ICCJ. Decizia nr. 1384/2010. Civil

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1384/2010

Dosar nr. 6160/3/2007

Şedinţa publică din 3 martie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civila nr. 1612 din 21 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a dispus admiterea în parte a cererii principale formulată de reclamantul S.V. şi cererea de intervenţie formulată de intervenienţii P.V.S., P.N.A.V., M.S.V., R.Ş.A., R.M. şi B.I. prin mandatar R.B.M., în contradictoriu cu pârâţii J.M.

S-a constatat nelegalitatea măsurii de confiscare a acţiunilor deţinute de P.S. la S.A.U. S.A.R.

Au fost respinse cererile privind constatarea calităţii pârâtei SC U. SA de continuatoare a persoanei juridice SC U. SA din anul 1945 şi de constatare a dreptului de proprietate al reclamantului şi al intervenienţilor asupra cotei din acţiunile SC U. S.A şi atribuirea acestora către reclamant şi intimaţi precum şi de constatare a nulităţii parţiale a actelor de vânzare-cumpărare pentru 91,542307 din acţiunile SC U. SA, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de sechestru judiciar asupra acţiunilor şi fondului de al SC U. SA, ca lipsită de interes.

S-a dispus respingerea cererii principale şi a celei de intervenţie formulate în contradictoriu cu pârâţii SC U. S.A şi A.V.A.S., ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă cererea formulată de pârâtul J.M. de acordare a cheltuielilor de judecata ca nedovedită.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Capătul de cerere privind constatarea nelegalităţii măsurii de confiscare a acţiunilor SC U. S.A dispusa prin hotărârea penală nr. 2 din 4 iunie 1945, în raport de Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 8 mai 1995 a fost stabilit ca fiind întemeiat.

Astfel, prin hotărârea penală nr. 2 din 4 iunie 1945 pronunţată de Tribunalul Poporului, P.S., autorul reclamantului şi intervenienţilor (conform certificatelor de moştenitor depuse la dosar) a fost condamnat la detenţie grea pe viaţă, 10 ani de degradare civică şi la pedeapsa confiscării averii pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 312/1945, fiind considerat vinovat de dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război.

P.S. avea la data condamnării calitatea de acţionar la SA U. având la data de 1 ianuarie 1944 un număr de 425.116 acţiuni aşa cum rezultă din certificatul nr. 01011 din 1 ianuarie 1944 eliberat de S.U. SAR (fila 215 dos. nr. 21062/299/2006 al Judecătoriei Sectorului nr. 1 Bucureşti). Aceste acţiuni, împreună cu restul averii mobile şi imobile a lui P.S. au fost inventariate şi confiscate aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la 28 mai 1945 (f. 223 dos. 21062/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti).

Prin Decizia nr. 17 din 8 mai 1985 pronunţată în Dosarul nr. 18/1999 Curtea Supremă de Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în anulare, a achitat pe P.S. pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate şi a înlăturat pedeapsa complimentară a confiscării averii.

Prin urmare, măsura confiscării acţiunilor deţinută de P.S. la SA U. a rămas fără temei legal, situaţie în care s-a dispus constatarea nelegalităţii măsurii de confiscare a acţiunilor deţinute de P.S. la SA U.

Capătul de cerere privind constatarea calităţii pârâtei SC U. SA de continuatoare a persoanei juridice SC U. din 1945 a fost respins ca nefondat.

Tribunalul a avut în vedere faptul că o societate comercială este o persoană juridică supusă unui regim juridic stabilit în mod expres prin dispoziţii legale speciale, care sunt atât de intim legate de fiinţarea societăţii încât în mod subsidiar dar obligatoriu, definesc chiar natura juridică a acestora, alături de natura juridică tradiţională, contractuală.

Din această perspectivă, nu se poate reţine că o societate comercială constituită ca o societate anonimă în baza art. 77 - 269 C. com., cum este cazul Societăţii „U. " SAR, la care autorii reclamantului şi intervenienţilor erau acţionari, îşi continuă personalitatea juridică conform Legii nr. 31/1990, chiar dacă între cele două reglementări există unele asemănări sub aspectul regimului juridic stabilit pentru funcţionarea societăţilor anonime, respectiv societăţi pe acţiuni, deoarece este vorba despre regimuri juridice diferite, generate de necesităţi sociale şi juridice diferite, care nu pot coexista în paralel, în prezent dispoziţiile art. 77 - 269 C. com. nemaifiind aplicabile, datorită înlocuirii lor cu cele ale Legii nr. 31/1990.

Pe de alta parte, nu se poate considera nici că operează o transformare automată a regimului juridic stabilit de legea veche în cel stabilit de legea nouă, deoarece cele două legi nu sunt într-o succesiune firească, ci sunt despărţite de un alt regim juridic, cel impus de Legea nr. 119/1948, care prin art. 1 alin. (6) a instituit proprietatea comună a întregului popor asupra societăţilor naţionalizate, administrate prin ministerele de resort.

