ICCJ. Decizia nr. 2439/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2439/2010
Dosar nr.2915/105/2008
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 271 din 30 ianuarie 2009, Tribunalul Prahova a respins excepţia netimbrării şi excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâţi, ca neîntemeiate şi a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi, iar pe fond a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă, fiind obligată aceasta să plătească pârâţilor B.O., S.O., R.T.C. şi E.A., suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, iar prin actele de stare civilă depuse la dosar reclamanta a făcut dovada legăturii de rudenie cu proprietarul iniţial al imobilului revendicat, astfel că cele două excepţii vizând netimbrarea acţiunii şi lipsa calităţii procesuale active sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, Tribunalul Prahova a conchis că aceasta este întemeiată şi a procedat pe cale de consecinţă la respingerea acţiunii ca inadmisibilă, pe motiv că, în speţă, imobilul în litigiu a fost cumpărat de către chiriaşi - persoane fizice cu bună-credinţă, deoarece nu s-a stabilit nelegalitatea contractelor lor de vânzare-cumpărare, iar reclamantei i-a fost respinsă notificarea formulată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Având în vedere considerentele Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii, prin care s-a concluzionat că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 suprimă posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare a imobilelor naţionalizate, prevăzându-se cu titlu de excepţie că numai persoanele exceptate de la această procedură precum şi cele care, din motive independente de voinţa lor, nu au putut să uzeze de această cale în termenele legale, au deschisă calea acţiunii în revendicare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat cu bună-credinţă în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta iar prin Decizia civilă nr. 149 din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti s-a admis apelul reclamantei, s-a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Reclamanta a învestit iniţial instanţa cu o cerere prin care solicită obligarea pârâţilor persoane fizice să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Sinaia, compus din construcţie cu destinaţia de locuinţă şi suprafaţa aferentă de 5000 m.p.
Ulterior în raport de apariţiile pârâtei reclamanta a solicitat la 19 septembrie 2008 introducerea în cauză a oraşului Sinaia - prin primar, urmând ca în baza art. 480 C. civ., instanţa, în raport şi cu acest pârât, în urma comparării titlului său de proprietate cu cel al Statului Român, să dispună a i se lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul de 5000 m.p. şi eventualele apartamente nevândute din construcţia aflată pe teren.
Procesul civil este caracterizat de disponibilitate, care, în sens material, circumscrie dreptul părţii de a determina limitele cererii de chemare în judecată şi de a dispune pe cale incidentală de obiectul procesului.
Corelativ, instanţa este ţinută să se pronunţe asupra tuturor cererilor care formează obiectul pricinii, iar în virtutea rolului activ reglementat de art. 129 C. proc. civ., are obligaţia de a judeca pricina în cadrul legal corespunzător pretenţiilor formulate, ţinând cont de natura dreptului şi scopul urmărit prin exercitarea acţiunii în justiţie.
Dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unora concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt în mod real „ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Albina contra României a statuat că art. 6 implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, iar în cauza Rotaru contra României a subliniat că omisiunea instanţei de a examina o cerere cu care a fost învestită aduce atingere dreptului reclamantei la un proces echitabil.
În speţă, prin sentinţa atacată, instanţa de fond a respins excepţia netimbrării acţiunii şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocate de pârâţi şi urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii a respins acţiunea în revendicare. Lecturând conţinutul hotărârii, se observă că, dacă în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând revendicarea formulat în contradictoriu cu persoanele fizice, proprietari sau chiriaşi, ale apartamentelor situate în imobilul în litigiu, instanţa motivează cu lux de amănunte motivele pentru care în opinia sa acţiunea apare ca inadmisibilă, în ceea ce priveşte cererea reclamantei prin care în contradictoriu cu Oraşul Sinaia - prin primar revendică suprafaţa de 5000 m.p. aferentă construcţiei şi apartamentele nevândute, nu se face absolut nici o precizare referitor la argumentele pentru care o atare solicitare nu ar putea fi primită, ceea ce echivalează cu o soluţionare a cauzei fără a se cerceta pretenţiile părţii în raport cu pârâtul Oraşul Sinaia - prin primar.
