ICCJ. Decizia nr. 1659/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1659/2010
Dosar nr. 12123/4/200.
Şedinţa de la 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin adresa nr. 129/2009 din data de 13 iulie 2009, înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 20 iulie 2009, sub nr. 7295/288/2009. Biroul Executorului Judecătoresc „C.S.A." a înaintat spre încuviinţarea executării silite titlul executoriu constând în sentinţa civilă nr. 71 din 16 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 7539/105/2008, definitivă şi irevocabilă şi învestită cu formulă executorie, prin care debitoarea C.N.C.F.C.F.R. SA, Regionala C.F. Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, a fost obligată la plata către creditoarea SC F.F.E.E.M.N. SA, cu sediul în Ploieşti, judeţul Prahova, a sumei de 19.657.874.98 lei. din care 13.479.804.99 lei reprezentând contravaloare energie electrică, iar 6.178.069,99 penalităţi de întârziere, sumă ce se actualizează în raport de rata inflaţiei la data plăţii efective.
S-a solicitat încuviinţarea executării silite prin poprire în mâinile terţului poprit SC C. SRL, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea.
Prin sentinţa civilă nr. 592 din 04 august 2009 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. 7295/288/2009 s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, motivat de faptul că Biroul Executorului Judecătoresc „C.S.A." îşi are sediul în sectorul 4 Bucureşti.
În urma declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti la data de 26 august 2009, sub nr. 12123/4/2009.
La termenul de judecată de la 01 octombrie 2009, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 5258 din 1 octombrie 2009 Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect încuviinţarea execuţiei silite, privind pe creditoarea SC F.F.E.E.M.N. SA; pe debitoarea C.N. C.F.C.F.R. SA, Regionala C.F.R. Bucureşti, şi pe terţul poprit SC C. SRL, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
S-a constatat ivit conflictul de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se hotărî asupra conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a reţinut următoarele.
Potrivit dispoziţiei art. 3731 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei invocate, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 3731 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., astfel cum acest articol a fost modificat prin OUG nr. 42/2009, cererea de încuviinţare a executării silite este de competenţa instanţei de executare. Or, conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Având în vedere că sediul terţului poprit SC C. SRL se află în Municipiul Râmnicu Vâlcea, unde va avea loc executarea silită, instanţa de executare este Judecătoria Râmnicu Vâlcea, acesteia revenindu-i, aşadar, competenţa teritorială de a soluţiona prezenta cerere de încuviinţare a executării silite.
Articolul de lege invocat de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în motivarea soluţiei sale de declinare a competenţei, respectiv art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nu are relevanţă în cauză, câtă vreme cu ajutorul acestui articol nu se determină instanţa de executare, ci numai executorul judecătoresc competent teritorial în cazul în care forma de executare silită aleasă de creditor este poprirea, fiind vorba de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit. Se observă şi faptul că, deşi a considerat că în prezenta cauză determinarea instanţei competente teritorial se face aplicând prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 373 alin. (1) C. proc. civ. [soluţie pe care prezenta instanţă o consideră ca fiind greşită faţă de dispoziţiile clare ale art. 3731 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. rap. la cele ale art. 373 alin. (2) C. proc. civ.], Judecătoria Râmnicu Vâlcea nu a fost totuşi consecventă criteriului ales, care i-ar fi impus să considere ca fiind competentă teritorial fie Judecătoria sectorului 1 Bucureşti (în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului), fie Judecătoria Râmnicu Vâlcea (în a cărei rază teritorială se află sediul terţului poprit), ci a considerat competentă teritorial Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, în a cărei rază teritorială nu se află sediul nici uneia dintre părţile executării silite (creditor, debitor, terţ poprit), ci doar sediul executorului judecătoresc.
Sediul executorului judecătoresc nu are însă relevanţă sub aspectul determinării instanţei de executare, respectiv a instanţei competente teritorial să soluţioneze cererile de încuviinţare a executării silite, aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, „competenţa teritorială a birourilor de executori judecătoreşti cu sediul în municipiul Bucureşti se întinde pe tot cuprinsul municipiului", ceea ce înseamnă că, alegând executorul judecătoresc (din unul din cele 6 sectoare ale Municipiul Bucureşti), creditorul ar putea alege implicit şi instanţa de executare (judecătoria pe raza căreia se află sediul executorului judecătoresc ales de creditor), ceea ce contravine prevederilor imperative ale art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 373 alin. (1) C. proc. civ., competenţa executorului judecătoresc se stabileşte în raport de judecătoria în a cărei rază urmează a se efectua executarea, iar nu invers, în sensul determinării instanţei de executare în funcţie de sediul executorului judecătoresc. Face excepţie executarea silită prin poprire, când executorul competent teritorial nu se mai determină conform art. 373 alin. (1) C. proc. civ., ci conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.. menţionat mai sus, în acest caz instanţă de executare rămânând însă tot judecătoria în a cărei rază urmează a se efectua executarea, respectiv judecătoria de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
Asupra conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 3731 alin. (1) teza a II – a C. proc. civ. (modificat prin OUG nr. 42/2009), prevăd în favoarea instanţei de executare competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite. Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Această competenţă teritorială prevăzută de textul de lege suscitat este o competenţă absolută, ce nu poate fi înlăturată conform art. 159 pct. 3 C. proc. civ.
În speţa supusă judecăţii, deoarece sediul terţului poprit SC C. SRL se află în municipiul Râmnicu Vâlcea, unde va avea loc executarea silită, instanţa de executare este Judecătoria Râmnicu Vâlcea, acesteia revenindu-i competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite.
Pentru aceste considerente, în baza art. 22 C. proc. civ. se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1644/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1660/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
