ICCJ. Decizia nr. 2358/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2358/2010
Dosar nr. 3112/83/2007
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare, secţia civilă, la 2 iulie 2007, reclamanţii J.V.M., J.J., J.I.I. şi D.S. în calitate de moştenitori legali ai defunctului J.V., decedat la 6 iulie 1972 au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin comuna Beltiug, jud. Satu-Mare şi Primarul comunei Beltiug, solicitând anularea dispoziţiei nr. 313 din 11 iunie 207, emisă de cel de-al doilea pârât în soluţionarea notificării lor având ca obiect imobilele înscrise în C.F. 504 Ghirişa.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în mod eronat, emitentul dispoziţiei a considerat că notificarea este justificată doar pentru construcţiile demolate, pentru care s-a stabilit dreptul acestora la măsuri reparatorii în echivalent şi a respins cererea în privinţa terenurilor, întrucât, în baza Legii Fondului Funciar, nu s-au primit şi terenurile pe care este amplasată Ferma Ghirişa.
S-a susţinut că terenul în litigiu este aferent fostei Ferme Zootehnice, iar în prezent este abandonat, nefiind inclus în patrimoniul societăţilor constituite după lichidarea SC A.A. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 63/D din 23 ianuarie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis contestaţia formulată de reclamanţi şi a anulat în parte dispoziţia nr. 313 din 11 iunie 2007 emisă de Primarul comunei Beltiug, constatând că imobilele înscrise în C.F. 504 Ghirişa sub nr. top 1813, 1814 şi 1815, teren intravilan în suprafaţă de 4657 mp, cu construcţii ulterior demolate parţial, au fost trecute în proprietatea statului fără titlu.
S-a constatat că reclamanţii, în calitate de moştenitori ai fostului proprietar tabular J.V., sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură, în cotă de ¼ fiecare, a terenului intravilan înscris în C.F. 504 Ghirişa sub nr. top 1813, în suprafaţă de 1014 mp, nr. top 1814, în suprafaţă de 2111 mp, nr. top 1815, în suprafaţă de 1532 mp, suprafaţă identificată prin expertiza întocmită de ing. topograf S.A. pe planul de amplasament, marcată cu culoarea albastră, precum şi a unei magazii de cereale, rămasă nedemolată, în valoare de 3884,5 lei conform expertizei întocmite de expert A.G.
S-a constatat că valoarea construcţiilor demolate, fostă proprietate a antecesorului reclamanţilor, este de 53270,80 lei (RON), iar valoarea construcţiilor noi, ridicate după preluare, este de 139.207 lei, din care pentru compensare s-a luat în calcul suma de 119.009 lei.
Au fost obligaţi pârâţii comuna Beltiug şi Primarul acestei unităţi administrativ teritoriale să ofere în compensare reclamanţilor construcţiile noi existente pe terenul acestora, identificate prin expertiza în construcţii până la limita valorică a construcţiilor demolate.
Au fost obligaţi reclamanţii la plata către Primăria comunei Beltiug a sumei de 65.739 lei, reprezentând diferenţa faţă de valoarea construcţiilor demolate.
S-a dispus ca, după întocmirea documentaţiei tehnice, să se intabuleze dreptul de proprietate în C.F. 504 Ghirişa, potrivit drepturilor tabulare ale reclamanţilor pentru teren şi construcţii.
S-a respins excepţia invocată de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin D.G.F.P. Satu-Mare, privind lipsa calităţii de reprezentant a acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că Statul nu poate justifica, în lipsa actelor de preluare, neevidenţiate în C.F. 504 Ghirişa, titlul în baza căruia s-a realizat transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor ce au aparţinut fostului proprietar tabular, autorul reclamanţilor, motiv pentru care s-a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Reţinând că terenul în litigiu este un teren intravilan, instanţa de fond a apreciat că, în condiţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, apare ca fiind legală solicitarea reclamanţilor de restituire în natură a suprafeţei de 465,7 mp, împreună cu construcţiile existente, pe acest teren, pentru care tribunalul a constatat că poate opera compensarea ca măsură alternativă pentru imposibilitatea restituirii în natură, ţinând seama că vechile construcţii au fost demolate.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că, în aplicarea legilor de reparaţie, Statul are obligaţia să asigure persoanelor îndreptăţite, cărora li s-a recunoscut această calitate, o despăgubire rapidă şi adecvată pentru prejudiciul suferit, într-un termen rezonabil, pentru că, în caz contrar, accesul la legislaţia măsurilor reparatorii este iluzoriu şi lipsit de eficienţă, astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţa C.E.D.O. – Cauza Faimblat împotriva României din 13 ianuarie 2009.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Satu-Mare, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin motivele de apel, s-au invocat dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, susţinându-se că restituirea în natură se face de unitatea deţinătoare a imobilului, în speţă unitatea administrativ teritorială, Primăria comunei Beltiug reprezentată de primar.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia civilă nr. 132 pronunţată la 8 octombrie 2009, a respins apelul pârâtului ca lipsit de interes şi l-a obligat pe acesta la 500 RON cheltuieli de judecată către intimaţii J.V.M., J.J., J.I.I. şi D.S.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că pârâtul apelant nu a fost obligat prin dispozitivul sentinţei atacate, astfel că nu justifică interesul procesual în declararea căii de atac şi nu se impune analiza excepţiei de către prima instanţă.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Satu-Mare, criticând-o ca nelegală pentru greşita apreciere ca fiind lipsit de interes a apelului său, în condiţiile în care nu are calitate procesuală pasivă în cauză, raportat la dispoziţiile art. 4, art. 21 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.
