ICCJ. Decizia nr. 2468/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2468/2010
Dosar nr.3815/120/2008
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Constată că la data de 17 iunie 2008, reclamanţii R.I.I., I.A. şi K.M.E. s-au adresat instanţei formulând contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 2487 din 23 aprilie 2008 emisă de pârâtul oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, prin Primar, şi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu acesta să li se admită contestaţia, să fie modificată în parte Decizia respectivă, în sensul restituirii în natură a terenului pe care a fost edificată construcţia „Vila Costinescu", în prezent demolată, teren situat în oraşul Pucioasa, şi care este liber de construcţii.
Pârâtul oraşul Pucioasa a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei întrucât reclamanţii au formulat Notificare şi în temeiul Legii nr. 247/2005, care a fost admisă, acestora reconstituindu-li-se dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 10 ha teren pe raza oraşului Pucioasa, suprafaţă ce include şi terenul solicitat prin Notificarea nr. 69/2002.
Prin Sentinţa civilă nr. 1134 din 14 mai 2009, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanţi, reţinându-se aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997".
Împotriva hotărârii respective, la data de 27 mai 2009, au declarat apel reclamanţii, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, cale de atac respinsă ca nefondată de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze ci minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 150 din 13 octombrie 2009.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de reclamanţi, în mod corect prima instanţă constatând că terenul solicitat nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, întrucât apelanţilor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin echivalent pentru suprafaţa de 10 ha teren pe raza localităţii Moroieni, suprafaţă ce include şi terenul aflat în litigiu.
Împotriva deciziei respective, la data de 17 noiembrie 2009, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului formulat împotriva hotărârii primei instanţe care să fie schimbată în tot, admiţându-se contestaţia, aşa cum a fost formulată, şi să se modifice în parte dispoziţia contestată, în sensul restituirii în natură a terenului pe care s-a aflat edificată „Vila Costinescu", teren liber de construcţii în suprafaţă de 1442 m.p.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, reclamanţii au invocat aplicarea prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că Decizia instanţei de apel nu este motivată, necuprinzând motivele pe care se sprijină şi fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea primului motiv de recurs invocat s-a susţinut de către recurenţi că Decizia instanţei de apel se rezumă în a copia considerentele hotărârii apelate, fără a răspunde criticilor cu care a fost învestită, precum şi faptul că în mod greşit s-a reţinut că ar fi solicitat suprafaţa de 20 ha teren, în realitate solicitând doar suprafaţa de 1442 m.p. teren.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut că Decizia instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii sub un dublu aspect referitor la natura juridică a terenului a cărei restituire au solicitat-o în baza Legii nr. 10/2001, cât şi la actul normativ care reglementează restituirea acestuia, întrucât aceasta a făcut o gravă confuzie între diferitele categorii de terenuri, pe de o parte şi, ca o consecinţă, obiectul diferit de reglementare al Legii nr. 10/2001 faţă de legile fondului funciar (în special Titlul nr. XII din Legea nr. 247/2005 ) pe de altă parte.
S-a arătat, în esenţă, că nu este aplicabil art. 8 din Legea nr. 10/2001, cum în mod eronat au reţinut cele două instanţe, terenul solicitat intrând sub incidenţa acestei legi, fiind aplicabile prevederile art. 1 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 9 şi art. 10 alin. (1) din actul normativ sus-menţionat.
La data de 24 martie 2010, intimatul oraşul Pucioasa, prin primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamanţi, ca nefondat.
Analizând recursul declarat de reclamanţi prin prisma motivelor de modificare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat, şi-l va respinge ca atare, avându-se în vedere considerentele ce vor urma:
Dispoziţiile art. 26 alin. (1) C. proc. civ. enumără elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea controlului judiciar.
În acest sens, pct. 5 al textului menţionat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea clară, convingătoare şi pertinentă a hotărârii constituie o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlului judiciar.
În speţă, aceste dispoziţii legale au fost respectate, întrucât instanţa de apel a analizat şi a răspuns criticilor invocate prin motivele de apel referitoare la natura juridică a terenului solicitat în baza Legii nr. 10/2001 şi a actului normativ care reglementează restituirea acestuia.
