ICCJ. Decizia nr. 1630/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1630/2010
Dosar nr. 1599/118/2008
Şedinţa publică din 10 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 10 aprilie 2002, reclamantele O.Z.W. şi L. Z.W., prin mandatar G.O., au chemat în judecată pe pârâţii M. Constanţa şi C.L. Constanţa, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 1168 din 9 aprilie 2002 şi obligarea părţilor adverse la lăsarea în deplină proprietate şi netulburată posesie a terenului de 21,22 ha., situat în Municipiul Constanţa, zona Palazu Mare (fosta moşie P.C.).
În motivarea cererii, întemeiată pe art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi art. 480 – art. 481 C civ., reclamantele au susţinut că:
- terenul intravilan revendicat este inclus în suprafaţa de 128 ha. (parte a moşiei P.G.), dobândită în anul 1925, prin vânzare - cumpărare, de către D.(D.)Z.;
- ulterior deceselor acestui proprietar şi soţiei sale supravieţuitoare, suprafaţa menţionată a revenit E.Z. (căsătorită M.), unica lor moştenitoare, în calitate de fiică;
- în anul 1941, E.Z. s-a recăsătorit cu A.W., tatăl lor, iar mai târziu (în anul 1945) le-a adoptat;
- sunt singurele moştenitoare ale proprietarei E.Z.W., decedată în anul 1990, fiul fratelui lor renunţând la toate drepturile ce i-ar fi revenit de pe urma tatălui său predecedat, de asemenea adoptat de către defunctă;
- moşia în discuţie, inclusiv cele 21,22 ha. situate în intravilanul Municipiului Constanţa, a fost expropriată în baza Legii nr. 187/1945 a reformei agrare;
- prin notificarea formulată conform prevederilor Legii nr. 10/2001, înregistrată la 7 februarie 2002, au solicitat restituirea în natură a terenului de 21,22,ha., evaluat la suma de 40.000.000,000 lei;
- pârâţii le-au respins notificarea pe considerentul că ar fi fost necesar să acţioneze conform Legii nr. 18/1991;
- soluţia este greşită pentru că notificarea are ca obiect un teren intravilan, precum şi conacul amplasat pe aceeaşi suprafaţă.
Pe parcursul procesului, respectiv la 17 iunie 2002, A.G. a formulat o cerere de intervenţie în interesul pârâţilor, solicitând respingerea acţiunii.
În motivarea cererii, întemeiată pe art. 49 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., intervenientul a ridicat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii, susţinând că:
- este proprietarul terenului revendicat, pe care l-a dobândit de la beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991;
- potrivit prevederilor cuprinse în Capitolul III al Legii nr. 10/2001, în litigiile de genul celui dedus judecăţii pârâţii nu au calitate procesuală pasivă, o asemenea calitate revenind doar Primarului;
- regimul juridic al terenului în discuţie este reglementat de Legea nr. 18/1991, ceea ce, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, exclude aplicarea acestei ultime legii reparatorii.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 757 din 12 iulie 2002, a admis cererea de intervenţie accesorie şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Totodată, tribunalul a respins acţiunea, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a reţinut că, deoarece potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul primăriilor restituirea în natură se face doar prin dispoziţie motivată emisă de primar, entităţile chemate în judecată de reclamante nu au calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apei Constanţa, secţia civilă, prin decizia nr. 141 din 19 noiembrie 2002, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamante, pe care le-a obligat să plătească pârâtului C.L. Constanţa şi intervenientului câte 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- în cazul primăriilor, art. 20 din Legea nr. 10/2001 atribuie în competenţa exclusivă a primarului restituirea în natură sau prin echivalent;
- ulterior adoptării Legii nr. 10/2001, care derogă de la dreptul comun, acţiunea în revendicare întemeiată pe art. 480 C civ., este inadmisibilă.
