ICCJ. Decizia nr. 1695/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1695/2010
Dosar nr. 26194/299/2006
Şedinţa publică din 12 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 22 august 2006, reclamanta G.M.A.R. s-a adresat instanţei, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâţilor C.S., C.A. şi N.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul reprezentând apartamentul nr. 1 situat în Bucureşti, sector 1.
Prin sentinţa civilă nr. 4316 din 20 martie 2007 pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 26194/29/2006, a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei N.C. şi fiind respinsă cererea reclamantei împotriva acesteia, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosinţă; a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii, ca neîntemeiată şi a fost respinsă cererea formulată de reclamanta G.M.A.R., în contradictoriu cu pârâţii C.S. şi C.A.
Prin Decizia civilă nr. 1592 din 4 decembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 4316 din 20 martie 2007 pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti, în sensul că s-a admis acţiunea civilă în revendicare formulată de reclamantă împotriva pârâţilor C.S. şi C.A., şi s-a dispus obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1837/20863/1996.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că titlul reclamantei este preferabil, fiind mai bine caracterizat întrucât este mai vechi decât al pârâţilor şi provine de la o persoană care a avut, la rândul său, calitatea de proprietar, iar titlul pârâţilor provine de la un subiect de drept (Municipiul Bucureşti), în patrimoniul căruia imobilul a intrat fără titlu valabil, în baza dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950.
Împotriva deciziei civile respective, la data de 25 februarie 2008, au declarat recurs pârâţii C.S. şi C.A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe, invocând, în drept, aplicarea prevederilor art. 304 pct. 7şi 9 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 862 din 29 mai 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins excepţiile invocate de recurenţi, având ca obiect necompetenţa materială a instanţei de judecată în raport de prevederile art. 4 C. proc. civ.; excepţia uzucapiunii, şi anume prescripţia achizitivă, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare.
S-a respins cererea de suspendare a cauzei, solicitată în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C.S. şi C.A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă G.M.A.R.
Împotriva acestei ultime decizii, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de recurs, la data de 13 iunie 2008, au declarat recurs pârâţii C.S. şi C.A., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru soluţionare în primă instanţă, pentru efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilului aflat în litigiu, competenţa de soluţionare a litigiului urmând să se stabilească în funcţie de valoarea apartamentului.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, recurenţii au susţinut că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia de ordine publică privind competenţa materială a instanţelor ce au judecat pricina.
În acest sens, s-a susţinut că la termenul din 22 mai 2008 s-a discutat pentru prima oară excepţia necompetenţei materiale a instanţelor ce au judecat pricina, valoarea imobilului aflat în litigiu fiind de peste 500.000 lei, astfel încât cauza trebuia soluţionată, în primă instanţă, de către Tribunalul Municipiului Bucureşti şi nu de Judecătoria sector 1 Bucureşti.
Celelalte critici formulate de recurenţi au vizat modul de soluţionare de către instanţa de recurs a celorlalte excepţii ce au fost invocate de pârâţi, respingerea cererii de suspendare a cauzei, precum şi modul de rezolvare, pe fond, a recursului declarat de acestea.
La data de 30 noiembrie 2009, intimata G.M.A.R. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâţi, în condiţiile în care Decizia atacată este irevocabilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va reţine, ca fiind întemeiată, excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâţi, excepţie invocată de intimata-reclamantă, prin întâmpinare, avându-se în vedere următoarele considerente .
Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Se reţine astfel din aceste dispoziţii legale că hotărârile pronunţate de curţile de apel cu ocazia soluţionării recursurilor nu mai pot fi atacate din nou cu recurs, întrucât nu se regăsesc în aceste prevederi legale, iar, pe de altă parte, aceste hotărâri sunt irevocabile, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 377 pct. 4 C. proc. civ.
În cauză, constatându-se că pârâţii au uzat de calea de atac a recursului, faţă de principiul unicităţii care funcţionează în materia căilor de atac, precum şi al dublului grad de jurisdicţie, se reţine că al doilea recurs declarat de părţi, este inadmisibil şi urmează să fie respins, ca atare.
În cauză, pricina a parcurs cele două grade de jurisdicţie prin judecarea acesteia de către trei instanţe: de fond, de apel şi de recurs, astfel încât calea de atac a recursului, folosită de pârâţi pentru a doua oară, apare ca un „recurs la recurs", ceea ce este, inadmisibil.
Faţă de cele arătate, este de prisos a se cerceta motivele formulate de pârâţi, legate de fondul cauzei, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii C.S. şi C.A. ( moştenitor, C.A.M. ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii C.S. şi C.A.M. împotriva deciziei nr. 862 din 29 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1718/2010. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1644/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs → |
|---|
