ICCJ. Decizia nr. 4024/2010. Civil
Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4024/2010
Dosar nr. 507/89/2008
Şedinţa publică de la 28 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 551 din 15 mai 2010, Tribunalul Vaslui a respins contestaţia formulată de reclamanta P.M., în contradictoriu cu Primăria municipiului Huşi şi Primarul municipiului Huşi împotriva dispoziţiei nr. 585 din 29 ianuarie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, notificarea reclamantei adresată Primarului municipiului Huşi, la 25 noiembrie 2005, a fost introdusă peste termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 152 din 1 octombrie 2008, a respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 551din 5 mai 2008 a Tribunalului Vaslui.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, prin apelul declarat, reclamanta P.M. nu a formulat niciun motiv de apel, de reformare a sentinţei civile nr. 551 din 15 mai 2008 a Tribunalului Vaslui.
Împotriva deciziei civile nr. 152 din 1 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, a declarat recurs reclamanta P.M., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., deoarece:
- Notificarea, adresată Primarului municipiului Huşi, a fost introdusă cu respectarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente :
Potrivit principiului disponibilităţii, părţile au dreptul de a dispune de obiectul procesului - dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul de drept civil dedus judecăţii - şi mijloacele acordate de lege în acest scop.
Principiul disponibilităţii cuprinde următoarele drepturi: dreptul persoanei interesate de a porni sau nu procesul; dreptul părţilor de a efectua actele procedurale de dispoziţie - renunţarea la judecată, renunţarea la dreptul subiectiv civil dedus judecăţii, achiesarea tranzacţiei, dreptul de a solicita judecarea procesului în lipsă.
În speţă, la termenul din data de 1 octombrie 2008 - faza de apel - reclamanta P.M., a lipsit şi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În atare situaţie, instanţa de apel, în mod greşit, a păşit la soluţionarea cauzei, în loc să suspende cauza în condiţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Procedând astfel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea principiului disponibilităţii.
Faţă de cele reţinute, se va admite recursul declarat de recurentă şi, pe cale de consecinţă, se va casa decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, respectiv la Curtea de Apel Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva deciziei nr. 152 din 1 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4032/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 4020/2010. Civil → |
---|