ICCJ. Decizia nr. 2369/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2369/2010
Dosar nr. 8881/1/2009
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 711 din 17 mai 2007, Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a admis acţiunea formulată la 8 decembrie 2006 de reclamanţii S.J.F., S.K.W. şi S.S.I.R., prin mandatar F.K.F., în contradictoriu cu comuna Cisnădioara prin primar, în sensul obligării acestuia de a emite dispoziţie prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător cotei de 2/3 părţi din imobilul situat în Cisnădioara, înscris în C.F. nr. 224, nr.top 47, loc de casă cu cabană, în suprafaţă de 1314 mp.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii K.A. şi S.W.E.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român, în ce priveşte cota de ⅓, proprietatea lui S.E., conform art. 60 din Decretul-lege 115/1938, iar în ce priveşte cota de 2/3, deţinută în coproprietate de S.J.F. (4/16), S.K.W. (6/16) şi S.S.I.R. (6/16), în baza Decretului nr. 223/1974, aşa cum rezultă din situaţia de carte funciară depusă la dosar (filele 29-33).
S-a reţinut că reclamanţii K.A. şi S.W.E. sunt succesorii fostului proprietar S.E., renunţător în favoarea statului, preluarea cu acest titlu neregăsindu-se printre cazurile de preluare abuzivă prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, s-a avut în vedere că aceştia nu au înţeles să facă dovada constatării nulităţii donaţiei, în condiţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, astfel că acţiunea formulată de aceştia s-a respins ca nefondată.
În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi reclamanţi, coproprietari asupra cotei de ⅔ din imobil, s-a reţinut că restituirea în natură nu mai este posibilă, imobilul fiind înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, încă din anul 1996, conform încheierii de C.F. nr. 7684/1997 (B 23-26) şi s-a constatat că aceştia au dreptul, conform art. 4 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în baza art. 18 lit. e), art. 20 alin. (2), alin. (5) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată şi în condiţiile Legii nr. 247/2005 – Titlul VII, pentru cotele părţi deţinute din imobil.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul admiterii acţiunii şi cu privire la K.A. şi S.W.E., întrucât în mod eronat s-a apreciat de către prima instanţă că declaraţia de renunţare la proprietate prevăzută de art. 6 din Decretul-lege nr. 115/1938 este echivalentă cu donaţia.
S-a arătat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, renunţările la proprietate făcute în favoarea statului totalitar comunist neputând reprezenta oferte valabile de donaţie şi, ca atare, nu se impune condiţia prealabilă ca asemenea acte să fie constatate nule prin hotărâri judecătoreşti.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 135/A din 1 octombrie 2009 a respins apelul reclamanţilor ca nefondat, reţinând, în esenţă, că reclamanţii K.A. şi S.W.E. sunt succesorii fostului proprietar tabular S.E., în cotă de ⅓, acesta renunţând la dreptul său în favoarea statului.
S-a constatat că o atare renunţare a fost asimilată în practica judecătorească donaţiei în favoarea statului, conform art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001 şi s-a reţinut că, deşi li s-a pus în vedere celor doi apelanţi reclamanţi să facă demersuri pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile cu privire la constatarea nulităţii renunţării, această dovadă nu a fost făcută, astfel că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii S.J.F., S.K.W., S.S.I.R., K.A. şi S.W.E., prin mandatar F.K.F., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
S-a susţinut prin motivele de recurs că instanţa a făcut confuzie între renunţarea la proprietate prevăzută de art. 60 din Decretul-lege nr. 115/1938 şi contractul de donaţie reglementat de art. 811 şi urm. C. civ., în cazul reclamanţilor declaraţia autentică dată în temeiul actului normativ menţionat neconţinând nicio manifestare de voinţă în sensul de a gratifica statul şi nefiind însoţită de niciun act de acceptare din partea gratificatului.
Reclamanţii au învederat că nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că S.E. a avut intenţia reală de a dona statului bunul imobil a cărui restituire au solicitat.
S-a concluzionat că, pornind de la această greşeală de interpretare a actului juridic, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 2 din Legea nr. 10/2001, în loc să constate că sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. h), astfel că soluţia recurată este nelegală.
