ICCJ. Decizia nr. 2191/2010. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2191/2010
Dosar nr.313/44/2009
Şedinţa publică din 29 martie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 martie 2009 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 313/44/2009, G.A.I. în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 150R din 30 ianuarie 2009 a aceleiaşi instanţe, decizie prin care a fost admis recursul formulat de intimată împotriva Sentinţei civile nr. 1206 din 8 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă.
Revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocând existenţa unor hotărâri potrivnice vizând acordarea dreptului la rentă în favoarea veteranilor de război, în baza dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 44/1994, introdus prin OUG nr. 12/2004 şi Legea nr. 210/2004.
Drept urmare, a solicitat desfiinţarea deciziei civile supuse revizuirii şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei primei instanţe, aşa cum au obţinut hotărâri irevocabile alţi veterani de război, aflaţi într-o situaţie similară cu cea a revizuentului.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Casa Judeţeană de Pensii Galaţi, faţă de temeiul cererii de revizuire, art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a solicitat declinarea competenţei soluţionării acesteia în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
Prin Decizia civilă nr. 415R din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a procedat la declinare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea prevederilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., pricina fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, secţia civilă şi de proprietate Intelectuală, sub nr. 131/44/2009.
La termenul de azi, în şedinţă publică, instanţa din oficiu a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, în raport de cerinţele presupuse de prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Pentru a fi incidentă teza de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiţii care nu se verifică în cauză.
Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese diferite şi, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanţă.
Din motivele invocate pentru susţinerea cererii de revizuire, reiese că revizuentul se raportează la hotărâri favorabile obţinute de alte persoane aflate într-o situaţie similară, respectiv, veterani de război care, promovând cereri de chemare în judecată cu acelaşi obiect şi împotriva aceleiaşi intimate, au obţinut dreptul la rentă prevăzut în favoarea veteranilor de război prin dispoziţiile art. 141 din Legea nr. 44/1994, introdus prin OUG nr. 12/2004 şi Legea nr. 210/2004.
Or, o asemenea ipoteză ce conturează o practică neunitară a instanţelor nu este de natură a întruni condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire promovate, întrucât ele sunt pronunţate între alte părţi, iar nu într-o pricină anterioară a revizuentului derulată în contradictoriu cu aceeaşi intimată, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză juridică, acele hotărâri judecătoreşti neavând vreun efect cu privire la revizuent.
Remediul practicii neunitare rămâne pronunţarea unei decizii în interesul legii, însă, date fiind efectele unui eventual recurs în interesul legii, chiar şi acesta ar fi lipsit de orice finalitate în privinţa situaţiei revizuentului, întrucât art. 329 alin. (3) C. proc. civ. prevede că soluţiile se pronunţă numai în interesul legii şi nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese; prin urmare, chiar şi o decizie în interesul legii, nu ar fi o cale de recurs internă eficientă şi efectivă în privinţa revizuentului, în sensul art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, însă, în măsura în care acesta se pretinde victima unei discriminări, ar putea recurge la procedura prevăzută de OG nr. 137/2000.
Instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. răspunde imperativului respectării puterii de lucru judecat sau al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că această cale extraordinară de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, astfel încât să permită rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni, constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmată recent în Cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de G.A.I., împotriva Deciziei civile nr. 150R din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 martie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2192/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2168/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
