ICCJ. Decizia nr. 2314/2010. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2314/2010

Dosar nr.1844/54/2009

Şedinţa publică din 16 aprilie 2010

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 11 iunie 2009, sub nr. 1844/54/2009, revizuenta V.E. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1587 din 30 martie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că instanţa are o jurisprudenţă contradictorie în cazul dosarelor pensionarilor din SC I.C.S.I.T.P.M.L. SA Craiova, pronunţând decizii diferite, chiar în aceeaşi zi, cât şi în cazul în care soţii au lucrat în acelaşi institut de proiectări şi în aceleaşi condiţii de legislaţie a muncii, ceea ce este de natură să producă discriminare între părţile din dosarele respective şi să aducă atingere principiului siguranţei juridice.

Partea enumera, în acest sens, mai multe cauze înregistrate pe rolul instanţei în cursul anului 2008.

Susţine că, prin Decizia atacată, i s-a creat un prejudiciu atât material, cât şi moral, fiind discriminată faţă de colegii pensionari din cadrul SC I.C.S.I.T.P.M.L. SA Craiova şi de alţi colegi pensionari din institute de proiectări din ţară (a se vedea deciziile C.A. Bucureşti, C.A. Cluj, C.A. Alba Iulia, depuse la dosarul cauzei), cât şi faţă de alte categorii socioprofesionale.

Cu toate că, prin adresa nr. 30536 din 15 decembrie 2008 înaintată preşedintelui Curţii de Apel Craiova, s-a arătat acest lucru, demersul a rămas fără rezultat.

Prin admiterea recursului formulat de intimată, în dosarul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, au fost încălcate dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (cazul Beian contra României, hotărârea din 6 decembrie 2007, în care se statuează că soluţiile total contradictorii pronunţate de aceeaşi instanţă (Curte de Apel) asupra aceleiaşi chestiuni de drept, în situaţia în care soluţiile dispuse sunt definitive şi irevocabile, încalcă art. 6 din CEDO); de asemenea, au fost încălcate art. 14 din Convenţie, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 12.

Partea mai susţine şi nerespectarea hotărârii C.S.M. nr. 387/2005, care prevede, la art. 265 alin. (1) şi (3), că instanţele de judecată sunt obligate să completeze şi să actualizeze permanent portalul prin aplicarea propriei jurisprudenţe relevante (de exemplu, cazul lotului de peste 120 de dosare din cadrul SC I.C.S.I.T.P.M.L. SA Craiova).

Această incertitudine jurisprudenţială are ca efect privarea revizuentei de orice posibilitate de a obţine beneficiul drepturilor sale, prevăzut de articolele din Legea nr. 19/2000 (art. 2 lit. e), art. 23 alin. (3) şi art. 78 alin. (4)), cât şi de OUG 4/2005 (art. 1, art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (3)).

Revizuenta a precizat temeiul juridic al cererii de revizuire ca fiind art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 5094 din 28 septembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuenta V.E. împotriva Deciziei civile nr. 1587 din 30 martie 2009 a aceleiaşi instanţe, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de motivul de revizuire invocat şi de hotărârile pretins aflate în contradicţie, respectiv decizii pronunţate în recurs, de către Curtea de Apel Craiova, precum şi de dispoziţiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ.

Cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub acelaşi număr de dosar, la data de 4 noiembrie 2009.

Analizând cererea de revizuire formulată, din perspectiva susţinerilor revizuentei şi a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Prin Sentinţa civilă nr. 5348 din 9 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea V.E., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj, şi a fost obligată intimata să revizuiască drepturile de pensie ale contestatoarei, să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a sumelor înscrise în adeverinţa nr. 835 din 27 februarie 2008 emisă de SC I.C.S.I.T.P.M.L. SA Craiova.

A obligat intimata la plata diferenţelor de pensie dintre cele cuvenite contestatoarei, ca urmare a revizuirii acestora potrivit prezentei hotărâri, şi cele efectiv încasate începând cu 19 mai 2005.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia civilă nr. 1587 din 30 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis recursul declarat de intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva Sentinţei civile nr. 5348 din 09 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins contestaţia formulată de V.E.

Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

După cum s-a arătat mai sus, una dintre condiţiile existenţei cazului de revizuire în discuţie vizează tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, între litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii.

În speţă, revizuenta nu invocă pronunţarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să o privească pe aceasta, având acelaşi obiect şi temei juridic, ci existenţa unei practici judiciare neunitare în materie şi obţinerea unor soluţii favorabile, de către alte persoane, în procesele purtate de acestea cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj, în legătură cu drepturile lor de asigurări sociale, ceea ce ar reprezenta o discriminare faţă de petenta din prezentul dosar.

Or, pentru a fi incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleaşi părţi, obiect şi cauză, ceea ce nu este ipoteza din speţă.

Soluţiile obţinute de alte persoane, părţi în litigii în care reclamanta nu a fost implicată, chiar dacă vizează circumstanţe asemănătoare cu cele ale revizuentei, nu pot fundamenta cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu asigură îndeplinirea cerinţei triplei identităţi, enunţată mai sus.

Pe de altă parte, cererea de revizuire este şi tardiv formulată faţă de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza finală, care prevede, în cazul hotărârilor pretins contradictorii date de instanţe de recurs, că termenul de revizuire de o lună curge de la pronunţarea ultimei hotărâri.

În speţă, Decizia atacată a fost pronunţată la data de 30 martie 2009, iar cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, la data de 11 iunie 2009, cu depăşirea termenului de o lună calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., data limită până la care se putea exercita calea de atac de retractare fiind 30 aprilie 2009.

Având în vedere că cererea de revizuire este tardiv formulată şi nici nu îndeplineşte condiţiile triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, între litigiul finalizat prin hotărârea atacată şi litigiile ce au format obiectul dosarelor indicate în cerere, nefiind întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge calea de atac exercitată de revizuenta V.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta V.E. împotriva Deciziei nr. 1587 din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 aprilie 2010.

Procesat de GGC - LM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2314/2010. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Recurs