ICCJ. Decizia nr. 2054/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2054/2010
Dosar nr. 7379/3/2008
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 7379/3/2008 la data de 21 februarie 2008, reclamantul V.M. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând restituirea în natură a suprafeţei de teren situată în Bucureşti, sector 2 în suprafaţă de 200 mp, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin notificarea nr. 1415 din 10 iulie 2001 înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti la data de 16 iulie 2001 a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, restituirea terenului situat în Bucureşti, sector 2, în suprafaţă de 200 mp, ce a aparţinut autoarei reclamantului, V.A., dobândit de aceasta prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9206 din 23 decembrie 1975 de fostul notariat de Statal Sectorului 2.
S-a mai susţinut în motivarea acţiunii că pârâtul nu s-a pronunţat asupra cererii de restituire, cu încălcarea art. 23 din lege, deşi prin sentinţa civilă nr. 1127 din 19 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. 17883/3/2007, pârâta a fost obligată să se pronunţe asupra cererii formulate de reclamant, pârâta neconformându-se acestei dispoziţii.
A susţinut reclamantul că este îndreptăţit să solicite restituirea în natură a terenului, iar dacă măsura restituirii nu este posibilă, acordarea prin compensare a unui teren liber sau acordarea de despăgubiri băneşti stabilite în conformitate cu valoarea de circulaţie a imobilului.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1421 din 22 septembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată. Sentinţa a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie care, prin Decizia nr. 146A din 4 martie 2009, a respins apelul declarat de reclamantul V.M.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut, în esenţă că, în ceea ce priveşte calificarea de către reclamantă a preluării terenului ca fiind abuzivă, nu sunt aplicabile în speţă prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul în discuţie este exclus din domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, în temeiul art. 8 din acelaşi act normativ şi că terenul în litigiu nu poate face obiectul despăgubirii în condiţiile în care reclamantul nu a avut niciodată în patrimoniu bunul în cauză.
Împotriva deciziei civile nr. 146 din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul V.M., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că în mod greşit au reţinut instanţele că terenul în litigiu a fost preluat din proprietatea vânzătorului, în realitate, acesta fiind preluat din proprietatea cumpărătorului şi că, faţă de dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, dacă imobilul casa de locuit, proprietatea reclamantului, nu ar fi fost expropriat şi demolat, terenul aferent acestuia devenea proprietatea reclamantului.
Recursul este nefondat.
Astfel, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoana care se consideră îndreptăţită în sensul acestei legi, trebuie să fi avut calitatea de proprietar al terenului la data preluării de către stat.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, din care rezultă că autorii reclamantului nu au avut niciodată calitatea de proprietari asupra terenului în litigiu, ci numai asupra construcţiei edificate pe acesta, care a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 89/1984, fiind ulterior demolată, se constată că în mod corect a statuat instanţa de apel că reclamantul nu poate solicita măsuri reparatorii pentru teren în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Dispoziţiile art. 1.4 lit. c) alin. (2) din HG nr. 250 din 7 martie 2007 prevăd că, având în vedere că legiuitorul de după anul 1989 a soluţionat această problemă în favoarea dobânditorilor construcţiilor, recunoscând acestora dreptul/vocaţia de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, se consideră că aceste situaţii nu cad sub incidenţa legii. Totodată, alin.3 al aceluiaşi articol menţionează că, în ceea ce priveşte ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcţia proprietatea dobânditorului a fost preluată şi mai apoi demolată, aceasta din urmă, neavând dreptul/vocaţia de a obţine titlu de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenţei prezentei legi în favoarea persoanei îndreptăţite - proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.
Astfel fiind, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, pentru a dobândit calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, solicitantul trebuie să aibă calitatea de proprietar al terenului la data preluării acestuia de către stat.
Cum în speţă autorii reclamantului nu au avut calitatea de proprietari ai terenului la data preluării acestuia de către stat, iar notificarea formulată de reclamant a avut ca obiect numai terenul nu şi construcţia expropriată şi demolată, în mod corect s-a reţinut atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel că reclamantul nu justifică un drept la măsuri reparatorii pentru teren .
Faţă de considerentele expuse constatând neincidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva deciziei nr. 146/A din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -III a civila şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2058/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2050/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
