ICCJ. Decizia nr. 1962/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1962/2010
Dosar nr. 972/112/2007
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 67 din 19 aprilie 2007, Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa, a respins cererea – formulată de G.D., pe calea notificării, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 – vizând restituirea în natură a imobilului, teren în suprafaţă de 702 mp, situat în incinta Spitalului Judeţean Bistriţa Năsăud, precum şi solicitarea subsidiară de acordare a unor bunuri şi servicii în compensare.
S-a propus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, motivându-se că imobilul face parte din domeniul public al judeţului Bistriţa Năsăud şi este supus unor amenajări de utilitate publică, neputând fi restituit în natură.
La 23 mai 2007, persoana îndreptăţită a contestat această dispoziţie solicitând instanţei în contradictoriu cu Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, să oblige pârâtul a-i restitui în natură terenul în legătură cu care a formulat notificarea sau, în subsidiar, de a-i oferi alte bunuri sau servicii, în compensare.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, prin sentinţa nr. 717 din 29 octombrie 2008, a admis contestaţia şi anulând în parte dispoziţia atacată, a obligat pârâtul să restituie în natură reclamantei, terenul în suprafaţă de 702 mp, înscris în C.F. 2669 Bistriţa, nr. top 105/31 şi 105/32 situat în incinta Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud, identificat potrivit raportului de expertiză tehnică, întocmit în cauză.
A instituit în sarcina reclamantei, obligaţia de a menţine afectaţiunea terenului restituit, pe timp de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii vizând restituirea imobilului.
A respins totodată, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie în interesul pârâţilor, formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că terenul în litigiu, în suprafaţă de 702 mp, care a constituit obiect al exproprierii, nu este ocupat de construcţii autorizate, şi nu este afectat de servituţi legale, iar lipsa oricăror conducte funcţionale face ca imobilul să nu poată fi încadrat în categoria celor afectate de amenajări subterane de utilitate publică, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, care reglementează excepţiile de la principiul restituirii în natură.
La momentul solicitării restituirii în natură, se mai arată, pe terenul în litigiu nu exista şi nu există nici în prezent, decât un monument executat în anul 1999, construit şi amplasat fără documentaţie sau autorizaţie, precum şi o conductă nefuncţională, degradată, care fiind dezafectată, nu există nici măcar în faza de proiect, cu atât mai puţin unul aprobat.
În interpretarea dispoziţiilor art. 13 din anexa nr. 4 a Ordinului Ministerului Sănătăţii Publice nr. 914/2006 – potrivit căruia, pentru siguranţa în consum a spitalelor alimentate cu apă potabilă din reţeaua publică, racordarea se face prin două branşamente – prima instanţă a reţinut că, în condiţiile în care până în prezent nu s-a dovedit efectuarea vreunui demers materializat prin întocmirea unui proiect, în vederea asigurării funcţionării conductei dezafectate, simpla invocate a acestor norme, nu poate împiedica instanţa să dea eficienţă principiului restituirii în natură, pe considerentul unei împrejurări viitoare, care are doar caracter eventual.
Astfel, în condiţiile pasivităţii intervenientului accesoriu direct interesat în buna funcţionare a activităţii medicale cu tot ceea ce implică aceasta, se poate concluziona că această activitate se poate derula, în actualele condiţii, în care conducta debranşată este nefuncţională.
Totodată, în sprijinul soluţiei adoptate prin dispoziţia atacată, nu pot fi reţinute nici prevederile art. 1 lit. d) din anexa 4 la Ordinul nr. 914/2006 (potrivit cărora incinta spitalului trebuie să fie prevăzută cu o zonă verde, în suprafaţă de minimum 20 mp/pat) întrucât au forţă inferioară legii, astfel că nu pot contraveni sau avea prioritate faţă de actul normativ cu caracter special, reparatoriu, care instituie principiul fundamental al restituirii în natură a terenurilor neocupate de construcţii sau neafectate unor amenajări de utilitate publică.
Apelul declarat de reclamanta G.D. a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, care, prin Decizia nr. 17/A din 22 ianuarie 2009, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a înlăturat dispoziţia privind obligaţia de a menţine afectaţiunea terenului, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de restituire, instituită în sarcina reclamantei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Judeţul Bistriţa Năsăud, precum şi apelul declarat de intervenientul accesoriu Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că obligativitatea menţinerii afectaţiunii pe o anumită durată de timp poate fi dispusă numai în ipoteza în care bunul este necesar şi afectat nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, socio-culturale ori de sănătate (cazul în speţă), legea reparatorie permiţând restituirea în natură a unor asemenea imobile, în condiţiile în care ele nu sunt în mod efectiv afectate unor asemenea activităţi.
