ICCJ. Decizia nr. 2128/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2128/2010
Dosar nr. 1157/117/2008
Şedinţa publică din 26 martie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamanţii D.V. şi D.E.S. au chemat în judecată pe pârâtul C.H., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 februarie 2007 între părţi, cu privire la terenul în suprafaţă de 5800 mp, identificat în C.F. nr. 136118 Cluj Napoca, nr. top 14672/2 şi să dispună radierea notării din cartea funciară a acestui antecontract.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 948, art. 973 şi art. 1179 C. civ., art. 5 alin. (1) din Titlul X al Legii nr. 247/2005 şi art. 112 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 583 din 31 octombrie 2008, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin antecontractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 20 februarie 2007, reclamanţii s-au obligat să înstrăineze pârâtului terenul în suprafaţă de 5800 mp, identificat în C.F. nr. 136118 Cluj Napoca, nr. top 14672/2, pentru preţul de 150.800 Euro, din care 2.958 Euro au fost achitaţi la data semnării antecontractului, restul preţului de 147.842 Euro urmând să fie achitat în momentul încheierii contractului autentic de vânzare cumpărare, dar nu mai târziu de 9 martie 2007.
Reclamanţii l-au înştiinţat pe pârât că la data de 13 martie 2007, antecontractul de vânzare cumpărare şi-a pierdut valabilitatea din cauza sa, care nu a achitat diferenţa de preţ până la data stabilită în antecontract, iar pe de altă parte, prin notificarea nr. 116 din 14 martie 2008, i-au cerut pârâtului să se prezinte la data de 18 martie 2008 la sediul notarului public P.M. în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică şi achitării diferenţei de preţ.
La rândul său, pârâtul i-a notificat pe reclamanţi prin scrisoare recomandată să se prezinte la Biroul Notarilor Publici Asociaţi S.T. – D. şi C.L.I. la data de 21 martie 2007 pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare, prin încheierea nr. 2754/21 martie 2007 certificându-se că reclamanţii nu s-au prezentat la acest birou notarial.
Reclamanţii au depus la dosar o copie a antecontractului de vânzare cumpărare, nesemnată de promitentul - cumpărător, iar pârâtul a depus o copie a aceluiaşi antecontract, care cuprinde şi semnătura sa.
Raportat la probele administrate, tribunalul a reţinut că acordul de voinţă al părţilor pentru încheierea actului juridic a existat, datorită faptului că ambele exemplare ale convenţiei au fost semnate de reclamanţi, iar exemplarul rămas la pârât a fost semnat de acesta.
Deşi înscrisul care constată convenţia nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1179 C. civ., fiind lipsit de putere probatorie, acordul de voinţe şi, implicit consimţământul pârâtului la încheierea acestei convenţii au existat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 948 C. civ. pentru constatarea nulităţii absolute a antecontractului.
Tribunalul a considerat că sunt nefondate şi susţinerile privind constatarea nulităţii absolute a aceluiaşi antecontract pentru lipsa formei autentice, întrucât acest act nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate şi nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă forma autentică a antecontractului de vânzare-cumpărare.
Apelul declarat de reclamanţii D.V. şi D.E.S. a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 96/A pronunţată la data de 18 martie 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 948 pct. 2 C. civ., o condiţie esenţială pentru validitatea unei convenţii este consimţământul valabil exprimat al părţii ce se obligă, iar lipsa acestuia constituie o cauză de nulitate absolută.
Sistemul dreptului civil român dă eficienţă teoriei informaţiunii, conform căreia contractul se consideră încheiat în momentul în care ofertantul a luat efectiv cunoştinţă de acceptare, acesta fiind momentul când se realizează acordul de voinţă al părţilor.
Din probele administrate rezultă că promitenţii - vânzători au luat cunoştinţă de acceptarea cumpărătorului la data de 20 februarie 2007, când pârâtul s-a prezentat la domiciliul reclamanţilor, cu două exemplare din formularul înscrisului intitulat „antecontract de vânzare-cumpărare", unde au fost completate de mână cu pixul datele concrete de identificare ale reclamanţilor şi cele privind obiectul antecontractului, iar în răspunsurile la interogator reclamanţii au recunoscut că între ei şi pârât a existat o înţelegere cu privire la terenul în litigiu.
Aşa fiind, instanţa a apreciat că la momentul încheierii actului a existat consimţământul cumpărătorului, de care au avut cunoştinţă promitenţii – vânzători, actul juridic încheiat între părţi având natura juridică a unui antecontract de vânzare cumpărare, sinonim cu promisiunea bilaterală sau sinalagmatică de vânzare cumpărare şi nicidecum a unei promisiuni unilaterale a reclamanţilor, astfel cum aceştia susţin, în mod nefondat.
