ICCJ. Decizia nr. 1721/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.1721/2010
Dosar nr. 1019/117/2007
Şedinţa publică din 12 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 1019/117/2007, reclamanţii T.L., M.D. şi M.F., au solicitat, în temeiul Legii nr. 198/2004 şi al Legii nr. 33/1994, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA şi Consiliul Local al comunei Gilău, anularea Hotărârii nr. 58/2006 de stabilire a despăgubirilor, emisă în comun, de cei doi pârâţi, stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite reclamanţilor pentru suprafaţa de 1.697 mp din terenul de 2900 mp situat pe raza localităţii Gilău, identificat cu nr. cadastral 2446 şi înscris în TP nr. 27681/700/1998, tarlaua 17 (identică cu tarlaua 19), parcela 58 (identică cu parcela 1290) la valoarea justă, corespunzătoare valorii reale a imobilului, pe baza unei expertize tehnice de evaluare; obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei ce va fi stabilită cu titlu de despăgubire şi obligarea în solidar, a ambilor pârâţi, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în calitate de moştenitori ai defunctului M.G., au intrat în posesia terenului în suprafaţă de 2900 mp, situat în raza localităţii Gilău, identificat, iniţial, conform menţiunilor din TP nr. 27681/700/1998, în tarlaua 19, parcela 1290, iar ulterior, în urma corectării acestor coordonate ce s-au dovedit a fi eronate, în tarlaua 17, parcela 58, conform Adeverinţei nr. 5387 din 15 august 2006, eliberată de Primăria Gilău.
Suprafaţa de 1.697 mp din terenul arătat mai sus este cea vizată a face obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, în vederea realizării obiectivului de investiţie „Autostrada Braşov-Cluj, Borş", în cuprinsul lucrării „Secţiunea 2B pe teritoriul localităţilor Câmpia Turzii, Gilău, Floreşti, Săvădisla, Petreştii de Jos, Luna şi Sănduleşti, din judeţul Cluj".
Prin Hotărârea nr. 58 din 18 septembrie 2006, emisă de C.N.A.D.N.R. SA şi Consiliul Local Gilău, în conformitate cu Legea nr. 198/2004, a fost stabilită o sumă în cuantum de 10.351,70 Euro (echivalentul a 36.271,32 lei), cu titlu de despăgubire pentru expropriere, hotărâre emisă pe numele antecesorului reclamanţilor, M.G., decedat la data de 26 august 2006.
Reclamanţii au susţinut că despăgubirea stabilită nu corespunde legii şi nu constituie o justă despăgubire pentru pierderea proprietăţii, valoarea acestei despăgubiri fiind mult sub nivelul pieţei, deoarece imobilul care face obiectul exproprierii se situează în vecinătatea intravilanului, zonă în care preţul estimativ al terenurilor este de 20-40 Euro/mp, prin hotărârea atacată, stabilindu-se un preţ de 6 Euro/mp.
Comisia de evaluare şi stabilire a despăgubirilor nu a respectat obligaţiile ce-i reveneau conform Legii nr. 198/2004 şi a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, deoarece nu i-a înştiinţat despre o nouă evaluare şi nici despre întocmirea procesului-verbal referitor la această situaţie, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 10 din Normele Metodologice.
C.N.A.D.N.R. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca lipsită de interes şi ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, întrucât reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de moştenitori ai defunctului M.G.; respingerea capătului principal de cerere ca inadmisibil, cu motivarea că actul supus contestării este un act unilateral şi nu poate forma obiectul unei asemenea solicitări; respingerea celorlalte capete de cerere ca neîntemeiate şi nedovedite; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Gilău, faţă de dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, conform art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege.
În şedinţa publică din 8 iunie 2007, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Gilău, iar în şedinţa publică din 31 august 2007, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a renunţat la susţinerea excepţiilor privind lipsa de interes şi lipsa de calitate procesuală activă a reclamanţilor, faţă de dovedirea de către aceştia, a calităţii de moştenitori ai defunctului M.G.
