ICCJ. Decizia nr. 2018/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2018/2010

Dosar nr. 7808/1/2009

Şedinţa publică de la 24 martie 2010

Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 7814 din 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-au a dmis recursurile declarate de pârâtele SC C. SRL Botoşani şi SC C.U. SRL Botoşani, împotriva Deciziei nr. 211 din 21 septembrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, Secţia civilă, s-a modificat decizia recurată, in sensul ca, a fost schimbata în parte sentinţa civilă nr. 523 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Botoşani, respectiv, a fost obligată A.V.A.S. să emită decizie (dispoziţie) motivată reclamantei, cu propunere de despăgubire în condiţiile legii speciale, s-a respins cererea fată de recurente, s-a admis recursul declarat de C.M.U. Botoşani împotriva aceleiaşi decizii, a fost modificată decizia, în sensul obligării recurentei de a emite dispoziţie motivată cu propunere de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale, s-a respins recursul reclamantei P.N.S., au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.

Împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a formulat cerere de revizuire la data de 24 martie 2010, Societatea C.M.U. Botoşani, prin care a invocat următoarele:

Decizia civilă nr. 7814 din 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronuntata în Dosarul nr. 8082/39/2005, este nelegală şi netemeinică, in considerarea actelor noi pe care aceasta parte intelege sa le anexeze la cerere de revizuire formulata, acte noi care sunt de natură să schimbe şi să justifice retractarea soluţiei definitive şi irevocabile pronunţată de instanta suprema în defavoarea societăţii revizuiente.

Pentru sustinerea cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 7814 din 15 noiembrie 2007, au fost invocate dispoziţiile art. 322, pct. 5 din C. proc. civ., actele noi anexate la prezenta cerere, care sunt de natură să schimbe soluţia pronunţată mai sus, în opinia revizuientei, fiind urmatoarele; declaraţia notarială a dirigintelui de şantier ing. M.C., care a coordonat în perioada 1965-noiembrie 1966, lucrările de execuţie a C.A.D. din Botoşani, autentificată, din 25 septembrie 2009 la B.N.P. I.L. din Suceava, copii xerox după mai multe numere ale ziarului C. de Botoşani, adresa D.J.A.N. din 04 septembrie 2009, referatul din 06 octombrie 1965 al Comitetului Executiv al Sfatului Populat al Oraşului Botoşani, Decizia nr. 462 din 02 noiembrie 1965 a Sfatului Popular al Oraşului Botoşani.

La data de 22 martie 2010, a formulat întâmpinare intimata P.N.S., prin care a invocat in mod expres următoarele apărări:

În cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., intrucat declaraţiile notariale sau articolele din ziar invocate de către revizuentă, nu sunt înscrisuri doveditoare de natura celor prevazute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Declaraţia notarială a numitului M.C. a fost dată în data de 25 septembrie 2009, după cum susţine revizuenta. Aşa fiind, această declaraţie notarială nu exista la momentul judecării cauzei în recurs şi, prin urmare, nu poate fi invocată ca motiv de revizuire.

Practic, revizuentă şi-a „fabricat” această declaraţie notarială, întrucât de la data hotărârii atacate, trecuseră deja 2 ani şi, prin urmare, era nevoie de un act recent pentru a se mai putea încadra în termenul de o lună prevăzut de art. 324 pct. 4.

În ceea ce priveşte documentele menţionate, revizuenta nu a arătat în nici un fel de ce acestea nu au putut fi aduse în faţa instanţei de recurs, motiv pentru care condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, cu atât mai mult cu cât si termenul prevăzut de art. 324 pct. 4 a fost depăşit.

Toate aspectele de fapt invocate de către revizuentă a fost luate în discuţie la judecarea cauzei în fond, apel şi recurs şi nu au nici o relevanţă pentru judecarea prezentei cereri de revizuire.

Cererea de revizuire va fi respinsa pentru considerentele ce urmeaza:

Potrivit art. 322 din C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (5) dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.

În cauza de fata, fata de continutul explicit al textului de lege susmentionat se poate lesne observa ca acesta nu poate constitui temei pentru retractarea hotararii pronuntata de instanta suprema, intrucat declaraţiile notariale, articolele din ziar invocate de către revizuentă, celelalte inscrisuri enumerate in cuprinsul cererii de revizuire, nu indeplinesc, in mod cumulativ, conditiile de admisibilitate cerute de dispozitia legala procedurala - art. 322 pct. 5 C. proc. civ. - respectiv nu sunt inscrisuri doveditoare in sensul legii (sa fie probante prin ele insele, fara a mai fi nevoie de confirmarea lor prin alte mijloace de proba), respectiv nu s-a invocat si nici dovedit faptul impiedicarii efective a acestei parti de a se folosi de inscrisurile enumerate in timpul procesului anterior.

În privinta declaraţia notariale a numitului M.C., intocmita la data de 25 septembrie 2009, cum nu exista la momentul judecării cauzei în recurs, nu poate fi invocată ca motiv de revizuire, aceasta fiind, de altfel, o alta conditie de admisibilitate a cererii de revizuire.

Poate fi acceptat punctul de vedere al intimatei conform caruia, revizuentă a incercat valorificarea aceastei declaraţii notariale, tocmai in ideea contracararii unei alte exigente de ordin procedural - trecuseră deja 2 ani de la data judecatii şi, prin urmare, era nevoie de un act recent pentru a se mai putea încadra, cel putin dintr-o perspectiva strict formala, în termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Pentru considerentele de fapt si de drept ce preced si care configureaza exigentele relative la conditiile de admisibilitate ale cererii deduse judecatii, Înalta Curte va r espinge cererea de revizuire formulată de Societatea C.M.U. împotriva Deciziei nr. 7814 din 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de Societatea C.M.U. împotriva Deciziei nr. 7814 din 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2018/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs