ICCJ. Decizia nr. 2310/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2310/2010
Dosar nr.5680/3/2009
Şedinţa publică din 16 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 949 din 24 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta L.L.S. împotriva pârâtei SC G.R.R. SA şi a dispus înfiinţarea unui sechestru asupra tuturor unităţilor din produsul farmaceutic MODUXIM MR 35 mg, care se prezintă sub formă de comprimate filmate cu eliberare prelungită precum şi a oricăror alte variante de produse farmaceutice ale acestui produs aflate în depozitele pârâtei.
În drept, tribunalul a reţinut incidenţa art. 9 alin. (2) din OUG nr. 100/2005, despre care a reţinut că se completează sub aspect procedural cu dispoziţiile art. 591 şi următoarele C. proc. civ.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta, solicitând în principal, modificarea în tot a încheierii premergătoare din 28 aprilie 2009, prin admiterea excepţiei de litispendenţă sau prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinţei, în sensul ridicării măsurii sechestrului instituit asupra produselor.
Prin Încheierea din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins ca nefondate atât cererea de recuzare formulată de intimata reclamantă împotriva a doi dintre membrii completului de judecată, cât şi cererile de abţinere formulate de aceiaşi judecători.
Cererile s-au întemeiat pe motivul că cei doi judecători au pronunţat Decizia civilă nr. 360/R/2009 într-un dosar care privea aceleaşi părţi şi aceeaşi situaţie de fapt şi în care au analizat în procedura sumară, specifică atât ordonanţei preşedinţiale cât şi sechestrului, dacă a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantei decurgând din brevetul de invenţie.
În motivarea soluţiei de respingere a cererilor de recuzare şi, respectiv, de abţinere, curtea de apel a reţinut următoarele:
Decizia pronunţată de cei doi judecători a avut ca obiect recursul declarat de reclamanta din prezenta cauză împotriva unei sentinţe prin care s-a soluţionat o cerere de ordonanţă preşedinţială ce avea ca obiect obligarea pârâtei să înceteze provizoriu fabricarea oferind spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii sau a oferirii spre vânzare sau a vânzării şi retragerea provizorie de pe piaţa din România a produsului farmaceutic MODUXIM MR 35 mg, precum şi a oricăror alte variante farmaceutice ale acestui produs.
Din motivarea respectivei decizii reiese că cererea a fost respinsă întrucât s-a apreciat că analiza necesară soluţionării acesteia nu poate fi efectuată decât în cadrul unei expertize de specialitate care presupune prejudecarea fondului.
Cum în respectiva cauză judecătorii nu şi-au exprimat părerea asupra fondului litigiului nu sunt îndeplinite condiţiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., în sensul existenţei unei antepronunţări cu privire la prezenta cauză.
Dat fiind modul de soluţionare a cererilor de recuzare şi respectiv de abţinere, intimata reclamantă a înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24, 25 şi 27 C. proc. civ., susţinând că sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţia României.
Prin Încheierea din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu următoarea motivare:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.
În speţă, excepţia a fost formulată cu privire la dispoziţiile art. 24, 25 şi 27 C. proc. civ., aplicabile în soluţionarea incidentelor procedurale ale incompatibilităţii, abţinerii şi recuzării, raportate la o situaţie de fapt cu privire la care instanţa deja s-a pronunţat prin Încheierea din 12 noiembrie 2009, în sensul respingerii cererilor, situaţie în care nu se mai poate aprecia că neconstituţionalitatea acestor prevederi ar avea vreo legătură şi influenţă asupra soluţionării recursului.
Deciziile Curţii Constituţionale produc efecte pentru viitor, iar potrivit art. 23 C. proc. civ. nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiaşi judecător pentru aceleaşi motive de recuzare.
Excepţia de neconstituţionalitate putea fi invocată cel mult odată cu formularea cererii de recuzare pentru a se considera că îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992.
Împotriva acestei din urmă încheieri a declarat recurs intimata reclamantă, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii şi suspendarea judecării cauzei în vederea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.
În motivarea cererii, recurenta arată că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24, 25 şi 27 C. proc. civ., deoarece actuala reglementare a instituţiilor incompatibilităţii, recuzării şi abţinerii, permit judecarea a două cauze între aceleaşi părţi, cu obiect şi situaţie similare, de către acelaşi judecător, încălcând astfel dreptul părţii la un proces echitabil.
