ICCJ. Decizia nr. 1790/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1790/2010
Dosar nr. 21309/3/2007
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 202 din 16 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii B.I. şi G.D.A. împotriva sentinţei civile nr. 279 din 11 februarie 2008 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă. A schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis acţiunea reclamanţilor şi i-a obligat pe pârâţii D.D. şi D.V. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, Intrarea Nicolae Beldiceanu.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, fapt necontestat în cauză, reclamanţii nu au apelat la niciuna dintre procedurile speciale adoptate în scop de reparaţie - Legea nr. 112/1995 sau Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii, se pune problema comparării titlurilor deţinute de părţi, reclamanţii având titlul proprietarului originar, iar pârâţii titlul valid obţinut în temeiul Legii nr. 112/1995.
Judecătorul fondului a procedat la aprecierea anumitor criterii de preferabilitate, stabilind în final că stabilitatea circuitului civil trebuie să primeze, acordând în acest fel imobilul pârâţilor.
Raţionamentul este eronat. Reclamanţii aveau, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţia României, opţiunea iar nu obligaţia de a apela la procedurile administrative speciale, respectiv Legea nr. 10/2001. Aşa fiind, reclamanţii nu au înţeles să se prevaleze de dispoziţiile acestei legi reparatorii, iar faptul nu poate fi reţinut ca o culpă în sarcina acestora. Apelând, pentru valorificarea dreptului lor de proprietate la dispoziţiile dreptului comun, reclamanţii nu au făcut altceva decât sa-şi exercite dreptul constituţional de acces la justiţie.
Reclamanţii nu s-au prevalat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 pentru că nu erau obligaţi să o facă, iar în prezent acest lucru nu mai este posibil, fiind depăşite termenele instituite în acest sens.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâţii au declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
Acţiunea a fost introdusă în anul 2006, după apariţia Legii nr. 10/2001.
Autoarea intimaţilor reclamanţi a depus notificare care a fost soluţionată în sensul că s-a dispus restituirea terenului în suprafaţă de 96,55 mp mai puţin apartamentele vândute din imobilul situat în Bucureşti, Intrarea Nicolae Beldiceanu.
În acest context, cu atât mai mult reclamanţii nu mai puteau exercita acţiunea în revendicare potrivit dreptului comun, fiind obligaţi să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Curtea de apel a încălcat Decizia nr. 33/2008 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia de admitere a acţiunii în revendicare pe nesocotirea de către prima instanţă a prevederilor art. 21 alin. final din Constituţie.
Conform art. 21 alin. (4) din Constituţie, jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
Instanţa de apel a omis faptul că nu orice procedură prealabilă sesizării instanţei, instituită prin legi speciale, constituie o „jurisdicţie specială administrativă ”.
Sintagma „jurisdicţii speciale administrative” are în vedere acele activităţi de soluţionare a litigiilor care se desfăşoară în faţa unui organ administraţi jurisdicţional prin emiterea unui act administrativ-jurisdicţional.
Or, soluţionarea notificărilor de către persoana juridică deţinătoare sesizată, nu se face în cadrul unei proceduri de natura celei enunţate, de vreme ce lipsesc elementele esenţiale ale litigiului - părţile.
În aceste condiţii, prin soluţia pe care a dat-o, instanţa de apel a extins în mod artificial sfera de aplicare a art. 21 alin. (4) din Constituţie, ceea ce face ca aspectele invocate de recurenţi să întrunească cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Întrucât în considerentele deciziei din apel s-a motivat soluţia de admitere a acţiunii în revendicare exclusiv pe greşita aplicare de către prima instanţă a prevederilor constituţionale arătate, şi faţă de criticile formulate prin cererea de apel, Înalta Curte nu mai are a se pronunţa asupra legalităţii respingerii acţiunii în revendicare, prima instanţă pronunţând o hotărâre legală, cu respectarea Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite.
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis şi hotărârea va fi modificată în sensul reţinut prin dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii D.D. şi D.V. împotriva deciziei nr. 202 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi în consecinţă:
Modifică decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanţii B.I. şi G.D.A. împotriva sentinţei civile nr. 279 din 11 februarie 2008 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 151/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 156/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