Reclamantele au declarat recurs, iar pe parcursul soluţionării acestei cai de atac, O.Z.W. a decedat, fiind moştenită de H.F., în calitate de soţ supravieţuitor, care şi-a însuşi demersul defunctei şi a intervenit în proces.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5682 din 19 octombrie 2004, a admis recursul şi a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
S-a reţinut că:
- procedura instituită prin Capitolul III al Legii nr. 10/2001 cuprinde două etape, una necontencioasă, iar cealaltă contencioasă;
- potrivit art. 21 din aceeaşi lege, părţile între care se desfăşoară aceste proceduri sunt „persoana îndreptăţită” la restituire şi „persoana juridică deţinătoare a imobilului”;
- art. 20 din Legea nr. 10/2001 include primăriile în categoriile de persoane juridice obligate la restituire, cu precizarea că această măsură se realizează prin dispoziţie motivată a primarilor;
- „persoana îndreptăţită” şi „unitatea deţinătoare” îşi păstrează aceleaşi calităţi în ambele etape ale procedurii, neputând fi înlocuite de vreo altă parte.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 106 din 7 iunie 2006, a admis apelul declarat de reclamanţi, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la tribunal.
S-a reţinut că prima instanţă a soluţionat pricina pe baza excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, fără a cerceta fondul, astfel că în cauză sunt operante prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 1658 din 22 februarie 2007, a admis recursurile declarate de paraţi şi intervenient, a casat ultima hotărâre şi a trimis cauza spre rejudecare la curtea de apel.
S-a reţinut că:
- reclamanta L.Z.W. a decedat la 11 iunie 2006, anterior judecării propriului apel, lăsând ca moştenitori pe G. O., L.C. şi H.F. (căruia W.L.A. şi W.J.A., ceilalţi moştenitori, i-au cedat drepturile succesorale);
- în atare situaţie, potrivit art. 41 şi urm., art. 67 şi urm., art. 105 şi art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel este lovită de nulitate şi, ca atare, casabilă pentru motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 347 din 7 noiembrie 2007, a admis apelul declarat de reclamanţi, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la tribunal.
S-a reţinut că prima instanţă a admis greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, deci, nu a cercetat fondul, ceea ce face operante prevederile art. 297 alin. (1) C proc. civ.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 612 din 20 mai 2008, a admis acţiunea, a anulat dispoziţia contestată, a restituit reclamanţilor H.F., L.C. şi G.O., în natură, suprafaţa de 22,74 ha., situată în intravilanul Municipiului Constanţa, aşa cum a fost identificată în raportul de expertiză topografică, şi a respins cererea de intervenţie, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că:
- în baza Legii nr. 187/1945, de la E.Z., antecesoarea reclamanţilor, a fost expropriată suprafaţa de 518 ha, situată pe raza comunei P.M.;
- de fapt, potrivit unui memoriu al Comisiei de punere în aplicare a legii precitate, întocmit la 20 octombrie 1948, suprafaţa expropriată îngloba o porţiune de 21,2258 ha., situată în intravilanul Municipiului Constanţa;
- prin notificarea din 7 februarie 2002, O.Z.W. şi L.Z.W., fiicele defunctei proprietare, au solicitat, conform Legii nr. 10/2001, restituirea în natura a suprafeţei intravilane menţionate;
- solicitarea notificatoarelor a fost respinsă prin dispoziţia contestată, cu motivarea că „nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001”;
- notificările au contestat dispoziţia de respingere a cererii, însă pe parcursul procesului au decedat, demersul acestora fiind continuat de H.F., G.O. şi L.C., moştenitorii lor,
- expertiza topografică efectuată îh cauză a identificat terenul revendicat, precizând că acesta se regăseşte în 6 loturi, din care 5 (cu suprafaţa totală de 22,7401 mp.) sunt libere, iar unul (de 2,2599 mp.) este ocupat de căi de acces şi construcţii;
- o parte din terenul liber revendicat (în total 16,64 ha.) este deţinută de intervenient, care a dobândit-o prin cumpărare de la persoane fizice beneficiare ale reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991;