Prin sentinţa civilă nr. 297 din 30 mai 2008, Tribunalul Cluj a respins excepţia inadmisibilităţii petitului privind anularea Hotărârii nr. 58/2006 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a admis acţiunea reclamanţilor şi a dispus anularea parţială a Hotărârii nr. 58/2006, stabilind cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în Gilău, tarlaua 17, parcela 58, nr. cadastral 22446, teren în suprafaţă de 1.697 mp, la suma de 275.319 lei, cu obligarea pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA de a achita reclamanţilor această despăgubire; s-a respins acţiunea în contradictoriu cu Consiliul Local Gilău, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că excepţia de inadmisibilitate se impune a fi respinsă raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, iar în ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a avut în vedere expertiza efectuată de experţii L.N. şi F.V., conform căreia, valoarea de circulaţie a terenului, la care se adaugă prejudiciul cauzat ca urmare a exproprierii, este de 275.319 lei, experţii având în vedere faptul că în zonă, terenurile intravilane au o valoare de 50-60 Euro/mp, iar cele extravilane agricole au o valoare de 30-40 Euro/mp. Chiar dacă terenul expropriat nu se află în intravilanul localităţii, limita intravilanului fiind limita autostrăzii, totuşi el ar fi făcut parte din intravilan dacă nu s-ar fi construit autostrada. Raportat la concluziile expertizei, acţiunea a fost apreciată ca întemeiată în baza art. 26 alin. (1) şi (2), art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii primului petit ca inadmisibil, iar a petitelor 2 şi 3 ca neîntemeiate şi nedovedite, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că acţiunea formulată este inadmisibilă în ce priveşte primul capăt de cerere, instanţa interpretând în mod greşit dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, aceasta nefiind nici timbrată, iar prin modul de interpretare a probatoriilor administrate, prima instanţă a încălcat principiul rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ.
Reclamanţii intimaţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Prin Decizia nr. 301/A din 13 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins ca nefondat apelul, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii-reclamanţi, reţinând că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală.
Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.SA împotriva acestei decizii s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a vizat următoarele critici:
I. Greşita interpretare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, sub aspectul admisibilităţii cererii introductive de instanţă în ceea ce priveşte anularea Hotărârii nr. 58/2006, precum şi greşita interpretare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din aceeaşi lege, cu privire la scutirea de taxă de timbru.
Recurentul arată că, în raport de împrejurarea că hotărârea contestată este un act unilateral al Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, care prevăd doar posibilitatea de revocare, pentru motive temeinice, cererea de constatare a nulităţii relative este inadmisibilă, o asemenea situaţie neavând consacrare legală.
Hotărârea nr. 58/2006 a fost emisă cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, iar motivele invocate de reclamanţi nu se încadrează în cazurile, expres prevăzute de lege, când un act este anulabil.
Majorarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru exproprierea unui imobil în baza Legii nr. 198/2004 poate fi dispusă de instanţa de judecată în conformitate cu dispoziţiile art. 9 din lege, fără ca acest lucru să implice constatarea nulităţii parţiale a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Cu privire la acest capăt de cerere, acţiunea trebuia să fie timbrată, conform legii, pretenţiile reclamanţilor nefiind încadrabile în situaţiile excepţionale în care operează scutirea de taxă de timbru.
II. Pronunţarea hotărârilor judecătoreşti cu încălcarea dispoziţiilor art. 129, art. 201 şi urm. C. proc. civ., precum şi a art. 1169 C. civ.
Instanţele au încălcat rolul activ prevăzut în art. 129 C. proc. civ., prin aceea că au pronunţat hotărâri întemeiate pe grave greşeli de fapt şi de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
Instanţa de apel a ignorat susţinerile pârâtului cu privire la modul de efectuare a expertizei şi a statuat în mod greşit că acesta nu a uzat de căile legale în combaterea raportului de expertiză efectuat în cauză, întrucât pârâtul a solicitat încuviinţarea unei contraexpertize.