Având în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din legea menţionată „vechile societăţi au încetat sa existe fiind înlocuite cu noile întreprinderi, aparţinând întregului popor, sens în care art. 26 şi art. 27 din Decretul nr. 35/54 dispun că nu mai fiinţează ca societăţi decât întreprinderile socialiste de stat şi asociaţiile cooperatiste. In raport de dispoziţiile art. 28 lit. a) din acelaşi act normativ cu raportare la art. 6 din Legea nr. 119/1948, vechea societate a încetat să existe, considerându-se că întreprinderea socialistă care a înlocuit-o a fost înfiinţată prin actul de autoritate al puterii de stat, în acest caz Legea nr. 119/1947.

Împrejurarea că SC U. SA nu s-ar fi încadrat în prevederile Legii nr. 119/1948 nu este dovedită şi nici relevantă sub aspectul de drept cercetat, câtă vreme s-a făcut aplicarea dispoziţiilor acestei legi.

Prin urmare, aspecte legate de faptul că întreprinderea socialistă a preluat patrimoniul societăţii „U." SA, a continuat să aibă acelaşi sediu şi acelaşi obiect de activitate, nu sunt relevante, cu atât mai mult cu cât sediul şi denumirea sunt doar unele din atributele de identificare ale societăţii.

Noul regim juridic, aplicat pe durata a mai bine de 40 de ani, a generat schimbări esenţiale în structura patrimoniului societăţii, astfel că aporturile iniţiale ale asociaţilor, cu o anumită valoare la momentul înfiinţării societăţii anonime, nu îşi mai găsesc o expresie corespondentă în actualul patrimoniu şi deci în structura acţionariatului actual.

Actuala SC U. S.A a luat fiinţă prin reorganizarea ca societate pe acţiuni a I.P.U. prin HG nr. 171 din 7 martie 1991, fiind supusă ulterior procesului privatizării, proces care a transformat structura capitalului social într-un mod radical, din contractul de vânzare-cumpărare nr. 501 din 13 septembrie 1995 rezultând că acţiunile se transmit cumpărătorului A.U.P.A.S., libere de sarcini, astfel că nici din acest punct de vedere nu se poate susţine că această societate ar fi continuatoarea societăţii pe acţiuni U. S.A.R.

Tribunalul a avut în vedere şi faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile Legii speciale care a adoptat noţiunea de continuator al fostelor persoane juridice, respectiv art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care condiţionează constatarea acestei calităţi de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii sau de reluarea activităţii după 22 decembrie 1989, condiţii care nu se regăsesc îndeplinite în cauza.

Aceste considerente reprezintă de altfel şi raţiunile pentru care legiuitorul atunci când a adoptat legile de reparaţii în materie nu a adoptat dispoziţia prin care să se prevadă posibilitatea de acordare de acţiuni în echivalent la societăţile actuale, ci doar posibilitatea acordării de masuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii recalculate a acţiunilor deţinute (art. 29 şi art. 31 din Legea nr. 10/2001).

Consecinţă a respingerii capătului de cerere privind constatarea calităţii pârâtei SC U. SA de continuatoare a persoanei juridice SC U. din 1945, au fost respinse şi cererile de constatare a dreptului de proprietate al reclamantului şi intervenienţilor asupra cotei din acţiunile SC U. S.A. şi atribuirea acestora reclamantului şi intervenienţilor şi de constatare a nulităţii parţiale a actelor de vânzare - cumpărare pentru 91.542307 din acţiunile SC U. S.A.

Conform încheierii interlocutorii din 19 octombrie 2007, Tribunalul a dispus respingerea cererii de sechestru judiciar asupra acţiunilor şi fondului de comerţ al SC U. S.A., ca lipsită de interes şi respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâţii SC U. S.A. şi A.V.A.S. ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a dispus respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată de J.M. ca nedovedită în temeiul art. 274 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 128 din 4 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus respingerea apelurilor formulate de reclamantul S.V. şi intervenienţii P.V.S., P.N.A.V., M.S.V., R.S.A., R.M.J. şi B.I.D. (moştenitor al intervenientei B.I.F.I.) împotriva sentinţei civile nr. 1612 din 21 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, ca nefondate.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Motivele de apel formulate de reclamantul S.V. şi de către intervenienţii P.V.S., P.N.A.V., M.S.V., R.M.J. şi B.I.D., care sunt în mod esenţial aceleaşi, au fost grupate şi analizate prin considerente conexe, fiind analizate distinct doar motivele care se diferenţiază, respectiv cele formulate de reclamantul S.V.

Motivele de apel prin care s-a criticat respingerea capătului de cerere privind constatarea calităţii de continuatoare a SC U. SA din 1945 de către SC U. SA de astăzi, capetelor de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al apelanţilor asupra cotei din acţiunile SC U. SA şi atribuirea acestor cote în favoarea apelanţilor, au fost respinse ca neîntemeiate, reţinând alături de considerentele instanţei de fond şi argumente ce decurg din dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001 varianta republicată la 2 septembrie 2005 (fostul art. 32) precum şi alte argumente legale.

Astfel, Legea nr. 10/2001 republicată, reglementează prin art. 31 un caz de restituire prin echivalent impunând o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, prin care persoanele fizice care aveau calitatea de asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv [art. 3 lit. b) din lege] inclusiv prin naţionalizarea în baza Legii nr. 119/1943 au dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri, stabilite în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ce se vor propune, la cererea acestora, prin Decizia motivată a instituţiei publice implicate în privatizarea societăţii comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice sau, după caz, prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate nu mai există, nu poate fi identificată, ori nu a existat o asemenea continuitate, a căror valoare va fi recalculată după normele stabilite în acel articol.

Interpretarea sistematică a dispoziţiilor legii speciale conduce la concluzia că stabilirea măsurilor reparatorii pe cale judecătorească se poate declanşa doar dacă, în termenul stabilit prin lege, nu s-a convenit asupra valorilor corespunzătoare şi a modalităţilor de acordare a măsurilor reparatorii ori dacă notificarea persoanelor ce se pretind îndreptăţite a fost respinsă.

În cauză, nu a fost parcursă această procedură administrativă specială situaţie în care nu pot fi acordate în procedură judiciară acţiuni în echivalent la societăţile comerciale actuale, ci doar măsuri reparatorii prin echivalent care nu au fost însă solicitate.

Curtea a reţinut că un argument în acest sens îl reprezintă şi faptul că transformarea din societate comercială anonima, organizată conform Codului comercial, în întreprindere socialistă s-a făcut tocmai prin încetarea personalităţii juridice a celei dintâi, astfel că nu s-ar putea reţine o continuare a activităţii, pentru că nu există o unică persoană juridică, ceea ce determină absenţa unei identităţi între apelanţi, ca succesori ai vechilor acţionari şi însăşi persoana juridică societatea U. din anul 1945 şi a unei continuităţi între persoana juridică, societatea U. din anul 19445 şi actuala intimată, SC U. SA.

In sprijinul acestei interpretări sunt şi condiţiile reglementate de legea specială, care prin art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 republicată, lărgeşte sfera categoriilor de persoane îndreptăţite la restituire, dar condiţionează constatarea calităţii de continuator a personalităţii juridice de însăşi continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a deciziei sau de reluarea activităţii după 20 decembrie 1989, dacă aceasta ar fi fost întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, calitate ce trebuie să fie constatată prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în acest sens.

Prin urmare, s-a reţinut că nu există o echivalenţă între calitatea de acţionari ai autorilor apelanţilor şi calitatea de continuatoare a personalităţii juridice a SC U. SA din 1945, pe care o pretind în prezent, cu consecinţa respingerii cererilor având ca obiect constatarea calităţii pârâtei SC U. SA de continuatoare a persoanei juridice SC U. din 1945 şi constatarea dreptului de proprietate al apelanţilor asupra cotei din acţiunile SC U. SA. precum şi atribuirea acestor cote în favoarea reclamanţilor.

Critica vizând modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC U. SA, a fost reţinută ca nefiind întemeiată deoarece SC U. SA nu poate fi chemată în judecată atunci când se pune în discuţie modul de transfer al acţiunilor sale sau dreptul de proprietate asupra acestor acţiuni, deoarece acţiunile acestei societăţi sunt deţinute de către acţionarii acestora, singurii care pot sta în judecată ca pârâţi pentru capetele de cerere privind constatarea nulităţii parţiale a actelor de vânzare-cumpărare pentru 91,54% din acţiunile SC U. SA, cerere la care s-a renunţat.

Asupra criticii privind respingerea cererii de instituire a unui sechestru judiciar asupra acţiunilor SC U. SA curtea a reţinut că este neîntemeiată deoarece indisponibilizarea acţiunilor, reprezintă o măsură disproporţionată de reglementare a folosirii bunurilor, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor ce se află în patrimoniul acţionarilor actualei SC U. SA şi nu a persoanei juridice chemate în judecată; referitor la instituirea unui sechestru judiciar asupra fondului de comerţ al SC U. SA, curtea a reţinut că nu exista o identitate între apelanţi ca succesori ai vechilor acţionari şi însăşi persoana juridică Societatea U. din 1945, şi nici între aceasta din urmă şi actuala intimata SC U. SA care nu poate avea acelaşi fond de comerţ cu cel existent în anul 1945, sens în care instanţa a reţinut că legal şi temeinic s-a dispus respingerea cererii cu acest obiect.