- toate operaţiunile de înstrăinare au avut loc la 17 mai 2002, cu o zi după emiterea celor 8 titluri de proprietate ale vânzătorilor (16 mai 2002), iar drepturile cumpărătorului au fost înscrise în cartea funciara la 4 iunie 2002 ;
- terenurile care au format obiectul înstrăinărilor figurează îh titlurile de proprietate la rubrica „extravilan” dar sunt considerate intravilane în actele de vânzare-cumpărare;
- aceasta ultimă menţiune este confirmata de oficiul teritorial de cadastru, care atestă că toate cele 6 parcele identificate de expert se află în intravilanul Municipiului Constanţa;
- dispoziţia contestată se bazează pe art. 8 din Legea nr. 10/2001, dar incidenţa acestui text trebuie analizată prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene, care se referă la existenţa posibilităţii efective şi concrete a reclamanţilor de a obţine restituirea imobilului potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991;
- acest ultim act normativ are ca obiect stabilirea dreptului de proprietate (prin reconstituire sau constituire) asupra terenurilor aflate în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie [(art. 8 alin. (1)], însă vizează şi terenuri proprietate de stat aflate îh administrarea unor institute de cercetare ştiinţifică [(art. 35 alin. (2)] sau atribuite îh folosinţă pe durata existenţei construcţiilor [(art. 36 alin. (2)];
- totodată, Legea nr. 18/1991 stabileşte, printr-o enumerare cu evident caracter limitativ, pe beneficiarii măsurilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate [(art. 8 alin. (2), art. 15, art. 19, art. 21 şi art. 43)];
- este evident că autorii notificatoarelor, în raport de situaţia personală şi momentul preluării celor 518 ha. expropriate (operaţiune finalizată cel mai târziu la 20 octombrie 1948), nu au avut niciodată calitatea de membrii cooperatori, iar pământul expropriat de la aceştia a intrat indirect în patrimoniul entităţii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, prin intermediul celor împroprietăriţi consecutiv reformei agrare iniţiate în anul 1945, care au dobândit calitatea menţionată şi, ca atare, aveau vocaţie la reconstituirea dreptului de proprietate conform actului normativ precitat;
- or, neavând calitatea cerută de Legea nr. 18/1991 pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, autorii reclamanţilor nu puteau beneficia nici de măsurile de restituire prevăzute de aceeaşi lege;
- de altfel, pentru terenurile agricole intravilane reconstituirea dreptului de proprietate nu se face în baza Legii nr. 18/1991;
- într-adevăr, Legea nr. 18/1991 se referă în art. 23 - 26 şi art. 36 doar la terenuri intravilane neagricole, pentru care, de regulă, se constituie dreptul de proprietate (cu excepţia loturilor în folosinţă menţionate de art. 25);
- terenul în discuţie era însă amplasat în intravilan (atât la data exproprierii, cât şi la data notificării) şi are destinaţie agricolă;
- în concluzie, la emiterea dispoziţiei contestate s-a făcut greşit aplicarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ceea ce impune anularea acestui act;
- legea precitată instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat, iar în art. 2 alin. (2) prevede că în cazul preluărilor fără titlu valabil, persoanele deposedate îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătoreşti de restituire;
- raportat le prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, terenul în discuţie a fost preluat fără titlu valabil deoarece Legea nr. 187/1945 era contrară Constituţiei din 1938 (în vigoare până în anul 1948);
- pe de altă parte, art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 interzice sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, diverse operaţiuni ce au ca obiect bunuri imobile (terenuri şi/sau construcţii) notificate, inclusiv înstrăinarea acestora;
- sancţiunea menţionată este impusă de realizarea principiului restituirii în natura şi, ca atare, exista virtual şi anterior adăugării alin.
