ICCJ. Decizia nr. 1828/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1828/2010
Dosar nr. 14452/99/2006
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi înregistrată la data de 12 septembrie 2006 la Tribunalul Iaşi reclamanţii P.G. şi P.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Instituţia Primarului – Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligată la restituirea în natură a terenului de 333,16 mp din Iaşi, ce le revine în calitate de moştenitori ai tatălui lor P.E.E. Au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că imobilul proprietatea autorului lor în suprafaţă de 333,16 mp teren şi construcţia de 79,31 mp au fost preluate de stat prin Decretul nr. 695 din 21 martie 1967 privind exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a unor imobile situate în Iaşi.
În urma notificării nr. 92/2001 depusă la Biroul Executorului Judecătoresc A.C. şi înregistrată la Prefectura Judeţului Iaşi, trimisă spre soluţionare Primăriei municipiului Iaşi, prin dispoziţia nr. 2312 din 2 august 2006 s-au propus despăgubiri, urmând a fi stabilite în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 deşi, arată reclamanţii, terenul de 333,16 mp este liber.
Reclamanţii şi-au precizat acţiunea la data de 25 aprilie 2007 în sensul că solicită măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 664,82 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 1725 din 19 septembrie 2007 Tribunalul Iaşi a respins acţiunea. Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că reclamanţii au contestat dispoziţia sub aspectul măsurii reparatorii acordate şi că au precizat în cursul procesului că formulează pretenţii cu privire la suprafaţa de 664,80 mp. Instanţa a reţinut că reclamanţii au făcut dovada preluării abuzive a imobilului şi a calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. S-a mai reţinut că în cauză reclamanţii nu au făcut dovada că sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă de teren. În ce priveşte tipul măsurii reparatorii instanţa a reţinut că terenul în suprafaţă de 295 mp nu poate fi restituit în natură, deoarece face parte din incinta unei unităţi de învăţământ, fiind necesar bunei desfăşurări a activităţii acesteia, iar restituirea în natură a terenului de 93 mp ar afecta căile de acces, această suprafaţă traversând două alei, trotuarul şi spaţiul verde din apropierea unităţii de învăţământ.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat apel arătând că în mod greşit Tribunalul Iaşi nu a luat în considerare actul de vânzare-cumpărare nr. 440 din 16 octombrie 1953 şi schiţa ce face parte integrantă din act. De asemenea, arată reclamanţii, că din planurile topo din anul 1990 şi din expertiză rezultă că întreaga suprafaţă de teren de 664,80 mp este liberă, fără construcţii şi nu are nicio legătură cu procesul de învăţământ. Pe de altă parte în curtea din faţa liceului au fost restituite în baza Legii nr. 10/2001 două parcele pe care s-au efectuat construcţii. Potrivit actului de vânzare-cumpărare nr. 440/1953 (încheiat între P.M.,vânzător şi T.E. şi Z.A. cumpărătoare) proprietarii din Iaşi au o suprafaţă totală în indiviziune de 1329,65 mp, iar din măsurătorile expertului rezultă aceeaşi suprafaţă. Din Decretul de expropriere şi schiţa la proiectul de demolare rezultă o suprafaţă de 963,70 mp, fiind trecută cu rea-credinţă o suprafaţă mai mică.
Prin încheierea pronunţată în data de 11 februarie 2009 Curtea de Apel Iaşi a scos cauza de pe rol şi a înaintat dosarul spre soluţionare la Curtea de Apel Braşov, ca urmare a admiterii cererii de strămutare pronunţată prin încheierea cu nr.812 din 29 ianuarie 2009 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Prin decizia nr. 43 Ap din 31 martie 2009 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că motivul de apel potrivit căruia la pronunţarea hotărârii nu s-a ţinut cont de actul de vânzare-cumpărare nr. 440 din 16 octombrie 1953 este nefondat, deoarece acest înscris a fost analizat de instanţa de fond şi în mod corect s-a concluzionat că nu se coroborează cu restul probelor administrate. De asemenea, în mod corect instanţa a reţinut că din acest act rezultă că P.M. era proprietara unei cote indivize de ½ din imobil şi nu a întregului imobil, iar obiectul vânzării l-a constituit dreptul indiviz al acesteia. Deci la data exproprierii imobilul era alcătuit din construcţie de 79,31 mp şi teren 333,16 mp. În ce priveşte cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 295 mp instanţa a reţinut că din raportul de expertiză rezultă că acesta face parte din incinta unei unităţi de învăţământ, restituirea în natură putând să afecteze desfăşurarea activităţii acestei instituţii. În acest sens instanţa a ţinut seama că accesul se propune a se efectua pe suprafaţa de 93 mp, care se află în afara limitelor proprietăţii P. şi afectează căile de acces spre B.S. Această suprafaţă nu a fost proprietatea autorilor reclamanţilor şi nu a fost solicitată de reclamanţi.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat recurs susţinând că este nelegală şi netemeinică. Recurenţii nu îşi încadrează criticile potrivit art. 304 C. proc. civ., însă analiza acestora permiţând încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
S-a arătat că s-a solicitat restituirea în natură a terenului de 664,80 mp, iar măsurile reparatorii să fie acordate doar pentru imobilul clădire.
