ICCJ. Decizia nr. 2217/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2217/2010
Dosar nr.3344/102/2007
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Instanţa de fond
În acţiunea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat modificarea dispoziţiei nr. 1279 din 21 octombrie 2002 emise de primar în sensul restituirii în natură a apartamentului nr. 7 situat în Târgu Mureş precum şi anularea contractului de vânzare - cumpărare nr. 887/1997 privind înstrăinarea acestui apartament.
Prin Sentinţa civilă 30 din 17 ianuarie 2003, Tribunalul Mureş a disjuns capătul de cerere referitor la anularea contractului de vânzare - cumpărare privind apartamentul nr. 1 situat în Târgu Mureş, str. H. nr. 2 şi a declinat această cerere spre competentă soluţionare în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.
Această din urmă instanţă prin Sentinţa civilă nr. 4369 din 16 septembrie 2003 (Dosar nr. 1299/2003) a respins cererea de anulare a contractului de vânzare - cumpărare nr. 887/1997 constatând că în cauză dreptul material la acţiune s-a prescris. Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia nr. 1472/R/06 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Prezenta cauză, pe perioada soluţionării dosarului privind anularea contractului de vânzare - cumpărare, a fost suspendată din oficiu în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendare care s-a dispus şi pentru soluţionarea unui alt dosar, nr. 4772/320/2006 al Judecătoriei Târgu Mureş (soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 3100 din 3 iunie 2008 prin admiterea acţiunii reclamantei şi constatarea nevalabilităţii titlului de dobândire de către Statul Român a dreptului de proprietate asupra imobilului din str. H. nr. 1, înscris la nr. top. 686/1 şi 686/2.
La reluarea judecăţii reclamanta şi-a precizat contestaţia în sensul că înţelege să se judece cu succesoarea dreptului litigios, F.M., care a cumpărat imobilul în litigiu printr-un contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3383 din 10 septembrie 2007 de notar public T.T..
Această completare a fost considerată ca fiind făcută în termen, în speţă operând o transmitere a calităţii procesuale pasive de la pârâta F.M., la F.M.urmare cumpărării dreptului litigios.
A fost respinsă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei (la 29 noiembrie 2002) în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind respectat termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei contestaţie la dispoziţia primarului după disjungerea cererii de anulare a contractului de vânzare cumpărare s-a constatat că prin dispoziţia nr. 1279/2002 s-a admis notificarea reclamantei având calitate de moştenitoare a fostului proprietar tabular, V.E. (decedat la 8 august 1978) şi s-a dispus restituirea în natură a apartamentelor nr. 4, 5, 6, 7, 9, 10 şi 13 precum şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele nr. 1, 2, 3, 8, 11, 12 şi 14 care au fost vândute foştilor chiriaşi. Prin dispoziţia menţionată s-a dispus înaintarea întregii documentaţii pentru acordarea de despăgubiri pentru apartamentele vândute. S-a mai consemnat că reclamantei i s-au mai acordat despăgubiri de 225.718.800 RON prin hotărârea nr. 739/1998 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995, hotărâre neexecutată de reclamantă. S-a constatat că reclamantei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, lege care stabileşte pe calea unor proceduri speciale, natura măsurilor reparatorii şi condiţiile de acordare a acestora.
S-a reţinut sub acest aspect că instanţa nu poate depăşi regulile fixate de art. 20 alin. (2) din Lege care prevăd în mod expres că în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător valorii de piaţă a întregului imobil (teren şi construcţii) stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, iar dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
S-a reţinut că nu a fost anulat contractul de vânzare - cumpărare nr. 887/1997 şi deci se impune aplicarea regulii prevăzute de art. 20 alin. (2) iar aplicarea acesteia îndepărtează din procedura specială instituită de lege, recurgerea la compararea de titluri invocată de reclamantă.
Ca urmare s-a constatat că modalităţile de realizare a reparaţiei decise în privinţa reclamantei pentru imobilul autorului său naţionalizat prin Decretul nr. 92/1952 sunt corecte, legale şi adecvate situaţiei de fapt în care se află diferitele componente ale acestuia.