Or, se mai arată, terenul în litigiu este liber din punctul de vedere al legii speciale reparatorii, nefiind afectat de amenajări de utilitate publică sau ocupat de construcţii autorizate.
În cauză, au declarat recurs în termen legal atât pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud cât şi intervenientul Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
Ambii recurenţi, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile date în cauză, pe considerentul greşitei restituiri în natură a terenului în legătură cu care s-a formulat notificarea, dat fiind amplasamentul acestuia, care se află în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi necesităţii de a asigura buna desfăşurare a activităţii acestei unităţi medicale.
Chiar dacă, se mai arată, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că această suprafaţă de teren constituie spaţiu verde, neafectat de conducte de apă sau gaz, sintagma „amenajare de spaţii verzi" poate fi interpretată ca „amenajare de utilitate publică" în înţelesul prevederilor pct. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, unitatea deţinătoare fiind singura în măsură să aprecieze asupra necesităţii menţinerii afectaţiunii publice a acestui teren care, se află în imediata apropriere a Unităţii de Primire a Urgenţelor şi este necesară pentru căi de acced, parcări, constituind în acelaşi timp, un perimetru de protecţie sanitară.
Prin restituirea în natură a terenului s-au încălcat prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren, textul reglementând o ipoteză distinctă de cea avută în vedere prin art. 11 alin. (3) al aceluiaşi act normativ.
În recursul formulat de intervenient se invocă şi încălcarea art. 70 şi art. 71 din OUG nr. 195/2005 în sensul că schimbarea destinaţiei terenurilor cu spaţii verzi, este interzisă.
Recursurile se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, text în vigoare la data emiterii dispoziţiei atacate, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.
Textul dispune că prevederile art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) din lege se aplică în mod corespunzător.
Potrivit alin. (4) al art. 11, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
În cauză, din probele administrate rezultă că prin art. 17 al Decretului Consiliului de Stat nr. 39 din 12 februarie 1973, s-a expropriat şi trecut în proprietate de stat, de la B.D. – autorul reclamantei – terenul în suprafaţă totală de 1454 mp împreună cu casa şi anexele gospodăreşti în suprafaţă totală de 164 mp în scopul construirii unui spital, cu 700 paturi, în oraşul Bistriţa.
Prin art. 2 al deciziei nr. 39 din 15 martie 1973 a Consiliului Popular al oraşului Bistriţa, s-a atribuit, ca despăgubire pentru terenul expropriat, în proprietatea lui B.D., suprafaţa totală de 752 mp teren proprietate de stat din C.F. 2444 Bistriţa, notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 vizând doar diferenţa de 702 mp.
În legătură cu această suprafaţă de teren, actele cauzei atestă că, deşi situat în incinta spitalului, acesta nu este afectat unor servituţi legale sau amenajări de utilitate publică, nefiind exploatat în scopul bunei desfăşurări a activităţii medicale, o mare parte a suprafeţei fiind folosită ca teren de tenis şi parcare, în beneficiul personalului unităţii.
În acest context probator în mod corect au reţinut instanţele, aplicaţiunea în cauză a prevederilor art. 11 alin. (3) din lege.
Referitor la susţinerile intervenientului în sensul că terenul este necesar în vederea amenajării, în viitor, a unor facilităţi pentru deservirea Unităţii de Primire a Urgenţelor, acestea sunt lipsite de relevanţă, din perspectiva dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din lege, potrivit cărora se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construcţia acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate.
Cât priveşte OUG nr. 195/2005 „privind protecţia mediului" astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 114/2007, precum şi Legea nr. 24/2007, aceste acte normative consacră apartenenţa la domeniul public şi instituie măsuri de protecţie pentru toate spaţiile verzi create în baza unor documentaţii de urbanism şi amenajare a teritoriului, aprobate conform legii.
Or, în speţă, niciuna din probele administrate nu atestă că terenului i s-ar fi dat, urmare unei documentaţii de urbanism, aprobată, o astfel de destinaţie.
Ca atare, cum nu s-a făcut dovada că restituirea în natură a terenului în legătură cu care s-a formulat notificarea, ar afecta existenţa şi utilizarea normală a unor investiţii sau amenajări de utilitate publică, în înţelesul pe care-l dă acestei sintagme art. 10.3 din HG nr. 250 din 7 martie 2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, soluţia instanţelor este corectă.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursurile urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Judeţul Bistriţa Năsăud şi Preşedintele Consiliului judeţean Bistriţa-Năsăud şi de intervenientul Spitalul judeţean de urgenţă Bistriţa împotriva deciziei 17/A din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Obligă recurenţii la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă G.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1965/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1941/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