- emiterea unor titluri de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 se înscrie în noţiunea de „înstrăinare” deoarece are ca efect ieşirea bunului din patrimoniul unităţii deţinătoare şi intrarea în patrimoniul altei persoane;
- în speţă, la scurt timp după emiterea dispoziţiei contestate, pentru terenul notificat s-a reconstituit dreptul de proprietate al mai multor persoane, care a doua zi au vândut intervenientului suprafeţele astfel obţinute;
- solicitarea reclamanţilor, de restituire în natura, poate fi analizată şi în lipsa unor cereri separate de anulare a actelor de înstrăinare pentru că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, după dispunerea măsurii menţionate aceştia au deplinul exerciţiu al căilor procedurale de intrare în posesia bunurilor cu privire la care le-a fost confirmat dreptul de proprietate.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asiguraţi sociale, prin decizia nr. 273 din 24 noiembrie 2008, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţi şi intervenient.
S-a reţinut că:
- reclamanţii sunt moştenitorii defunctelor O. şi L. Z.W. (fiicele proprietarei E.W., care şi-au redobândit cetăţenia română la 8 mai 2003), deci au calitatea de „persoane îndreptăţite în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi este necontestat că şi-au dovedit dreptul de proprietate;
- terenul revendicat (de 21,22 ha.), parte a moşiei expropriate de la E.Z. în baza Legii nr. 187/1945, era în intravilanul Municipiului Constanţa, atât la data preluării abuzive, cât şi la data notificării (după cum rezultă din expertiza irig. C.C.;
- deosebit de terenul intravilan menţionat (pe care erau amplasate un conac şi alte acareturi) moşia expropriată cuprindea şi teren arabil extravilan (495,77 ha.);
- împrejurarea că preluarea abuzivă a terenului intravilan în discuţie s-a realizat conform Legii nr. 187/1945 nu înlătura aplicarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001;
- deoarece la data notificării acest teren intravilan era liber, emiterea titlurilor de proprietate şi vânzările ulterioare sunt nule de drept;
- amplasarea terenului în intravilan, într-o zonă atractivă, a determinat un întreg mecanism de emitere a titlurilor de proprietate către terţe persoane, care nu şi-au ridicat aceste titluri şi au făcut intervenientului promisiuni de vânzare ulterior notificării formulate de autoarele reclamanţilor;
- toate loturile trecute în titlurile de proprietate, deşi calificate diferit (când intravilan, când extravilan) au fost intabulate în intravilan;
- demersul autorităţilor locale şi întocmirea actelor de către birourile notariale au fost direcţionate să ajungă ia intervenient;
- succesiunea demersurilor făcute demonstrează încălcarea legii şi privarea adevăraţilor proprietari de dreptul pe care l-au avut autorii lor;
- astfel, la 7 februarie 2002 (data notificării) terenul era liber, iar la 9 aprilie 2002 a fost emisă dispoziţia de respingere a notificării, pe care reclamanţii au contestat-o la 10 aprilie 2002;
- pentru terenul în discuţie (inclus în intravilanul Municipiului Constanţa prin H.C.L.M. nr. 31/1997) au fost emise la 16 mai 2002 titluri de proprietate către terţe persoane;
- aceste persoane nu şi-au ridicat titlurile de proprietate şi, la 17 mai 2002, au vândut intervenientului şi E.A., prin acte de înstrăinare încheiate în forma autentică, loturile pentru care au obţinut reconstituirea dreptului de proprietate;
- vânzătorii au fost reprezentaţi de procurist A.E., desemnată în anul 2001, anterior emiterii titlurilor, iar cumpărătorii şi- au intabulat drepturile de proprietate la 24 mai 2002;
- toate aceste operaţiuni au fost realizate într-un timp record, de aproximativ 4 luni (cu începere de la data notificării până la intabulate);
- deşi conform H.C.L.M. nr. 31/1997 loturile atribuite terţilor vânzători erau în intravilan, cum de altfel au fost intabulate consecutiv înstrăinării, în titlurile de proprietate s-a menţionat că aceste suprafeţe au destinaţia de teren agricol extravilan;
- intervenientul are în zonă peste 100 ha., iar terenurile cumpărate de acesta (şi care fac obiectul cauzei) formează două parcele, identificate printr-o adresă a Direcţiei Patrimoniu şi expertiza topo întocmită de ing. G.C.;
- potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, actele încheiate după notificare sunt lovite de nulitate absolută, astfel că nu se impune anularea contractelor de vânzare-cumpărare;