Argumentul privitor la soluţia greşita de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. ca fiind introdusa împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă în loc sa ia act de renunţare la judecată în contradictoriu cu această persoană juridică nu a fost primit din moment ce instanţa de fond a luat act de renunţarea la judecata capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. pentru celelalte capete de cerere cu care a fost investită, A.V.A.S. neputând avea calitatea de pârât.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare invocată de intimatele SC U. SA şi B.J.J. U.D.L.Q., instanţa a reţinut că, fără a constata natura sa de ordine publică, prin raportare la art. 111 C. proc. civ. care statuează asupra raportului dintre acţiunea în constatare şi cea în realizare, că aceasta nu mai poate fi reiterată în apel, câtă vreme fiind respinsă printr-o încheiere interlocutorie aceasta nu a fost atacată, intrând astfel în puterea lucrului judecat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul S.V. şi intervenienţii P.V.S., P.N.A.V., M.S.V., R.M.J. şi B.I.D.

Recursul reclamantului vizează critici indicate a aparţine pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., pct. 7 şi pct. 9 ale aceluiaşi articol.

1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanţa a apreciat că apelurile sunt nefondate, prin prisma art. 31 şi art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Or, pronunţându-se astfel Curtea a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al actului dedus judecăţii, deoarece partea a formulat o acţiune în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie, sediu al materiei reţinut şi de instanţa de fond, iar instanţa de apel a găsit incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001 [art. 31 şi art. 3 lit. c)] în baza cărora a respins apelul, fără a fi puse în discuţia părţilor.

Reţinerile privind nerealizarea condiţiilor impuse de legea specială, schimbă natura şi înţelesul cauzei deduse judecăţii, din moment ce acţiunea nu s-a întemeiat pe legea specială care nepusă în discuţia părţilor, i-a privat de dreptul la apărare, în sensul de probatorii în privinţa realizării demersurilor ce se constituie în procedură administrativă.

In orice caz, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauza de faţă, iar articolele invocate de instanţă în motivarea hotărâri nu au aplicabilitate.

Astfel, art. 31 din lege stabileşte că „Persoanele îndreptăţite au dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri stabilite în condiţiile Legii speciale ce se vor propune la cererea acestora ... în cazul în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate nu mai există, nu poate fi identificată ori nu a existat o asemenea continuitate".

Acest text nu se aplică deoarece societatea care a preluat patrimoniul existent, este identificată ca fiind pârâta - intimată din prezenta cauză, şi are acelaşi sediu, denumire şi patrimoniu cu societatea naţionalizată.

De altfel, întreaga argumentare privind lipsa parcurgerii procedurii administrative nici nu are suport probator şi nici nu corespunde realităţii, din moment ce a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor de la nr. 23 - 25, declinată la A.V.A.S. prin Decizia nr. 8047 din 12 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizie care demonstrează că societatea care a luat patrimoniul societăţii naţionalizate există şi că bunurile se află în patrimoniul acesteia.

2.Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cu toate că, instanţa de apel a fost investită a se pronunţa asupra nevalabilităţii titlului statului şi pentru restul de 1,967788% din acţiunile SC U. SA, deţinută de autorii reclamantului şi confiscate fără titlu valabil în sensul Legii nr. 119/1948, această critică a rămas neanalizată, echivalând cu o omisiune, simpla afirmaţie de însuşire a argumentelor instanţei anterioare, şi invocarea textelor legale speciale care de altfel nici nu au incidenţa în cauză neputându-se constitui în motivarea hotărârii aşa cum este reglementată conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

3. Motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Făcând trimitere doar la art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi considerând ca legal a fost respinsă cererea de constatare a calităţii de continuatoare în drepturi şi despăgubiri SC U. SA a SC U. SA din anul 1945, instanţa a considerat legală şi respingerea cererii de constatare a calităţii de proprietari ai acţiunilor confiscate.

Schimbările legislative survenite de la momentul preluării nelegale de către stat a societăţii şi până în prezent, nu sunt de natură a conduce la concluzia indubitabilă că în prezent este o persoană juridică nouă, în raport cu SC U. iniţială, din moment ce aceasta din urmă a continuat să subziste cu un alt acţionariat, dar cu aceeaşi denumire, sediu şi patrimoniu, reprezentând de fapt proprietatea autorilor acestuia.

Acest lucru este dovedit şi prin sentinţa civilă nr. 5933 din 8 mai 1997 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti din care reţine că Societatea U. fiinţează în str. I. nr. 23 - 25 încă de la construirea Palatului U. şi anterior anului 1933, elemente de probă care asociate cu actele de proprietate vechi au fundamentat hotărârea de constatare a proprietăţii SC U. S.A asupra imobilului din str. B. 23 - 25, hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat care asigură continuitatea persoanei juridice iniţiale.