Viciile raportului de expertiză au fost analizate superficial sau chiar ignorate de către instanţa de apel, instanţa de control judiciar rezumându-se la o interpretare strict literală a textului de lege prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, omiţând să facă o interpretare logică a acestuia.
Sub acest aspect arată că, atâta vreme cât reclamanţii au contestat cuantumul despăgubirii stabilite prin Hotărârea nr. 58 din 18 septembrie 2006, era firesc ca experţii şi instanţa să se raporteze la acelaşi moment iar nu la momentul efectuării expertizei, fiind ignorată practica judiciară în acest sens.
Instanţa nu a ţinut seama de modificarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, intervenită la data de 03 noiembrie 2008, conform căreia, la calculul cuantumului despăgubirii, se va avea în vedere momentul transferului dreptului de proprietate în condiţiile art. 15 din lege, modificare ce a intervenit tocmai datorită interpretării eronate, de către instanţe a normelor legale menţionate.
Arată că este inechitabil ca valoarea despăgubirii să fie influenţată de durata unei proceduri judiciare, respectiv, de momentul efectuării unei expertize tehnice judiciare, ulterioare transferului dreptului de proprietate şi ulterioare momentului contestării cuantumului despăgubirii.
Experţii au estimat un preţ de piaţă exagerat al imobilului, ce nu are corespondent în realitate şi care nu a fost cenzurat în nici un mod de instanţa de judecată.
Referitor la modalitatea de stabilire a prejudiciului, experţii tehnici în mod greşit au constatat că terenul neexepropriat pierde din valoarea economică, în condiţiile în care investiţia care se realizează profită fondurilor rămase, determinând un spor de valoare considerabil în favoarea acestora.
Noţiunea de daune aduse prin expropriere nu vizează noxele şi poluarea fonică, faţă de care, oricum, nu s-au produs dovezi.
Instanţa de fond a pronunţat, iar instanţa de apel a menţinut, o hotărâre contrară prevederilor art. 1169 C. civ. şi art. 129 C. proc. civ., respectiv, a omologat conţinutului raportului de expertiză, în condiţiile în care acesta este lipsit de suport probator.
Recurentul a mai arătat că soluţionarea legală a cauzei implică efectuarea unei contraexpertize, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, care să aibă ca obiective stabilirea cuantumului despăgubirii la momentul emiterii hotărârii atacate - 18 septembrie 2006 şi evidenţierea sporului de valoare pentru suprafaţa de teren rămasă în proprietatea intimaţilor-reclamanţi, conform art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.
Analizând aspectele de nelegalitate invocate din perspectiva criticilor formulate, care permit încadrarea în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, în considerarea celor ce succed:
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţia României revizuită, cu referire la dreptul de proprietate privată garantat de stat: „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire".
Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".
Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite".
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, „luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia...".
Este de observat că jurisprudenţa contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. alte cuvinte ea trebuie să fie, în acelaşi timp, convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta (CEDO, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James şi alţii vs. Regatul Unit).
Din dispoziţiile legii organice anterior menţionate, rezultă cu evidenţă că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat.
I. În lumina celor arătate mai sus, se constată că în cauză în mod corect s-a reţinut prin sentinţa tribunalului, păstrată prin Decizia atacată, că acţiunea având ca obiect modificarea cuantumului despăgubirilor este admisibilă, iar dispoziţiile legale aplicabile din momentul învestirii instanţei sunt cele prevăzute de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, dispoziţii legale ce reprezintă norme de trimitere faţă de prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004.
Prin cel din urmă act normativ special, s-a stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcţie autostrăzi şi drumuri naţionale.
Legea prevede, în art. 6, că asupra cuantumului despăgubirii se pronunţă o comisie numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar, conform art. 9 din aceeaşi lege, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente.
Acţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac prevăzută împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) HG nr. 941/2004.