- esenţa sancţiunii nulităţii actelor de înstrăinare constă în necesitatea statuării asupra restituirii în natură a terenului în litigiu;
- Legea nr. 10/2001 se referă şi la terenurile intravilane care până la 14 februarie 2001 nu au fost restituite persoanelor îndreptăţite;
- în speţă sunt îndeplinite cele 3 condiţii stabilite prin pct. 8.1 din H.G. nr. 498/2003 pentru restituirea în natură, fiind vorba despre un teren intravilan, preluat abuziv de stat şi nerestituit;
- sentinţa nr. 10542/2005 a Judecătoriei Constanţa având ca obiect constatarea nulităţii titlurilor de proprietate nu are autoritate de lucru judecat deoarece a fost pronunţată pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului F.H. (dedusă din Legea nr. 312/2005 în considerarea statutului său de cetăţean străin), care însă nu îi priveşte pe ceilalţi 2 reclamanţi cetăţeni romani, succesori ai defunctei L.Z.W.
Pârâţii şi intervenientul au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii apelurilor, schimbării sentinţei, cererii de intervenţie (exclusiv recurentul intervenient) şi respingerii acţiunii.
- în motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C proc. civ., recurenţii pârâţi au susţinut că:
- instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 10542/2005, pronunţată de Judecătoria Constanţa, prin care s-a stabilit irevocabil că reclamanţii nu pot solicita constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate deoarece nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a obţine reconstituirea dreptului de proprietate;
- există contradicţii între dispozitiv (care nu face nicio referire la constatarea nulităţii titlurilor de proprietate) şi considerente (în care se reţine explicit că titlurile de proprietate nu au fost legal emise);
- au fost încălcate drepturile şi interesele legitime ale beneficiarilor titlurilor de proprietate, care nefiind introduşi in cauza nu au avut posibilitatea să se apere;
- reconstituirea dreptului de proprietate reprezintă o repunere în situaţia anterioară, şi nu o înstrăinare (înţeleasă ca operaţiune juridică de transfer a dreptului de proprietate) sancţionată de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 cu nulitatea absolută;
- ambele instanţe au interpretat greşit raporturile juridice deduse judecăţii pentru că reconstituirea dreptului de proprietate nu se face prin emiterea titlurilor de proprietate, ci prin hotărârea comisiei locale, validată de comisia judeţeană;
- prin urmare, verificarea legalităţii operaţiunii de reconstituire a dreptului de proprietate presupune analizarea hotărârilor pronunţate de comisiile de fond funciar în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991;
- nu au calitatea de posesori ai terenurilor şi, ca atare, se impunea acordarea de măsuri reparatorii în echivalent (nesolicitate insă), şi nu restituirea în natură;
- pe rolul instanţelor se afla o altă cauză (în care judecata a fost suspendata), având ca obiect acţiunea în revendicare intentată împotriva actualilor proprietari;
- art. 11 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 nu distinge în ce mod a ajuns terenul îh proprietatea membrilor cooperatori;
- aprecierea instanţelor, că Legea nr. 10/2001 are caracter special faţă de Legea nr. 18/1991, este contrară art. 8 din prima lege precitată;
- instanţele au mai apreciat greşit că până la apariţia Legii nr. 247/2005 terenurile extravilane din patrimoniul cooperativelor agricole de producţie nu erau exceptate de la aplicarea Legii nr. 10/2001 şi au interpretat, de asemenea greşit, prevederile art. 7 alin. (3) din ultimul act normativ menţionat;
- în referire la situaţia beneficiarilor titlurilor de proprietate şi a dobânditorilor subsecvenţi, restituirea terenurilor îh natură afectează implicit principiul siguranţei raporturilor juridice, spre deosebire de măsurile reparatorii în echivalent, care pot fi acordate reclamanţilor fără a genera asemenea consecinţe;
- instanţa de fond nu a fost învestită cu o cerere de anulare a titlurilor de proprietate, care trebuia să fie soluţionată m contradictoriu cu entitatea emitentă şi entitatea abilitată să propună emiterea acestor acte, respectiv comisiile judeţeană şi locală de fond funciar Constanţa;
- terenul în discuţie, al cărui amplasament intravilan nu îi contestă, are destinaţie agricolă şi a fost expropriat îh baza Legii nr. 187/1945, astfel că nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, ci a Legii nr. 18/1991.