Greşit a fost respins motivul de apel privind instituirea unui sechestru judiciar, deoarece existenţa unui litigiu asupra acţiunilor, îndreptăţea admiterea acestui capăt de acţiune, intimatul J.M. confirmând în apel temerea recurentului prin înstrăinarea acţiunilor, în privinţa imobilului, argumentul contrar este analizat de Decizia nr. 8047 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

In mod greşit a fost respinsă critica din apel privitoare la constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a SC U. S.A, deoarece este aceeaşi persoană juridică cu SC U. S.A din anul 1945.

Solicită admiterea recursului, casarea acestuia cu trimitere spre rejudecare sau în subsidiar modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului şi în fond admiterea acţiunii.

Recursul intervenienţilor vizează următoarele aspecte

Incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ., constând în însuşirea în totalitate a motivelor instanţei de fond, invocarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 şi a art. 3 lit. b) şi c) din aceeaşi lege şi omisiunea de a răspunde asupra aplicabilităţii altor texte de lege: art. 1 alin. (7) şi art. 6 din Legea nr. 119/1948; art. 3 şi art. 33 din Decretul Lege nr. 199/1949, art. 2 din Legea nr. 1/1971 art. 3 din Legea nr. 5/1978; anexa 8 din H.C.M. nr. 457/1968; Anexa 1 pct. 25 Linia 4 din H.C.M. nr. 1091/1970, art. 281 lit. d) din Decretul nr. 31/1954; O.M.C. nr. 291 din 25 aprilie 1990, HG nr. 171/1991; Anexa 1 pct. 3; art. 1 şi art. 16 din Legea nr. 15/1990: art. 205 din Legea nr. 31/1990 şi art. 96 şi art. 191 C. Com., art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

Incidenţa art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. constând în greşita motivare pe dispoziţiile art. 3 lit. b) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001 pentru respingerea apelului, cu invocarea de către instanţă a neparcurgerii procedurii administrative.

In realitate acţiunea a fost promovată în baza art. 480 - 481 C. civ., raportat la art. 111 C. proc. civ., tocmai datorită faptului că în baza notificării pe care au formulat-o conform Legii nr. 10/2001 nu s-a primit până în prezent nicio formă de despăgubire, situaţie în care au luat hotărârea de a solicita restituirea în natură a acţiunilor confiscate de stat fără nici un titlu, soluţie care este conformă atât cu Decizia 33 a Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieSECŢIILE UNITEcât şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul Porteanu, Străin).

Deţinătorii succesivi ai acţiunilor sunt de rea credinţă şi nu pot invoca principiul securităţii raporturilor juridice deoarece trebuiau să cunoască precaritatea titlului statului asupra acestor acţiuni, datorită notorietăţii lotului de ziarişti vizat de recursul în anulare, a cererii de restituire în natura a activelor SC U. S.A., în baza Legii nr. 10/2001 a faptului ca înstrăinările efectuate după data notificării sunt nule absolut precum şi a împrejurării că pârâtul J.M. a cumpărat cu rea-credinţă aceste acţiuni şi în frauda drepturilor lor, după data chemării lui în judecată de reclamant.

Tot acestui motiv de recurs se circumscrie şi critica văzând lipsa de identitate între Societatea U. din 1945 şi actuala SC U. SA.

In realitate prin hotărârea penala nr. 2/1945 a Tribunalului Poporului, statul român a confiscat abuziv de la membrii familiei P. acţiunile societăţii pe care acestea le deţineau, societatea continuând a funcţiona ca societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat, aspect neprevăzut nici de Codul comercial şi nici de Legea nr. 31/1990; statul român a naţionalizat şi restul acţiunilor societăţii care potrivit Legii nr. 119/1948 treceau în proprietatea poporului fiind administrate de Ministerul Finanţelor, art. 6 din lege prevăzând că întreprinderile îşi păstrează patrimoniul, şi se substituie celor naţionalizate, textul art. 3 din Decretul nr. 199/1949 prevăzând că întreprinderile de stat se organizează şi funcţionează ca unităţi de sine stătătoare, ca persoane juridice operative şi independente, legile ulterioare păstrând aceste dispoziţii, demonstrând continuarea întreprinderii sub forma unei întreprinderi de stat.

Prin urmare art. 26 şi art. 27 din Decretul nr. 31/1954 sprijină această afirmaţie iar art. 28 lit. a) din acest decret nu se aplică deoarece nu este vorba despre o persoană juridică nou creată. De altfel, art. 33 din Decretul nr. 199/1949 prevede că întreprinderile şi organizaţiile economice ale statului existente la data punerii în aplicare a legii se vor reorganiza şi vor funcţiona conform acestei legi. Din succesiunea legilor ulterioare rezultă aceeaşi situaţie.

