ICCJ. Decizia nr. 2016/2010. Civil. Conflict de muncă. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2016/2010
Dosar nr. 3964/1/2008
Şedinţa publică din 24 martie 2010
Constată că prin încheierea pronunţată la 22 aprilie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis cererea de suspendare provizorie a executării Deciziei nr. 279/R/ CM din 31 martie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, formulată de SC A.V. SA (în cadrul soluţionării cereri de revizuire), până la soluţionarea cererii de suspendare pe calea dreptului comun.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie, în condiţiile art. 5825 alin. (4) C. proc. civ., B.Ş. care a solicitat anularea suspendării de executare dispusă, întrucât este o măsură netemeinică şi nelegală.
Învestită cu judecarea acestei contestaţii, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 26 noiembrie 2008, suspendarea judecăţii în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a nepraEentării părţilor legal citate.
Cauza a rămas în nelucrare până la 11 februarie 2010, când instanţa a dispus, la cererea intimatei SC A. SA repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 24 martie 2010.
La acest termen, înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligentă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 26 noiembrie 2008, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 26 noiembrie 2009, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părţi nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimată contestaţia formulată de petentul B.Ş. împotriva încheierii din 22 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2014/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2018/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
