ICCJ. Decizia nr. 2087/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2087/2010
Dosar nr.2651/62/2009
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Se constată că prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov sub nr. 2651/42/2007 I.E.M. prin mandatar Ş.M. a acţionat în judecată pe SC R. SRL, B.V., I.V., T.O. şi U.F., contestând Decizia nr. 505 din 12 februarie 2007 emisă de SC R. SRL şi solicitând ca prin hotărârea pe care instanţa o va pronunţa să dispună anularea parţială a deciziei sus-menţionate, constatarea preluării abuzive a imobilului situat în Braşov, str. L. nr. 51 înscris în C.F. 25731, top iniţial 72/1 şi 73/1, restituirea în natură a apartamentelor situate în imobilul în litigiu înscrise sub A 2, A 3, A 4 şi A 5 prin compararea titlurilor, rectificarea C.F., prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român şi al celorlalţi pârâţi şi predarea imobilului în deplină proprietate şi posesie reclamantei.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că imobilul în litigiu a aparţinut soţului său pe care l-a moştenit, că imobilul a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar apartamentele ce îl alcătuiau au fost înstrăinate chiriaşilor. Că titlul său de proprietate, care trebuie comparat cu cel al pârâţilor, persoane fizice, este preferabil acestora, deoarece chiriaşii au dobândit prin cumpărare de la un neproprietar - respectiv SC R. SRL şi cu rea-credinţă, în timpul procesului de revendicare şi înaintea soluţionării cererii de restituire formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 112/1995.
În subsidiar, reclamanta a solicitat despăgubiri băneşti pentru imobil la valoarea de circulaţie pentru apartamentele vândute, având în vedere că Fondul Proprietatea nu este funcţional, astfel că nu se va ajunge la acordarea efectivă a despăgubirilor.
În drept, reclamanta şi-a fondat acţiunea pe dispoziţiunile art. 2 şi 24 din Legea nr. 10/2001, art. 480 C. civ., Legea nr. 7/1996 şi Decretul-lege nr. 115/1938.
La termenul din 14 mai 2007 reclamanta şi-a modificat acţiunea solicitând ca în situaţia în care nu-i vor fi restituite în natură cele 4 apartamente vândute şi terenul aferent, să se procedeze la compensarea acestora cu alte imobile - terenuri şi construcţii, aflate pe alte amplasamente şi numai în subsidiar despăgubiri băneşti.
La termenul de judecată din 11 iunie 2007, reclamanta a depus o nouă modificare de acţiune, arătând că înţelege să se judece şi cu S.A., succesoarea defunctului B.V., pentru motivele arătate în acţiunea iniţială.
Prin Sentinţa nr. 28/S din 4 octombrie 2008, Tribunalul Braşov a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată şi modificată a reclamantei I.E.M. prin mandatar Ş.M. în contradictoriu cu pârâţii SC R. SRL, I.V., T.O., U.F. şi S.A.
Acţiunea împotriva pârâtului B.V. a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală. Cererea formulată de pârâţii persoane fizice privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată a fost şi ea respinsă nefiind dovedită.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că prin Decizia nr. 1308 din 18 decembrie 1998 a Curţii de Apel Braşov, care operează cu putere de lucru judecat în cauză, s-a respins acţiunea reclamantei privind constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului din Braşov, str. L. nr. 51, rectificarea C.F. 25731 Braşov top 72/1 şi 73/1 şi revendicarea imobilului, reţinându-se că acesta a trecut în mod legal în proprietatea statului, astfel că nu se mai pot pune în discuţie aceste chestiuni, stabilindu-se printr-o hotărâre judecătorească ulterioară o altă situaţie de fapt ori să se dea o altă rezolvare aceloraşi probleme de drept.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de restituire în natură a apartamentelor înstrăinate foştilor chiriaşi, în urma comparării titlurilor exhibate de părţi, instanţa a constatat că acest petit îmbracă forma unei cereri în revendicare formulată potrivit dreptului comun în temeiul art. 480 C. civ. şi că prin dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantei i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul art. 18 din Legea nr. 10/2001 pentru cele 4 apartamente înstrăinate chiriaşilor. Singura modalitate de înlăturare a aplicării acestei dispoziţii legale o constituie, prin prisma legii speciale, constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare prin procedura prevăzută de art. 45 din Legea nr. 10/2001 - ceea ce reclamanta nu a făcut dovada în cauză.
În consecinţă, titlul pârâţilor asupra apartamentelor dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995 fiind valabil şi înscris în C.F., reclamanta nu este în măsură a exhiba un titlu asupra imobilului, câtă vreme s-a constatat valabilitatea preluării acestuia de către stat.