Aceluiaşi motiv de recurs se circumscrie şi critica privind greşita aplicare a art. 3 lit. din Legea nr. 10/2001, deoarece este vorba de aceeaşi persoană juridică din 1945 şi până în prezent care a îmbrăcat diferite forme şi a desfăşurat aceeaşi activitate, calitate constatată prin sentinţa civilă nr. 5933 din 8 mai 1997.

Recurenţii critică şi reţinerea cu privire la faptul că nu s-a dovedit faptul că preluarea de la autorii lor a celor 2,96 7788% din acţiunile Societăţii U. SA în baza Legii nr. 119/1948 era ilegală, deoarece Societatea U. SA nu putea face obiectul naţionalizării în temeiul Legii nr. 119/1948, nefiind naţionalizată în temeiul acestei legi şi în consecinţă acţiunile respective au fost naţionalizate fără titlu valabil de la autorii acestora.

Pârâtul J.M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.

In mod greşit s-a susţinut că instanţa de apel nu şi-a motivat hotărârea, din moment ce aceasta a avut în vedere întreaga situaţie de fapt, motivările instanţei de fond şi motivele formulate de apelanţi, motivarea adăugind considerentelor expuse de instanţa de fond, alte argumente complementare.

Astfel, bunuri ale fostei societăţi interbelice au devenit proprietatea actualei Societăţi U. SA, însă bunurile au fost aduse ca aport la capitalul social al noii societăţi înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990 de către asociatul unic iniţial de la acea vreme, adică statul roman care a şi emis toate acţiunile la momentul iniţial, fără a i se putea contesta dreptul de proprietate asupra lor datorită faptului că Societatea U. SA a luat fiinţă în baza Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 171/1991 iar singurul aport la capitalul social a fost adus de Statul Român, care proprietar fiind a şi putut să le vândă în cadrul procesului de privatizare.

Legislaţia română conferă două sensuri noţiunii de „continuatoare" a Societăţii U. din perioada interbelică: sensul clasic de continuator în drepturi şi obligaţii al unei anumite persoane şi sensul dat de Legea nr. 10/2001.

Sub primul aspect, actuala Societate U. nu este continuatoarea vechii Societăţi U. S.A., care a dispărut ca persoană juridică de drept privat în temeiul Legii nr. 119/1948, fiind fără relevanţă faptul că figurează în cuprinsul acestei legi, din moment ce legislaţia comunistă nu permitea existenţa societăţilor comerciale ca persoane juridice de drept privat.

Acest fapt a condus şi la dispariţia acţiunilor emise de societăţile comerciale, situaţie în care nu se poate concepe ca o societate comercială înfiinţată sub prevederile Codului comercial să supravieţuiască sub masca unei întreprinderi socialiste pentru a renaşte în forma iniţială în anul 1991 iar acţiunile emise la acea epocă să fie considerate acţiuni în nou înfiinţata societate comercială.

Continuatoare în sensul Legii nr. 10/2001 se raportează la scopul legii şi anume la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor, clădiri şi terenuri. Prin urmare, constatarea continuităţii în cazul anumitor persoane juridice se poate reţine doar în situaţia în care se pune problema restituirii anumitor imobile, fiind o inovaţie legislativă în scopul restituirii, în natură sau prin echivalent a anumitor categorii de imobile. Legiuitorul nu a reglementat şi posibilitatea restituirii acţiunilor. In situaţia în care anumite persoane au deţinut acţiuni într-o anumită societate comercială restituirea se va face prin echivalent.

Din faptul că Societatea U. S.A. nu este un succesor în drepturi al fostei SC U., nu se poate constata nici faptul că apelanţii ar fi proprietari ai acţiunilor acesteia.

Referitor la motivul de recurs privitor la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a SC U. S.A., corect a reţinut instanţa de fond că acţionarii au calitate procesuală şi nu Societatea U.

Respingerea cererii de instituire a unui sechestru judiciar asupra acţiunilor SC U. S.A., a avut în vedere dispoziţiile art. 598 C. proc. civ. care instituie condiţii nerealizate în cauză. Prima condiţie nu era realizată din moment ce litigiul nu are ca obiect revendicarea dreptului de proprietate asupra acţiunilor SC U. SA ci doar constatarea dreptului de proprietate asupra acestora, iar susţinerile privind împrejurarea că apelanţii nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra acţiunilor U. SA sunt irelevante datorită faptului că acţiunile fostei societăţi au dispărut odată cu transformarea vechii societăţi în întreprindere socialistă, constatarea vizând de fapt un drept asupra unor bunuri care nu mai există. Nici a doua condiţie nu este îndeplinită deoarece caracterul constatator rezultă şi din notarea litigiului în cartea funciară la cererea recurenţilor.

Cererile recurenţilor şi ale reclamantului sunt nelegale, deoarece nu există nici un temei legal susţinător, nici una dintre legile cu caracter reparator nereferindu-se la situaţia lor.

