ICCJ. Decizia nr. 156/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 156/2010
Dosar nr. 29399/3/2007
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1532 din 23 noiembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 29399/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantele P.E. şi C.E., în contradictoriu cu pârâţii A.G.C. şi P.M. BUCUREŞTI – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
În motivarea hotărârii, s-a arătat, în esenţă, că dispoziţiile administrative contestate în cauză, respectiv nr. 5557 şi 5558 din 13 martie 2006, emise de către intimata persoană juridică, prin P.G., sunt legale, în condiţiile în care din înscrisurile care au stat la baza emiterii lor rezultă calitatea pârâtei A.G.C. de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul din str. General Dona Nicolae nr. x (fost nr. x1), sector 1, astfel cum i-au fost acordate prin dispoziţiile contestate, respectiv în echivalent pentru apartamentul nr. 1 de la parter, vândut în baza Legii nr. 112/1995, cu cota de teren aferentă de 76 mp şi în natură pentru terenul în suprafaţă de 147 mp.
Astfel, din certificatele de moştenitor succesive eliberate de pe urma defunctului I.D., existente în dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001, reiese că pârâta are calitatea de moştenitor al fostului proprietar al imobilului, preluat de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, fără ca reclamantele din prezenta cauză să administreze probe care să susţină contrariul, astfel cum s-a susţinut prin cererea de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte invocarea uzucapiunii de 30 de ani de către reclamante asupra terenului în suprafaţă de 155,36 mp situat la adresa imobilului în litigiu, s-a constatat că reclamantele nu au exercitat o posesie utilă, sub nume de proprietari, fiind detentori precari în calitate de chiriaşi, având cunoştinţă de faptul că terenul se află în proprietatea M. Bucureşti, căruia reclamantele achită o chirie drept contravaloare a folosinţei terenului.
Posesia fiind afectată de viciul precarităţii, nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, conform art. 1853 C. civ.
Apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 695 din 25 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe privind calitatea intimatei de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a înlăturat susţinerile reclamantelor, arătând că faptul că, în dispoziţiile de restituire, fostul soţ al pârâtei apare şi cu numele de Dona, fără ca acest nume să se regăsească în certificatul de calitate, nu reprezintă o inadvertenţă, deoarece în notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de A.G.Ş.C.N. nu apare şi numele de D.
Cât priveşte diferenţele dintre semnăturile ce apar pe actele întocmite în timpul vieţii de către fostul soţ al intimatei, s-a constatat că reclamantele nu şi-au manifestat intenţia de a se înscrie în fals, preferând să formuleze plângere penală relative la acest aspect.
Instanţa a înlăturat ca nerelevante susţinerile privind înregistrarea cererii nr. 12534 din 26 mai 2005 la 6 zile după decesul autorului reclamantei, întrucât este posibil ca cererea să fi fost formulată anterior decesului, dar înregistrată ulterior iar, pe de altă parte, referindu-se doar la anexarea unor documente, putea fi formulată, respectiv depusă şi prin mandatar.
Oricum, la fel ca în cazul diferenţei de semnături, acest aspect era relevant doar în ipoteza în care plângerea penală formulată de către reclamante ar fi fost soluţionată prin hotărâre definitivă, în absenţa căreia instanţa civilă nu este îndreptăţită să procedeze la verificare de scripte şi să compare semnăturile incriminate.
Este nerelevant pentru prezenta cauză faptul că defunctul A.G.Ş.C.N. a formulat mai multe cereri de restituire şi că nu s-a prezentat într-unul dintre procesele rezultate ca urmare a notificărilor.
Instanţa de apel a înlăturat şi susţinerile privind diferenţa de nume din certificatul de moştenitor nr. 921 din 12 iulie 1989 şi din certificatul de deces, precum şi pe cele referitoare la dobândirea de către reclamante a dreptului de proprietate prin uzucapiune, fiind corect aplicate de către Tribunal dispoziţiile art. 1853 C. civ.
Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că hotărârea este consecinţa unei denegări de dreptate, totodată, permite unor persoane să obţină drepturi la care nu sunt îndreptăţite.
Recurentele au susţinut că instanţa de apel a apreciat greşit înscrisurile depuse la dosar, privind numele soţului intimatei şi alte aspecte din care rezultă interpunerea de persoane atât la momentul formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001, cât şi al diferitelor cereri de chemare în judecată, despre care soţul intimatei, A.G.Ş.C.N., nu a avut cunoştinţă, semnătura fiindu-i falsificată pe aceste cereri.
Efectul acestei aprecieri greşite este acela că nici A.G.Ş.C.N. şi nici soţia supravieţuitoare, intimata din cauză, nu sunt persoane îndreptăţite la restituire, deoarece nu s-a făcut dovada descendenţei de pe urma persoanei care a figurat pe lista imobilelor naţionalizate, încercându-se de către persoane interpuse, prin mijloace sancţionabile penal, a pretinde o asemenea calitate, profitând de asemănarea de nume.