Sesizată cu contestaţia împotriva hotărârii, instanţa are competenţa să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată este un act unilateral, ce poate fi revocat de organul emitent conform art. 10 alin. (3) din HG nr. 941/2004, nu exclude posibilitatea anulării (modificării) ei parţiale, cu privire la cuantumul despăgubirii la cererea expropriatului, în condiţiile consacrării exprese a acestui drept la acţiune, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 prevede că „cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acestuia sunt scutite de taxă de timbru".
Cererile având ca obiect constatarea nulităţii hotărârii care cuprinde cuantumul despăgubirii şi efectuarea calculului acesteia, prin echivalent, în monedă europeană, privesc dreptul la despăgubire pentru expropriere şi cuantumul despăgubirii, iar suma pretinsă pentru acoperirea prejudiciului proprietarului este parte componentă a despăgubirii, pentru că art. 9 din Legea nr. 198/2004, care stabileşte dreptul proprietarului nemulţumit de cuantumul despăgubirii de a se adresa instanţei judecătoreşti, prevede că acţiunea se soluţionează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Or, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, prevederi faţă de care în mod corect s-a reţinut că reclamanţii sunt exoneraţi de atare obligaţie fiscală de timbrare a cererii.
II. Criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au fundamentat concluziile experţilor, admiterea sau respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză ori a contraexpertizei, reprezintă chestiuni de apreciere şi interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluţionarea recursului, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Aprecierea şi administrarea probatoriului sunt atribute ale instanţei de judecată care se circumscriu principiului aflării adevărului şi al rolului activ al acesteia, iar prin exercitarea prerogativelor conferite de dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., instanţa de judecată a stăruit, prin toate mijloacele legale, să stabilească, în mod corect, situaţia de fapt dedusă judecăţii ca şi situaţia juridică a terenului expropriat, pentru ca, prin raportare la aceasta, să poată stabili în mod cât mai fidel valoarea de circulaţie a terenului ce a făcut obiectul exproprierii.
Cu privire la modalitatea de acordare a despăgubirilor, criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul acestora sunt prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, care dispune că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că la calcularea cuantumului, experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativă teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
Pentru stabilirea despăgubirii s-a dispus efectuarea unei expertize care a ţinut seama de toate criteriile de evaluare menţionate în art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi care, în mod corect a stabilit valoarea despăgubirii prin metoda comparaţiilor de piaţă, cu luarea în considerare a faptului că terenul se află în intravilanul comunei Gilău şi a costului realizării planurilor urbanistice, precum şi a daunelor produse proprietarului prin construirea autostrăzii, respectiv, traficul intens, zgomotul şi poluarea aerului.
Afirmaţiile recurentei conform cărora momentul de la care ar fi trebuit calculată acordarea despăgubirii este cel al emiterii hotărârii de despăgubire, nu au susţinere în dispoziţiile legale aplicabile în cauză, urmând a fi înlăturate, întrucât acest moment este stabilit în mod imperativ de lege, sens în care art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/194 dispune: La calcularea despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerarea şi dovezile prezentate de aceştia.
Vor fi înlăturate şi susţinerile recurentei potrivit cărora raportul de expertiză efectuat în cauză nu are suport probator, întrucât o probă nu poate fi ea însăşi lipsită de suport probator, ci trebuie coroborată cu alte dovezi administrate în cauză, iar raportul de expertiză pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor reale ca urmare a exproprierii, pe baza criteriilor legale explicit menţionate de normele incidente, fiind proba pertinentă, concludentă şi utilă cea mai adecvată pentru o atare finalitate, a cărei administrare este obligatorie, potrivit dispoziţiilor legale menţionate.
Pe de altă parte, dacă recurenta ar fi apreciat că valoarea terenului expropriat era cu totul alta decât cea stabilită de experţi, ar fi trebuit să producă dovezi în acest sens, lucru pe care nu l-a făcut.
Faţă de cele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, împotriva deciziei nr. 301/A din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Obligă recurenta la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi P.(M.)V.M. şi V.(M.)R.A.
Obligă aceeaşi recurentă la 1.428 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă T.L.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1725/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1698/2010. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs → |
|---|
