ICCJ. Decizia nr. 2058/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2058/2010
Dosar nr. 3249/1/2009
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 135/95/2004 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta P.E. a chemat în judecată pe pârâtele SC M.I. SA Târgu Jiu şi A.V.A.S., pentru obligarea acestora la restituirea în natură a terenului neocupat de construcţiile SC M.I. SA, din terenul în suprafaţă de 1270 mp, aflat în proprietatea reclamantei şi situat în Târgu Jiu, cu vecinătăţile nord - C.E. (actual SC G. SA), sud - moştenitori P.A. (actual, rest proprietate M.), est - rest proprietate P.E. (actual, SC B. SA) şi vest - rest proprietate P.E. (actual, blocurile SC G. SA) şi acordarea măsurilor reparatorii pentru diferenţa dintre suprafaţa de teren acordată în natură şi suprafaţa de teren de 1270 mp, la care este îndreptăţită. Reclamanta a formulat şi o cerere de introducere în cauză a pârâţilor Consiliul Local Târgu Jiu, Primăria Târgu Jiu, Primăria Târgu Jiu şi Regionala C.F.R. SACraiova, mărindu-şi totodată şi pretenţiile privind măsurile reparatorii, precizând că solicită acordarea acestora pentru suprafaţa de 4324 mp, faţă de suprafaţa de 1270 mp solicită iniţial.
Prin sentinţa civilă nr. 183 din 7 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă, a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele SC M.I. SA Tg.Jiu, Primăria Tg. Jiu, C.N.C.F.- C.F.R. SA, sucursala C.F.R. Craiova, A.V.A.S.
S-au respins ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii invocate de către pârâta A.V.A.S.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Tg. Jiu şi s-a respins acţiunea faţă de acesta.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta P.E. împotriva pârâţilor SC M.I. SA, A.V.A.S. Bucureşti, şi Primăria Municipiului Tg. Jiu C.N.C.F., sucursala C.F. Craiova.
S-a constatat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor pentru o suprafaţă totală de 6724 mp, din care: corespunzător valorii de 1.157.255 lei pentru suprafaţa de 4367 mp, conform expertizelor efectuate, în contradictoriu cu pârâta Primăria Tg. Jiu; corespunzător valorii de 29.680 lei pentru suprafaţa de 112 mp, conform expertizelor efectuate, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F., sucursala C.F. Craiova, despăgubiri ce se vor acorda potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Au fost obligaţi în solidar pârâţii la 24.704,70 lei cheltuieli de judecată faţă de reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a avut în vedere Decizia de casare cu trimitere pronunţată în recurs şi starea de fapt rezultată din probele administrate în rejudecarea cauzei.
Prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtele A.V.A.S., SC M.I. SA Tg. Jiu, C.N.C.F., sucursala Regională C.F. Craiova, împotriva sentinţei civile nr. 183 din 7 octombrie 2008 a Tribunalului Gorj.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond şi cea de apel au reţinut, în esenţă, următoarele:
Autorii reclamantei, P.G. şi M., au deţinut conform registrului agricol din perioada 1959-1961 suprafaţa de teren de 11.200 mp, teren intravilan în zona CAM din Municipiul Tg. Jiu, din această suprafaţă de teren pârâta SC M.I. SA ocupând suprafaţa de 1270 mp.
Din expertiza efectuată în cauză a rezultat că suprafaţa totală este de 6724 mp, din care 4367 mp deţinută de pârâta SC M.I. SA, contravaloarea terenului fiind calculată la suma de 1.157.255 lei, suprafaţa de teren 2245 mp ocupată de pârâta Primăria Tg. Jiu, pentru care s-a calculat o valoare de despăgubire de 594.325 lei, respectiv, o suprafaţă de teren de 112 mp, deţinută de către pârâta C.N.C.F., sucursala CF Craiova, cu o valoare reţinută de 29.680 lei, preluarea şi ocuparea acestei suprafeţe de teren operând parţial prin expropriere fără titlu (în baza Decretului nr. 248/1976).
Conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, A.V.A.S. are competenţa de a propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Reclamanta este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul legii, fiind unica moştenitoare a autorilor săi, conform actelor de filiaţie, depuse la dosar.
Reclamanta a urmat procedura de restituire prevăzută de lege în dispoziţiile art. 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001, republicată, formulând notificare, însă entităţile competente cu soluţionarea notificării nu au emis nicio decizie în termenul legal, astfel încât acest refuz se asimilează unui răspuns negativ îndreptăţind pe reclamantă să se adreseze instanţei de judecată pentru valorificarea dreptului său.
A.V.A.S. este instituţia publică ce a efectuat privatizarea SC M.I. SA, care este unitate deţinătoare, în sensul legii, a terenului prin efectul exproprierii. Sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, pentru acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, cu privire la suprafaţa de teren de 6724 mp, în raport de art. 26 coroborat cu art. 11 alin. (8) din lege, nefiind posibilă restituirea în natură, iar reclamanta optând pentru despăgubiri.
Împotriva deciziei civile nr. 50 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova au declarat recurs P.E., SC M.I. SA şi A.V.A.S.
Prin motivele de recurs formulate, reclamanta P.E. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel, admiţând în parte cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată şi obligând pe apelanţi la plata sumei de 1100 lei, cheltuieli de judecată în apel, a aplicat greşit dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., neavând în vedere, la stabilirea onorariului pentru avocat, valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat.