Tribunalul a înlăturat şi solicitarea subsidiară a reclamantei de acordare a despăgubirilor băneşti - pe considerentul că în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată prin OUG nr. 81/2007, ulterior introducerii contestaţiei şi ale căror prevederi fiind de procedură sunt de imediată aplicare, statuează că posibilitatea acordării despăgubirilor se face potrivit Capitolelor 5 şi 51 din Titlul VII de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor şi respectiv de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, instanţa neputându-se substitui atribuţiilor acestor autorităţi desemnate de lege.
De asemenea, instanţa a menţionat că procedura acordării despăgubirilor şi concretizarea formei acestora este ulterioară fazei judiciare de soluţionare a contestaţiei împotriva dispoziţiei de restituire ori fazei administrative de soluţionare a notificării.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 12/Ap din 10 februarie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de I.E.M. împotriva Sentinţei civile nr. 28/s din 04 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Braşov.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, întocmai instanţei de fond, puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1308 din 18 decembrie 1998 a Curţii de Apel Braşov - privind valabilitatea titlului statului şi de aici netemeinicia cererii de rectificare a C.F. 25731 Braşov.
S-a constatat totodată că atâta timp cât contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 nu au fost anulate, pârâţii foşti chiriaşi se bucură de protecţia art. 18 Legea nr. 10/2001 şi că prin procedeul comparării de titluri s-ar ajunge la eludarea valabilităţii contractelor şi a Legii nr. 10/2001 ale cărei dispoziţii în materie de revendicare ar fi înlăturate prin norma generală înscrisă în art. 480 C. civ., contrar principiului că în concursul dintre cele două categorii de acte normative, primele se aplică cu prioritate.
În sistemul de publicitate a cărţilor funciare, reglementat prin Decretul-Lege nr. 115/1938, procedeul comparării titlurilor este mai greu de imaginat, de vreme ce prezumţia legală conferită de acest sistem poate fi răsturnată doar prin acţiunea în rectificare a C.F. care este subsecventă aceleia principale, în anularea contractelor de vânzare-cumpărare potrivit art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, text similar cu normele înscrise în Legea nr. 7/1996 a cadastrului de publicitate imobiliară.
Curtea a respins şi motivul subsidiar de apel privind acordarea despăgubirilor băneşti deoarece o atare obligaţie nu revine SC R. SRL ci Statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor, care nu este parte în proces.
Împotriva Deciziei civile nr. 12/Ap din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov a declarat recurs I.E.M. - invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului se susţine că în cauză nu operează puterea lucrului judecat, întrucât nu sunt întrunite cele trei identităţi prevăzute de art. 1201 C. civ. - chiar temeiul juridic fiind diferit. Ca urmare a constatării nevalabilităţii titlului Statului, în speţă operează compararea titlurilor, chiar în sistemul de C.F., în baza art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, care permite rectificarea de C.F. în situaţia în care se constată nevalabilitatea titlului în baza căruia s-a efectuat înscrierea şi în condiţiile art. 2 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 prin care se recunoaşte retroactiv dreptul fostului proprietar.
Cu privire la subsidiarul contestaţiei, instanţele au reţinut că despăgubirile băneşti nu pot fi acordate de SC R. SRL Braşov ci numai de reprezentantul Statului - Ministerul Finanţelor Publice, deşi, prin art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Drepturilor Omului şi jurisprudenţa CEDO se statuează că atunci când statul nu poate restitui imobilul în natură, iar măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea internă sunt iluzorii, urmează să se plătească despăgubiri băneşti.
Pe de altă parte, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei este ea însăşi competentă să acorde despăgubiri băneşti şi nu statul care trebuie să fie parte în proces, aşa cum eronat au susţinut instanţele.
Deşi s-a reţinut în considerentele deciziei că Fondul Proprietatea nu funcţionează, aşa cum a semnalat şi instanţa de contencios european, instanţa nu acordă despăgubiri băneşti pentru motivul cu totul nejustificat că statul nu este parte în proces prin Ministerul Finanţelor Publice.
Recursul este nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 1308 din 18 decembrie 1998 a Curţii de Apel Braşov - a fost respinsă irevocabil acţiunea reclamantei I.E.M. în contradictoriu cu Municipiul Braşov prin primar, D.G.F.P. Braşov R. - având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului, rectificarea C.F. 25731 Braşov şi revendicarea imobilului, reţinându-se că acesta a trecut legal, cu titlu în proprietatea statului.
Raportat la această hotărâre, în cauză nu se pune în discuţie autoritatea de lucru judecat, nefiind îndeplinită cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză prevăzută de art. 1201 C. civ., dar nu poate fi înlăturată prezumţia puterii de lucru judecat potrivit căreia starea de fapt şi problemele de drept dezlegate în cauza anterioară în care reclamanta a fost parte sunt considerate că reflectă adevărul, că sunt pe deplin legale, nefiind admisibil ca printr-o hotărâre judecătorească ulterioară să se repună în discuţie aceste chestiuni şi cu atât mai mult să se stabilească o stare de fapt contrară, ori să se dea o altă dezlegare problemelor de drept.