În esenţă, instanţa de apel a arătat prin considerentele deciziilor pronunţate motivele pentru care a menţinut hotărârea primei instanţe care a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, precum şi faptul că apelantelor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 10 ha teren situat pe raza localităţii Moroieni, suprafaţă din care face parte şi terenul aflat în litigiu.
Sunt nefondate astfel, susţinerile recurenţilor, potrivit cărora instanţa de control judiciar nu a răspuns criticilor cu care a fost învestită, rezumându-se în a copia considerentele hotărârii apelate.
Este neîntemeiat şi cel de-al doilea motiv de modificare invocat de recurenţi, referitor la faptul că instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe care şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, apreciind că reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra terenului aflat în litigiu s-a făcut în sistemul legilor fondului funciar, ceea ce exclude aplicarea în speţă a normelor Legii nr. 10/2001.
Aceasta întrucât, faţă de situaţia de fapt rezultată din analizarea materialului probator administrat în cauză, în mod întemeiat s-a concluzionat că restituirea terenului nu mai poate intra sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Astfel, potrivit textului menţionat, „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării lor abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare".
Ipoteza textului art. 8 din Legea nr. 10/2001 - care vine să definească obiectul de reglementare al acestui act normativ, în corelaţie şi cu art. 1 şi art. 6 alin. (1) din lege - este aceea în care imobilele, prin regimul lor juridic făceau posibilă reparaţia în baza legilor fondului funciar şi nu aceea în care s-ar fi formulat o simplă solicitare în temeiul acelor legi.
În acest sens, instanţa de apel nu a ignorat sfera de reglementare a acestui text şi regimul juridic al imobilului solicitat care a făcut posibilă reparaţia conform legilor fondului funciar, în condiţiile în care, prin Hotărârea nr. 31/930 din 10 din 21 iunie 2007, Comisia judeţeană funciară Dâmboviţa a validat pe autorul A.C., prin moştenitorii R.I.I. şi A.I. cu suprafaţa de 10 ha teren solicitată prin Notificarea înregistrată sub nr. 13556 din 29 septembrie 2005 la Primăria oraşului Pucioasa unde s-a cerut suprafaţa de 10 ha teren, pe care, la nivelul anilor 1945, se aflau situate două case cu destinaţie de locuinţă, precum şi o vilă.
Se va reţine astfel, că în mod corect, prin analizarea celor două Notificări formulate de reclamanţi, instanţa de apel a constatat că au avut acelaşi obiect, referitor la solicitarea restituirii terenului intravilan aferent construcţiei, în prezent demolate, „Vila Costinescu", cu precizarea că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 s-a solicitat numai acest teren, iar prin cea formulată în baza Legii nr. 247/2005 cu trimitere la legile fondului funciar s-a solicitat întreaga suprafaţă de 10 ha teren pe care se aflau amplasate două case de locuit şi o vilă, această ultimă notificare fiind admisă de Primăria oraşului Pucioasa prin reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa totală de 10 ha teren.
Nemulţumirea recurenţilor provine din faptul că suprafaţa de teren le-a fost acordată pe raza localităţii Moroieni şi nu pe raza localităţii Pucioasa, însă acestea trebuiau să atace în instanţă hotărârea de reconstituire a dreptului de proprietate şi să solicite punerea în posesie pe vechiul amplasament, în măsura în care au susţinut că cel puţin suprafaţa de 1442 m.p. teren aferentă construcţiei demolate „Vila Costinescu" este liberă şi le poate fi restituită.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de reclamanţi şi aferentă aceluiaşi motiv de recurs, se constată faptul că nu pot fi analizate, în condiţiile în care se referă la greşita situaţie de fapt reţinută de către instanţa de apel pe baza probatoriului administrat în caută.
Aceasta întrucât criticile respective îmbracă aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, aspecte ce nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de control judiciar fiind limitată la cadrul procesual prevăzut în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în condiţiile în care îşi poate exercita controlul respectiv.
În acelaşi timp, dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal de către recurenţi, atâta vreme cât acestea nu au dezvoltat nicio critică care să se circumscrie acestui motiv de modificare.
În consecinţă, faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanţi, se priveşte ca fiind nefondat şi se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii R.I.I., I.A., K.M.E. împotriva Deciziei nr. 150 din 13 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2472/2010. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2467/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