Prin motivele de recurs formulate, SC M.I. SA a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele:
In mod nelegal instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de SC M.I. SA, deoarece aceasta este o societate cu capital integral privat, privatizarea societăţii fiind efectuată cu respectarea legii de către A.V.A.S., astfel că pretenţiile reclamantei trebuie soluţionate în contradictoriu cu aceasta.
In mod eronat instanţele au reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii de unică moştenitoare a foştilor proprietari, a existenţei şi întinderii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
Hotărârile instanţelor au fost date cu încălcarea art. 13 alin. (1), art. 16 alin. (1), (2), (6), (7) şi (8) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII.
S-a reţinut în mod greşit că SC M.I. SA a deţinut, în urma măsurilor efectuate cu ocazia expertizei, suprafaţa de 4367 mp.
Prin motivele de recurs formulate, A.V.A.S. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a formulat, în esenţă, următoarele critici:
Ambele instanţe au încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece A.V.A.S. nu a fost notificată conform legii şi nu s-a finalizat procedura administrativă, stabilindu-se în sarcina A.V.A.S. o obligaţie nelegală de a acorda efectiv măsurile reparatorii prin echivalent.
Stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii/despăgubirilor s-a făcut în mod nelegal prin admiterea exepertizei în prezenta cauză.
In mod nelegal A.V.A.S. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
In ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta P.E., criticile formulate de aceasta sunt nejustificate.
Potivit dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Reţinându-se în considerentele deciziei instanţei de apel că suma solicitată de intimată este disproporţionat de mare faţa de activitatea apărătorului în faza apelului, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale menţionate în a aprecia asupra proporţionalităţii dintre activitatea apărătorului şi cuantumul onorariului avocaţial.
Astfel fiind, nu se justifică criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la acest aspect.
Referitor la motivele de recurs formulate de pârâta SC M.I. SA, se constată că şi acestea sunt nefondate având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
De asemenea, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură. Dacă restituirea în natură nu este posibilă, în acelaşi termen este obligată să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent art. 26 alin. (1).
Prin notificarea formulată la data de 24 septembrie 2001 şi adresată SC M.I. SA, reclamanta P.E. a solicitat restituirea în natură a terenului care a aparţinut autorilor acesteia şi care este deţinut de această societate comercială, iar în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor, corespunzător valorii terenului, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de conţinutul acestei notificări, din care rezultă că s-a solicitat atât restituirea în natură, cât şi acordarea măsurilor reparatorii şi având în vedere că, din situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, rezultă că A.V.A.S. este instituţia care a efectuat privatizarea pârâtei SC M.I. SA, se constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S., ca unitate care a efectuat privatizarea şi a SC M.I. SA, ca unitate deţinătoare a imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Deoarece nu a fost emisă în termen legal nicio decizie/dispoziţie în soluţionarea notificării, iar adresa nr. 8859 din 25 octombrie 2001, aflată la dosarul de fond, prin care SC M.I. SA i-a comunicat reclamantei că „este societate privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale şi, ca urmare, nu are obligaţii materiale faţă de foştii proprietari", nu poate suplini Decizia/dispoziţia cerută de lege, în mod legal s-a reţinut de către instanţe că acest refuz a îndreptăţit-o pe reclamantă să se adreseze instanţei de judecată pentru valorificarea dreptului său.
Cât depre susţinerile SC M.I. SA, potrivit cărora în mod nelegal instanţele de fond şi de apel au reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii de unică moştenitoare a foştilor proprietari, a existenţei şi întinderii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, se constată că nici aceasta nu se justifică.
Aşa cum rezultă din considerentele deciziei instanţei de apel, actele de filiaţie depuse la dosar au făcut dovada că reclamanta este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul legii, fiind unica moştenitoare a autorilor săi.
Referitor la susţinerile privind întinderea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, se constată ca nefondată critica privind ignorarea de către instanţă a documentelor care arată că o parte din terenul în litigiu se află în patrimoniul unei alte societăţi comerciale, respectiv SC S.N.C. SRL. Unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001 este SC M.I. SA, deoarece aceasta deţinea imobilul la data intrării în vigoare a legii menţionate, înstrăinându-l ulterior către SC S.N.C. SRL, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel în considerentele deciziei atacate.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica privind încălcarea de către instanţe a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (1), (2), (6), (7) şi (8) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII.
In dispozitivul sentinţei Tribunalului Gorj, precum şi în considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel este menţionat faptul că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor pentru o suprafaţă totală de 6724 mp, despăgubiri ce se vor acorda potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
In ceea ce priveşte recursul declarat de A.V.A.S., se constată că şi acesta este nefondat.
Astfel, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (3)din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în situaţia imobilelor evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică ce efectuează sau după caz a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător. Totodată, în mod corect a reţinut, cu privire la cuantumul măsurilor reparatorii că, în condiţiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va reaprecia valoarea despăgubirilor după ce va primi documentaţia respectivă.
Referitor la susţinerile privind faptul că A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, acestea sunt, după cum s-a arătat în considerentele de mai sus, nefondate, după cum nefondate sunt şi criticile privind obligarea A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată, faţă de culpa procesuală a acesteia, reţinută de către instanţa de apel.
Faţă de aceste considerente, constatând neincidenţa motivului prevăzut de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta P.E. şi pârâtele A.V.A.S. şi SC M.I. SA împotriva deciziei civile nr. 50 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2096/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2054/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