Instanţa a mai reţinut cât priveşte dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 că înainte de parcurgerea procedurii speciale de stabilire în concret a cuantumului despăgubirilor nu se poate aprecia că prin această modalitate de reparaţie s-ar nesocoti prevederile art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Comisia Europeană a Drepturilor Omului având în vedere că privarea de dreptul de proprietate poate fi acoperită printr-o justă despăgubire, ce urmează a fi determinată cu procedura prevăzută de Titlul VII citat.
Ca urmare, Tribunalul Mureş prin Sentinţa civilă nr. 1911 din 2 decembrie 2008 a respins contestaţia formulată la 29 noiembrie 2002 de reclamanta R.L. împotriva dispoziţiei nr. 1279 din 21 octombrie 2002 emisă de primarul municipiului Târgu Mureş în contradictoriu cu pârâtele F.M. şi SC L. S.A.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Târgu Mureş prin Decizia nr. 51/A din 3 aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinţei nr. 1911 din 2 decembrie 2008.
În motivarea acestei soluţii instanţa a reţinut în esenţă următoarele:
S-a constatat că în mod corect s-a respins contestaţia faţă de împrejurarea că înstrăinarea apartamentului nr. 1 aflat în litigiu în prezenta cauză a fost legală (cererea reclamantei de anulare a contractului de vânzare - cumpărare a apartamentului fiind respinsă prin Sentinţa nr. 4369 din 16 septembrie 2003 a Judecătoriei Târgu Mureş şi potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii. S-a respectat în acest fel spiritul Legii nr. 10/2001 în sensul stabilirii unui echilibru pe de o parte între dreptul foştilor proprietari de a li se reconstitui dreptul la proprietate în natură sau prin măsuri reparatorii şi pe de altă parte, dreptul de proprietate al persoanelor care cu bună credinţă au încheiat acte juridice referitoare la acele imobile, cu respectarea prevederilor legale.
S-a mai reţinut că s-a făcut dovada că reclamanta este persoană îndreptăţită faţă de calitatea sa de moştenitoare a fostului proprietar tabular al imobilului.
3. Recursul,
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
În drept a fost invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în fapt s-a criticat greşita aplicare a legii.
Astfel s-a arătat că în mod corect s-a reţinut situaţia de fapt în sensul că reclamanta este persoană îndreptăţită iar imobilul a fost preluat de stat cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Ca urmare dreptul de proprietate nu s-a transferat din patrimoniul fostului proprietar, în patrimoniul Statului şi deci, a susţinut recurenta, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile articolului 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cum au reţinut instanţele ci dispoziţiile art. 2 alin. (2).
Faţă de împrejurarea că nu a fost anulat contractul de vânzare - cumpărare încheiat între stat prin Primărie şi fostul chiriaş, conduce la concluzia că este necesară cumpărarea titlurilor invocate pentru acelaşi imobil în urma căreia se va da preferinţă titlului mai bine caracterizat.
Recurenta a invocat în sprijinul acestei susţineri jurisprudenţa Curţii de Apel Braşov în alte cauze, Decizia nr. 73/1995 a Curţii Constituţionale, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin cauza Katz contra României (Decizia din 20 ianuarie 2009) care a stabilit că există o încălcare a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia de apărare a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale "dacă există cel puţin o constatare din partea instanţei de judecată a nevalabilităţii titlului statului, indiferent că aceasta este inclusă formal în dispozitivul hotărârii judecătoreşti sau doar în considerente, coroborat cu absenţa oricărei despăgubiri efective din partea statului în condiţiile unui sistem de reparaţie echivalent apreciat de Curte ca lipsit de caracter efectiv".
În aceste condiţii reclamanta a arătat că Legea nr. 1/2009, nu se aplică retroactiv, pentru că s-ar încălca dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Intimatul Municipiul Târgu Mureş a formulat o întâmpinare la recursul reclamantei solicitând respingerea acestuia.
