ICCJ. Decizia nr. 2088/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2088/2010
Dosar nr.23934/3/2007
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 26 iunie 2007, reclamanţii E.A.M. şi P.-E.G. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti şi Regia Autonomă Administraţia Protocolului de Stat, solicitând să se constate că terenul de 1525 mp., situat în Bucureşti, Şos. K. nr. 17, sector 1 a fost preluat fără titlu, precum şi obligarea părţilor adverse la restituirea aceluiaşi teren, pe care îl ocupă abuziv.
În motivarea acestei acţiuni în revendicare, al cărei temei juridic nu a fost indicat, reclamanţii au susţinut că:
- sunt moştenitori legali (în calitate de fiu şi nepot de fiu predecedat) ai defunctei E.F., decedată la 14 iulie 2003, care în anul 1947 a dobândit terenul menţionat, prin contract de vânzare-cumpărare transcris în Registrul de transcripţiuni al Tribunalului Ilfov;
- acest teren a fost preluat de către stat fără niciun titlu şi în prezent se găseşte în posesia pârâtei R.A.A.P.P.S., care l-a închiriat şi percepe chirie;
- la 12 august 2004, au solicitat acordarea de măsuri reparatorii conform prevederilor Legii nr. 10/2001, precizând în notificare că autoarea lor, în vârstă de 96 de ani, suferise mai multe accidente cerebrale, care i-au provocat o alienaţie mintală avansată, împiedicând-o să-şi administreze singură problemele şi au aflat despre calitatea sa de proprietar doar după decesul acesteia;
- prin Decizia nr. 10 din 05 ianuarie 2005, pârâta R.A.A.P.P.S. le-a respins notificarea, ca tardiv formulată;
- nu şi-au pierdut dreptul de proprietate deoarece acest drept este absolut, perpetuu şi nu se stinge prin neuz;
- statul a preluat terenul prin acapararea în fapt, deci fără titlu valabil, aşa cum prevede art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/1998;
- Legea nr. 10/2001 nu se aplică în asemenea situaţii (acapararea dreptului de proprietate prin violenţă) şi, de altfel, nici nu au beneficiat de prevederile acestei legi speciale reparatorii, astfel că, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, sunt îndreptăţiţi să-şi revendice terenul preluat abuziv de stat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa nr. 1562 din 12 decembrie 2007, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
S-a reţinut că:
- terenul revendicat a fost preluat de stat în perioada 1945 - 1989, deci intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001;
- art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 permite revendicarea imobilelor preluate de stat (în perioada menţionată) fără titlu valabil doar dacă aceste bunuri nu fac obiectul unei legi speciale de reparaţii;
- notificarea reclamanţilor, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, a fost respinsă ca tardiv formulată, iar instanţele judecătoreşti au confirmat irevocabil această soluţie;
- Decizia nr. LIII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, viza exclusiv imobilele expropriate;
- în jurisprudenţă se consideră admisibile doar acţiunile în revendicare formulate de foştii proprietari sau moştenitorii lor şi întemeiate pe dreptul comun îndreptate împotriva chiriaşilor cumpărători, nu şi a statului ori unităţii deţinătoare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 50 din 26 februarie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
S-a reţinut că:
- potrivit Deciziei nr. XXXIII/2008, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Î.C.C.J. conform art. 329 C. proc. civ., persoanele care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 sau care nu au declanşat în termen legal o atare procedură ori care, deşi au urmat-o, nu au obţinut restituirea în natură a imobilului, nu au deschisă calea acţiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun deoarece în acest mod s-ar încălca principiul "specialia generalibus derogant";
- această soluţie de principiu nu este contrară art. 21 din Constituţie şi jurisprudenţei Curţii Europene.
Reclamanţii au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii apelului desfiinţării sentinţei şi admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 299 şi urm. C. proc. civ., Decizia Î.C.C.J. nr. XXXIII/2008, art. 480 C. civ. şi Decizia nr. 73/1995 a Curţii Constituţionale, reclamanţii au susţinut că:
- prin Decizia nr. XXXIII/2008, Înalta Curte a recunoscut dreptul foştilor proprietari şi al moştenitorilor acestora de a uza de acţiunea în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ. dacă, din motive obiective, independente de voinţa lor, nu au putut revendica imobilul în termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001;
- la data apariţiei legii reparatorii menţionate, autoarea lor suferea de maladii fizice şi psihice grave, de natură a-i afecta discernământul, care au pus-o în imposibilitate de a-şi revendica imobilul;
- existenţa acestei imposibilităţi fizice obiective nu a fost contestată de către deţinătoarea imobilului, iar prin hotărârea judecătorească de respingere a contestaţiei formulate împotriva modului de soluţionare a notificării s-a reţinut doar că termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 este unul de decădere, ceea ce face inoperante dispoziţiile art. 103 C. proc. civ.;
- nerespectarea termenului pentru depunerea notificării a fost determinată aşadar de cauze obiective, şi nu de culpa lor sau a defunctei proprietare;
- în speţă sunt îndeplinite şi celelate condiţii stabilite prin Decizia nr. XXXIII/2008 pentru admiterea acţiunii în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ. pentru că terenul revendicat nu a fost înstrăinat vreunui terţ de bună-credinţă, ci este deţinut de pârâta R.A.A.P.P.S., iar potrivit Deciziei nr. 73/1995 a Curţii Constituţionale, în cazul imobilelor preluate abuziv dreptul de proprietate al persoanei fizice deposedate subzistă, statul nedevenind proprietar.
Aceste critici, a căror dezvoltare permite încadrarea în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate, deoarece:
- în calitate de descendenţi, recurenţii-reclamanţi aveau cunoştinţă ori trebuia să fi avut cunoştinţă despre vârsta înaintată a proprietarei imobilului revendicat şi starea precară de sănătate a acesteia;
- pe de altă parte, consecutiv unor prelungiri succesive, termenul iniţial de 6 luni stabilit pentru depunerea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 s-a majorat la un an, expirând la 14 februarie 2002;
- durata termenului menţionat permitea recurenţilor să facă demersurile necesare pentru identificarea eventualelor proprietăţi imobiliare ale autoarei lor, preluate abuziv de stat în perioada 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi procurarea actelor doveditoare necesare;
- în loc să procedeze în modul arătat, recurenţii-reclamanţi au rămas în pasivitate până la 12 august 2004, când au formulat notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001;
- prin urmare, ineficienţa dispoziţiilor legii speciale reparatorii nu a fost determinată de cauze obiective, ci este imputabilă recurenţilor-reclamanţi, ceea ce înseamnă că acţiunea în revendicare dedusă judecăţii încalcă evident principiul "specialia generalibus derogant";
- de vreme ce această acţiune nu poate fi primită, susţinerile reclamanţilor-recurenţi cu privire la menţinerea dreptului lor de proprietate şi îndeplinirea celorlalte condiţii stabilite prin Decizia nr. XXXIII/2008 a Î.C.C.J. sunt irelevante.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii E.A.M. şi P.E.G. împotriva Deciziei nr. 50 din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2089/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2087/2010. Civil → |
|---|
