ICCJ. Decizia nr. 1377/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1377/2010
Dosar nr. 678/30/2008
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 18 ianuarie 2008 reclamanta B.V.A. a contestat Dispoziţia nr. 2514 din 18 decembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Lugoj. Contestatoarea a solicitat obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a unei suprafeţe mai mari din terenul revendicat, în continuarea parcelei de 82 mp şi acordarea de despăgubiri pentru 2121,5 mp din imobilul situat în Lugoj, teren în suprafaţa totală de 5164 mp.
Tribunalul Timiş prin sentinţa civilă nr. 2927/PI din 11 septembrie 2008 a admis în parte acţiunea , a dispus anularea parţială a dispoziţiei nr. 25/14 din 18 februarie 2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Lugoj. S-a dispus obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 436 mp ce excede terenului aferent clădirii - 417 mp înscris în C.F. nr. 2263 Lugojul Român cu nr. top. 788 – 789/1 din totalul de 853 mp, conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
A fost menţinută în rest dispoziţia atacată şi a fost respinsă acţiunea reclamantei în privinţa recunoaşterii vocaţiei reclamantei la restituirea întregului imobil, evidenţiat iniţial prin nr. top. 788 – 789 în cotă de 1/1 precum şi a restituirii în natură a unei suprafeţe mai mari de 81 mp din terenul expropriat 2202,5 mp ce i se cuvin.
În motivarea acestei soluţii Tribunalul a constatat următoarele:
Imobilul situat în Lugoj înscris în C.F. nr. 2263 Lugojul Român cu nr. top. 788 – 789 a aparţinut în cote egale proprietarilor E.B. şi A.A., prin cumpărare în 1947 a terenului în suprafaţă de 5164 mp.
Acest imobil a fost dezmembrat şi înscris pe de o parte, în nr. top. 788 – 789/1 format din casă şi teren în suprafaţă de 1168 mp, potrivit înscrierii din Cartea Funciară, în coproprietatea cumpărătorilor, iar pe de altă parte, în nr. top. 788 – 789/2 format din teren de 3996 mp preluat de stat prin expropriere şi transcris în Cartea Funciară nr. 8462 Lugojul Român.
În 1969 după decesul lui A.A. s-a întabulat coproprietatea pe numele A.I., soţia supravieţuitoare care l-a moştenit pe A.A., care a devenit coproprietară alături de E.B.
În 1970 a avut loc o rectificare de suprafaţă a acestui imobil în loc de 1168 mp au fost trecuţi 1262 mp, iar parcela înscrisă la nr. top. 788- 789/1 a cunoscut o nouă dezmembrare: nr. top. 788 – 789/1/1 casă şi teren de 853 mp în coproprietate A.I. şi B.E. şi respectiv nr. top. 788 – 789/1/2 pentru 409 mp trecuţi în proprietatea statului şi transcrişi în C.F. 48462.
În anul 1974 în C.F. 2263 de sub B 26 s-a făcut o notare de transfer prin donaţie, în favoarea E.B. asupra cotei de ½ din imobilul înscris la nr. top. 788 – 789/1/1 ce a aparţinut I.A.
În 1985 acest imobil (788 – 789/1/1) a fost preluat de stat prin Decretul nr. 223/1974 şi întabulat ca titular Statul Român.
Ultima întabulare pentru acest imobil a fost făcută în favoarea chiriaşilor cumpărători O.S. şi soţia acestuia, O.V., care au cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin dispoziţia atacată de contestatoare s-a dispus restituirea în natură către aceasta a suprafeţei de 81 mp teren intravilan, situată în Lugoj, înscris în C.F. nr. 8462 L.R. nr. top. 9011/25/1/a/1/1/1.
Prin aceeaşi dispoziţie a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeţei de 4324 mp teren intravilan şi a construcţiei cu destinaţie de locuinţă şi terenului aferent acesteia în suprafaţă de 853 mp imobil situat la aceeaşi adresă. Ca urmare a respingerii restituirii în natură s-a propus acordarea de despăgubiri pentru construcţie şi terenul aferent acesteia cât şi pentru suprafaţa de 2121,5 mp teren intravilan la aceeaşi adresă.