În scopul de a asigura salvgardarea principiului dublului grad de jurisdicţie, art. 297 alin. (1) C. proc. civ. consacră una din situaţiile în care litigiul se impune să fie trimis spre rejudecare la prima instanţă şi anume acela când prima instanţă în mod greşit a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Constatând că în pricina dedusă judecăţii, Tribunalul Prahova a respins acţiunea ca inadmisibilă, prin raportare doar la cererea în revendicare formulată în contradictoriu cu persoanele fizice, fără a analiza în nicio modalitate capătul de cerere pentru revendicarea în contradictoriu cu Oraşul Sinaia, Curtea consideră că o atare neregularitate procedurală poate fi inclusă în conţinutul art. 297 C. proc. civ. şi în această situaţie apelul formulat apare ca fondat, urmând a fi admis, desfiinţată sentinţa primei instanţe şi trimisă cauza spre rejudecare, pentru a se asigura o examinare concretă a tuturor pretenţiilor formulate de reclamantă, raportat la modul în care aceasta a înţeles să-şi conceapă susţinerile, la temeiul juridic invocat şi la cadrul procesual pe care l-a fixat în privinţa participanţilor la proces, pentru a se realiza o judecată unitară, cu respectarea dublului grad de jurisdicţie pentru toate cererile.
Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că prin modul în care instanţa de fond a înţeles să soluţioneze pricina (fără a se pronunţa în nici un fel asupra solicitării de revendicare formulată împotriva Oraşului Sinaia - prin primar) s-a încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, astfel cum a fost expus anterior, iar în vederea respectării sale se justifică o atare soluţie.
În ceea ce priveşte cele două excepţii vizând netimbrarea acţiunii şi lipsa calităţii a reclamantei, deşi analiza acestora era prioritară conform art. 137 C. proc. civ., instanţa nu a mai procedat la examinarea lor pentru argumentele ce se vor expune în continuare:
Prin sentinţa apelată, tribunalul a respins cele două excepţii menţionate anterior, considerând că reclamanta, prin actele de stare civilă, a făcut dovada calităţii sale procesuale active, iar demersul său judiciar este scutit de plata taxei de timbru, conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Deşi pârâţii aveau posibilitatea să-şi valorifice nemulţumirea cu privire la modul de soluţionare a acestor excepţii prin declararea căii de atac a apelului, nu au făcut acest lucru, ci au procedat la invocarea lor din nou în faţa instanţei de control judiciar.
Art. 296 teza a II-a C. proc. civ. consacră principiul „non reformatio in pejus", care presupune ca părţii care a exercitat o cale de atac să nu i se agraveze, prin soluţia dată de instanţa de control judiciar, situaţia stabilită prin hotărârea atacată. Prin urmare, hotărârea atacată poate fi schimbată numai în favoarea părţii care a exercitat apelul.
Câtă vreme aceste excepţii nu vizează încălcarea unor norme de organizare judiciară, de competenţă sau nerespectarea unor elemente ale hotărârii judecătoreşti prevăzute sub pedeapsă de nulitate, ci presupun ca instanţa de apel să se pronunţe asupra drepturilor deduse judecăţii, raportat la principiul enunţat anterior, al „neagravării situaţiei în propria cale de atac", la împrejurarea că este învestită doar cu apelul reclamantei, care apare ca fondat, iar pârâţii nu şi-au valorificat nemulţumirea prin formularea căii de atac împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, referitor la modul de soluţionare a acestor excepţii, nu se va mai proceda la analiza lor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intervenientul Oraşul Sinaia prin primar, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că inadmisibilitatea acţiunii, decurge din lege şi este aplicabilă tuturor părţilor din proces, astfel că nu se poate presupune că o acţiune este inadmisibilă faţă de un subiect, dar admisibilă pentru alt subiect din cadrul aceluiaşi proces mai ales că reclamanta a recunoscut prin cererea de chemare în judecată, că a efectuat demersurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, dar notificarea sa i-a fost respinsă prin Dispoziţia nr. 805/2005.
Se mai învederează că hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşită a legii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Faţă de faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat şi asupra cererii de chemare în judecată a pârâtului oraşul Sinaia, depusă la 19 septembrie 2008, ce are ca obiect compararea titlului reclamantei cu cel al statului, şi obligarea lui la lăsarea în deplină proprietate şi paşnică folosinţă a terenului de 5000 m.p., instanţa de fond nu a soluţionat fondul cauzei, motiv pentru care fiind incidenţa dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe şi în virtutea dreptului la un proces echitabil potrivit art. 6 CEDO.
În procesul civil părţile au posibilitatea de a participa în mod activ la desfăşurarea judecăţii, atât prin susţinerea şi dovedirea drepturilor proprii, cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune.
Noţiunea de proces echitabil presupune respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare în virtutea cărora instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept ce pot determina soluţionarea litigiului.
Or, în condiţiile în care instanţa de fond nu a procedat la examinarea şi analizarea capătului de cerere privind revendicarea în contradictoriu cu Oraşul Sinaia, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., făcând o legală interpretare şi aplicare a legii.
Nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, recursul declarat de intervenientul Oraşul Sinaia prin primar împotriva Deciziei nr. 149 din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2464/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2437/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
