ICCJ. Decizia nr. 1585/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1585/2010
Dosar nr. 47966/3/2008
Şedinţa publică de la 9 martie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 413/ A din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul T.D. împotriva sentinţei civile nr. 128 din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că cererea introductivă de instanţă configurează caracteristicile unei acţiuni în revendicare de drept comun, promovată la o dată anterioară acţiunii în timp a legii speciale de reparaţie.
Părţile nu au contestat în nici un fel această chestiune de ordin procedural avută în vedere de prima instanţă la data analizării pe fond a pretenţiei de reverificare a imobilului în litigiu.
Tribunalul a constatat corect şi judicios că imobilul în litigiu a intrat în stăpânirea statului comunist în mod abuziv, ceea ce înseamnă că statul nu are titlu valabil de proprietate asupra imobilului. Consecinţa acestui fapt, de principiu, trebuie să fie restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii în formele prescrise de legea specială.
Restituirea în natură nu poate fi dispusă faţă de situaţia de fapt concretă, terenul fiind afectat parţial de utilităţi publice.
În apel judecătorii sunt ţinuţi să respecte regula conform căreia în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Curtea nu poate nesocoti critica concretă din cuprinsul cererii de apel care se referă la modalităţi distincte de obţinere a reparaţiei civile potrivit Legii nr. 10/2001, ceea ce înseamnă o situaţie concretă de schimbare a obiectului şi temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv inadmisibilitatea criticii formulate, cu consecinţa imposibilităţii analizării ei în apel.
Critica pertinentă ce s-a impus a fi analizată în apel, cu relevanţă pentru soluţionarea pe fond a acţiunii în revendicare, a fost reprezentată de susţinerea conform căreia reclamantul a declanşat procedura de restituire în natură a terenului de 196 mp când era integral liber. Datele concrete ale dosarului relevă faptul că reclamantul a făcut demersuri concrete şi efective încă din anul 1997 pentru clarificarea situaţiei juridice a imobilului, respectiv pentru obţinerea reparaţiei civile în una din modalităţile prescrise de lege - de drept comun sau legislaţie specială (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001).
- Statul Român este obligat prin toate funcţiile sale, inclusiv administrative, să ofere garanţii reale privind respectarea dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât a adoptat o lege specială care are ca obiectiv tocmai repararea într-un termen scurt a tuturor solicitărilor de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în stăpânirea statului.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamantul a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
Reclamantul nu se încadra în Decretul nr. 92/1950 iar menţiunea instanţei în sensul că statul democrat nu a urgentat în niciun fel procedurile declanşate de reclamant nu a stabilit vreo obligaţie în sarcina statului.
Apariţia pe terenul preluat de la reclamant a unei străzi a constituit argument verbal al PMB că statul nu are avea de unde să dea cei 200 mp în Bucureşti, atunci când reclamantul a propus în scris ca restituirea să fie făcută prin compensare oriunde în Bucureşti, cu aceleaşi utilităţi.
2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Deşi cererea de chemare în judecată a fost formulată la 20 septembrie 1999, prin sentinţa civilă nr. 10283 din 10 noiembrie 2008 Judecătoria sectorului 3 a declinat judecata la tribunal. Soluţia de declinare s-a întemeiat pe cele stabilite prin Decizia nr. XX asupra recursului în interesul legii în sensul că tribunalul - secţia civilă este competent să judece în primă instanţă nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea persoanei îndreptăţite.
Reclamantul nu a contestat această măsură a instanţei, ceea ce trebuia să conducă la concluzia că acceptă ca cererea de chemare în judecată să fie analizată în sistemul Legii nr. 10/2001.
Ambele instanţe de fond au considerat că au fost învestite cu o acţiune în revendicare, însă în analiza temeiniciei acesteia au aplicat criteriile de apreciere stabilite prin Legea nr. 10/2001.
Cu atât mai evident trebuia să fie pentru instanţa de apel faptul că reclamantul doreşte să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, cu cât în cererea de apel acesta a arătat că „subsemnatul a propus deja în şedinţele anterioare o soluţie de compromis onorabil, pentru a nu rămâne fără vreo reparaţie reală a pagubei … propunere constând a mi se restitui în natură/în echivalent, un teren liber, având utilităţile urbane minime ”.
Faţă de cele ce preced, înalta Curte a considerat că aspectele învederate prin motivele de recurs întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţele făcând aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legii materiale incidente în cauză - Legea nr. 10/2001.
Faptul că instanţele au analizat altceva decât obiectul cererii fixat, practic, prin hotărârea de declinare a competenţei, are semnificaţia necercetării fondului, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea instanţei superioare de fond va fi casată şi va fi trimisă spre rejudecare în sensul mai sus arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul T.D. împotriva deciziei nr. 413/ A din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi în consecinţă:
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1578/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1599/2010. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