Tribunalul examinând modalitatea de soluţionare a notificării formulate de reclamantă a constatat că rezolvarea a fost corectă, reclamanta neputând să emită pretenţii decât cu privire la porţiunea din imobil situat în Lugoj, ce a fost deţinută cu titlu de proprietate de autoarea acesteia B.E.
S-a constatat în acest sens că din terenul expropriat în suprafaţă totală de 4405 mp reclamantei i se cuvine numai cota de jumătate, deţinută de mama ei în calitate de coproprietară. Imobilul format din casă şi teren aferent în suprafaţă de 853 mp i se cuvin reclamantei în întregime, acesta fiind iniţial deţinut în coproprietate de B.E. şi A.A., însă moştenitoarea acestuia din urmă, A.I., i-a cedat E.B. cota de ½ moştenită de la soţul său astfel că E.B. a devenit proprietară pe acest întreg imobil.
Cât priveşte modalitatea de despăgubire a reclamantei pentru terenul pretins s-a constatat cât priveşte terenul expropriat că rezolvarea decisă prin Dispoziţia nr. 2514/2007 a Primarului Municipiului Lugoj este corectă. Din ½ din bunul expropriat, cât se cuvine reclamantei se pot restitui numai 81 mp potrivit expertizei efectuate în cauză astfel că pentru restul de 2121,5 mp s-au propus despăgubiri băneşti.
Cât priveşte soluţia de acordare de despăgubiri pentru imobilul compus din casă şi teren aferent de 853 mp care nu mai poate fi restituit în natură fiind înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, s-a constatat că soluţia nu a fost corectă. În acest sens potrivit art. 25 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice aflate la 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor rămân în proprietatea statului, terenul aferent dobândindu-se în proprietate, conform art. 21 din aceeaşi lege, de către chiriaşii cumpărători ai apartamentelor.
Tribunalul a reţinut din raportul de expertiză efectuat în cauză că din terenul de 853 mp, numai o suprafaţă de 417 mp este necesară folosirii în bune condiţii a clădirii vândute, restul de 436 mp fiind excedentar suprafeţei considerată aferentă casei.
Ca urmare în temeiul art. 26 alin. (3) raportat la art. 1, art. 7, şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 s-a considerat necesar să se anuleze sub acest aspect dispoziţia primarului şi să se dispună obligarea acestuia din urmă la restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de 436 mp, teren liber şi neafectat de construcţii.
2. Curtea de apel
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 3A din 15 ianuarie 2009 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă şi de pârât împotriva sentinţei civile nr. 2927/2008.
Nu au fost primite criticile formulate de reclamantă sub aspectul stabilirii calităţii succesorale şi a cotei de proprietate care i-ar reveni acesteia. S-a constatat că Tribunalul a stabilit în mod corect întinderea drepturilor reclamantei şi izvorul acestora. Nici criticile formulate de pârât sub aspectul modalităţii în care se propune restituirea în natură a terenului nu au fost primite.
Curtea de Apel a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în raport de probele administrate cu precădere raportul de expertiză care a constatat că există teren excedentar de 436 mp teren liber, aceste probe infirmând apărările pârâtului.
3. Recursurile
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâtul.
În recursul său reclamanta a criticat în drept soluţia pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În fapt reclamanta a criticat soluţia Curţii de Apel pentru o motivare extrem de sumară prin care nu se explică prin ce raţionament s-a ajuns la soluţia respingerii apelului său. S-a mai arătat că deşi a criticat în apel soluţia primei instanţe prin aceea că nu a pus în discuţie calitatea sa de moştenitor de pe urma numitului A.A. pentru că în această calitate ar fi fost în măsură să producă dovezi, instanţa de apel nu a sancţionat această carenţă a instanţei de fond şi, la rândul ei, a ignorat această apărare pentru care reclamanta apelantă a şi produs înscrisuri neexaminate în apel.
În recursul său primarul Municipiului Lugoj a reiterat criticile din apel arătând că în mod greşit instanţa a modificat dispoziţiile de soluţionare a notificării formulate de reclamantă, dispoziţia fiind corectă în raport de împrejurarea că reclamantei i s-a solicitat să depună la dosarul administrativ documentele pentru identificarea imobilului casă şi teren aferent în vederea stabilirii unei eventuale posibilităţi de restituire în natură a unei părţi din acest teren, dar reclamanta nu s-a conformat acestei solicitări astfel că soluţia propunerii de despăgubiri a fost corectă, conformă dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai arătat că art. 1512, conform HG nr. 1195/2007 explică sintagma „teren aferent construcţiilor" prin „terenuri – curţi, construcţii şi anexele acestora, conform titlului de proprietate identificat printr-un identificator unic (nr. cadastral), sau care constituie un singur corp funciar".
