ICCJ. Decizia nr. 2466/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2466/2010
Dosar nr.1070/83/2008
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 aprilie 2008 reclamantul V.V. prin mandatar V.C.B. s-a adresat instanţei, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare şi, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a măsurii reţinerii şi a arestării nelegale pe o durată de 69 zile în arestul poliţiei şi în Penitenciarul Satu Mare.
La data de 20 iunie 2008 pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat excepţia tardivităţii cererii formulate de reclamant în temeiul art. 504 C. proc. pen., avându-se în vedere că s-a depăşit termenul special de prescripţie de 18 luni de zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. pen., iar pe data de 22 septembrie 2008 moştenitorii reclamantului decedat, V.C.B., în calitate de soţie supravieţuitoare şi V.P.I.T., V.D.M. şi B.E.A., în calitate de descendenţi au formulat cerere de repunere în termenul de prescripţie, motivată pe starea de sănătate a acestuia care a determinat imposibilitatea formulării cererii în termenul legal de 18 luni de zile.
Prin Sentinţa civilă nr. 135/D din 12 februarie 2009 Tribunalul Satu Mare, secţia civilă a respins cererea de repunere în termenul de prescripţie formulată de moştenitorii reclamantului decedat.
A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare şi a respins pe această excepţie acţiunea civilă formulată de reclamantul V.V. prin mandatar V.C.B. şi continuată de moştenitorii legali V.C.B., B.A.E., V.M.D. şi V.P.I.T.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că acţiunea civilă a fost formulată de reclamant cu depăşirea termenului special de prescripţie de 18 luni de zile prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., întrucât cererea a fost înregistrată pe data de 7 aprilie 2008 iar termenul de prescripţie a început să curgă la data de 26 martie 2005 când s-a pronunţat de către Tribunalul Satu Mare Decizia penală nr. 160/2005 prin care s-a constatat în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal în ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.V. intervenind prescripţia răspunderii penale.
A fost respinsă, ca neîntemeiată şi cererea de repunere în termenul de prescripţie, formulată de moştenitorii legali ai reclamantului decedat, reţinându-se că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., câtă vreme actele medicale depuse la dosar sunt emise în perioada 2007 - 2008 şi nu se referă la perioada 26 mai 2005 - 26 decembrie 2006, durată de timp în care acţiunea putea fi introdusă.
S-a concluzionat, sub acest aspect că reclamantul nu a putut demonstra prin actele medicale depuse că în perioada de referinţă, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa nu a putut să exercite dreptul la acţiune în termenul prevăzut de lege.
Împotriva hotărârii respective la data de 31 martie 2009 au declarat apel moştenitorii legali ai reclamantului decedat, criticând-o ca fiind nelegală, cale de atac respinsă ca nefondată de către Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă prin Decizia civilă nr. 126A din 1 octombrie 2009.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că sunt nefondate motivele de apel formulate de reclamanţi, în mod corect prima instanţă constatând că este prescrisă cererea, precum şi faptul că cererea de repunere în termenul de prescripţie de 18 luni de zile prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen. este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cerinţele art. 103 C. proc. pen., actele medicale depuse la dosar în acest sens fiind neconcludente şi referindu-se la o altă perioadă decât cea de referinţă.
Împotriva deciziei respective la data de 6 mai 2009, în termenul legal, au declarat recurs reclamanţii, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului ce l-au declarat împotriva hotărârii primei instanţe, care să fie schimbată în tot, admiţându-se acţiunea civilă întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. aşa cum a fost formulată de reclamantul V.V., în prezent decedat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii au susţinut, în esenţă, faptul că, în mod greşit, cele două instanţe au reţinut excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi faptul că, în mod neîntemeiat, a fost respinsă cererea de repunere în termenul de prescripţie.
Recursul declarat de reclamanţi nu a fost încadrat în drept aşa cum prevede art. 3021 lit. c) C. proc. civ., însă dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea acestora, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) - întrucât recurenţii critică, în esenţă, aplicarea greşită a legii, respectiv prevederile art. 506 alin. (2) C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., în condiţiile în care s-a respins cererea de repunere în termenul de prescripţie, reţinându-se în consecinţă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Analizând, astfel recursul declarat de reclamanţi, prin prisma acestui motiv de modificare, Înalta Curte constată că este nefondat, şi-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce vor urma:
Dispoziţiile art. 506 alin. (2) C. proc. pen. stipulează faptul că „acţiunea pentru repararea pagubei potrivit art. 504 C. proc. pen., trebuie introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art. 504 C. proc. pen.".
Textul respectiv instituie un termen special de prescripţie derogatoriu de la dreptul comun ce instituie un termen general de prescripţie de trei ani de zile prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, astfel încât nerespectarea acestui termen se sancţionează cu pierderea dreptului material la acţiune, intervenind tardivitatea cererii de chemare în judecată.
În raport de aceste considerente şi de actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel în mod corect a menţinut hotărârea primei instanţe prin care s-a constatat că cererea în reparare prejudiciu întemeiată de reclamant pe prevederile art. 504 C. proc. pen. este prescrisă, câtă vreme s-a depăşit termenul special de prescripţie de 18 luni de zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. pen.
Aceasta, întrucât cererea a fost formulată pe data de 7 aprilie 2008, iar termenul limită de depunere a acesteia era pe data de 27 decembrie 2006, termenul de 18 luni de zile începând să curgă pe data de 26 mai 2005 când s-a pronunţat de către Tribunalul Satu Mare Decizia penală nr. 160/2005 prin care s-a constatat încetarea procesului penal în ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.V., intervenind prescripţia răspunderii penale, conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Referitor la motivul de recurs având ca obiect respingerea eronată a cererii de repunere în termenul de prescripţie, se constată, de asemenea, că este nefondat, în mod întemeiat apreciindu-se de către instanţa de apel că nu sunt întrunite cerinţele art. 103 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care actele medicale depuse la dosar în sprijinul cererii de repunere în termen nu au fost emise în perioada de referinţă 26 mai 2005 - 26 decembrie 2006, astfel încât reclamantul nu a putut demonstra că nu a putut să-şi exercite dreptul material la acţiune dintr-o împrejurarea mai presus de voinţa sa.
În ceea ce priveşte celelalte susţineri, argumente şi considerente ale reclamanţilor, arătate în motivele de recurs, se constată faptul că reflectă istoricul cauzei, astfel încât nu vor fi analizate, neputând fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, recursul declarat de reclamanţii B.A.E., P.V.I.T., V.C.B., V.M.D. împotriva Deciziei nr. 126 din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civila mixtă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2467/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 2445/2010. Civil → |
|---|
