi certificatului de moştenitor din 1963, fiind atribuit fără plată fostei I.G.C.L. „Valea Prahovei" în anul 1983.
Ulterior, în baza Legii nr. 112/1995, construcţia si terenul aferent acesteia au fost cumpărate de contestatori, restul de teren de 434 mp, fiind liber, a fost restituit în natura intimatelor persoane fizice, fiind considerate persoane îndreptăţite.
Astfel, conform actelor de stare civilă existente la dosar, defunctul S.M., a fost căsătorit cu M.E., din căsătoria acestora nerezultând copii, M.E. având o fiica adoptivă, iar cealaltă fiică a defuncţilor M.I. şi F., respectiv M.N., a fost căsătorită cu numitul B.P. având o singură fiică - B.Z. căsătorită cu C.I., fiica acestora C.N. fiind căsătorită cu C.I., din căsătoria lor rezultând cele doua intimate C.I. şi H.V. care au formulat cerere în calitate de moştenitoare ale defunctului M.S., notificare în baza Legii nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Dispoziţiile art. 1, art. 2 lit. a) şi lit. h) din Legea nr. 10/2001 modificată, stipulează că imobilele preluate în mod abuziv de către stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se restituie de regulă în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, prin imobile preluate abuziv înţelegându-se conform art. 2 lit. d)1 din aceeaşi lege, imobilele considerate a fi abandonate în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpâni.
Aşadar, din probele administrate în cauză a rezultat că numitul M.S. a avut în proprietate imobilul în litigiu situat în oraşul Buşteni, jud. Prahova, având suprafaţa de cca.770 mp (877 mp găsiţi la măsurătoare) şi construcţie, imobil preluat de către stat în baza Decretului nr. 111/1951 prin eliberarea certificatului de moştenitor din 1963 şi atribuit fără plată fostei I.G.C.L. Valea Prahovei, iar în baza Legii nr. 112/1995 contestatorii au dobândit construcţia şi terenul aferent situate la adresa sus-indicată, restul de teren fiindu-le închiriat de către primărie.
Pe de alta parte, prin Dispoziţia din 14 iunie 2007 s-a restituit în natură intimatelor C.I. şi H.V. în calitate de moştenitoare ale defunctului M.S., terenul de 434 mp, suprafaţa liberă nefiind înstrăinata contestatorilor.
Ca atare, atâta timp cât imobilul situat în oraşul Buşteni, jud. Prahova, format din teren în suprafaţă de cca.770 mp şi construcţie, a aparţinut în proprietate autorului intimatelor, respectiv M.S., imobil preluat de către stat în baza Decretului nr. 111/1951 şi din care în prezent este libera numai suprafaţa de 434 mp, iar contestatorii nu au avut niciodată şi nu au nici un drept de proprietate asupra acestei porţiuni de teren, deţinând cu titlu de chiriaşi suprafaţa de cca. 370 mp înseamnă că, in mod legal s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren libere de 434 mp din totalul terenului de 877 mp ce a aparţinut fostului proprietar M.S. în favoarea intimatelor C.I. şi H.V., deoarece preluarea de către stat a întregului imobil în baza Decretului nr. 111/1951 a avut un caracter abuziv şi doar suprafaţa de 434 mp este liberă, nefiind înstrăinată altor persoane.
Astfel, în mod corect a fost emisă Dispoziţia din 14 iunie 2007 în favoarea intimatelor C.I. şi H.V. şi s-a dispus restituirea in natură a terenului în suprafaţă de 434 mp.
De altfel, atâta timp cât contestatorii nu au avut niciodată şi nu au un drept de proprietate asupra suprafeţei de 434 mp în litigiu, restituită în natură intimatelor, aceştia nu pot pretinde niciun drept asupra terenului respectiv, iar unitatea deţinătoare este obligată să restituie în natură parcela în litigiu, moştenitorilor fostului proprietar.
Susţinerea contestatorilor în sensul ca în mod nelegal s-a restituit aceasta porţiune de teren intimatelor cât timp acestea nu au făcut dovada calităţii de moştenitoare ale defunctului M.S., s-a constatat a fi neîntemeiata întrucât din actele depuse la dosar reiese calitatea celor două intimate de moştenitoare ale defunctului susmenţionat, calitate în care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 modificată, fiind repuse în termenul de acceptare a succesiunii defunctului.
Apărarea contestatorilor în sensul că imobilul a fost preluat de la defuncta M.E. a cărei unica moştenitoare a fost numita G.L. care a renunţat la succesiune şi nicidecum intimatele nu are relevantă în cauză, deoarece din probele administrate rezultă că imobilul a aparţinut lui M.S. şi a fost preluat în baza Decretului nr. 111/1951, fiind vorba ca atare de o preluare abuzivă, astfel încât şi declararea vacantă a succesiunii a fost abuzivă, iar intimatele au fost repuse în termenul de acceptare a succesiunii defunctului M.S., statul înţelegând astfel să le considere persoane îndreptăţite să solicite restituirea în natură a porţiunii de teren libere de 434 mp.