Recurentele au mai susţinut că, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că acestea nu s-au înscris în fals, preferând să formuleze plângeri penale relative la diferenţele de semnături ce apar pe înscrisuri, în realitate, o atare procedură fiind iniţiată în alt dosar având ca obiect revendicarea de către A.G.Ş.C. a apartamentului nr. 1, proprietatea recurentelor.
Prin modul de argumentare a deciziei recurate cu referire la împrejurarea înregistrării uneia dintre cererile persoanei care a formulat notificarea, din dosarul administrativ întocmit în baza Legii nr. 10/2001, după decesul acestei persoane, instanţa de apel este vădit părtinitoare în favoarea intimatei, ceea ce este de natură a încălca principiul imparţialităţii şi dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. 1 din C.E.D.L.F.
Recurentele au mai arătat că înţeleg să renunţe la cererea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 155,36 mp, prin uzucapiunea de 30 de ani.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Prin cererea de chemare în judecată formulată în cauză, reclamantele au solicitat, în primul rând, constatarea nulităţii absolute a dispoziţiilor nr. 5557 şi 5558 din13 martie 2006 emise de P.G.M. Bucureşti, prin care numitei A.G.Ş.C. i-a fost restituit în natură terenul în suprafaţă de 147 mp situat în Bucureşti, str. General Nicolae Dona nr. x, sector 1 şi i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 1 din imobil.
Interesul în formularea unei asemenea cereri a fost justificat de reclamante prin faptul că sunt proprietarele apartamentului nr. 1 din imobilul de la acea adresă poştală, în baza Legii nr. 112/1995 şi sunt îndreptăţite la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul dispoziţiei administrative contestate.
S-a invocat drept motiv de nulitate a dispoziţiilor lipsa calităţii de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 a intimatei A.G.Ş.C., întrucât soţul acesteia, care a formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, nu a făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma persoanei care figurează pe lista imobilelor naţionalizate drept proprietar al imobilului, respectiv D.I.
Urmare a depunerii la dosar a înscrisurilor pe temeiul cărora s-au emis cele două dispoziţii administrative contestate, în special a certificatelor de moştenitor nr. 206/1956, nr. 378/1972 şi nr. 921/1989, prima instanţă a constatat că s-a făcut dovada calităţii lui A.G.Ş.C.N. de moştenitor al lui D.I., în calitate de nepot de fiică, aceasta din urmă, M.C.E.D., figurând şi în actul succesoral notarial vizând-o pe soţia supravieţuitoare a proprietarului D.I., E.D., ca unic moştenitor.
Instanţa de apel a menţinut această situaţie de fapt, înlăturând susţinerile reclamantelor din motivarea căii de atac privind neconcordanţele de nume sub care A.G.Ş.C.N. şi mama acestuia sunt menţionaţi în diferitele înscrisuri depuse la dosar, precum şi diferenţele dintre semnăturile pretinse a aparţine aceluiaşi A.G.Ş.C.N., de pe cererile din 2003 şi 2005 depuse în dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001 şi cele aplicate pe alte înscrisuri.
În condiţiile în care aprecierile pe acest aspect ale ambelor instanţe de fond s-au bazat pe evaluarea mijloacelor de probă administrate, reiterarea în recurs a aceloraşi susţineri tinde la o reanalizare a probelor de către această instanţă de recurs.
Atare finalitate este incompatibilă cu regulile de soluţionare a căii extraordinare de atac a recursului, care limitează controlul judiciar la evaluarea legalităţii deciziei de apel din perspectiva cazurilor de modificare ori de casare exhaustiv prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; or, reaprecierea situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat nu se încadrează în vreunul dintre aceste cazuri, corespunzând fostului motiv din art. 304 pct. 11, abrogat prin O.U.G. nr. 137/2000.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât reclamantele nu au produs în recurs probe noi în scopul schimbării situaţiei de fapt reţinute de către ambele instanţe de fond, pretinzând reevaluarea probatoriilor deja administrate.
Ca atare, vor fi înlăturate susţinerile recurentelor referitoare la modul în care numele şi semnătura lui A.G.Ş.C.N. figurează în cererile din 2003 şi 2005 depuse în dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001, comparativ cu cele din alte înscrisuri, precum şi la neconcordanţele dintre numele mamei acestuia menţionat în certificatul de moştenitor nr. 921/1989 şi cel certificatul de deces al aceleiaşi persoane.
