ICCJ. Decizia nr. 226/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 226/2010
Dosar nr. 386/43/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 august 2005, reclamantul G.I.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Sighişoara, anularea dispoziţiei nr. 892 din 15 iulie 2005 emisă de pârâtă şi restituirea în natură a imobilului situat administrativ în Daneş, pentru ca, ulterior, prin precizarea de acţiune depusă la data de 8 august 2006 să menţioneze că, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să-i fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri băneşti.
În motivarea cererii astfel cum a fost aceasta precizată, reclamantul a învederat că în calitate de moştenitor acceptant al defunctului S.I., bunicul său, proprietarul bunului menţionat, preluat de stat în baza Decretului-lege nr. 187/1945, a solicitat restituirea bunului, în principal a construcţiilor în natură, întrucât reforma agrară din 1947 a constituit titlu valabil pentru confiscarea terenurilor, nu şi pentru construcţii.
Deşi a depus toate actele doveditoare prescrise de Legea nr. 10/2001, în mod greşit prin dispoziţia contestată s-ar fi reţinut că nu a făcut dovada pretinsă de legea specială.
Prin sentinţa civilă nr. 1964 din 18 decembrie 2007, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea reclamantului şi a anulat dispoziţia nr. 892 din 15 iulie 2005 emisă de Primarul municipiului Sighişoara prin care a fost respinsă notificarea reclamantului.
A fost obligată pârâta, prin primar, să întocmească şi înainteze documentaţie pentru acordarea de despăgubiri reclamantului către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor pentru imobilul - casă, grajd, şură şi curte de 800 mp – situat în Sighişoara, judeţul Mureş, înscris în C.F. nr. 7284 Sighişoara.
A fost respins petitul privind restituirea în natură sau despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 11.275 mp teren.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că imobilul construcţie şi teren situat în Sighişoara, se află în prezent în proprietatea unor terţi, I.I. şi I.C. în baza Legii nr. 112/1995), iar terenul de 11.275 mp de asemenea pretins în prezenta procedură, a fost atribuit în baza legii fondului funciar lui B.S. şi D.T.M.
Ca urmare, în condiţiile restituirii terenului în baza Legii nr. 18/1991, acesta este exceptat de la restituire în baza legii speciale de reparaţie, în discuţie rămânând măsurile reparatorii cuvenite pentru construcţiile şi terenul de 800 mp situat în Sighişoara.
Cu referire la acestea, reţinând că bunul menţionat a constituit proprietatea antecesorului reclamantului, S.I., din al cărui patrimoniu a fost preluat de stat în baza Legii nr. 187/1945, s-a constatat, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, îndreptăţirea reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială.
Întrucât bunul solicitat a fost înstrăinat unor terţi, s-a reţinut că reclamantul poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a căror aplicare s-a făcut în speţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul G.I.M., cale de atac menţionată prin Decizia nr. 82A din 27 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
A fost admis apelul reclamantului iar sentinţa primei instanţe schimbată în parte în sensul că a fost obligată pârâta Primăria municipiului Sighişoara să-i plătească suma de 1166,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, restul dispoziţiilor sentinţei fiind menţinute.
Instanţa de apel a reţinut că deşi s-a făcut dovada cheltuielilor ocazionate cu judecata pricinii, acestea nu au fost acordate, situaţie în care, în raport de dispoziţiile art. 296 C. proc. civ. s-a dispus în sensul menţionat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Sighişoara, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după expunerea soluţiilor pronunţate în cauză şi probatoriului administrat la prima instanţă, a învederat ca fiind nelegală dispoziţia de obligare la plata unor cheltuieli de judecată către reclamant, atâta timp cât şi instanţele, asemenea unităţi administrative a constatat imposibilitatea restituirii bunului solicitat în natură.
În situaţia în care s-a accepta că datorează cheltuieli de judecată au solicitat a se face aplicaţiunea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi reducerea cuantumului acestora în raport de criteriile enunţate de acest text.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut".
Prin urmare, potrivit legii, cheltuielile de judecată sunt suportate de partea din vina căreia a fost declanşată activitatea judiciară, adică de partea care a pierdut procesul.
Ele acţionează nu doar ca o sancţiune procedurală, ci au şi rolul de a despăgubiri partea care a câştigat procesul şi care nu este vinovată de sesizarea instanţei de judecată.
Or, în speţă, refuzând recunoaşterea dreptului subiectiv recunoscut de legea specială, refuz materializat în dispoziţia contestată în prezenta procedură, act administrativ desfiinţat de instanţă, care a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită la restituire în accepţiunea legii şi i se cuvin măsurile reparatorii prevăzute de această lege în una din modalităţile sale de reglementare [art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001] pârâta se află în culpă procesuală, activitatea judiciară fiind declanşată tocmai datorită acestei conduite, motiv pentru care se constată că legal instanţa de apel a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Nu are relevanţă modalitatea de despăgubire întrucât obiectul analizei în speţa dedusă judecăţii nu l-a constituit acest element, ci exclusiv refuzul de a acorda părţii măsuri reparatorii în temeiul legii speciale.
Dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. solicitate a fi aplicate în cauză nu pot avea ca obiect, după conţinutul textului şi în raport de norma alin. (2) al aceluiaşi articol decât cheltuielile cu onorariile avocaţilor şi numai în măsura în care acestea sunt nepotrivit de mari în raport de munca şi complexitatea cauzei şi sunt apreciate ca atare de instanţa de judecată.
Or, în speţă, obiectul cheltuielilor de judecată l-a constituit exclusiv cele încadrate în prevederile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. sus menţionat care nu pot fi reduse, dispoziţia textului fiind clară şi imperativă, iar pe de altă parte se cuvine a se menţiona că textul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. este o normă dispozitivă a cărei aplicare/ neaplicare nu poate constitui critică de nelegalitate posibil a fi circumscrisă textului art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca urmare, faţă de cele ce preced în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Sighişoara prin Primar împotriva deciziei nr. 82 A din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 230/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2247/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