De altfel, prin emiterea dispoziţiei de restituire în natură a acestei suprafeţe de teren nu au fost încălcate drepturile altor persoane, inclusiv ale contestatorilor, având în vedere ca aceştia sau autorii lor nu au avut niciodată vreun drept de proprietate asupra terenului în litigiu, ci, doar un simplu drept de folosinţă în baza unui contract de închiriere.
În ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes ale contestatorilor, acestea au fost unite cu fondul, motiv pentru care au fost analizate odată cu soluţionarea fondului, sens în care nu s-a mai impus analizarea lor separată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal contestatorii M.C. şi M.C., susţinând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii deoarece, în adoptarea soluţiei de respingere a contestaţiei a susţinut instanţa de fond că nu s-au încălcat drepturile altor persoane, inclusiv ale apelanţilor-contestatori având în vedere că niciodată autorii lor nu ar fi avut vreun drept de proprietate asupra terenului în litigiu.
Chiar şi în ipoteza că autorii contestatorilor nu au avut nici un drept de proprietate asupra acelui teren, prejudiciul acestora constă în imposibilitatea prelungirii contractului de închiriere, prin care apelanţii au avut folosinţa unei părţi din acest teren.
Din actele existente la dosar, a rezultat că proprietarul terenului a fost M.S., care a decedat în anul 1947, lăsând ca moştenitori pe soţia sa E.M. şi sora sa N. - autoarea pârâtelor din prezenta cauză. În anul 1963 a decedat E.M., iar în certificatul de moştenitor se menţionează ca bunuri imobile şi terenul în litigiu, iar averea acesteia nu a fost acceptată de fiica sa G.L., astfel încât averea a revenit Statului Român ca succesiune vacantă.
Prima instanţă a apreciat că deoarece imobilul a fost preluat în mod abuziv prin Decretul nr. 111/1951, tot abuzivă ar fi declararea succesiunii vacante, ceea ce în aprecierea apelantelor-contestatoare nu este legal, deoarece nimeni, niciodată nu a solicitat nulitatea certificatului de moştenitor.
Dar chiar şi aşa, considerând că intimatele au făcut dovada acceptării succesiunii defunctului S.M., oricum acestea nu pot dobândi decât cel mult 1/2 din avere, deoarece restul de 1/2 aparţine defunctei E.M., respectiv Statului Român, faţă de împrejurarea că aceasta a acceptat succesiunea soţului său, intrând în concurs cu sora defunctului, adică în cote de 1/2.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 19 din 27 ianuarie 2009, a respins ca nefondat apelul, reţinând următoarele:
Aşa cum rezultă din actele de la dosar, contestatorii-apelanţi nu au încheiat cu Primăria Buşteni contract de închiriere pentru terenul în discuţie înainte de a fi restituit în natură intimaţilor.
Prin urmare, propria omisiune nu poate fi invocată prin această contestaţie pe care apelanţii au formulat-o, iar tribunalul a respins-o prin sentinţa apelată, în mod corect.
Terenul a fost restituit, iar în discuţie se pune chiar dreptul de proprietate şi nu cel de folosinţă sau deţinerea precară, cum este cazul în speţă.
Referitor la calitatea procesuală a intimatelor, instanţa s-a pronunţat printr-o hotărăre definitivă şi irevocabilă, acestea fiind moştenitoarele defunctului S.M., sentinţă în baza căreia s-a emis dispoziţia de restituire în natură a imobilului casă şi diferenţa de teren în suprafaţă de 434 mp.
Într-adevăr, prin certificatul de moştenitor din 1963, invocat de apelanţi ca un act nou de natură să schimbe situaţia de fapt şi de drept din speţa de faţă, s-a menţionat că averea defunctei E.M. a revenit Statului Român, ca succesiune vacantă.
S-a reţinut însă că, niciodată nu s-a formulat de nicio persoană interesată, o eventuală acţiune în constatarea nulităţii actului, cu atât mai mult de către apelanţii care această fază procesuală îl folosesc în susţinerea apelului, ca act nou.
Apelanţii nu pot acum, cu ocazia soluţionării contestaţiei şi a apelului să-şi invoce propria culpă sau mai exact, omisiunea exercitării dreptului de a avea liber acces la justiţie.
Solicitările apelanţilor au găsit rezolvarea odată cu perfectarea actelor de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, când aceştia în calitate de chiriaşi au cumpărat de la fostul I.G.C.L. Valea Prahovei, imobilul, construcţie şi teren aferent acesteia.
După apariţia Legii nr. 10/2001, terenul rămas liber, în suprafaţă de 434 mp a fost restituit celor care l-au solicitat şi care au demonstrat prin hotărâre irevocabilă că au calitatea de moştenitori.