În esenţă s-a susţinut că Decizia atacată este legală şi temeinică pronunţată în conformitate cu legea aplicabilă, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi că potrivit hotărârii pronunţate în soluţionarea cauzei Raicu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (ca şi în Decizia nr. 32/2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), în condiţiile în care un proprietar dobândeşte cu bună - credinţă un imobil solicitat a fi restituit, printr-un contract de vânzare - cumpărare, s-a consolidat dreptul de proprietate al cumpărătorului vis-a-vis de cererea reclamantei care are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
4. Analiza instanţei de recurs
Criticile formulate sunt neîntemeiate în raport cu considerentele arătate de instanţa de apel în motivarea soluţiei date situaţiei de fapt cu care instanţa a fost investită.
Instanţele au făcut o corectă aplicare a legii.
Legea nr. 10/2001, care reprezintă temeiul de drept în cauza de faţă, statuează ca regulă şi ca principiu restituirea în natură a bunurilor, preluate abuziv de Stat în perioada de referinţă 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în condiţiile legii speciale, fie că această preluare a fost făcută cu sau fără titlu.
În măsura în care restituirea în natură nu este posibilă legea a prevăzut în art. 2 alin. (2) măsuri reparatorii prin modalitatea despăgubirilor prin echivalent iar pentru cazul în care bunul a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1945 a prevăzut în mod expres această modalitate de reparaţie.
Legea a reglementat în art. 46 regimul juridic pentru proprietăţile preluate în mod abuziv şi care au fost înstrăinate (inclusiv în cadrul procesului de privatizare).
Sunt indicate diferitele situaţii ale acestui caz precum şi soluţia juridică corespunzătoare de la recunoaşterea valabilităţii înstrăinării până la sancţiunea nulităţii absolute a unor asemenea acte juridice (cu reguli şi excepţii), în acest din urmă caz fiind vorba de o procedură judiciară (în cauza de faţă fiind parcursă în paralel şi o atare procedură prin care s-a constatat valabilitatea cererii de înstrăinare a apartamentului în discuţie).
Consecinţa recunoaşterii valabilităţii înstrăinării imobilului către chiriaşi conduce la concluzia că imobilul nu poate fi restituit în natură, el formând obiectul dreptului de proprietate al unei alte persoane, dar şi acesta garantat şi apărat de Constituţie şi art. 1 alin. (1) din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, devine aplicabilă regula prevăzută de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit căreia în cazul în care imobilul nu poate fi restituit în natură se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Constatarea preluării abuzive a unui drept de proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol Adiţional la Convenţia europeană amintită dă loc la constatarea unei încălcări a dreptului de proprietate care impune o reparaţie.
Reparaţia în dreptul intern este reglementată în modalităţile şi procedurile expres prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Printre acestea nu se situează şi modalitatea de reparaţie în natură ca urmare a comparării de titluri invocată de recurentă care este un procedeu creat de practica judiciară în cadrul revendicării de drept comun.
Nici în jurisprudenţa internă şi nici în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului nu este infirmată această concluzie.
În cauza invocată de recurentă, din perspectiva Curţii Europene, constatarea încălcării dreptului protejat prin art. 1 alin. (1), din Primul Protocol Adiţional a fost impusă nu numai de constatarea printr-o hotărâre a nevalabilităţii titlului Statului, ci de asocierea acestei constatări cu absenţa oricăror despăgubiri efective din partea Statului.
În cauză au fost corect aplicate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în redactarea ei dinainte de modificarea adusă prin Legea nr. 1/2009 şi ca urmare critica sub acest aspect este nefondată.
De altfel s-a reţinut că reclamanta a obţinut şi despăgubiri pentru imobil în temeiul Legii nr. 112/1995 - confirmate pe cale judecătorească - şi în această situaţie Legea nr. 10/2001 prevede dispoziţii precise care conduc spre aceeaşi soluţie - măsuri reparatorii prin echivalent.
Constatând, pentru considerentele arătate că în cauză s-a pronunţat o soluţie corectă şi legală din punct de vedere al normei de drept aplicabile se vor respinge ca nefondate criticile susţinute în cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.L. împotriva Deciziei nr. 51/A din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2220/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 2215/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
