ICCJ. Decizia nr. 2092/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2092/2010
Dosar nr.1076/113/2008
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 8 mai 2008, reclamanta O.E. a chemat în judecată pe pârâta S.C. P. S.A. Brăila, solicitând (conform art. 281 C. muncii) obligarea părţii adverse la eliberarea unei adeverinţe referitoare la grupa de muncă în care a fost încadrată în perioada 1975 - 1993 şi sporul de toxicitate acordat.
Tribunalul Brăila, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 779 din 6 noiembrie 2008, a respins acţiunea, ca rămasă fără obiect.
Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 486 din 6 mai 2009, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
Împotriva ultimei hotărâri reclamanta a declarat un nou recurs, prin care a reiterat criticile formulate în primul recurs.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., acest ultim recurs este inadmisibil deoarece are ca obiect o hotărâre nesusceptibilă de o asemenea cale de atac.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta O.E. împotriva Deciziei nr. 486/R din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 2130/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2099/2010. Civil → |
---|