Oricum, în speţă, lipsa consimţământului pârâtului nu este invocată de acesta, ci de reclamanţi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii D.V. şi D.E.S., care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., au formulat următoarele critici.
1. Din nici o probă nu rezultă că pârâtul şi-a exteriorizat voinţa de a încheia contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată, în sensul că nu l-a semnat şi nici nu a adus la cunoştinţa reclamanţilor că l-ar fi semnat ulterior.
Aşa fiind, întrucât intenţia de a vinde a reclamanţilor nu s-a întâlnit niciodată cu intenţia de a cumpăra a pârâtului, astfel încât să fie îndeplinite condiţiile unui contract sinalagmatic de vânzare-cumpărare, actul este lovit de nulitate absolută.
În mod greşit instanţa a respins atât proba privind efectuarea unei expertize grafologice, care ar fi dovedit că actul a fost semnat de pârât ulterior datei de 13 martie 2007, cât şi proba testimonială, prin care ar fi dorit să dovedească că pârâtul nu a semnat actul pe data de 20 februarie 2007, nesocotind dispoziţiile art. 201 C. proc. civ. Din probele dosarului rezultă că pârâtul a adus la cunoştinţa reclamanţilor acceptarea sa abia la data de 19 martie 2007, după revocarea ofertei de către reclamanţi, astfel că această acceptare este caducă.
Importanţa momentului semnării unui act juridic şi posibilitatea administrării probaţiunii grafologice pentru stabilirea cu exactitate a momentului în care a fost semnat actul poate fi relevat, pentru identitate de situaţie, în materia testamentelor, unde art. 859 C. civ. stabileşte că testamentul olograf este valabil doar atunci când este scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului.
2. Instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul că, întrucât doar vânzătorii (recurenţi) şi-au exprimat consimţământul cu privire la vânzarea terenului, actul nefiind semnat şi de cumpărător, acesta reprezintă o promisiune unilaterală de vânzare cumpărare.
Întrucât cumpărătorul (pârât) nu a acceptat oferta făcută de vânzători înainte de a primi revocarea, promisiunea unilaterală a devenit caducă, iar antecontractul de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absolută pentru lipsa consimţământului cumpărătorului.
3. Instanţa de apel a suplinit consimţământul pârâtului la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, considerând în mod eronat că acesta şi-a exprimat acordul, întrucât nu s-a făcut dovada întâlnirii acordului de a promite vânzarea al reclamanţilor cu cea a promisiunii cumpărării, din partea pârâtului în sensul art. 942 C. civ.
4. Potrivit dispoziţiilor art. 948 C. civ., una din condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiei este consimţământul valabil exprimat al părţii care se obligă, lipsa acestuia fiind sancţionată cu nulitatea absolută.
În speţă, pârâtul nu a semnat antecontractul de vânzare cumpărare la data de 20 februarie 2007 şi nu şi-a manifestat consimţământul în vreun fel până la data de 13 martie 2007, când reclamanţii au revocat promisiunea unilaterală de vânzare.
5. Instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere a petitului referitor la radierea din cartea funciară a notării antecontractului de vânzare-cumpărare.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs nu poate fi primit pentru următoarele considerente.
Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În primul motiv de recurs, recurenţii au susţinut că pârâtul nu şi-a exteriorizat voinţa de a încheia antecontractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată, în sensul că nu l-a semnat şi nici nu a adus la cunoştinţa reclamanţilor că l-ar fi semnat ulterior, iar instanţa, în mod greşit a respins atât proba privind efectuarea unei expertize grafologice, care ar fi dovedit că actul a fost semnat de pârât ulterior datei de 13 martie 2007, cât şi proba testimonială, prin care ar fi dorit să dovedească că pârâtul nu a semnat actul pe data de 20 februarie 2007.
În raport de actuala structură a recursului, prezenta instanţă nu mai poate reevalua situaţia de fapt faţă de dovezile administrate, motivul de casare care permitea o asemenea analiză, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., fiind abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Ca atare, Înalta Curte nu mai poate examina, în prezent, în ce măsură situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de Curtea de Apel, privind încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru terenul în litigiu, este conformă sau nu cu realitatea rezultată din probele administrate şi în ce măsură aceasta a fost stabilită în mod corect de instanţa de apel.
La situaţia de fapt reţinută de instanţa anterioară, recurenţii aveau posibilitatea să invoce doar motive de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazurile de casare sau modificare reglementate în art. 304, sens în care, însă, nu a procedat.
Recurenţii au invocat art. 859 C. civ., text de lege care nu are legătură nici cu speţa şi nici cu argumentele de drept avute în vedere la pronunţarea deciziei atacate, referindu-se la valabilitatea testamentului olograf.
