ICCJ. Decizia nr. 2309/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2309/2010
Dosar nr.4007/2/2009
Şedinţa publică din 16 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Prin Sentinţa civilă nr. 92 din 23 ianuarie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a dispus după cum urmează:
S-a respins excepţia lipsei de interes.
A admis acţiunea formulată de reclamanţii N.D.E. şi M.M.V. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi SC H.N. SA.
S-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului situat în Bucureşti, sector 1.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 14229/2004, reclamanţii N.D.E. şi M.M.V., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, SC H.N. SA şi M.V., au solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului situat în Bucureşti, sector 1 şi să se dispună obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie acest apartament, astfel cum acesta este identificat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3881/24396 din 27 martie 1997.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii autorilor lor C.P.A. şi C.P., care au deţinut acest imobil, fiind înscris în Cartea Funciară prin procesul-verbal nr. 7200/1940.
Ulterior imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român prin Decretul nr. 92/1950, fiind înscris la poziţia nr. 1886.
Reclamanţii susţin că acest decret nu poate constitui un titlu valabil pentru Statul Român, nici la momentul preluării efective şi nici la momentul înstrăinării către pârâta M.V., întrucât încalcă dispoziţiile Constituţiei în vigoare la acea dată, care prevedea în art. 8 că dreptul de proprietate şi de moştenire sunt garantate, prevederile art. 480 şi 481 C. civ., precum şi dispoziţiile art. 17 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată în anul 1948.
Prin Sentinţa civilă nr. 8290 din 29 octombrie 2004 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de valoarea imobilului şi de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în vigoare la acea dată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 2858/2004, cauză în care a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 1122 din 21 decembrie 2004.
Prin această hotărâre a fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea nevalabilităţii titlului statului, a fost respins capătul de cerere formulat de reclamanţi privind constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra apartamentului în litigiu, ca inadmisibil, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi SC H.N. SA, a fost respinsă acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca inadmisibilă, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare în contradictoriu cu pârâta M.V. ca neîntemeiată, a fost unită cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi s-a disjuns capătul de cerere privind revendicarea formulată în contradictoriu cu pârâta M.V.
Cererea disjunsă a făcut obiectul dosarului nr. 3107/2004 al Secţiei a IV-a a Tribunalului Bucureşti, în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 631 din 14 iunie 2005, prin care a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a fost respinsă acţiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâta M.V., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Prin Decizia civilă nr. 102A din 3 martie 2006 pronunţată de C.A.B., secţia a III-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1122 din 21 decembrie 2004 pronunţată în dosarul nr. 2858/2004.
Prin Decizia nr. 8518 din 25 octombrie 2006 a fost admis recursul declarat de reclamanţi şi a fost casată Decizia civilă nr. 102A din 3 martie 2006 a C.A.B., iar cauza fiind trimisă pentru soluţionarea apelului la Tribunalul Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 1029A din 21 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 15883/3/2007, a fost respinsă excepţia lipsei de interes a apelului ca nefondată, a fost admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 1122 din 21 decembrie 2004, a fost desfiinţată această hotărâre şi s-a trimis cauza spre rejudecarea fondului la aceeaşi instanţă.
Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. 44687/3/2007, cu menţiunea că această instanţă a fost învestită doar cu soluţionarea capătului 1 din cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi SC H.N. SA, respectiv constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra apartamentului în litigiu, aşa cum au susţinut şi reclamanţii în Şedinţa publică din acest termen, cererea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâta M.V. fiind disjunsă şi făcând obiectul altui dosar.
Pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, faţă de precizarea reclamanţilor cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, a înţeles să invoce excepţia lipsei de interes a cererii de constatare a nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului în litigiu.
Analizând actele şi lucrările dosarului, atât asupra excepţiei lipsei de interes, cât şi asupra fondului, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi SC H.N. SA să se constate nevalabilitatea titlului statului, asupra apartamentului situat în Bucureşti, sector 1.