Intervenientul şi-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 6-7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că:
- instanţa de apel, în loc să analizeze dacă tribunalul putea dispune restituirea îh natură a unor terenuri ce se aflau îh posesia unor terţe persoane, şi nu a entităţii notificate, a reţinut că „actele întocmite ulterior notificării sunt lovite de nulitate absolută, conform art. 21 alin. ( 5) din Legea nr. 10/2001”;
- or, de vreme ce analiza legalităţii actelor de vânzare-cumpărare privitoare la terenul notificat nu a format obiectul învestirii primei instanţe, cadrul procesual pasiv nu a fost stabilit îh raport cu un asemenea capăt de cerere şi nici nu s-au administrat probe în acest sens, instanţa de apel a încălcat art. 294 C. proc. civ. şi totodată, contrar u art. 296 C. proc. civ., a înrăutăţit situaţia sa şi a pârâţilor în propria cale de atac;
- pe de altă parte, întreaga practică judecătorească, inclusiv jurisprudenţa Înaltei Curţi, condiţionează restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de anularea prealabilă a actelor juridice de înstrăinare;
- prin urmare, atâta timp cât titlurile de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991 nu au fost anulate, iar reclamanţii nu au solicitat constatarea nulităţii înstrăinărilor ulterioare, instanţa de fond nu putea dispune restituirea în natură, măsură confirmată de instanţa de apel;
- în sfârşit, instanţa de apel nu a motivat înlăturarea criticilor referitoare la incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, reţinând „de plano” motivarea primei instanţe, care ignoră natura agricolă a terenului, dovedită prin expertiza tehnică efectuata în cauză;
- de altfel, reclamanţii şi»au însuşit această natură agricolă, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005, iar pentru analizarea aplicabilităţii Legii nr. 10/2001 nu prezintă relevanţă dacă potrivit actelor administrative un teren cu o asemenea natură este situat în intravilan.
La 18 iunie 2009, intervenientul şi-a completat motivele de recurs, susţinând că:
- terenul de 76 ha. expropriat de la E.Z. era eminamente agricol, se situa în Constanţa, cartierul B. (nu în cartierul P.M.) şi a fost restituit în totalitate conform Legii nr. 10/2001;
- potrivit hărţilor de sistematizare a oraşului, inclusiv cea din anul 1940, terenul revendicat nu a fost niciodată în intravilanul Municipiului Co nstanţa;
- de altfel, chiar şi expertul C.G. recunoaşte că în anul 1940 terenul menţionat făcea parte din cultura P.M. şi că a stabilit caracterul său intravilan în baza H.C.L.M. nr. 31/1997;
- în atare situaţie, împrejurarea că în anul 1997 acelaşi imobil a trecut în intravilan, cu regim de teren agricol, este irelevantă faţă de prevederile Legii nr. 10/2001, care nu se aplică terenurilor situate în extravilan la data preluării abuzive;
- prin urmare, concluzia instanţei de apel, că terenul solicitat de reclamanţi era intravilan, atât la data preluării abuzive, cât şi la data notificării, este eronată;
- pe de altă parte, deşi potrivit expertizei, terenul său şi terenul în discuţie se suprapun pe numai 16 ha., instanţa, în mod inexplicabil, anulează titlurile de proprietate pe suprafaţă excedentara (până la 36 ha.);
- în sfârşit, instanţa de apel nu ţine seama de caracterul irevocabil al hotărârii judecătoreşti prin care s-a recunoscut validitatea titlurilor de proprietate.