Ca atare, întrucât din dezvoltarea primului motiv de recurs nu rezultă în ce constă încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, motivarea referindu-se în realitate la alte considerente decât cele avute în vedere de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu poate fi primit.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs, deşi recurenţii invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare cumpărare intervenit între părţi la data de 20 februarie 2007 şi a apreciat ca fiind nejustificată susţinerea reclamanţilor în sensul că în realitate acest act ar fi doar o promisiune unilaterală de vânzare întrucât, din probele administrate a rezultat că pârâtul şi-a exprimat acordului şi, oricum, lipsa consimţământului nu este invocată de acesta.
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la cazurile în care instanţa a schimbat natura actului sau înţelesul lămurit al acestuia, în sensul că şi-a întemeiat soluţia pe un alt act juridic, cu un alt conţinut şi nu la situaţia în care, din ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa constată ca fiind îndeplinite condiţiile de valabilitate ale actului juridic dedus judecăţii, în speţă, consimţământul pârâtului.
Aşa fiind, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Motivele 3 şi 4 de recurs sunt, de asemeni nefondate, pentru următoarele considerente.
Este cert că la data de 20 februarie 2007 între părţi a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare în privinţa terenului în suprafaţă de 5800 mp, situat în Cluj Napoca, identificat în C.F. nr. 136118 Cluj Napoca, nr. top 14672/2, preţul convenit fiind de 150.800 Euro, din care promitentul – cumpărător a achitat un avans de 2.958 Euro, iar diferenţa de preţ de 147.842 Euro urma să fie achitată până cel mai târziu la data de 9 martie 2007.
În speţă, întreaga apărare a reclamanţilor se fundamentează pe ideea că pârâtul nu a semnat antecontractul de vânzare cumpărare, ceea ce înseamnă că nu şi-a exprimat consimţământul, astfel că actul reprezintă o promisiune unilaterală de vânzare.
Această apărare, care constituie şi critică în recurs, nu poate fi primită întrucât, chiar dacă am accepta ideea că ne aflăm în faţa unei promisiuni unilaterale de vânzare, aceasta ar reprezenta tot un contract, prin care o parte se obligă faţă de cealaltă parte, să-i vândă un anumit bun, la momentul la care aceasta se va hotărî să-l cumpere, ceea ce presupune acord de voinţe, care însă, având caracter unilateral, creează obligaţii doar pentru una dintre părţi.
Obiectul actului datat 20 februarie 2007 îl constituie vânzarea-cumpărarea unui bun determinat, la un preţ convenit de părţi şi nu o promisiune unilaterală, pârâtul exprimându-şi consimţământul cu privire la vânzare cumpărare şi achitând un avans din preţul convenit.
Aşa fiind, actul juridic dedus judecăţii reprezintă un antecontract de vânzare cumpărare, prin care părţile şi-au asumat reciproc obligaţia de a încheia între ele, în viitor un contract de vânzare-cumpărare stabilind conţinutul esenţial al acestuia, respectiv bunul cu privire la care urmează a se strămuta dreptul de proprietate, precum şi preţul, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1295 C. civ.
Antecontractul de vânzare cumpărare nu este supus nici unei condiţii speciale de formă, având un caracter consensual şi nu are efecte translative de proprietate, dar constituie un contract valabil din care izvorăsc pentru părţi obligaţii de „a face" (îndatorirea de a îndeplini toate operaţiile necesare pentru ca vânzarea-cumpărarea să poată fi perfectată potrivit legii).
Neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor de „a face" asumate prin antecontract, îndreptăţeşte cealaltă parte la acţiunea în rezoluţiune cu consecinţa restituirii reciproce a prestaţiilor primite şi antrenarea răspunderii contractuale a părţii în culpă.
Reclamanţii nu au formulat acţiune în rezoluţiune, ci o acţiune prin care au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare cumpărare pentru lipsa consimţământului cumpărătorului, fapt ce nu a fost dovedit.
În ce priveşte motivul 5 de recurs, acesta este formulat omisso medio şi, de asemenea, nu poate fi primit.
Potrivit art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă Decizia instanţei de apel, iar criticile formulate în recurs puteau viza doar această hotărâre, iar nu modalitatea în care prima instanţa a soluţionat cauza în fond.
În fapt, recurenţii supun spre analiză critici formulate omisso medio – trecând peste calea de atac a apelului – cu privire la sentinţa tribunalului, ceea ce nu poate fi primit.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii D.V. şi D.E.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.V. şi D.E.S. împotriva deciziei nr. 96/A din 18 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2156/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2106/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