În acelaşi sens s-a arătat că textul art. 60 din Decretul-lege nr. 115/1938 a avut o aplicabilitate extrem de restrânsă, datorită faptului că acest act normativ a intrat în vigoare în Transilvania prin Legea nr. 241/1947, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 389/1943 pentru extinderea Codului civil în Transilvania, astfel încât toate actele de transmitere a dreptului de proprietate (ulterioare) sunt supuse cerinţelor prevăzute de art. 644-645 şi art. 800 C. civ.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs a vizat obligaţia pârâtei de a se pronunţa prin dispoziţie/decizie motivată asupra restituirii, în termen de 60 de zile de la primirea notificării, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, obligaţie ce a fost încălcată.
Examinând criticile formulate de recurenţii reclamanţi raportat la motivele de nelegalitate invocate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. este fondat pentru considerentele ce succed:
Deşi a reţinut corect situaţia de fapt în sensul că reclamanţii K.A. şi S.W.E. sunt succesorii fostului proprietar tabular, S.E., în cotă de ⅓, instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe, a apreciat eronat că declaraţia de renunţare făcută de acesta, în temeiul art. 60 din Decretul-lege nr. 115/1938 a condus la constituirea unui titlu valabil al statului.
Renunţarea la drept se făcea, potrivit art. 60 din Decretul-lege nr. 115/1938, printr-o declaraţie în formă autentică a proprietarului, în baza căreia dreptul se întabula în cartea funciară în favoarea statului beneficiar.
Fiind făcută cu intenţia de a gratifica, exprimată însă în contextul politic în care era de presupus cel puţin o constrângere morală, această renunţare a avut ca rezultat o liberalitate, ce intră în sfera donaţiilor indirecte.
Donaţiile indirecte sunt supuse numai regulilor de fond, iar nu şi celor de formă ale donaţiilor, însă, actul prin care se realizează indirect liberalitatea trebuie să fie încheiat cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă, dacă este cazul, prevăzute de lege pentru acel act. De altfel, doctrina a stabilit constant că pentru a califica o donaţie ca indirectă se cere stabilirea intenţiei de a gratifica.
Într-adevăr, în cuprinsul Decretului-lege nr. 115/1938 nu este prevăzută expres condiţia acceptării donaţiei prin act separat, conform art. 813 şi art. 814 C. civ.
Acest act normativ, deşi adoptat în anul 1938, a intrat în vigoare prin Legea nr. 241/1947, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 389/1943 pentru extinderea Codului civil în Transilvania, astfel încât toate actele de transmitere a dreptului de proprietate încheiate după acest moment sunt supuse cerinţelor prevăzute de art. 644-645 şi art. 800 C. civ.
Prin urmare, orice renunţare la dreptul de proprietate făcută cu încălcarea prevederilor legale imperative ale unei legi organice, în speţă ale Codului Civil, nu poate fi considerată altfel decât preluare fără titlu valabil.
Pe cale de consecinţă, se va reţine că în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 şi nu cele ale art. 2 lit. c), preluarea cotei de proprietate fiind o preluare fără titlu valabil.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursul reclamanţilor şi să se modifice Decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de aceştia împotriva sentinţei civile nr. 711 din 17 mai 2007 a Tribunalului Sibiu.
Se va schimba în parte sentinţa, în sensul admiterii în tot a acţiunii tuturor reclamanţilor şi obligării pârâtei la emiterea dispoziţiei de propunere a măsurilor reparatorii în echivalent pentru întreg imobilul situat în judeţul Sibiu, în favoarea reclamanţilor.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii S.J.F., S.K.W., S.S.I.R., K.A., S.W.E. împotriva deciziei nr. 135/A din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Modifică Decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 711 din 17 mai 2007 a Tribunalului Sibiu.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că admite în tot acţiunea tuturor reclamanţilor şi obligă pe pârâtă la emiterea dispoziţiei de propunere a măsurilor reparatorii în echivalent pentru întreg imobilul, în favoarea reclamanţilor.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2413/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2360/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