Aceste ultime critici (cu excepţia celei privitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat) nu pot fi luate în considerare pentru că au fost formulate cu depăşirea considerabilă a termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. (care pentru intervenient a început să curgă la 21 iulie 2008, data comunicării sentinţei) şi cuprind apărări (unele noi) referitoare la situaţia de fapt.
Prima critică formulată prin ambele recursuri vizează înlăturarea aplicării art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Această critică este fondată deoarece:
- instanţa de fond a reţinut că moştenitoarele proprietarei terenului notificat nu puteau obţine măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991 pe baza analizei mai multor texte din actul normativ precitat, ignorând însă art. 39, care se referă exclusiv la terenurile agricole expropriate de la persoane fizice, fără a condiţiona reconstituirea dreptului de proprietate de vreo altă calitate a celui deposedat ori de situarea suprafeţei preluate de stat în intravilan sau extravilan;
- desigur că la soluţionarea problemei în discuţie trebuia să se ţină seama şi de împrejurarea că până în anul 2003, când O.Z.W. şi L.Z.W., fiicele persoanei fizice expropriate, au redobândit cetăţenia română, Constituţia din anul 1991 (revizuită în anul 2003), precum şi Legea nr. 58/1998 (abrogată expres prin Legea nr. 247/2005) nu permiteau cetăţenilor străini şi apatrizilor sa dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor,
- instanţa de apel nu a sesizat caracterul incomplet al raţionamentului primei instanţe şi a confirmat sentinţa, deşi ambii apelanţi susţineau că terenul notificat intra sub incidenţa Legii nr. 18/1991, şi nu a Legii nr. 10/2001, astfel că art. 8 din ultimul act normativ menţionat a fost corect aplicat.
O altă critică, de asemenea, comună ambelor recursuri, vizează concluzia referitoare la încălcarea art. 20 (21) alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Critica este fondată deoarece:
- prima instanţă a reţinut corect că terenurile intravilane care fac obiectul celor 8 titluri de proprietate în discuţie provin din moşia expropriată de la antecesoarea reclamanţilor.
- potrivit aceluiaşi instanţe, descendentele proprietarei expropriate nu ar fi putut beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, astfel ca reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001;
- instanţa de apel şi-a însuşit concluziile primei instanţe, în sprijinul cărora a invocat şi dispoziţiile pct. 8.1 din H.G. nr. 498/2003 (abrogată prin H.G. nr. 250/2007), care prevedea că restituirea în natura a terenurilor intravilane (chiar şi cele arabile) intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 pentru ca această lege are şi caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii din domeniul imobiliar, inclusiv din domeniul funciar;
- textul menţionat condiţiona aplicarea Legii nr. 10/2001 în privinţa terenurilor intravilane, între altele, de nerestituirea integrală a acestor imobile până la 14 februarie 2001;
- or, potrivit procedurii instituite prin Legea nr. 18/1991 şi Regulamentul privind constituirea, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor de fond funciar (aprobat iniţial prin H.G. nr. 131/1991), eliberarea titlului de proprietate este precedată de punerea în posesie, operaţiune care are semnificaţia juridică a ieşirii terenului din stăpânirea entităţilor prevăzute de legile fondului funciar (inclusiv statul) şi, concomitent, intrării aceluiaşi bun în stăpânirea celor ce beneficiază de o asemenea măsură, exclusiv persoane fizice;