Tribunalul a apreciat că în privinţa acestei cereri, reclamanţii justifică interesul în promovare, ca şi condiţie de exercitare a acţiunii civile, interes care este legitim, născut şi actual, urmărindu-se obţinerea unui folos practic prin constatarea nevalabilităţii titlului statului; aceasta chiar prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005, care au calificat expres preluarea imobilelor operată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 ca fiind o preluare abuzivă. Prevederile legale enunţate consideră a fi abuziv preluate atât imobilele naţionalizate cu titlu, cât şi cele naţionalizate fără titlu, conservând distincţia între cele două categorii juridice, astfel încât instanţa de judecată poate fi chemată a statua, în concret, în funcţie de circumstanţele speţei, dacă un imobil preluat abuziv, în sensul legii, a trecut în proprietatea statului în puterea unui titlu valabil sau, dimpotrivă, fără titlu.
În speţă, reclamanţii nu urmăresc a se constata doar caracterul abuziv al preluării, această premisă fiind consacrată chiar de legiuitor, astfel încât nu mai este necesară o confirmare judecătorească, ci urmăresc demonstrarea nevalabilităţii titlului statului, concept susceptibil să producă efecte juridice, inclusiv în planul revendicării imobiliare prin comparare de titluri.
Tribunalul a apreciat că se impune respingerea excepţiei lipsei de interes a cererii formulate, cu atât mai mult cu cât prin Decizia de apel s-a dispus desfiinţarea Sentinţei civile nr. 1122 din 21 decembrie 2004 şi a fost trimisă cauza spre rejudecarea fondului, tocmai faţă de împrejurarea că instanţa era nu numai competentă, ci şi obligată să verifice cu prioritate titlul statului şi să stabilească dacă titlul a fost sau nu valabil.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat, în conformitate cu actele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 8370 din 9 martie 1936 şi nr. 21311 din 23 iunie 1936, schiţe de plan, autorizaţia de construire nr. 22M din 24 aprilie 1936, procesul-verbal de carte funciară nr. 200/1940/223 din 25 octombrie 1940 şi copia cărţii funciare a imobilului în litigiu, că A.C. şi I.P.C. au dobândit dreptul de proprietate comună, în cote părţi de câte 1/2 fiecare, asupra imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 485 mp şi construcţie S+P+E.
Din adresa nr. 1890 din 4 martie 2005 emisă de D1TL Sector 1 Bucureşti şi din adresa nr. NG/3466 din 10 martie 2005 emisă de CGMB - AFI rezultă ce denumirea străzii s-a modificat, în prezent imobilul fiind situat în str. Muzeu Zambaccian nr. 19, sector 1.
Imobilul a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, poziţia 1886, în Anexa de Bucureşti, de la fostul proprietar I.P.C., căruia i s-au naţionalizat două apartamente în Bucureşti, şi în Braşov.
Analizând valabilitatea titlului statului cu privire la acest imobil, în virtutea prerogativelor conferite de art. 6 din Legea nr. 213/1998, tribunalul a apreciat că dispoziţiile Decretului nr. 92/1950 contravin Constituţiei din anul 1948, art. 481 C. civ. şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, la care România aderase anterior, care asigurau protecţia specială a dreptului de proprietate particulară şi interziceau exproprierea pentru alte cauze decât cele de utilitate publică şi fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire stabilită în justiţie.
Decretul nr. 92/1950 de naţionalizare a locuinţelor reprezintă o preluare nevalabilă a imobilelor de către stat, aceasta fiind raţiunea pentru care legiuitorul a permis ulterior, prin dispoziţiile Legii nr. 112/1995, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobate prin HG nr. 11/1997, ale Legii nr. 213/1998 şi ale Legii nr. 10/2001, analizarea valabilităţii titlului statului asupra imobilelor respective.
Faţă de cele relatate, tribunalul a reţinut că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, astfel că dreptul de proprietate al foştilor proprietari ai imobilului, A.C. şi I.P.C. nu s-a stins în patrimoniul lor prin măsura naţionalizării dispusă prin Decretul nr. 92/1950.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a respins excepţia lipsei de interes, a admis acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi SC H.N. SA şi a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului menţionat.
2. Prin Decizia civilă nr. 460A din 5 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă M.V. împotriva Sentinţei civile nr. 92 din 23 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. 44687/3/2007, în contradictoriu cu apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General, intimaţii-reclamanţi N.D.E., M.M.V. şi intimata-pârâtă SC H.N. SA, ca inadmisibil.
A respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a constatat că, după disjungere, în cererea pendinte privind constatarea nevalabilităţii titlului statului, potrivit cu învestirea cu acest obiect a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pârâţi în cauză au rămas doar municipiul Bucureşti şi SC H.N. SA, faţă de care s-a şi pronunţat sentinţa apelată. Calitatea doar a celor doi pârâţi sus-menţionaţi a şi fost precizată de către reclamanţii, potrivit principiului disponibilităţii şi reafirmată în faţa primei instanţe.
Cadrul procesual fiind astfel conturat de către reclamanţi şi prin disjungerea dispusă prin Sentinţa civilă nr. 1122/2004, Curtea a constatat că apelul declarat de petenta M.V. împotriva Sentinţei nr. 92/2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă este formulat de o persoană străină de proces, aceasta neavând calitate procesuală în cauză.
Apelul pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General a fost constatat nefondat, potrivit considerentelor următoare:
Prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 247/2005, prin care s-a statuat că toate imobilele trecute în proprietatea statului în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost preluate în mod abuziv, fără a se mai distinge între imobilele preluate cu titlu şi cele preluate fără titlu, constituie cadrul legal care permite instanţelor judecătoreşti ca, în concret, să constate pentru un anumit imobil, în raport de circumstanţele speţei - astfel cum a reţinut în mod corect şi prima instanţă - că a fost preluat abuziv, instanţele chiar având obligaţia, în cazul învestirii cu o acţiune în revendicare, să verifice din oficiu valabilitatea titlului statului asupra unui imobil.
Cu atât mai mult, partea interesată are deschisă o astfel de cale, având aşadar un interes direct, legitim, născut şi actual în a se clarifica acest aspect pentru imobilul pentru care are formulată o acţiune în revendicare sau o notificare în baza Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâtul-apelant Municipiul Bucureşti prin primarul General, în susţinerea căruia s-au arătat următoarele:
Atâta timp cât un imobil este preluat în mod abuziv în proprietatea statului este lipsit de interes în speţă dacă acesta a fost preluat cu sau fără titlu valabil, în oricare dintre cele două situaţii, respectiv a unei acţiuni în revendicare şi, mai ales, a unei notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, este evident ca interesul direct, legitim şi actual în a se constata nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului din sector 1 nu este dovedit şi nici justificat, art. 2 din Legea nr. 10/2001 făcând de prisos o asemenea cerere.
Analizând Decizia de apel în raport de critica formulată, care se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în considerarea celor ce succed:
Prin Decizia nr. 1029 A din 21 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a apreciat că în mod greşit s-a reţinut ca fiind inadmisibil capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului, faţă de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi cererile cu care a fost învestită.
Printre condiţiile de formulare a unei cereri de chemare în judecată este şi interesul, folosul practic urmărit de reclamant, iar acesta trebuie să existe pe tot parcursul litigiului până la soluţionarea irevocabilă.
Interesul reclamanţilor nu mai subzistă în cauză în condiţiile în care actul de înstrăinare a imobilului în litigiu către M.V. nu a fost desfiinţat, iar Sentinţa civilă nr. 631 din 14 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în cauza disjunsă având ca obiect revendicarea aceluiaşi imobil de la cumpărător, care a fost în sensul respingerii, nu a fost atacată.
În acest context, măsurile reparatorii de care ar putea beneficia fostul proprietar sau moştenitorii săi, în lumina Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu respectarea cerinţelor acestei legi, sunt aceleaşi, indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu sau fără titlu. Acestea constau numai în măsuri reparatorii în echivalent, cu aplicarea art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul şi, conform art. 296 C. proc. civ., să modifice, în parte, Decizia de apel, în sensul că:
Se va admite apelul declarat de acelaşi pârât împotriva sentinţei primei instanţe, care va fi schimbată în tot, în sensul respingerii ca lipsită de interes a cererii reclamanţilor având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 460A din 5 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Modifică în parte Decizia, în sensul că:
Admite apelul declarat de acelaşi pârât împotriva Sentinţei civile nr. 92 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Schimbă în tot sentinţa în sensul că:
Respinge ca lipsită de interes cererea reclamantei având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului Statului.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2310/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2308/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