Astfel, în actuala reglementare, două proceduri speciale distincte şi anume, procedura ordonanţei preşedinţiale reglementată de art. 581 C. proc. civ. şi procedura sechestrului asigurator reglementată de art. 9 alin. (3) din OUG nr. 100/2005, iniţiate de aceeaşi parte, pot fi soluţionate de acelaşi judecător, care are de verificat aparenţa dreptului dedus judecăţii.
În opinia recurentei, sunt întrunite toate condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale în sensul că:
Prin nicio decizie anterioară Curtea Constituţională nu a declarat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 24, 25 şi 27 C. proc. civ.
Excepţia are legătură cu cauza, întrucât în discuţie este compunerea completului care va soluţiona recursul, iar excepţia este admisibilă chiar dacă priveşte un aspect de ordin procedural şi nu unul de drept material.
Intimata pârâtă nu a depus la dosar întâmpinare, dar prin concluziile scrise şi prin cele susţinute oral, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că excepţia a fost tardiv formulată după soluţionarea cererilor de abţinere şi recuzare, ceea ce face ca dispoziţiile ale căror neconstituţionalitate se invocă să nu aibă legătură cu cauza.
Pe de altă parte, a susţinut că intenţia reală a recurentei în invocarea excepţiei şi în formularea prezentului recurs este aceea de tergiversare a judecăţii fondului, deşi este vorba de o pricină urgentă, a cărei soluţionare ar trebui să intervină cu celeritate.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Excepţia de neconstituţionalitate priveşte problema compunerii completului de judecată căruia i-a fost repartizat aleatoriu recursul, iar recursul nu a fost încă soluţionat.
Este adevărat că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată după soluţionarea cererilor de recuzare şi de abţinere şi că, potrivit art. 28 alin. (3) C. proc. civ., pentru aceleaşi motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiaşi judecător.
În speţă, însă, s-a susţinut de către recurentă art. 24 şi 27 C. proc. civ. nu acoperă toate situaţiile în care un judecător nu mai poate lua parte la soluţionarea unei cauze, respectiv situaţia în care a soluţionat o ordonanţă preşedinţială, iar ulterior este sesizat cu judecarea unei cereri de sechestru, formulată într-un litigiu cu aceleaşi părţi şi având un obiect şi o cauză similare.
Prin urmare, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate în sensul extinderii motivelor actualmente prevăzute de lege, ar permite părţii interesate să formuleze o nouă cerere de recuzare pentru un motiv care în prezent nu este prevăzut de lege.
Din acest punct de vedere nu se poate reţine că excepţia de neconstituţionalitate putea fi invocată cel mult odată cu formularea cererii de recuzare şi că, fiind formulată după respingerea acesteia, nu mai are legătură cu cauza.
În realitate, motivul pentru care nu se impunea sesizarea Curţii Constituţionale era acela că, din modul în care a fost formulată, excepţia nu viza o neconcordanţă a vreunuia din textele menţionate - art. 24, art. 25 sau art. 27 C. proc. civ., cu art. 21 din Constituţia României, ci privea de fapt nemulţumirea părţii faţă de modul în care a fost aplicat în cauză articolul 27 pct. 7 C. proc. civ.
Deşi acest text nu a fost expres indicat în formularea cererii de recuzare, rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată şi se reia de altfel şi în cererea care cuprinde excepţia de neconstituţionalitate că ceea ce s-a avut în vedere cu ocazia recuzării a fost împrejurarea că deja doi membri ai completului de judecată „şi-au spus în mod clar părerea" cu privire la un aspect al judecăţii şi anume cu privire la probatoriul ce se poate administra în cadrul unei proceduri speciale.
Pentru situaţia antepronunţării, care împiedică judecarea cauzei de către un judecător ce şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă, există deja o reglementare în Codul de procedură civilă, respectiv art. 27 pct. 7, a cărui incidenţă în cauză a fot înlăturată de instanţa care a soluţionat cererea de recuzare.
Câtă vreme acest motiv de recuzare este deja prevăzut de lege, Curtea Constituţională nu poate fi sesizată numai pentru a se pronunţa în concret dacă în speţă soluţionarea de către aceiaşi judecători a unei ordonanţe preşedinţiale şi respectiv a unei cereri de sechestru se încadrează în textul de lege menţionat.
Acesta este un aspect care priveşte aplicarea legii, aspect în legătură cu care printr-o jurisprudenţă constantă Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că nu intră în competenţa sa.
Pentru aceste considerente, care le înlocuiesc pe cele avute în vedere de curtea de apel, Înalta Curte va menţine încheierea atacată sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta L.L.S. împotriva Încheierii din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2313/2010. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 2309/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