S-a susţinut că Primăria comunei Beltiug este singura în măsură să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată cu privire la eventuala restituire în natură a imobilului în litigiu.
Recurentul a învederat că folosul practic urmărit prin declararea apelului îl constituie exonerarea sa de la atribuirea calităţii de pârât în procesele având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs a vizat greşita obligare a acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată, în opinia sa acestea urmând să fie suportate de partea din vina căreia s-a promovat acţiunea în justiţie.
Examinând criticile formulate de pârât prin motivele invocate, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora acestea li se circumscriu, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice a fost chemat în judecată în calitate de pârât, urmare a precizării acţiunii în sensul lărgirii cadrului procesual, de către reclamanţi, formulată prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare la 8 octombrie 2007 (fila 33 dosar fond).
Tribunalul Satu-Mare s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârât prin întâmpinare, în sensul respingerii acesteia, reţinând că statul are calitate procesuală pasivă, având în vedere că, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa CEDO, acesta are obligaţia de a asigura persoanelor îndreptăţite o despăgubire rapidă şi adecvată pentru prejudiciul suferit prin preluarea abuzivă şi fără titlu a imobilelor într-un termen rezonabil.
Curtea va reţine că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost respinsă, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei primei instanţe, raportat la capătul de cerere prin care s-a solicitat verificarea titlului statului, conform precizării reclamanţilor de la termenul din 5 octombrie 2007 (aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată – fila 34 dosar fond).
Într-adevăr, împrejurarea că prima instanţă a fost investită a se pronunţa, printre altele, asupra nevalabilităţii titlului statului nu justifică participarea în proces a Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al statului.
Problema preluării abuzive a imobilului cu sau fără titlu valabil, după distincţiile cu care operează art. 2 din Legea nr. 10/2001, se dezbate, conform art. 21, art. 22 şi art. 25 din lege, în contradictoriu cu unitatea deţinătoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4), în cazul în care imobilul este deţinut de o unitate administrativ-teritorială, restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziţia motivată a primarilor sau preşedinţilor consiliilor judeţene, după caz.
În speţă, imobilul în litigiu a fost evidenţiat în patrimoniul comunei Beltiug, care, de altfel, a fost chemat în judecată prin reprezentantul său, primarul.
Nici în ceea ce priveşte capetele de cerere referitoare la anularea dispoziţiei şi stabilirea calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor, precum şi a modalităţii de acordare a măsurilor reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv restituire în natură a terenului şi compensare cu acordarea construcţiilor noi, până la limita valorică a construcţiilor demolate, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, nefiind parte în raportul juridic dedus judecăţii.
Curtea va reţine, însă că având în vedere soluţia pronunţată de prima instanţă, în sensul că numai în sarcina pârâţilor comuna Beltiug şi primarul acesteia s-au stabilit obligaţii prin dispozitivul sentinţei şi nu şi în sarcina pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a considerat corect de către instanţa de apel că nu s-a justificat interesul procesual în declararea căii de atac.
Folosul practic urmărit de acest pârât prin declararea căii de atac a apelului îl reprezintă, în opinia sa (a recurentului) doar, exonerarea acestei instituţii de la atribuirea calităţii de pârât în procesele având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Acesta nu este suficient pentru a justifica interesul în promovarea apelului, în condiţiile în care recurentul nu a fost obligat la acordarea vreunei măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, folosul practic urmărit, astfel cum a fost precizat prin motivele de recurs fiind unul de ordin general, valabil în toate procesele întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Curtea va constata că o soluţie contrară, în sensul reţinerii interesului pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în declararea căii de atac a apelului, ar atrage, potrivit dispoziţiilor art. 304 alin. (3) C. proc. civ., casarea deciziei recurate, prin care s-a soluţionat apelul pe excepţie, fără a se intra în cercetarea fondului, cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
O astfel de soluţie ar fi formală şi ar determina tergiversarea nejustificată a soluţionării irevocabile a cauzei.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs este nefondată.
Pârâtul recurent a căzut în pretenţii în sensul dispoziţiilor art. 274 pct. 1 C. proc. civ., astfel că, în mod legal, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimaţii reclamanţi în faza procesuală a apelului.
Cheltuielile de judecată se suportă de partea care a căzut în pretenţii şi nu de partea din vina căreia s-a promovat acţiunea în justiţie, cum inexact susţine recurentul.
Dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. nu disting, după cum cauza a fost soluţionată pe fond sau pe excepţie, astfel că textul legal menţionat a fost corect aplicat de instanţa de apel, în condiţiile în care s-a reţinut culpa procesuală a pârâtului apelant, iar intimaţii au formulat cerere de acordare, a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat achitat în apel.
Pentru toarte aceste considerente, se va constata că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 132/R din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2360/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2357/2010. Civil → |
|---|