Practic, singura lege specială de restituire este aparent Legea nr. 10/2001, însă nici aceasta nu se aplica deoarece: situaţia recurenţilor şi a reclamantului nu reprezintă o preluare abuzivă conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, autorul acestora nefiind condamnat pentru opoziţie faţă de regimul comunist, ci pentru crime de război în temeiul Legii nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau crime de război; HG nr. 250/2007 care aprobă noile Norme Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 exclude de la aplicarea prevederilor acestei legi prin art. 1.3 lit. c) imobilele dobândite de stat ca urmare a condamnărilor pronunţate în baza Legii nr. 312/1945 a Legii nr. 10/2001 se referă la restituirea în natură sau prin echivalent a unor imobile şi nu acţiuni; situaţia prevăzuta de art. 31 din Lege (restituire prin calcularea valorii actualizate a acţiunilor) reprezintă o variantă de restituire prin echivalent a terenurilor deţinute de societăţile comerciale la care persoanele îndreptăţite sau autorii acestora au deţinut acţiuni şi nu o variantă de restituire a acţiunilor.

In absenţa unor legi speciale, sediul materiei cererii este Codul civil şi cel comercial. Or, în nici unul din aceste coduri nu există dispoziţii legale care să se aplice situaţiei alegate de recurenţi.

In realitate, aceştia aveau la îndemână soluţia juridică a întoarcerii executării silite, prevăzute de art. 404¹ C. proc. civ., în contradictoriu cu statul român şi nu a celui care a dobândit anumite bunuri de la Statul Român.

Examinând cererile de recurs, instanţa reţine următoarele.

Chestiunea în jurul căreia gravitează motivele de recurs formulate atât de reclamant cât şi de intervenienţi, constă în a şti dacă, pârâta SC U. SA înfiinţată prin HG nr. 171 din 7 martie 1991, este continuatoarea persoanei juridice S.A.U. U. înfiinţată în anul 1920 de către P.S., autorul recurenţilor şi, derivat din aceasta, dacă este posibilă constatarea dreptului de proprietate asupra cotei legale a fiecărui recurent din acţiunile pe care le-a avut autorul lor, la societatea iniţială, în contradictoriu cu societatea actuală, cu consecinţa atribuirii lor recurenţilor.

Or, stabilirea continuităţii în timp a persoanei juridice - Societatea anonimă pe acţiuni U. - înseamnă a lua în calcul confiscarea averii autorului recurenţilor în anul 1945 ca efect al condamnării penale a acestuia (prin sentinţa penală nr. 2 din 4 iunie 1945 pronunţată de Tribunalul Poporului) pe de o parte şi înlăturarea pedepsei complimentare a confiscării averii consecinţă a achitării autorului recurenţilor în jinul 1995 (prin Decizia penală nr. 17 din 8 mai 1995 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ), pe de altă parte măsuri situate în regimuri politice diferite, care au inclus un interval de 50 de ani scurs între ele, al regimului politic comunist - totalitarist.

Dat fiind faptul că recursurile părţilor vizează în esenţă aceleaşi critici, considerentele hotărârii vor fi comune.

Din moment ce fiecărui tip şi formă de proprietate îi corespunde un anumit tip şi formă de drept de proprietate, este exclus juridic supravieţuirea unei persoane juridice constituite în anul 1925, în timpul regimului socialist, deoarece proprietatea privată a fost naţionalizată, într-o primă fază, ca apoi proprietate naţională să fie organizată în structuri incompatibile juridic cu forma de organizare a persoanei juridice iniţiale.

Pe de altă parte nici relaţiile socialiste de producţie nu au mai corespuns forţelor de producţie anterioare, aspecte care au fundamentat consolidarea proprietăţii socialiste, consecinţă a schimbării regimului politic.

Or, suita actelor normative prin care practic proprietatea privată a fost lichidată, au metamorfozat formele juridice de organizare, trecând-o pe seama unităţilor socialiste de stat. In aceste condiţii este limpede că nu putem vorbi despre o continuare a persoanei juridice iniţiale, chiar dacă noua formă de organizare a luat forma juridică a întreprinderii socialiste, persoana juridică nouă nemaiavând nici suportul patrimonial trecut în proprietate de stat nici scopul iniţial şi nici structura organelor de conducere care să urmărească realizarea acelui scop, elemente de structură ale existenţei persoanei juridice.

Practic, în condiţiile trecerii de la capitalism la socialism având semnificaţia restructurării însăşi a societăţii nu mai putem vorbi despre supravieţuirea juridică a proprietăţii în forma, structura, organizarea şi mecanismul economic iniţial.

