ICCJ. Decizia nr. 2214/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2214/2010
Dosar nr.6548/95/2009
Şedinţa de la 12 aprilie 2010
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4060/14 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 20577/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII -a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat, în favoarea Tribunalului Gorj, competenţa soluţionării cererii formulate de petentul FEDERAŢIA NAŢIONALĂ FEROVIARĂ MIŞCARE COMERCIAL FNFMQ în numele membrilor săi de sindicat: M.J., T.D., P.V., P.M., P.I., P.G., D.N., B.I., B.A.I., B.M., C.V., M.E., etc., în contradictoriu cu intimata Societatea Naţională de T.F.M. CFR Marfa SA.
În motivarea sentinţei, s-a arătat că excepţia necompetenţei teritoriale este întemeiată în privinţa acţiunii formulate de salariaţii membri de sindicat care nu domiciliază în Bucureşti şi Ilfov, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile având ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă sunt de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.
Din analiza cererii de chemare în judecată se constată faptul că Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial FNFMC nu are calitatea de petent în prezenta cauză, ci a formulat cererea în calitate de reprezentant legal a membrilor de sindicat indicaţi în listele aflate la dosarul cauzei, arătând prin precizările depuse la dosar că acţionează în numele şi pentru membrii săi de sindicat, în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003.
Atât prevederea din norma specială (art. 28) cât şi C. proc. civ., în art. 69, referindu-se la drepturile de dispoziţie ale părţilor (renunţarea la judecată, tranzacţia), au în vedere pe titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg din legislaţia muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent dacă dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau este convenţional, reclamant şi titular al drepturilor procesuale şi al drepturilor deduse judecăţii este cel reprezentat, iar nu persoana reprezentantului.
De altfel, chiar textul art. 28 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, referindu-se la exerciţiul dreptului de chemare în judecată şi la actele de dispoziţie, foloseşte expresiile "din partea celor în cauză" (mandantul) şi "cel în cauză", expresii din cate rezultă indubitabil că în cauză calitatea de reclamanţi o au membrii de sindicat, iar nu organizaţiile sindicale ce acţionează în numele membrilor lor.
În realitate, în cazul dat, organizaţia sindicală nu este ea însăşi partea reclamantă în cauză, întrucât nu sunt în discuţie drepturile sale, ci drepturile membrilor săi de sindicat, context în care titularii dreptului subiectiv, cât şi a dreptului la acţiune sunt salariaţii, iar organizaţiile sindicale au doar calitatea de reprezentanţi ai părţilor reclamante, cu singura diferenţă că în acest caz dreptul de reprezentare izvorăşte din lege.
Or, indiferent de natura sau izvorul reprezentării, din convenţie, lege sau dispoziţie judecătorească, în cazul competenţei instanţei, atunci când aceasta este atrasă de domiciliul părţilor, se are în vedere întotdeauna domiciliul părţii reprezentate iar nu a reprezentantului, textele din C. proc. civ. şi din legile speciale care instituie norme de competenţă referindu-se la domiciliul pârâtului sau reclamantului după caz, reprezentanţii părţilor neputând determina instanţa competentă.
În acest context, cum în cazul de faţă petenţii sunt membri de sindicat, salariaţi în calitate de personal contractual în cadrul Regionalei CFR Gorj, persoane care lucrează şi au domiciliul, după caz, reşedinţa în raza teritorială a Tribunalului Gorj, rezultă că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii aparţine Tribunalului Gorj, ca instanţă de la domiciliul/reşedinţa reclamanţilor, a conchis Tribunalul Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 6548/95/2009, iar prin Decizia nr. 3556 din 27 octombrie 2009, această instanţă a declinat, la rându-i, competenţa soluţionării cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând intervenit un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Gorj, s-a reţinut că acţiunea a fost promovată de petentul Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial - FNFMC, cu sediul în Bucureşti, în calitate de reprezentant legal al salariaţilor, membri de sindicat.
Or, prin lege, se recunoaşte expres sindicatului calitate procesuală activă pentru apărarea drepturilor de natura celor care fac obiectul cauzei, decurgând din legislaţia muncii şi din contractul colectiv de muncă, din moment ce art. 28 din Legea nr. 54/2003 prevede că "organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză".
Cauza a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului, conform art. 22 C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că, potrivit dispoziţiilor legale, competenţa soluţionării prezentei cauze revine instanţei mai întâi sesizate, anume, Tribunalului Bucureşti.
Conform art. 284 Codul Muncii competenţa soluţionării cererii, revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul (sau sediul) reclamantul.
Cererea de chemare în judecată, cu care Tribunalul Bucureşti a fost învestit, a fost formulată nu de membrii de sindicat, ci de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial, organizaţie sindicală cu personalitate juridică (autorizată în baza Sentinţei civile nr. 69/PJ/1992 a Judecătoriei Deva), reprezentativă la nivel de ramură (transporturi) şi la nivel de unităţi, respectiv la nivelul Companiei Naţionale de Căi Ferate SA, ce reprezintă şi protejează interesele membrilor săi.
Prin urmare, Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial a acţionat în cauză în calitate de reclamant, iar nu în calitate de reprezentant judiciar al membrilor de sindicat (indicaţi în anexa cererii de chemare în judecată), legitimarea procesuală activă fiind una legală, ce decurge din dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, normă specială în raport de dispoziţiile art. 222 Codul Muncii, care dispun că: la cererea membrilor săi, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceştia în cadrul conflictelor de drepturi.
Or, legea specială, nr. 54/2003, dispune că sindicatele pot formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, ceea ce echivalează cu recunoaşterea prin lege a calităţii procesuale active în favoarea sindicatelor, salariatul păstrându-şi însă dreptul de a se opune fie la introducerea acţiunii, fie la continuarea ei.
Ca atare, conform art. 22 alin. (5) C. proc. civ., în aplicarea regulii specialia generalibus derogant, a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 şi a art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. rap. la art. 284 C. muncii, se va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti în a cărui rază federaţia sindicală reclamantă îşi are sediul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe petenta Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial F.N.F.M.C, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2215/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2213/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