S-a mai invocat şi Legea nr. 1/2009 care a modificat Legea nr. 10/2001 în sensul că prin dispoziţiile art. 7 alin. (5) s-a prevăzut că nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, or terenul în cauză a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 foştilor chiriaşi.
4. Analiza instanţei de recurs
Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate în raport de considerentele deciziei atacate se constată următoarele:
Recursul recurentei reclamante este întemeiat şi se va admite pentru considerentele de mai jos.
Într-adevăr deşi reclamanta apelată a criticat împrejurarea că nu s-a pus în discuţie de către instanţa de fond necesitatea de a dovedi calitatea sa de moştenitoare a lui A.A. pentru a putea produce dovezi în acest sens, Curtea de Apel a considerat temeinică hotărârea de fond fără să analizeze această critică făcută de apelantă cu atât mai mult cu cât în sprijinul celor afirmate, reclamanta a depus la dosar un Certificat de Calitate de Moştenitor nr. 294 suplimentar la CCM nr. 10/2008 precum şi o schiţă a arborelui genealogic în explicarea calităţii sale de succesoare a numitei P.J., moştenitoarea J.A., soţia supravieţuitoare a lui A.A., care l-a moştenit pe acesta.
Potrivit art. 295 C. proc. civ. instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. În acest scop instanţa va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă şi,respectiv, va putea administra probe noi, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.
Or, în raport de criticile formulate în apel de reclamantă şi văzând carenţele materialului probator administrat în cauză, instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile articolului mai sus citat şi a pronunţat astfel o hotărâre nelegală şi netemeinică.
Se constată că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 din motivele de recurs invocate de reclamantă astfel că potrivit dispoziţiile art. 312 alin. (3) văzând că modificarea hotărârii nu este posibilă fiind necesară administrarea de noi probe, cum s-a arătat mai sus – condiţiile art. 314 C. proc. civ. nefiind îndeplinite - Înalta Curte a considerat necesară casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului reclamantei ocazie cu care instanţa de apel va analiza înscrisul nou depus de apelantă (aflat la fila 14 în dosarul Curţii de Apel), în justificarea calităţii sale de persoană îndreptăţită şi pentru stabilirea întinderii drepturilor ce îi revin în această calitate, asupra imobilului revendicat.
Recursul formulat de recurentul pârât este neîntemeiat şi se respinge pentru următoarele considerente:
În raport de criticile formulate în apel – modalitatea în care se propune repararea prin restituirea în natură a terenului faţă de faptul că acesta este aferent construcţiilor edificate după data naţionalizării (invocându-se dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001) – instanţa de apel a observat în mod corect, analizând probele administrate în cauză, că acestea sunt nefondate şi a explicat în detaliu cum s-a ajuns la această concluzie.
Ca urmare aceste critici reluate şi în recurs şi-au găsit răspunsul în considerentele deciziei Curţii de apel (prin care s-a respins apelul pârâtului), considerente necriticate şi necomentate de recurent în recursul său.
Cât priveşte criticile referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor – Legii nr. 1/2009 şi respectiv a art. 1512 HG nr. 1195/2007 se constată că acestea sunt apărări formulate pentru prima dată în recurs, deci omisso medio şi care, pentru acest considerent, nu pot fi avute în vedere.
Văzând dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. ca urmare a admiterii recursului reclamantei pentru considerentele mai sus arătate se va casa Decizia nr. 3/A din 15 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara în parte şi se va trimite cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecarea apelului reclamantei împotriva sentinţei nr. 2927/PI din 11 septembrie 2008.
Drept consecinţă a respingerii recursului pârâtului pentru considerentele mai sus arătat, se vor menţine dispoziţiile deciziei atacate cât priveşte măsura respingerii apelului pârâtului împotriva aceleiaşi sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta B.V.A. împotriva deciziei nr. 3/A din 15 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează în parte şi trimite cauza spre rejudecarea apelului reclamantei la aceeaşi instanţă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiul Lugoj împotriva aceleiaşi decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1384/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1358/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