Cât priveşte procedurile de cercetare a înscrisurilor conţinând semnături pretinse a fi fost falsificate, în legătură cu care instanţa de apel a apreciat că nu s-a solicitat de către reclamante fie verificarea de scripte, fie înscrierea în fals, prin motivele de recurs se susţine doar că procedura înscrierii în fals a fost iniţiată în alt dosar, având ca obiect revendicarea de către A.G.Ş.C. a apartamentului nr. 1, proprietatea recurentelor.
Această susţinere nu a fost, însă, însoţită de vreo dovadă în acest sens sau în legătură cu rezultatul unei eventuale cercetări penale pentru a se aprecia relevanţa unui asemenea mijloc de probă în prezenta cauză şi a se valorifica în consecinţă.
În acest context, ţinând cont şi de faptul că reclamantele nu au criticat decizia recurată din perspectiva modului de aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 178 sau 180 – art. 184 C. proc. civ., urmează a fi înlăturate susţinerile recurentelor pe acest aspect.
Motivul de recurs vizând încălcarea de către instanţa de apel a principiului imparţialităţii şi a dreptului la un proces echitabil poate fi cercetat din perspectiva cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind vorba despre modul de respectare a principiilor care guvernează procesul civil, însă şi a cazului de recurs descris de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Pronunţându-se în sensul respingerii apelului, reţinerea de către instanţa de apel a unor argumente ce pot fi socotite favorabile intimatului nu echivalează cu o încălcare a principiului imparţialităţii, ci răspunde exigenţei motivării în fapt şi în drept a oricărei hotărâri judecătoreşti, prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Partea în proces nemulţumită de soluţia dată asupra apelului are la îndemână în recurs critici relative la calitatea considerentelor expuse în decizia recurată, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fără a putea reproşa instanţei de apel o atitudine părtinitoare prin însuşi faptul motivării hotărârii defavorabile recurentului.
Poate fi evaluat, aşadar, în contextul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modul în care instanţa de apel a răspuns susţinerilor reclamantelor pe aspectul înregistrării, la data de 26 mai 2005, în dosarul administrativ întocmit în baza Legii nr. 10/2001, a unei cereri pretins formulate şi semnate de notificatorul A.G.Ş.C.N., deci, după decesul acestuia, survenit la data de 19 mai 2005.
Chiar dacă recurentele nu au indicat explicit acest caz de modificare drept temei al criticilor formulate, atare încadrare juridică este admisibilă pe temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. şi posibilă în raport de dezvoltarea motivelor de recurs.
Se observă că, arătând căile eventuale prin care cererea semnată de notificator a putut fi înregistrată la dosar după data decesul acestuia, instanţa de apel a motivat, de fapt, înlăturarea prezumţiilor simple propuse de reclamante pentru dovedirea afirmaţiei că o altă persoană decât cea care a formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001 s-a implicat în procedura administrativă.
Se reţine că instanţa a menţionat, în acelaşi timp, că apelantele nu au uzat de procedura înscrierii în fals sau a verificării de scripte cu privire la înscrisurile în privinţa cărora şi-au exprimat îndoiala că ar fi provenit de a notificator.
Ca atare, cât timp instanţa de apel a apreciat că un alt mijloc de probă ar fi fost pertinent, concludent şi util soluţionării cauzei, fără a fi posibilă, în această fază procesuală, reevaluarea modului de apreciere a probelor de către instanţa de apel, pentru considerente deja expuse în prezenta hotărâre, înlăturarea altor mijloace de probă ca nefiind relevante, precum prezumţiile menţionate, nu reprezintă altceva decât înfăţişarea motivului pentru care au fost înlăturate susţinerile reclamantelor, în strictă concordanţă cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Aşadar, nu se poate imputa instanţei de apel că ar fi uzitat argumente străine de natura pricinii, drept pentru care criticile întemeiate pe cazul din art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vor fi respinse ca atare.
Întrucât pe aspectul dreptului la un proces echitabil nu s-au adus critici distincte decât cele anterior descrise şi respinse, urmează a fi înlăturate ca neavând suport şi susţinerile privind încălcarea art. 6 alin. (1) din C.E.D.L.F.
În ceea ce priveşte cererea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 155,36 mp, prin uzucapiunea de 30 de ani, cu a cărei soluţionare instanţa de judecată a fost, de asemenea, învestită în cauză, împrejurarea că, prin motivele de recurs, s-a arătat că reclamantele înţeleg să renunţe la această cerere, nu conduce la necesitatea schimbării hotărârilor de fond, în sensul de a se valorifica actul de dispoziţie al părţilor, cât timp cererea cu acest obiect a fost respinsă de prima instanţă, iar soluţia a fost menţinută în apel.
Susţinerea din recurs echivalează cu absenţa vreunei critici pe aspectul modului de soluţionare al acestei cereri.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele P.E. şi C.E. împotriva deciziei civile nr. 695 din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1790/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE... | ICCJ. Decizia nr. 1786/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE... → |
|---|
