ICCJ. Decizia nr. 2219/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2219/2010
Dosar nr. 44507/3/2007
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 422 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis apelul formulat de reclamantul P.R.P. împotriva sentinţei civile nr. 267 din 8 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Prin încheierea dată la 13 octombrie 2009, aceeaşi instanţă a admis cererea de îndreptare a erorii materiale şi a stabilit că dispozitivul „sentinţei civile" nr. 422 din 23 iunie 2009 va cuprinde şi menţiunea „desfiinţează sentinţa civilă apelată, trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti" astfel cum este menţionat în minuta aflată la fila 2 din dosar.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că acţiunea formulată de reclamant la 11 decembrie 2007, în considerarea hotărârii penale nr. 676 din 1 iunie 2006, a fost făcută în termen legal iar instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia prescripţiei acţiunii şi nu a intrat în cercetarea fondului.
Dispoziţiile art. 504 raportat la art. 506 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că cererea prin care o persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei, poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive. Hotărârea penală care a stat la baza formulării acţiunii este cea pronunţată în cererea de revizuire, respectiv sentinţa penală nr. 6876 din 1 iunie 2006, care a rămas definitivă la data de 15 noiembrie 2006 şi irevocabilă la 2 iulie 2007. Acţiunea a fost formulată în interiorul termenului de 18 luni prevăzut de lege de la data pronunţării hotărârii de achitare, în cadrul cererii de revizuire. Instanţa de fond în mod greşit a raportat termenul de prescripţie a formulării acţiunii la Decizia civilă nr. 1838 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată la 10 aprilie 2003, iar nu la hotărârea penală invocată în acţiune prin care reclamantul a fost achitat.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre fără a indica în mod concret motivele pe care le-a avut în vedere, ceea ce a determinat ca interpretând în mod greşit legea, să pronunţe o hotărâre lipsită de temei legal.
In mod corect instanţa de fond a stabilit că potrivit deciziei nr. 1838 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie invocată de reclamant, a rămas definitivă la 10 aprilie 2003, dată de la care curge termenul de prescripţie de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen., termen care s-a împlinit la 10 octombrie 2004.
Instanţa de apel nu a ţinut seama de considerentele pe care şi-a motivat dispozitivul deciziei pronunţate în cauză, întrucât acesta cuprinde numai măsura în ce priveşte admiterea apelului formulat, fără a dispune şi cu privire la consecinţele unei astfel de măsuri, dând un înţeles îndoielnic hotărârii pronunţate.
2.2. Întâmpinarea
Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului întrucât recurentul nu motivează şi nu dezvoltă recursul în mod adecvat, în sensul dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Prin recursul astfel motivat, recurentul îşi manifestă doar o nemulţumire şi o relatare a faptelor procesului.
2.3. Analiza făcută de instanţa de recurs
Excepţia nulităţii recursului nu este întemeiată. Deşi recurentul invocă şi nelegalitatea deciziei pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., consilierul juridic dezvoltând oral această critică în sensul că actele juridice a căror natură juridică ori înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic a fost schimbat de instanţă sunt „cererea de chemare în judecată şi hotărârile instanţelor de fond" - ceea ce, într-adevăr, ar atrage nulitatea recursului - totuşi, critica privitoare la momentul de la care începe să curgă prescripţia dreptului la acţiune, deşi neînsoţită de indicarea textului de lege incident, poate fi încadrată, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul nu este întemeiat şi a fost respins pentru următoarele considerente:
Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl reprezintă sentinţa penală nr. 676 din 1 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă - şi nu irevocabilă, cum a reţinut instanţa de apel - la 2 iulie 2007, în baza deciziei penale nr. 3565 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
In aceste condiţii, acţiunea de la 11 decembrie 2007, prin care se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen., a fost formulată în termenul impus de textul de lege enunţat.
Cât priveşte critica privitoare la „înţelesul îndoielnic al hotărârii pronunţate", dedusă din lipsa în dispozitiv a soluţiei ce a urmat după admiterea apelului, faţă de darea încheierii de îndreptare a erorii materiale, a fost respinsă.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţa de apel a făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul reclamant P.R.P.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 422 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2222/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2216/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
