ICCJ. Decizia nr. 2417/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2417/2010
Dosar nr. 26088/3/200.
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1636 din 17 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă contestaţia formulată de reclamanţii N.Z. şi Z.N., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 10730/2008 obligând pârâtul la emiterea unei noi dispoziţii de acordare a măsurilor reparatorii pentru întreg imobilul - teren în suprafaţă de 282 mp - situat în Bucureşti, sector 6.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin dispoziţia contestată au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ din terenul în suprafaţă de 282 mp, situat la adresa menţionată, dat fiind că imobilul este afectat de elemente de sistematizare şi, prin urmare, nu poate fi restituit în natură; pentru cealaltă cotă de 1/2 din imobil, notificarea a fost respinsă, reţinându-se că aceasta aparţine altui proprietar. S-a mai reţinut că imobilul în litigiu a fost dobândit prin act autentic de vânzare-cumpărare de soţii N.Z. şi Z., că în prezent este ocupat în întregime de luciul lacului Dâmboviţa.
Pârâta a procedat nelegal acordând măsuri reparatorii doar pentru o cotă de ½ din imobil, atâta timp cât persoana care a înaintat cerere a dovedit că bunul reprezintă proprietatea devălmaşă a soţilor, sens în care solicitarea în virtutea incidenţei regulilor specifice dreptului familiei, referitoare la proprietatea comună a soţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul susţinând că în cauză s-a făcut o greşită apreciere a probatoriului administrat şi că s-au interpretat eronat prevederile art. 4, art. 9-10 precum şi cele ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 272/A din 30 aprilie 2009, a respins ca nefondat apelul formulat de pârât.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii prin cererea pendinte se contestă modalitatea de soluţionare a notificării, în privinţa cotei de ½ din imobil pentru care nu s-au acordat măsuri reparatorii.
Prevederile legii speciale care disciplinează atât procedura de urmat cât şi natura măsurilor reparatorii ce pot fi acordate stabilesc, într-adevăr, că în ipoteza în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, coproprietare ale imobilului, dreptul de proprietate se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun. În ipoteza proprietăţii comune a soţilor asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei sunt incidente regulile specifice din dreptul familiei, respectiv dispoziţiile referitoare la mandatul tacit, fiind vorba de bunuri imobile.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- În speţa supusă analizei s-a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 4, art. 9-10 şi cele ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
- Imobilul în discuţie a fost cumpărat în cote egale de ½ de către N.Z. şi Z.Z., iar reclamantul N.Z. nu poate beneficia de cota-parte a celeilalte coproprietare.
- Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este neechivocă în acest sens, statuând că atunci când restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului solicitat, dreptul de proprietate se stabileşte în cote părţi – ideale potrivit dreptului comun.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs Înalta Curte a constatat următoarele:
Prin motivele de recurs se critică nelegalitatea hotărârii sub aspectul interpretării greşite a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în mod special a dispoziţiilor art. 5 din această lege.
Motivele de recurs sunt nefondate.
În aplicarea Legii nr. 10/2001 nu operează regula unanimităţii în cazul indiviziunii indiferent de izvorul acesteia.
Legea nr. 10/2001 având caracter reparator, măsurile de restituire în natură sau prin echivalent pot fi solicitate de persoana îndreptăţită după procedura instituită, adică prin notificarea adresată în termenul legal entităţii deţinătoare a imobilului.
Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să şi-l valorifice şi să-l aproprie, fără a fi condiţionat de o eventuală atitudine a altui moştenitor, deoarece în caz contrar, legea ar fi golită de conţinut.
Demersurile întreprinse de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalţi coproprietari, care altfel, ar fi decăzuţi din drepturile lor (ca urmare a neformulării notificării în termenul legal), urmând ca ulterior, coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun.
Norma sus expusă se adresează în mod expres noţiunii de coproprietate fără a interesa devălmăşia.
În ipoteza proprietăţii comune a soţilor asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, caz specific speţei, sunt incidente, cum corect au apreciat instanţele, regulile specifice din dreptul familiei respectiv dispoziţiile referitoare la mandatul tacit, fiind vorba de bunuri imobile.
Mai clar, reclamantul T.G. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat la data preluării în Bucureşti, sector 6.
Prin demersul judiciar se critică modalitatea de soluţionare a notificării, în privinţa cotei de ½ din imobil pentru care nu s-a acordat reparaţie.
Aşa cum s-a expus mai sus, oricare dintre soţi poate acţiona în virtutea mandatului tacit pentru readucerea în patrimoniul comun a dreptului de proprietate asupra unui bun ce face parte din comunităţi, aşa cum corect a acţionat reclamantul.
În concluzie, în speţă s-a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în special a dispoziţiilor art. 4 din aceeaşi lege.
Aşa fiind, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 271 A din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2447/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2435/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