Recurenta confundă autoritatea lucrului judecat subordonată triplei identităţi cu puterea lucrului judecat, care are la bază regula potrivit căreia o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre în condiţiile unei diversităţi de acţiuni şi identităţi de chestiuni - întrucât prezumţia autorităţii lucrului judecat impune consecvenţă şi unitate în judecarea acţiunilor succesive - conexe.
Din această perspectivă a puterii lucrului judecat, reclamanta nu mai putea reitera în cadrul actualei acţiuni de chemare în judecată cererea privind constatarea preluării abuzive a imobilului în litigiu, de vreme ce acest aspect fusese irevocabil dezlegat prin Decizia nr. 1308/1998 a Curţii de Apel Braşov.
În viziunea Legii nr. 10/2001 - sfera imobilelor preluate abuziv de stat, în perioada de referinţă a legii, prin modalităţile prevăzute de art. 2 alin. (1) includ atât imobilele preluate cu titlu, cât şi acelea preluate fără titlu, astfel că apariţia ulterior Deciziei nr. 1308/1998 a Curţii de Apel Braşov, a Legii reparatorii nr. 10/2001 nu poate pune în discuţie valabilitatea titlului statului tranşată cu putere de lucru judecat prin Decizia sus-menţionată.
Corect instanţele au respins solicitarea reclamantei de restituire în natură a apartamentelor înstrăinate foştilor chiriaşi - pe calea revendicării prin compararea de titluri, deoarece cât timp contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 nu au fost anulate, pârâţii - foştii chiriaşi se bucură de protecţia conferită de art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, cât şi de prezumţia conferită de sistemul publicităţii imobiliare reale, în temeiul art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938 - potrivit căruia dreptul aparţine persoanei înscrise în cartea funciară.
Or, o atare prezumţie nu poate fi înlăturată decât prin admiterea acţiunii în rectificarea C.F. subsecventă acţiunii principale a anulării contractului de vânzare-cumpărare - conform art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938 - similar cu statuările Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare.
În cauză, reclamanta nu a probat existenţa vreunei hotărâri judecătoreşti de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare potrivit procedurii prevăzute de art. 45 din Legea nr. 10/2001, astfel că nu poate invoca pe cale incidentală în procedura revendicării prin comparare de titluri lipsa calităţii statului de proprietar, în condiţiile în care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că acesta a preluat imobilul cu titlu şi nici reaua-credinţă a cumpărătorilor, care ar fi dobândit imobilul de la un neproprietar.
Corect a fost respins capătul de acţiune vizând modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin compensare cu alte bunuri, de vreme ce SC R. SRL a precizat că nu deţine bunuri disponibile spre a fi date în compensare, iar reclamanta nu a probat faptul pozitiv contrar.
În afară de aceasta, aşa cum s-a reţinut şi în considerentele deciziei, SC R. nu are calitatea de proprietar al bunurilor ce pot fi date în compensare, ci acestea constituie domeniul privat al Municipiului Braşov - care nu este parte în proces - astfel că SC R., în calitate de administrator, nu poate dispune de acordarea lor în compensare, fiind lipsită de capacitatea de a dispune de ele.
În temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, modificată prin OUG nr. 81/2007, atribuţiile de evaluare a imobilelor, de stabilire a cuantumului şi formei despăgubirilor revine Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor şi respectiv Agenţiei Naţionale pentru restituirea proprietăţilor, ulterior fazei judiciare a soluţionării notificării ori contestaţiei, potrivit regulilor speciale care nu se suprapun acesteia.
Aşa cum s-a motivat şi în Decizia recurată, lipsa de funcţionalitate a Fondului Proprietatea, aspect sesizat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate justifica şi alte modalităţi de acordare a măsurilor reparatorii, inclusiv cele băneşti, pentru recuperarea prejudiciului, dar acestea nu pot fi acordate de pârâta SC R. Braşov deoarece ea nu îndeplineşte decât rolul de unitate învestită cu soluţionarea notificării şi nu de recuperare a prejudiciului bănesc, care revine statului, dar care nefiind parte în proces nu poate fi obligat la plata despăgubirilor băneşti.
Din perspectiva celor mai sus arătate, criticile din prezentul recurs sunt nefondate, considerent pentru care în cauză se va face aplicarea art. 312 C. proc. civ.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta-reclamantă va fi obligată la plata sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă T.O. - care le-a solicitat şi preluat cu actele depuse în dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta I.E.M. împotriva Deciziei nr. 12/Ap din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă T.O.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2088/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2086/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