Instanţa nu a ţinut cont de probele administrate. Din expertiza şi suplimentul de expertiză tehnică judiciară depuse la dosar de către expertul C.C. rezultă că întreaga suprafaţă de teren de 664,80 mp este liberă, fără construcţie şi nu afectează curtea şcolii. În aceeaşi expertiză se arată că în decret apare înscrisă o suprafaţă de 333,16 mp, iar potrivit măsurătorii terenului din B.S. suprafaţa este de 664,80 mp, concluzionând că din suprafaţa de 664,80 mp suprafaţa de 331,00 mp a fost preluată fără titlu. Recurenţii au mai arătat că au depus decretul de expropriere şi actul de vânzare-cumpărare nr. 440/1953 din care rezultă că sunt îndreptăţiţi la 664,80 mp. Autoarea P.M. nu a făcut ieşirea din indiviziune cu T.E. şi Z.A., iar moştenitorii celor din urmă nu au făcut cerere de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente.
Sub un prim aspect este de evidenţiat că recursul nu permite reaprecierea probelor şi a situaţiei de fapt.
De asemenea, criticile vizând netemeinicia hotărârii nu vor fi analizate în raport de împrejurarea că pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Cât priveşte criticile care ar viza greşita aplicare a legii urmează a se constata pe de o parte că la data exproprierii imobilul era alcătuit din construcţie de 79,31 mp şi teren de 333,16 mp (filele 11 şi 31 dosar fond), iar, pe de altă parte că restituirea în natură nu este posibilă, căci ar putea afecta activitatea instituţiei de învăţământ. Aşa fiind, în raport de situaţia de fapt şi de actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţele au aplicat corect dispoziţiile art. 24 respectiv art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din lege „În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.”
În consecinţă, susţinerea reclamanţilor că autoarea P.M. nu a făcut ieşirea din indiviziune cu T.E. şi Z.A., iar moştenitorii celor din urmă nu au formulat cerere de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, motiv pentru care reclamanţii pot beneficia de restul suprafeţei de teren, nu poate fi primită faţă de conţinutul articolului citat şi înscrisurile de la dosar.
P.M., mama lui P.E.E., era proprietara unei cote indivize de ½ din imobil, nu a întregului imobil, iar obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 440/1953 (fila 87 dosar fond) l-a constituit dreptul său indiviz.
Pentru proprietatea în suprafaţă totală de 1329,65 mp nu s-a procedat la ieşirea din indiviziune, iar prin Decretul de expropriere nr. 695/1967 imobilul a fost expropriat după cum urmează:
- P.E.E. (autorul reclamanţilor) cu suprafaţa de 333,16 mp teren şi 79,31 mp construcţii;
- S.I. şi S.E. cu suprafaţa de 333,16 mp teren şi 82,07 mp construcţii;
- T.E. şi Z.A. cu suprafaţa de 136,00 mp teren.
La data exproprierii autorul reclamanţilor deţinea un imobil alcătuit din construcţie de 79,31 mp şi teren de 333,16 mp aşa cum rezultă din probele administrate în cauză (raportul de expertiză şi suplimentul la raportul de expertiză – filele 95 şi următoarele şi 129 şi următoarele dosar fond, filele 11, 14, 31 dosar fond).
În concluzie, criticile reclamanţilor sunt nefondate,urmând a fi respinse ca atare.
Cât priveşte restituirea în natură, este adevărat că acesta este principiul dominant al Legii nr. 10/2001, statuat începând cu art. 1, dar, în acelaşi timp, când restituirea în natură nu este posibilă, legea prevede acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Or, în speţă, s-a stabilit prin probatoriul administrat că restituirea în natură a terenului nu este posibilă deoarece acesta face parte din incinta unei unităţi de învăţământ. În această situaţie devin incidente dispoziţiile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 reclamanţii beneficiind de măsuri reparatorii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.F. şi P.G. împotriva deciziei nr. 43 A din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4479/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1495/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