De altfel, chiar legislaţia invocată de recurentul P.V.S. priveşte naţionalizarea acţiunilor care trec în proprietatea statului, ca bunuri comune ale poporului administrate prin Ministerul de Finanţe [art. 1 alin. (7) din Legea nr. 190/1948], trecerea întreprinderilor în proprietatea statului cu fondul de comerţ şi cu toate obligaţiunile comerciale (art. 6 din Legea nr. 119/1948) fără a putea înţelege că păstrarea patrimoniului ori substituirea întreprinderilor naţionalizate în toate drepturile şi obligaţiile vechilor întreprinderi (art. 6 din Legea nr. 119/1998) să semnifice păstrarea vechii persoane juridice, deoarece caracterul absolut şi exclusiv al dreptului de proprietate socialistă de stat, a inclus în structura sa orice bun, fără vreo excepţie, organizaţiile socialiste reprezentând varianta comunistă a noilor persoane juridice constituite de titularul fondului unic al proprietăţii de stat. Aceasta este raţiunea întregii economii a Legii nr. 119/1999, şi este lipsită de relevanţă invocarea actelor normative ulterioare, H.C.M. nr. 457/1968, H.C.M. 1091/1970 care au schimbat denumirea persoanei juridice iniţiale şi nici succesiunea normativă până în anul 1990, din moment ce ansamblul legislativ a organizat doar modalitatea de administrare a proprietăţii socialiste de stat, proprietate absolută şi exclusivă.

Faptul că prin FLG. nr. 171/1991 noua persoană juridică, noua organizaţie economică de tip socialist a fost transformată în societate comercială pe acţiuni cu denumirea de U. SA, capitalul reevaluat la 66.200.000 lei şi sediul în fosta clădire adusă aport social la constituirea SA U. SA, nu reprezintă o reînviere ori continuare a persoanei juridice iniţiale, transformarea nefiind doar asupra formei, ci şi substanţa dreptului, fiind exclusă reţinerea continuării persoanei juridice, nici a celei comuniste şi nici a celei iniţiale.

Invocarea dreptului comercial în demonstrarea continuării persoanei juridice, este în afara cadrului juridic reglementator, din moment ce, în perioada comunistă Codul comercial fără a fi abrogat a avut o arie extrem de redusă de aplicabilitate.

Din cele expuse rezultă limpede că persoana juridică SC U. S.A creată în anul 1920 nu şi-a continuat existenţa în regimul comunist pentru a se putea identifica cu SC U. S.A existentă astăzi, situaţie în care în mod corect s-a dispus respingerea acţiunii având acest obiect şi constatarea dreptului de proprietate al recurenţilor asupra cotei din acţiunile SC U. SA şi atribuirea acestei cote.

Mai mult, bunurile aparţinând antecesorilor recurenţilor au trecut în proprietatea statului cu caracter sancţionator, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, modalitate de preluare care exclude orice considerent vizând persistenţa în timp a identităţii persoanei juridice constituite în anul 1945, cu cea prezentă.

Argumentarea fundamentata pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 criticată de recurenţi ca fiind de natură a schimba cadrul juridic configurat de părţi şi de a le surprinde procesual, prin lipsa de contradictorialitate şi încălcarea dreptului la apărare, în realitate reprezintă o argumentare complementară, cu caracter de completator a raţionamentului instanţei de fond, părţile însele aducând argumente în apel rezultate din incidenţa acestei legi, şi cu adevărat art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 a lărgit sfera categoriilor persoanelor îndreptăţite la restituire însă a condiţionat calitatea de continuator a persoanei juridice de însăşi continuarea activităţii ca persoană juridică până la intrarea în vigoare a legii sau de reluarea activităţii după 22 decembrie 1989, în cazul întreruperii ei (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), calitate ce trebuie constatată judiciar.

De altfel, Legea nr. 10/2001 a cărei aplicare recurenţii au invocat-o prin formularea unei notificări, rămasă nesoluţionată, procedură specială nefinalizată în vreun fel, reglementează un caz de restituire prin echivalent în art. 31, în condiţiile unei proceduri speciale, derogatorii însă, de la dreptul comun.

Nici critica vizând respingerea cererii de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor intimatei nu este întemeiată, instanţa reţinând corect lipsa de identitate între cele două persoane juridice şi existenţa bunurilor aflate în patrimoniul acţionarilor şi nu a societăţii însăşi.

Faţă de cele reţinute, instanţa reţine că acţiunea recurenţilor a fost respinsă în condiţiile dreptului comun, hotărârea pronunţată relevând cadrul juridic incident, situaţie în care recursurile părţilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. urmează a fi respinse în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S.V. şi de intervenienţii P.V.S., P.N.A., M.S.V., R.M.J. şi B.I.D. împotriva deciziei nr. 128 A din 24 februarie 2009 a Cuiţii de Apel Bucureşti, secţia a III - a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1388/2010. Civil. Anulare act. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 1377/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 108/2010. Civil ICCJ. Decizia nr. 1358/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1377/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1388/2010. Civil. Anulare act. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1791/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1929/2010. Civil ICCJ. Decizia nr. 2125/2010. Civil. Pretenţii. Recurs