ICCJ. Decizia nr. 2014/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2014/2010
Dosar nr. 10.000/118/2008
Şedinţa publică de la 24 martie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 272 din 27 februarie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, a fost admisă acţiunea reclamantei A.E., formulată prin mandatar A.I., pârâtul Primarul Mun. Constanţa fiind obligat să emită dispoziţie motivată cu propunerea de despăgubiri conform legii speciale, pentru construcţia situată în mun. Constanţa, jud. Constanţa, compusă din patru camere şi dependinţe, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite din valoarea corespunzătoare a imobilului expropriat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, imobilul menţionat a fost expropriat conform Decretului nr. 223/1974 pe numele reclamantei, fiind indicat în Decizia nr. 370 din 18 august 1986 a fostului Consiliu Popular al Jud. Constanţa, dispunându-se preluarea construcţiei, contra cost, ca urmare a formulării cererii de plecare definitivă a acesteia din ţară.
Reclamanta şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Constanţa, prin actul de construire din 1967 şi procesul verbal de predare-primire din 1967.
Instanţa de fond a reţinut că, prin noţiunea de acte doveditoare în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001 se înţelege orice act juridic translativ de proprietate care atestă calitatea de persoană îndreptăţită, titular al bunului preluat sau moştenitorului acestuia, act juridic sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, iar conform art. 221 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa sau după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
În cauză, s-a reţinut că operează prezumţia instituită prin art. 22 din Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilul situat în Constanţa, compus din patru camere şi dependinţe, a fost proprietatea reclamantei şi a fost expropriat în baza Decretului nr. 223/1974, act normativ calificat ca fiind abuziv, prezumţie care nu a fost răsturnată de pârât.
Judecătorul fondului a constatat în continuare că, în speţă, nu poate da prevalenţă principiului restituirii în natură, întrucât din înscrisuri rezultă fără echivoc că imobilul în litigiu a fost înstrăinat fostului chiriaş, în temeiul dispozitiilor Legii nr. 112/1995. S-a apreciat astfel că, în mod obiectiv, restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, reclamanta fiind îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri băneşti.
Cum persoana îndreptăţită a susţinut că a încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat, s-a stabilit ca la determinarea despăgubirilor băneşti cuvenite reclamantei să se aibă în vedere suma actualizată încasată la data exproprierii.
Prin Decizia 206/ C din 21 septembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul civil declarat de apelantul pârât Primarul Municipiului Constanţa, în contradictoriu cu intimata reclamantă A.E., prin procurist A.I., împotriva sentinţei civile nr. 272 din 27 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, în Dosarul nr. 10000/118/2008, ca nefondat.
Pentru a pronunta aceasta hotarare au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept;
Interpretarea dată de apelantul pârât Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este parţial conformă dezlegării impuse conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., întrucât secţiile unite nu au statuat exclusiv asupra situaţiei notificărilor având ca obiect restituirea în natură, ci asupra cazurilor în care procedura administrativă nu este finalizată în termenul prevăzut de lege-motivarea vizând competenţa instanţelor judecătoreşti de a intra în cercetarea fondului dreptului pretins atât în contestaţia clasică împotriva dispoziţiei de respingere a notificării, cât şi în ipoteza nerezolvării notificării.
S-a reţinut că o astfel de apărare - care nu a fost invocată în fond - este superfluă, câtă vreme apelantul pârât nu contestă calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită şi nu a negat pe tot parcursul procesului că imobilul este supus dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere că aplicabilitatea deciziei de îndrumare nu a fost antamată în considerentele hotărârii instanţei de fond şi că motivele de netemeinicie formulate nu au relevanţă sub aspectul dezlegării date situaţiei de fapt, în raport de disp. art. 296 din C. proc. civ., apelul formulat în cauză a fost respins ca nefondat.
Împotriva decizii instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 13 octombrie 2009, Primarul Municipiului Constanţa, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Hotărârea pronunţată în apel este nelegală, în temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
S-a facut precizarea expresa ca nu se contestă calitatea reclamantei de persoana îndreptăţită, in sensul dispozitiilor legii speciale.
Decizia 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie permite abandonarea căii administrativ-jurisdicţională şi accesul judiciar direct la instanţa pentru cererile de restituire în natură şi în caz de tăcere culpabilă abuzivă a deţinătorului imobilului.
Niciuna din cele doua condiţii nu este îndeplinită în cauza pentru ca se pretind despăgubiri, pe de o parte, situaţie reglementată distinct de Legea nr. 10/2001, cu metodologie proprie, iar nerezolvarea notificării în termenul prescris de lege este imputabilă doar reclamanţilor, care nu au inteles sa însoţeasca notificarea de actele necesare rezolvării acesteia.
Pentru motivele de nelegalitate sustinute, s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii ca nefondate, cu cheltuieli de judecata in fond, apel si recurs.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmeaza:
Prin sentinţa civilă nr. 272 din 27 februarie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, a fost admisă acţiunea reclamantei A.E., formulată prin mandatar A.I., recurentul-pârât Primarul Municipiului Constanţa fiind obligat să emită dispoziţie motivată cu propunerea de despăgubiri conform legii speciale, pentru construcţia situată în mun. Constanţa, jud. Constanţa, compusă din patru camere şi dependinţe, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite din valoarea corespunzătoare a imobilului expropriat.
Recurentul-parat a facut precizarea expresa ca nu intelege sa conteste calitatea reclamantei de persoana îndreptăţită, in sensul dispozitiilor Legii speciale - Legea nr. 10/2001.
Nu poate fi retinuta critica relativa la interpretarea si aplicarea in cauza a Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât, asa cum corect s-a retinut in expunerea de motive a hotararii atacate, secţiile unite, nu au statuat exclusiv asupra situaţiei notificărilor având ca obiect restituirea în natură, ci si asupra cazurilor în care procedura administrativă nu a fost finalizată în termenul prevăzut de lege, continutul explicit al acestei decizii referindu-se in mod concret la competenţa instanţelor judecătoreşti de a intra în cercetarea fondului dreptului pretins, atât în contestaţia clasică împotriva dispoziţiei de respingere a notificării, cât şi în ipoteza nerezolvării notificării.
S-a reţinut corect că, o astfel de apărare este superfluă, câtă vreme apelantul pârât nu contestă calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită şi nu a negat, pe tot parcursul procesului, că imobilul este supus dispozitiilor exprese ale art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Pe de alta parte, având în vedere că, prin cererea de recurs, se invoca, alaturi de chestiunile de nelegalitate, prezentate si cercetate in paragrafele anterioare, si motive de netemeinicie pe aspectul atitudinii unitatii detinatoare in raportul sau cu persoana indreptatita, beneficiara a legii speciale de reparatie civila, care exced dispozitiilor art. 304 din C. proc. civ. care reglementeaza cauza recursului, Înalta Curte nu le va cerceta din considerente ce tin de neincadrarea lor in ipotezele concrete prevazute de norma procedurala susmentionata.
Este necesar sa se precizeze, in contextul cauzei pendinte ca, in calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin procedural si/sau substanţial).
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părţile au beneficiat de o judecată în primă instanţă şi una în apel (ambele judecăţi de fond), finalizata prin configurarea situatiei de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent intre partile cu interese contrare.
O situaţie de nelegalitate, în esenţă, pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit, la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare, ceea ce nu este cazul tuturor criticilor formulate.
În faţa unei instanţe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, şi aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicţie, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va r espinge recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanţa împotriva Deciziei nr. 206/ C din 21 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanţa împotriva Deciziei nr. 206/ C din 21 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2006/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2016/2010. Civil. Conflict de muncă.... → |
|---|