Împotriva acestei din urmă decizii au exercitat calea de atac a recursului reclamanţii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului şi, pe fond, admiterea contestaţiei.
În motivarea recursului, reclamanţii au reiterat criticile formulate prin motivele de apel, arătând că, prin soluţia adoptată, în mod greşit s-a reţinut că prin emiterea deciziei contestate nu s-au încălcat drepturile altor persoane, inclusiv ale reclamanţilor, având în vedere că niciodată autorii acestora nu au avut vreun drept de proprietate asupra terenului în litigiu. Prejudiciul contestatorilor constă în imposibilitatea prelungirii contractului de închiriere, prin care aceştia au avut folosinţa unei părţi din acest teren.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut şi faptul că decizia a fost emisă faţă de persoane ce nu aveau calitatea de moştenitori ai fostului proprietar al terenului, că există mai multe neconcordanţe în cauză care îi îndreptăţesc să considere că instanţele anterioare au soluţionat cauza în mod superficial.
Instanţă a apreciat că, deoarece imobilul a fost preluat în mod abuziv prin Decretul nr. 111/1951, tot abuzivă ar fi declararea succesiunii vacante, ceea ce în aprecierea reclamanţilor nu este legal, deoarece nimeni, niciodată nu a solicitat nulitatea certificatului de moştenitor.
Dar chiar şi în această ipoteză, considerând că intimatele au făcut dovada acceptării succesiunii defunctului S.M., oricum acestea nu pot dobândi decât cel mult 1/2 din avere, deoarece restul de 1/2 aparţine defunctei E.M., respectiv Statului Român, faţă de împrejurarea că aceasta a acceptat succesiunea soţului său, intrând în concurs cu sora defunctului, adică în cote de 1/2.
Sub acest aspect, chiar dacă pârâtele au prezentat o declaraţie de acceptare a succesiunii nu puteau obţine mai mult decât 1/2 din avere, deoarece restul aparţinea la momentul 1947 numitei E.M.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - pârâtă C.I. a invocat nulitatea recursului, susţinând că reclamanţii nu au dat curs exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 306 C. proc. civ., cererea de recurs neconţinând motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, cu trimitere expresă la una sau mai multe din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Excepţia nulităţii recursului va fi respinsă, având în vedere că recurenţii - reclamanţi au indicat temeiul de drept al recursului formulat, respectiv dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi că motivele formulate sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se nelegalitatea deciziei atacate.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost indicat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o critică care să se circumscrie ipotezei reglementate - interpretarea greşită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecăţii.
Recurenţii invocă faptul că instanţele au aplicat greşit legea, deoarece au apreciat în mod eronat că prin emiterea deciziei contestate nu li s-au încălcat drepturile, prejudiciul suferit de ei constând în imposibilitatea prelungirii contractului de închiriere pentru teren; că intimatele nu au calitatea de moştenitori ai fostului proprietar; că nu s-a solicitat nulitatea certificatului de moştenitor emis de pe urma defunctei M.E., prin care s-a declarat vacanţa succesiunii; că intimatele nu ar putea obţine mai mult de 1/2 din averea defunctului S.M., restul aparţinând numitei M.E. la momentul 1947.
Aceste critici sunt încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate ca atare.
Instanţele fondului au stabilit, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt în cauză. Acest aspect nu mai poate face obiect de analiză în calea de atac a recursului care, faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nemaiavând competenţa de a cenzura situaţia de fapt statuată prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele.
Analizând şi coroborând întregul material probator aflat la dosar, instanţele au stabilit că imobilul în litigiu, compus din teren şi construcţie, a aparţinut antecesorului intimatelor C.I. şi H.V. şi că acesta a fost preluat abuziv de Statul Român.
Totodată, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, instanţa s-a pronunţat cu privire la calitatea de moştenitoare ale intimatelor după defunctul S.M. şi, ca urmare, acestea au calitatea de persoane îndreptăţite la restituire, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Aşadar, în mod legal s-a dispus prin dispoziţie motivată restituirea terenului în litigiu către intimatele C.I. şi H.V.
Pe de altă parte, verificându-se şi analizându-se înscrisurile de la dosar, în mod corect s-a reţinut că reclamanţii din cauza de faţă nu au nici un titlu de proprietate asupra terenului şi că aceştia nu au încheiat cu primăria contract de închiriere pentru imobil înainte de a fi restituit în natură intimatelor.
La situaţia de fapt pe deplin stabilită, instanţele au aplicat în mod corect prevederile legale incidente în speţă.
Astfel, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1 şi art. 2 lit. a) şi h) raportat la art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, dispoziţia contestată fiind emisă cu respectarea acestor prevederi legale.
Faţă de cele ce preced, recursul va fi respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia privind nulitatea recursului invocată de intimata - pârâtă C.I.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.C. şi M.C. împotriva Deciziei nr. 19 din data de 27 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1378/2010. Civil. Marcă. Revizuire - Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1311/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