- prin urmare, pentru a aprecia dacă în speţă au fost sau nu încălcate prevederile art. 20 (devenit prin renumerotare art. 21) alin. (1) din Legea nr. 10/2001 referitoare la indisponibilizarea imobilelor restituibile de la orice alte proceduri legale care tind la înstrăinarea lor, era absolut necesar să se stabilească data punerii în posesie a beneficiarilor titlurilor de proprietate în discuţie;
- într-adevăr, în măsura în care punerea în posesie avusese loc anterior datei publicării Legii nr. 10/2001, respectiv 14 februarie 2001 (aşa cum prevăd atât pct. 20.1 din H.G. nr. 498/2003, cât şi pct. 21.1 din H.G. nr. 250/2007), terenul intravilan în discuţie nu se mai afla în deţinerea vreuneia din entităţile enumerate de art. 20 (art. 21) alin. (1) al legii precitate şi, ca atare, nu mai putea fi supus indisponibilizării;
- dimpotrivă, dacă operaţiunea analizată se situa în timp ulterior datei menţionate, încălcarea indisponibilizării instituite de art. 20 (art. 21) alin. (1) din Legea nr. 10/2001 era evidentă.
Următoarea critică de nelegalitate invocată prin ambele recursuri vizează restituirea în natură a terenului notificat, deşi o mare parte a acestui imobil nu se mai află în detenţia entităţii notificate, ci a intervenientului.
Şi această critică este fondată deoarece:
- de principiu, pentru ca măsura restituirii în natura să fie eficientă trebuie ca imobilul în discuţie să rămână îh detenţia entităţii notificate de la 14 februarie 2001 până la îndeplinirea obligaţiei impuse de art. 20 (art. 21) alin. (1) din Legea nr. 10/2001;
- prin urmare, în ipoteza unei eventuale înstrăinări ulterioare datei menţionate, restituirea în natură este obligatorie (potrivit pct. 20.1 din H.G. nr. 498/2003 şi pct. 21.1 lit. d) din H.G. nr. 250/2007) dar trebuie precedată de restabilirea situaţiei anterioare, în sensul revenirii formale a bunului imobil în detenţia entităţii notificate;
- situaţia anterioară nu poate fi restabilită însă din oficiu, ci doar ca urmare a unei cereri exprese, care trebuie examinată in contradictoriu cu toate persoanele şi entităţile interesate.
Celelalte critici sunt nefondate deoarece:
- ambele instanţe au constatat, într-adevăr, că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 20 (art. 21) alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 deşi nu exista în acest sens vreo cerere a reclamanţilor;
- aceste constatări au intervenit în cadrul operaţiunii de stabilire a situaţiei de fapt (care, după cum s-a arătat, nu este pe deplin lămurită) şi nu au fost urmate de aplicarea unor măsuri concrete de sancţionare a nerespectării interdicţiei de înstrăinare prevăzută de textul menţionat, ceea ce înseamnă că nu încalcă principiul disponibilităţii şi, practic, nu au adus recurenţilor nicio vătămare;
- în procesul precedent, cererea reclamanţilor, de anulare a titlurilor de proprietate referitoare la diverse loturi din terenul notificat, nu era întemeiată pe art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ci pe alte texte şi, oricum, a fost soluţionată irevocabil prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active;
- aşa fiind, constatările făcute în cauză cu privire la incidenţa art. 20 (art. 21) alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 nu încalcă puterea de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunţate îh litigiul precedent şi nici efectul substanţial al aceleiaşi hotărâri.
Faţă de cele ce preced, conform art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 314 C. proc. civ., recursurile declarate în cauza vor fi admise şi se va casa ultima hotărâre cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, în vederea clarificării tuturor aspectelor menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii C.L. Constanţa şi M. Constanţa şi de intervenientul A.G. împotriva deciziei nr. 273/ C din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4126/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3666/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
